Este un Feature de istorie umană. Am învăţat la lecţia doamnei Alinei Radu. Cum se face un reportaj, un feature, şi necrolog. A fost o lecţie inteteresantă şi plăcută. Am învăţat multe lucruri interesante. A fost experienţă unică.
„Viaţa m-a învăţat că nu trebuie să ne fie frică de
dizabilitate. Experienţele pe care le avem din viaţa noastră ne formează, ne
modelează, ne învaţă să privim viaţa într-un anume fel. Dizabilitatea pentru
mine este ca orice alte reguli ale jocului; reguli de care trebuie să ţinem
cont. Dacă nu era dizabilitate, eram o altă persoană,” spune Olga profesoară de engleză.
Olga Afanas are 31 de ani, şi are
propria firmă de traducere profesionistă în Chişinău. În 2005, a
absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova, cu
specializarea Limbă şi Literatură Română şi Engleză. Mai apoi, a urmat un
master în Psihologie Clinică şi Asistenţă Psihologică. Recent şi-a luat bursă
de doctorat la o Universitatea din Ungaria. Olga s-a născut prematur şi a
suferit o traumă la naştere. În consecinţă a fost diagnosticată cu afecţiune
locomotorie uşoară. A avut noroc că a fost susţinută de familie şi prieteni,
încât a reuşit să treacă împreună peste toate dificultăţile. Are câţiva
prieteni buni care o aceptă aşa cum este
ea, şi o susţin în tot ce face şi o
respectă enorm de mult.
„Muncesc pe
cont propriu, nu din cauza deficienţe locomotorii pe care o am, ci pentru a
dispune de un regim liber de a putea fi implicată în cât mai multe proiecte
posibil, să am timp suficient să pot alege grâul de neghină,” povesteşte Olga.
A lucrat ca voluntar la câteva oranizaţii non-guvernamentale pentru
Persoane cu Dizabilităţi, la Hospice Angelus Moldova, Centru de asistentsa
juridica pentru persoane cu
Dizabilitati, Asociţia Gaudeamus în Chişinău, s-a apropiat enorm şi a făcut-o
să înţeleagă că persoanele cu dizabilităţii sunt şi ei oameni dar cu nevoi mai
speciale, au nevoie să le fie respctate
drepturile, să fie înţeleşi şi să nu fie priviţi cu milă, pentru că lor nu le
place lucru acesta.
Olga este o
tânără activă, cu perspective de dezvoltare pentru ea a fost mereu normal şi
firesc să muncescă. „Pot să-mi caut un loc de muncă pe piaţa muncii, fără să mă
gândesc la faptul că dizabilitatea ar putea fi o problemă. Da, deseori am fost
privită mai “altfel”, discriminată chiar, dar am crezut în capacităţile mele,
ştiam că pot şi merit mai mult. Deseori, când ajungi într-o situaţie critică te
ajută să alegi „grâul de neghină”, să înţelegi de ce eşti în stare cu
adevărat...”
Tînara este pasionată de fotografie, fotografiază
natura şi oameni. Mai are o pasiune mare care o practică când are timp, face
hipism, îi place enorm de mult caii. Se simte bine când este în şa. Are un
regret mare că nu dansează, dar îi place şi ar vrea să danseaze, dar condiţia
de sănătatea nu-i permite.
Olga a fost deschisă să-mi poveastească despre
experienţele sale de viaţa şi despre persoanele cu dizabilităţi. O persoană cu
dizabilităţi are nevoie să fie aceptată şi respectată de către ceilalţi. Olga
susţine că nu înţelege unde este diferenţa dintre aceşti oameni şi ceilalţi.
„Fiecare dintre noi are nevoi speciale, fiecare are nevoie de ceva, condiţii
acasă, în familie, la serviciu. În primul rând, pentru un om cu dizabilăţi
contează şi este important să fie aceptat de părinţi, şi în al doilea rând să se acepte pe el însuşi,” spune Olga Afanas.
Olga Afanas a participat ca model la Dare Social
Fashion Show, un proiect social de caritate din Republica Moldova este dedicat
femeielor cu dificienţe locomotori şi boli incurabile. „La acest proiect au
participat mai multe femeie puternice, frumoase, active care sunt din diferite
domeni şi de succes, care au lăsat în urma lor un mesaj. Ca şi femeiele cu dizabilităţi
sunt oameni normali, au nevoi speciale, au vise dorinţe şi doresc să se
căsătorească să devină mame, să se afirme în carieră şi să fie fericite. Pentru
mine, acest proiect a fost ceva unic, interesant, a fost o experienţă frumoasă
să particip la el.”
Potrivit Marianei Tsibuleac doctor în istorie la
Academia de Ştinţă din Moldova şi o bună prietenă cu Olga povesteşte : “ O
cunosc pe Olga aproae de 10 ani. Sunt şi
eu o persoană cu dizabilitate şi ceea ce apreciez la ea este felul de a fi.
Este o persoană optimistă, activă şi găseşte timp să se implice în foarte multe
proiecte şi activităţi. Este o fată care are diferite planuri de investiţi şi
de lungă durată. Tot ceea ce-şi pune ca
scop duce la bun sfârşit. A fost un model Dare Social Show, şi este plin de curaj şi ambiţie spre deosebirre de
alte personae cu şi fără dizabilităţi. E de o intelegenţă aparte. Este o
persoană cultă şi citeşte foarte mult, şi îi place să împărtăşească cu alţi
ceea ce citeşte şi învaţă.
Este persoană prietenoasă şi deschisă, şi întinde
oricui şi oricând o mână de ajutor când are nevoie. E o persoană directă, nu-i
place să umble pe ocolite. Întotdeauna este flămândă de cunoaştere, educaţie şi
informaţie”.
Potrivit
opiniei Liudmilei Iachim, Coordonator Programului de Reabilitare de la Centru
de “Motivaţie” declară că: “Persoanele cu dizabilităţi este circa 188 de mii de
personae cu dizabilităţi pe toată Republica Moldova, şi aici intră toate
categoriile de personae cu dizabilităţi locomotorie, vizuale, personae cu deficiente
mentale, şi de sindrom de diferite categorii.
Noi lucrăm de foarte mulţi ani cu personae cu
dizabilităţi locomotorie. Şi de câţiva ani încercăm să promovăm integrarea
persoanelor cu dizabilităţi în câmpul muncii. Adică să dezvoltăm deprinderiile
de viaţă pentru ca asta e primul element important care noi îl vedem. Aici
ne-am întâlnit deseori cu această problema.
Dacă e să vorbim despre schimbări la nivelul de integrare la capitolul accesibilitate,
este o problemă destul de mare şi vastă, şi toate situaţile pe care le
monotorizăm, accesibilitatea este un punct sau o etapă care împiedică foarte
mult integrarea copiilor şi a tinerilor cu dizabilităţi.
Noi de anul trecut dezvoltăm un serviciu de suport
pentru tinerii care doresc şi care vor să-şi continue studiile după 9 clase sau
dacă au terminat 12 clase. Tinerii care au posibilitatea să se angajeze, se
adresează la noi. Este destul de dificil să urmăreşti persoanele cu
dizabilităţi, care sunt înscrise la studii, personae care s-au integrat în
câmpul muncii prin diferite metode.
Una ca avem proiectele noastre pe care le realizăm şi
încercăm să le implicăm pe personae active”.
Conform statisticilor, în Republica Moldova sunt circa
183 mii de persoane cu dizabilităţi. Circa 61% din numărul persoanelor cu
dizabilităţi sunt în mediul rural, numărul lor fiind în continuă creştere din
2008 cu circa 2,6% pînă în prezent. La 10 mii locuitori din meidul rural revin
539 persoane cu dizabilităţi şi respectiv 484 la 10 mii locuitori din mediul
urban. În aspect gender, numărul femeilor cu dizabilităţi a crescut din anul
2008 cu 2,1%. La 10 mii femei revin 473 femei cu dizabilităţi comparativ cu 563
pentru bărbaţi. La 10 mii de locutori revin în medie 516 persoane cu
dizabilităţi, iar fiecare a şase persoană cu dizabilitate se încadrează în
categoria celor cu dizabilitate severă. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă
5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţii – 2,1% din
numărul total ai copiilor din Republica Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu