Înainte am vizionat filmul mi-a plăcut enorm de mult, nu am ştiut că este după carte Valul pictat de W.Somerset Maugham. Merită de citit romanul.
Romancier, dramaturg şi autor de proză scurtă, Willian Somerset Maugham, unul dintre cei mai cunoscuţi britanici ai secolului XX, s-a născut la Paris în anul 1874.
Valul Pictat a apărut 1925, este povestea tulburătoare a frumoasei Kitty Fane, care, în urma unui adulter, este forţată de soţul ei, medic bacteriolog, să-l însoţească într-o zonă afectată de holeră din China.În contact cu suferinţa cu boala şi moartea eroina suferă de o transformare profundă, care o face să-şi reevalueze viaţa şi să înveţe să iubească.
Este o călătorie în timpul căreia personajul principal se va confrunta cu aspecte ale vieţii ce-i fuseseră total necunoscute până atunci, ajngând astfel să se descopere pe sine însăşi, dar şi pe cel ce-i este tovarăş de viaţă.
Romanul a fost tanspus cinematografic în 193, Greta Garbo întruchipând-o pe Kitty Fane. Noua ecranizare, din 2006, îi are pe în rolurile principale pe Naomi Watts şi pe Edward Norton.
Acest roman se merită să fie citit şi de privit filmul The Painted Veil din 2006.