De mult nu am publicat un articol interesant pe blogul meu. Dar acum am venit cu o carte interesantă pe care o citesc în această perioadă. O carte m-a făcut din nou să mă apropii din nou de literatură.
Mi-a lipsit enorm de mult să citesc o carte și nu în ultim rând să scriu texte. În ultima vreme, descopăr și alți noi scritori de care am auzit, dar nu am citit încă nimic de ei.
Nu-mi prea scapă nimic de la Orhan Pamuk. Cum apare o nouă carte, o cumpăr.
Aș vrea acum, să mă întorc la cartea pe care o citesc "Femeia cu Părul Roșu" de Orhan Pamuk.
O nuvelă scrisă în anul 2016, este al zecelea roman al lui Pamuk, este povestea unui săpător de puțuri și a ucenicului său care caută apă pe pământ sterp.
La mijlocul anilor 1980 Instanbul, maestrul Mahmut și ucenicul său folosesc metode străvechi pentru a săpa puțuri noi; aceasta este povestea luptei lor sfârșietoare, dar și este o explorare prin povești și imagini a ideilor despre tați și fii, autoritarism și individualite, stat și libertate, citire și vedere.
Acest roman scurt și convigător este în același timp un text realist care investighează o crimă care a avut loc în urmă cu treizeci de ani lângă Istanbul și o achetă fictivă asupra fundamentelor literare ale civilizaților, comparând două mituri fundamentale ale Occidentului și, și respectiv, Orientului: Oedip Rex al lui Sofocle( o poveste despre patricid) și povestea lui Ferdowsi despre Rostam și Sohrab( o poveste despre filicid).
De-a lungul rulează o voce demonică a femeii cu părul roșu omonim.
Scriitorul Orhan Pamuk este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, este unul din scriitori emblematici ai Turciei.
Este un scriitor complex, maestru al amănuntelor și al labirinticelor analogii dintre mistic și real, autorul ne transmite că absolut nimic nu este la voia întâmplării și că, indifirent dacă noi nu deslușim totul fieare întâmplare are un motiv anume.
În romanul Femeia cu părul roșu, am găsit construcția cu migala cititorului însetat de perfecțiunea, scriitorului, el întinde cu măiestrie complicata rețea a unui existențialism situat undeva între islamism și laicizare, ca o căutare nu a religiozității, ci a propiului eu, cu bune și rele, cu beznă delăsării și lumina viselor.
Povestea lui Cem Celik, un adolescent de doar șaptesprezece ani, este una extrem de zbuciumată, cu nenumărate căutări ale definirii, cu dorința de a își umple golul lăuntric cu ceva pârjolitor, de neuitat.
Dincolo de climatul aspru de acasă, cu un tată sever și o mamă tradiționalistă, dincolo chiar și de visul lui Cem de a deveni scriitor, adevărata explozie a existenței tânărului începe odată cu dispariția tatălui, momentul de cotitură care va schimba totul.
Meșterul fântânar Mahmud, Femeia cu părul roșu, actriță de teatru ambulant, dar mai ales în Turcia anilor 80, aflată în plin elan revoluționar, au parte de un descriptivism într-un stil concis, cu o filosofie a expresivității care stârnește rumoare și empatie într-o simultaneitate inexplicabilă a simțirii.
Autorul desfășoară în "Femeia cu părul roșu" este în trei planuri care se întrepătrund într-o omogenitate a unui răscolitor întreg.
Primul plan este relația dintre Cem Celik și maestrul fântânar Mahmud, aflați în scormonitoarea căutare a pământului după găsirea primordialului lichid inodor și incolor.
Al doilea plan este relația dintre Cem Celik și femeia cu părul roșu, desfășurată între platonic și carnal, ca o eternă provocare plină de scântei între Ying și Yang în numele unor animalice instincte dar, mai ales, a ceva mai mult de atât.
Al treilea plan este relația dintre Cem Celik cel adult și urmările zbuciumărilor sale adolescentine.
Recomand și alte cărți ale lui Orhan Pamuk.
Scrisa de Elena Bogus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu