14 februarie 2016

Ce trece timpul repede!!

Uite aşa măi femeie nici nu-mi vine să cred
că eu am 35 de ani
34 de ani,
mai ieri erau 34 de ani
33 de ani
uite măi ce trece timpul repede!!

31 decembrie 2015

Anunţ important: Sunt în căutare unui mentor al scrisului!!

Vreau să dau un anunţ pentru toţii scriitori, poeţii, dramaturgi care scriu. Sunt în cautarea unui mentor al scrisului. Am făcut o pauză pentru a căuta un mentor al scrisului.
Dacă ve-ţi citi acest anunţ o să râdeţi de mine, Ce-i cu nebuna asta! Şi nu glumesc şi nu sunt nebună, chiar am nevoie de un mentor, un profesor bun. Să mă ajute să-mi găsesc stilul scrisului,  să mi sugereze cei e bine şi cei nu-i bine, şi să devin un scriitor cel mai bun. Am un vis pe care vreau să-l îndeplinesc, să Iau Premiul Nobel pentru Literatură. Să devin un scriitor  bun care să lase ceva în urma mea, nu pentru faimă sau pentru a-mi gâdili orgoliu. Ci pentru a lăsa ceva bun şi de calitate generaţiilor care vin şi care vor veni din urma noastră.
Doresc un mentor care să mă pună la treabă, să mă certe de câte ori greşesc sau  când scriu prostii, să mi se deie sfaturi sau să mă înjure, din când în când.
Cine vede ceva  în mine, cu un potenţial mare, ştie unde să mă caute. Eu voi fi bucuroasă să învăţ ceva de el şi el de la mine, să ne ajutăm reciproc. Pentru mine nu contează vârsta, sexul, religia, culoarea sau naţionalitatea.

29 noiembrie 2015

Recenzie de carte: The Woman in White by Collins Wilkie

At the moment, I am reading " The Woman in White" by Collins Wilkie. The  Woman in White is mystery and sensation novel. The story is sometimes considered an early example of detective fiction with the hero, Walter Hartright, employing many of the  sleuthing techniques of later private detectives.
The novel was extremely successful commercially, but contemporary critics were generally hostile. Modern critics and readers regrad it as Collins best novel:  a view with which Collins concured, as it is the only once of his novels named in his chosen eitaph: " Author of the Woman in White and other works of fiction".
 The novel is about Walter Hartright, a young art teacher, directs a mysterious and distressed woman dressed entirely in white; but later learns that she has escaped from an sylum. Soon afterward, he travels to Limmeridge House in Cumberland, having been hired as a drawing master on the recommendation of his  of his friend, Pesca, an Italian language master. The Limmeridge household comprises the invalid Frederick Fairlie, and Walter's students: Laura Fairlie, Mr. Fairlie's niece, and Marian Halcombe, her devoted half-sister.
Walter realises that Laura bears an astonishing resemblance to the woman in white, who is known to the household by the name of Anne Catherick: a mentally disabled child who formerly lived near Limmeridge, and was devoted to Laura's mother, who first dressed her in white.
Over the next few months, Walter and Laura fal in Love, and Marian advises Walter to leave Limmeridge. Anne later sends a letter to Laura, warning her agains he betrothed, Sir Percival Glyde, Baronet; and Walter, upon conversation with Anne, becomes convinced that Glyde originally placed Anne in the aylum.
Depised the misgivings of the family lawyer over the financial termns of the marriage settlement, Laura and Glyde marry in December 1849 and travel to Italy for six months.
Collins, Wilkie an English author, was one of the most successsful writers of detective fiction in the 1800'.s  The woman in white (1860) and  The Moonstone(1868) rank as his best and most  popular novels. 

I recommend you read this book, you will discover a world of passion, intrigue and maturity of the characters in the book.

8 septembrie 2015

Un început de povestire..... proces de lucru

" Ea ştergea oglinda cu mînecă hainei ca să se vadă în ea. Oglinda veche de peste 100 de ani, lasată  şi uitată acolo, avea istoria ei.   Ea se uită în oglindă şi nu-i place ce vede. Se gândi poate ar trebui să-şi schimbe culoare părului, să se tundă, să-şi facă operaţie estetică, să-şi pună botex, să slăbească, şi multe gânduri la aspectul ei fizic. Aceste gânduri  îi veni în minte, dar nu se gândi la starea ei sufletească sau la ce simte cu adevărat, sau la ce o frământă cel mai tare pe ea. O doare sufletul sau nu o doare, ea nu simte asta, dar nici nu o preocupă cel mai mult. Pe ea mai mult o preocupă înfăţişarea ei fizică, credea că asta o va face să se simtă bine. Oglinda îi arată ceea ce vrea să vadă ea.
 Vroia să schimbe ceva, dar nu ştia ce, dar nu-i plăcea ce vede în oglindă.
Părul nu era strălucitor, nearanjat, faţă neîngrejită, avea riduri în jurul ochilor, faţa plină de puncte negre şi coşuri. Sprâncenele necurăţate, avea mustăţi care o deranjau,şi când se uită în oglindă se speria de propria persoană. Nu se suportase, vroia să-şi mutileze toată faţă. Când se uită în oglindă, se simţea obosită de ea însăşi. Nu ştia cei cu ea. Nu se mai iubea, nu se mai respecta. Intră într-un soi de depresie şi anxietate care nu putea să iasă. Visa tot felul de ciudăţenii, ce se trezi brusc din somn, sau visa cum cobora scările,  visa apă murdară, sau că se plimba prin camere, dintr-o cameră în altă. Nu se suporta când se uita în oglindă. Era nemulţumită de ea, de ce facea, de ce vedea, de cum vorbeşte, cum se comportă cu ea şi cu ceilalţi în jurul ei. Mereu închisă în ea. Nu ştia cum să iasă, îi era greu să iasă. Era singură în sufletul ei. Se simţea bine în singurătatea ei, dar de fapt se săturaseră de ea şi de singurătate. Avea un vis, vroia să fie iubită şi să iubească, vroia să înconjurată de căldură. În loc să fie susţinută, să o înţeleagă cei din jur, mai mereu o criticau, o certau, o huiduiau, stigau spunându-i tot felul de înjuri, oameni de pe stradă, când ieşea în oraş. sau o criticau prieteni şi colegii de serviciu, sau o ignorau oameni dragi şi cei de care cândva au iubito. Ea tăcea şi înghitea totul, dar cel mai tare lucru, ea se resemna cu asta nu făcea nimic, nu zicea nimic.
Cei din jur  nu înţelegea prin ce trece ea, ce simte ea. O durerea... Dar nici ea nu vroia să se apropie de alţi.
Se apropria de cei care o susţineau sau o încuraja, sau de cei care era în aşa situaţie ca şi ea, pentru că ştia că mai sunt oameni ca ea. Vedea aura lor, pentru că îşi dădu seamă de aura fiecăruia pe care o are.Simţea asta. Dar de fapt avea un dar de care ştia, dar nu îi păsa de darul său. Avea darul de-a prezice viitorul, de-a vedea sufletele morţilor. Ascundea acest dar, pentru a nu fi batjocurită şi pentru a nu fi luată în derâdere. Se simţea bine că nu ştie nimeni de darul său, dar se simţea bine că nu e singură în aşa situaţie.
Se uita în oglinda şi tăcea  nu putea să facă nimic , dar nici să scoată un cuvânt. Tot în această stare se afundă şi mai tare. Tot cobora pe scările către întuneric.
Oglinda îi arăta  un alt vis care o macină şi mai tare, căuta răspunsul dar nu îl găsi. Sper că oglinda îi va da răspuns la întrebările pe care le caută de mult. Odată visă că alerga printr-un colidor lung şi întunecos, iar după ea alerga un câine  alerga după ea, şi care vroia să o muşte de picior.
Dar în faţa ea a văzut o lumină sau o ieşire către lumină. Caută o ieşire din situţie în care se află. Vroia să ajungă la lumină.
Se uita în oglindă şi nu vedea nimic, decât umbra care nu prevedea nimic bun. O umbră carea tăcea şi nu zicea nimic. Numai gânduri în jurul ei pluteau, şi sufletele celor adormiţi care vineau la ea.
Că nu ştia, cei cu ea. Vroia să-şi schimbe viaţa, dar nu ştia cum. O durea şi o măcina aşa de tare sufletul, că nu ştia cei cu ea. Simţea  şi credea că numai unul Dumnezeu, şi scrisul  o poate salva de stările  pe care le avea, şi iubirea faţă de Dumnezeu va scăpa de întunecimea din sufletul ei.



Un început de povestire pe care vreau să o continuu, nu am găsit nici titlul

14 august 2015

List of books read by me on the way and to come to my readings


Lista cărţilor citite de mine pe parcurs şi cele care vor urma să fie citite de mine.



  1. Arca lui Noe, Ulise & co. - 7 incursiuni celebre în misterele marelui ocean. Editura: Cotidianul Universul, Bucureşti, 2008;
  2. Lev Tolstoi - Război şi Pace( 4 volume), Editura Univers, Bucureşti 1971;
  3. Lev Tolstoi - Ana Karenina ( 2 volume), Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  4. Nikolai Gogol - Suflete moarte, Mantaua, Taras Bulba, Vii, Editura Polirom, Bucureşti 2008;
  5. Mihail Bulgalcov - Maestrul şi Margarita, Editura Polirom, Bucureşti 2009;
  6. Alexandr Puşkin - Dubrovski, 1971;
  7. Feodor Dostoievski - Crimă şi Pedeapsă, Fraţii Karamazov, Idiotul, Adolescentul, Jucătorul, Însemnări din Subterană, Eternul soţ, Dublul, Oameni sărmani, Amintiri din Casa Morţi, Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  8. Richard Bach - Pescăruşul Jonathan Livingstone, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008;
  9. Kobo Abe - Femeia nisipurilor, Editura Polirom, Bucureşti 2004;
  10. Inamici Publice Memorii, Jurnale, Corespondenţă, Filosofie de autori Michael Houellebecq şi Bernard- Henri Levy, Editura Polirom, Bucureşti 2009;
  11. Madame Bovary de Gustave Flaubert, Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  12. Jack Kerouac şi William S. Burroughs - Şi Hipopotanii au fiert în bazinul  lor, Polirom 2009, Proza XX, Bucureşti;
  13. John Fante - Ask the Dust, Editura Humanitas, Bucureşti 2006;
  14. Witold Gombrowicz- Jurnal, Editura Univers, Bucureşti 1998;
  15. Jean -Paul Sartre -Zidul, Biblioteca Rao, Bucureşti 2005;
  16. Franz Kafka- Pagini din Jurnal şi Corespondenţă,Editura Univers, Bucureşti 1984;
  17. Giovanni Papini - Un om fără sfârşit, Editura Polirom, Bucureşti 2011;
  18. Tadeus Dolega-Mostowicz- Vraciu şi Profesorul Wilczur, Editura Universul, Bucureşti 1986;
  19. Corespondenţă inedită de Mihai Eminescu - Veronica Micle, Dulcea Doamnă/Eminul meu iubit, de la Editura Polirom, Iaşi 2000;
  20. W. Somerset Maugham- Valul Pictat, Editura Polirom, Bucureşti 2011;
  21. Anne Frank- The diary of a young girl. Bantam Books New York 1993;
  22. Oscar Wilde - Potretul lui Dorian Gray, Editura Cartier, Chişinău 2012;
  23. Jane Austen -Pride and Prejudice, Pengun Popular Classics, 1994;
  24. Jane Austen - Sense and Sensibility, Penguin Popular Classics, 1994;
  25.  E.L. James - Fitfy Shades of Grey( Vol. 1), Vintage Book, New York, 2;
  26. Paulo Coelho - Alchimistul, Editura Humanitas, Bucureşti,  2011;
  27. Paulo Coelho - Vrăjitoarea din Poertobello, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011;
  28. Paulo Coelho - Veronica se hotărăşte să moară, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011;
  29. Stendahal - Mînăstire din Parma( Vol 1,2,3), Roşu şi Negru, Editura Universul, Bucureşti 1990;
  30. Herta Muller -Leagănul Respiraţiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010;
  31. Henry Miller - Tropicul Cancerului, Editura Universul, Bucureşti, 2007;
  32. Marchizul de Sade - Cele 120 zile ale Sadomei, Editura Adevărul, Bucureşti 2011;
  33. Victor Hugo - Mizerabilii( Vol. 1 şi 2), Editura Art, Bucureşti 2009;
  34. Victor Hugo- Cocoşatul de la Notre Dame, Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  35. Dino Buzzati- Deşertul Tătarilor, Editura Polirom, Bucureşti 2002;
  36. Dino Buzzati- Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri, Editura Polirom, Bucureşti 2005;
  37. Alexandru Dumas - Contele de Monte de Christo( Vol. 1 şi 2), Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  38. Alexandru Dumas -Cele trei muşchetari( Vol 1 şi 2 şi 3), Editura Adevărul, Bucureşti 2009;
  39. Alexandru Dumas -Man in the Iron Mask Muscat Oman 2014;
  40. Stephen King - O mână de oase, Editura Aquiala, Bucureşti 2004;
  41. Vladimir Nabokov - Lolita, Editura Polirom, Bucureşti 2011;
  42. Daniel Defoe - Moll Flanders, Remarks on Books 2012;
  43. Jules Verne - Around the World in Eighty Days, Penguin Classics, 2009;
  44. Chuck Palhniuc - Fight Club, Editura Polirom, Bucureşti 2004;
  45. Haruki Murakami - La sud de graniţă, la vest de soare, Editura Polirom, Bucureşti 1992;
  46. Haruki Murakami - La căpat lumii şi în ţară aspră a minunilor, Editurilor Polirom, Bucureşti 2000;
  47. Haruki Murakami - Kafka pe malul mării, Editura Polirom, Bucureşti 2002;
  48. Haruki Murakami- În căutarea oii fantastice, Editura Polirom, Bucureşti 2006;
  49. Charles Dickens - A Christmas Carol, Christmas Stories, David Copperfield, Editura Penguin Populas Classics 1994;
  50. Woolf Virginia- Jurnalul unei scriitoare. Anii. Editura RAO, Bucureşti 2006;
  51. Dorin Spineanu -Iulia, Proză. Editura Polirom, Bucureşti 1998;
  52. Dorin Spineanu - Nataşa Blues, Polirom, Bucureşti, 1998;
  53. Dumitru Crudu - Un american la Chişinău, Editura Casa de Pariuri, Bucureşti 2013. Eşarfe în cer, Editura Cartier, Chişinău 2012;
  54. Bogdan Coşa - Poker. Editura Cartea Românescă, Bucureşti 2011;
  55. Chuck Palahniuk- Bântuiţi, Editura Polirom, Bucureşti 2009;
  56. Harriet Beecher Stowe's - Uncle Tom's Cabin 2009;
  57. Agatha Christe -Unsprezeci Negrii Mititei şi ABC;
 

Lista cărţilor care vor fi citite:

1.   Louisa Alcott's Little Women
2.  James Fenimore Cooper - The Last of the Mohicans, The Deerslayer.
3.  Herman Melville's - Moby-Dick
4.  Edgar Allan Poe - Gothic
5.  Lucian Blaga -Luntrea lui Caron, Editura Humanitas, Bucuresti 1990.
6.   Paul Goma - Jurnalul 2004, Editura Anamarol, Bucuresti 2007.
7.  Harper Lee - To Kill a Mockingbird, Editura Heinemann New Windmills 1960.
8. Vanity Fair -William Makepeace Thackeray, Penguin Popular Classics 1994
9. Jane Austen - Emma, Penguin Popular Classics 1994
10.Paul Coelho - Brida, Harper 2009;
11. Charlotte Bronte - The Professor, Wordsworth Classics 1999.
12.Thomas Hardy - Tess of the D' Urbervilles, Classic Library 2009;
13.Thomas Hardy - Far from the Madding Crowd, Penguin English Library.
14.Laurence Sterne Sterne – A Sentimental Journey and other Writings, Oxford Unersity Press;
15.Homer –The Odyssey, Oxford World’S Classics, Oxford Unversity Press;
16. Virgil – The Aeneid, Oxford University Press;
17.John Clare – Major Works including selections from The Shepherd’s Calendar,  Oxford University Press;
18.Ann Radcliff – A Sicillian Romance, Oxford University Press.
19.Travel Writing -1700-1830 An Anthology Edited by Elizabeth  A. Bohls and Ian Ducan,  Oxford University Press;
20.Early Modern – Women’s Writing An Anthology 1560-1700, edited by Paul Salzman,  Oxford University Press;
21.Bede –The Ecclesiastical - Historical of The English People, Oxford University Press;
22.Lord Byron – The Major Works including Don Juan and Childe Harold’s Pilgrimage;
23.Rudyard Kipling – Kim, Penguin Popular Classics;
24.George Eliot – The Mill on the floss, Penguin Popular Classics;
25.Herman Melville –Moby Dick, Usborne Classics Retold;
26.Sebastian Faulks – Engleby,Vintage Books;
27.John Grisham – Theodore Boone, Hodder;
28.John Grisham – Playing for Pizza, Century London;
29.Ernest Hemingway – By Line Selected Journalism, arrow books;
30.Ernest Hemingway –True at First Light, William Heinemann, London;


Lista continua....










16 iulie 2015

Recenzie de carte: David Copperfield by Charles Dickens

When I started reading the book David Copperfield by Charles Dickens, I saw the movie. The film told me just a part of life to maturity of the young David Copperfield, but the book seems more complex and detailed. Now I read the book, and I find it very exciting and full of twists and full of images that go into that mysterious world of the characters of Charles Dickens.
Charles Dickens is one of my favorite author of many other classical and contemporary authors. I have read so far, Great Expectactions and A Christmas Carol. 
With David Copperfield, Dickens temporarily lessened the role of social critticism to concentrate more on somiautobiography. The novel describes a young man's discovery of the realities of adult life. David's youth is clearly patterned after Dicken's youth.
David Copperfield relates the story of his life- transmuting many of the early experiences of his creator right from his birth to his attainment of settled maturity and successful authorship. On his  journey, David encounters a gallery of memorable characters, kind, cruel or grotesque: Mr. Micawber, Uriah Heep and Steerfoth are among the many who shape his development.
 By turns absorbingly, dramatic, ironic, and tender, the  novel brings into energetic life the society and preoccupations of the mid- Victorian world.
Dickens  is now considered one of the major figures in English literature, but his position was not always so high. His reputation declined between 1880 and 1940. 
Critics valued Dickens chiefly as an entertainer and, above all, as a creator of a huge gallery of comic, pleasant, and villainous characters. They recognized  him as a master creator pf plot and scene, and as a sharp-eyed observer of London life. But they considered his outlook simple and unrealistic. They believed ha lacked artistic taste and relied too much on broad comedy, dramatic effects, sentimentalit, and superfecial psychology.
However, since 1940, numerous books and essays have described Dickens as a writer of considerable depth and complexity. He has also been  praised as a sensitive and philolosophic observer of human struggles within social institutions. In this  sense, Dickens has been  associated with such authors as Herman Melville, Franz Kafka, and Fyodor Dostoevsky.
Recent criticism has demonstrated that Dickens can no longer be regarded only as an entertainer, though his ability to entertain in probably the major reason for his popularity.
Whatever his other claims to greatness maz be,  Dickens ranks as a superbly inventive comic artist. His Characters have been compared to those of Shakespeare in their variety, colour, energy, and life. Dickens was aware of human evil, but he never lost his perspective. His art was sustained by an  awareness and appreciation of the human comedy.