15 mai 2011

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Pe data de 15 mai 2011 a avut loc la Haşdeu, Atelierul "Vlad Ioviţă", au participat aceeaşi oameni. Nu au venit toţi, eram câţiva. Dumitru Crudu ne-a pus la provocare, şi data aceasta trebuia să alegem un roman  preferat şi să-l transcriem în varianta noastră.
Astfel de procedeu este folosit în rândul scriitorilor. Am citit foarte multe romane, toate sunt preferatele mele, dar vroiam ceva simplu.
Avem multe romane în plan să scriu, mă gândisem la Marele Singuratic de Marin Preda, dar mi s-a părut o idee proastă şi am renunţat să mai scriu despre acest roman.
Doar două persoane au scris şi au citit, acestea erau Natalia Graur şi Carolina Vozian. Între timp a venit Augustina Şiman, ne-a invitat la lansarea Cărţii sale, ce avea loc vineri pe 20 mai 2011, la ora 15, la Biblioteca Haşdeu.. Nu am citit cartea Augustinei, dar din spusele colegilor, nu au avut-o impresie prea bună despre carte. Voi citi şi îmi voi expune o părere despre carte.
Cartea Nataliei Graur este romanul " Pe drum" de Jack Kirouac. Prima dată am auzit acest despre acest roman, mi-am propus că îl voi citi încurând. 
Din povestirea pe care a scris-o Natalia Graur, mi s-a părut interesantă, provocatoare, cu nişte tineri plini de viaţă, spontani ce au plecat într-o  aventură făcând autostopul.
Cei prezenţi au spus o părere despre textul Nataliei, nu prea am avut chef să ma dau cu părerea în privinţa romanului.
Dumitru Crudu ne-a anunţat că miercuri, pe data 25 mai 2011, vom avea invitaţi pe cei de la Bălţi. Săptămâna aceasta nu vom face atelierul. Ne-am bucurat tare că nu vom face atelierul.
A urmat să citească Carolina Vozian din povestirea ei. Romanul Carolinei este "Zidul" de Jean Paul Sartre.
Am citit romanul, numai să mi fie ruşine că nu-mi aduc aminte prima nuvelă Zidul. Ar trebui să-l reiau, să văd despre ce este vorba în nuvelă. Povestirea pe care a făcut-o Carolina a fost interesantă şi plină de intrigă, provocări şi răsturnări de situaţie, mi-a plăcut povestirea Caroliniei.
Dumitru Crudu a insistat să ne spunem fiecare o părere despre textul Carolinei. Nu prea m-am gândit ce să spun despre textul Carolinei, şi am zis o prostie numai ca să scap mai repede şi să nu fiu întrebată. 
De fapt vroiam mai repede să se termine şedinţa şi să plecăm acasă. Povestirea Carolinei a fost bună. Fiecare dintre noi a spus părerea lui. Nina a vorbit despre textele Carolinei şi a Nataliei, vorbind încet, noi nu prea am auzit-o ce spus, rugând-o să vorbească mai tare.
La sfârşitul Atelierului, Dumitru Crudu ne-a invitat să mergem la un ceai şi la o cafea. Am mers la aceeaşi cafenea, unde mergeam deobiciei.
A fost o zi interesantă şi amuzantă în acelaşi timp. Ne-am distrat la maximum.



11 mai 2011

Junralul Atelierul Vlad Ioviţă la Balti

Joia trecuta colegii mei de la Atelierul Vlad Iovita au fost la Balti, la cenaclul lui Anatol Moraru. Dudu ne-a anuntat de vreo saptamana ca vom pleca la Balti, cine vrea. Cu parere de rau, nu am fost, dar am rugat-o pe Nina sa scrie despre desfasurarea cenaclului si sa faca poze. Cenaclul  Kontur a avut loc in cadrul facultatii de fiologie a Universitatii Alecu Russo, unde au fost ascultate si comentate textele colegiilor mei, Ecaterina, Nina,Ion, si Dumitru Crudu.
Nina Caraman a scris un scurt reportaj ce am rugat-o eu. Dar nu a scris persoanele care au participat de la Cenaclul Kontur si ce au spus fiecare despre textele invitatilor de la Chisinau.
" Dupa ce am facut o calatorie prin Balti. Ne-am adunat sa facem cenaclul, a inceput la ora 14.30. Moderatorul a fost Dumitru Crudu ne-a prezentat pe fiecare dintre noi.
Pe Nina a prezentat-o ca pe o poeta care scrie mult, acrivista si om politic. Ecaterina Bargan a mentionat ca isi publica al doilea volum anul aceasta. De Catalina a mentionat unde invata si apoi a citit proza.
De Ion a spus ca este poetul care are restanta la soferie si invata la ASE.
Dupa prezentarea scriitorilor, au citit fiecare poeziile, si-a expus  fiecare parerea asupra celor citite de noi.
Moraru si-a expus parerea generala asupra la toti. La final a zis ca:" Suntem o generatie inovatoare care am expus trairile prin poezie".
Dupa finalizarea lecturii a prozei si a poeziei a fiecarui, dupa ce si-a spus fiecare parerea despre textele citite la cenaclul. Au facut poze impreuna si am plecat intr-o cafenea unde ne-am simtit bine . Toti am ramas cu impresii bune"
Dupa ce mi-a povestit Nina cum a fost la cenaclul mi-a dat seama ca fost interesant la Balti. Mi-a parut rau ca nu am fost.

9 mai 2011

Atelierul "Vlad Ioviţă" în Parcul Dendrarium


Sâmbătă pe data 7 mai 2011, atelierul l-am făcut în Parcul Dendrarium cu 7 persoane.
Dumitru Crudu ne-a dat un exerciţiu să scriem o povestire poliţistă, să fie acţiune şi la a treia persoana.
Parcul era mare aşa că ne-am despărţit pe unde am găsit un scaun liber pent a scrie povestea dată de Dumitru Crudu, iar ciripitul păsărilor ne-a dat o energie pozitivă.
Fiecare a scris ce le-a venit în minte. La mine textul poate nu a fost chiar aşa de reuşit cum aş fi vrut să fie. Mie nu mi-a venit nici o inspiraţie de a scrie.
 Dar se poate şi mai bine. Însă această povestire nu e chiar reuşită în comparaţie cu celelalte. Ecaterina ne-a făcut poze la toată lumea în timp ce scriam textele. Ca să ne mai încălzim niţel, Dumitru ne-a pus să facem exerciţii  de încălzire şi ne-am jucat imaginar. A foarte interesant şi vesel. A meritat ieşirea în aer liber.







































































































3 mai 2011

Un moment de respiro


Lacul si parcul Herastrau din Bucuresti vara -primavara 2009


Parcul si Lacul Herastrau din Bucuresti imi aduc cele mai frumoase amintiri. Cu el ma plimbam prin parc, avem locul nostru unde stateam.  Unde ne povesteam sau ne certam uneori, dar era frumos. De acolo se vedea tot lacul si parcul. Amitiri care imi produc niste senzati si momente frumoase. Doar cu  amitirile raman,  numai intorc ce-a fost odata intre noi.

-a

Poze din toamna 2010











1 mai 2011

Recenzie de carte: Inamici Publice Memorii, Jurnale, Corespondenta, Filosofie de autori Michel Houellebecq si Bernard-Henri Levy, editura Polirom, Bucuresti 2009.

O alta carte inceputa de mine este Inamici Publice Memorii, Jurnale, Corespondenta, Filosofie de autori Michel Houellebecq si Bernard-Henri Levy, editura Polirom, Bucuresti 2009.

 Voi scrie ceva din biografia autorilor. Voi incepe cu Michel Houllebecq n.1958 in La Reunion debuteaza ca romancier in 1994, cu Extinderea domeniului luptei (Polirom 2005). Mai apar si alte volume de texte critice Interventii si romanul Particulele elementare(Polirom,2006), tradus in peste 25 de limbi si recompensat cu Prix Novembre, urmate de Platforma(2001; Polirom,2003) si Posibilitatea unei insule(2005;Polirom,2006).
Bernard-Henry Levy n.1948 in Beni Saf Algeria. este filosof si jurnalist, unul dintre initiatori directiei Nouvelle Philosophie. Printre lucrarile sale se numara Barbaria cu chip uman (1977), Ideologia franceza(1981), Aventurile libertatii(1990).
Meciul de ping-pong intelectual al secolului: lovituri razante, lovituri taiate, lovituri perfide, retrageri strategice, reverente reciproce in fata fiecarei lovituri izbutite. Un dialog cu ritm aprins, enervant, contrariant, obraznic pe alocuri, pe care nu ai cum sa nu-l urmaresti cu sufletul la gura, de la prima peagina la ultima pagina. Pariul jocului? Mai mult decat o reglare de conturi de detractorii trecuti, prezenti si viitori ai filosofului BHL si prozatorului MH, incercare de a contraria asteptarile "haitei" si de a o zadari in continuare. Placerea certa a celor, de-acum, doi aliati de a-si schimba statutul de victime publice in acela de inamici publici. Dar si, dincolo de asta, o suita de digresiuni sclipitoare, de reflexii si de provocari privind iudaismul, conditia intelectualului angajat, competitia spirituala intre Atena si Ierusalim, intre filosfia greaca si Biblie.

"Totusi, asa cum se spune, ne desparte - exceptia unui singur punct, fundamental : suntem, si unul, si altul, doi indivizi destul de demni de dispret."
                                                                 Michel  Houellebecq

"Cuvintele sunt cele care declanzseaza conceptele, iar nu conceptele cele care pun in miscare cuvintele! Ideea potrivita razbate prin sapatura, prin ochiul de senin, prin dara de lumina pe care a creat-o lucrul cuvintelor".
                                                                             Bernard-Henri Levy

Anumitor persoane  poate li s-a intamplat sa faca dragoste intr-o stare de deplina de luciditate, nu le invidiez. Mie, intr-o stare de deplina de luciditate, nu mi s-a intamplat decat sa -mi fac socotelile, sau valiza".
                                                                                   MH
"Il revad pe Aragon impingand usa barului, inalt cu o palarie cu largi, cu o capa marocana peste un costum gri de in, foarte elegant , care ii dadea , la opt  ani dupa moarte Elsei, acelasi aer de doliu nemangaiat."
                                                                                 BHL
Am finalizat cartea mi-a placut mi s-a parut foarte interesant, autori isi spun parerea despre filosofie, despre viata, istorie si politica.
 "Indeferent daca aceasta  degradare priveste o fmailie, un cuplu, o grupare sociala mai importanta sau intreaga societate, nu exista iertare, intoarcere la o a doua sansa :tot ce a fost pierdut ramane, o data pentru totdeauna pierdut" Mi-a placut aceasta fraza foarte chiar se poate referi si la societatea noastra in care traim noi.Am ajuns la o degradare la care nu exista intoarcere.
O alta fraza care mi-a placut sper ca am inteles-o bine, dar care te pune pe ganduri si daca nu am uita de noi si de amintirile noastre, si ne vom enerva pe problemele noastre ca neuronii nostri nu se vor regenera. Nu stiu sper ca am fost foarte bine inteles-o bine. " Constiinta o fantoma  in masinarie  cum o numesc anumiti teoreticeni ai neufiziologiei. O constinta desigur evolutiva (in fiecare clipa se formeaza noi conexiuni, noi concepte, noi amintiri, iar neuroni insisi, chiar daca vreme indelungata s-a crezut contrariul pot sa se regenereze in decursul vietii.