11 aprilie 2012

Jurnalul Atelierul "Vlad Ioviţă "

Pe data de 8 aprilie 2012, la ora 15:00 am ţinut Atelierul Vlad Ioviţă la Biblioteca Ştefan cel Mare. Ne-am strâns câţiva la atelier, iar alţi au lipsit, pe la sfârşit a venit Ion Buzu. Ion Buzu ne-a citit din jurnalul  său. Care după aceea tema de baza care trebuie să o scriem a fost  Transformarea unui fapt divers într-un fapt literar. Prima dată aud această temă. Elena Chirică şi Emanuela Sprânceană au scris mai conflice care naşte cauze ridicole. Din păcate eu nu am înţeles nimic, am scris o prostie, care ma demoralizat mai tare. Nu am scris nimic. Am făcut o pauză mare să mă pot linişti. Voriam să mă adun să mă pot linişti cu totul. Iar colegele mele m-au încurajat că nu trebuie să nu renunţ, ci trebuie să continui să scriu, ca să poţi să scrii bine trebuie să munceşti mult. Iar asta îmi doresc cel mai mult.
Din câte am înţeles bine următorul atelier va fi pe 29 aprilie. De abia aştept să înceapă o nouă şedinţă.


30 martie 2012

Cenaclul Republica şi Atelierul Vlad Ioviţă

De ce ambele? Am scris, ca să mi fie mult ușor să scriu despre ele. Ele pe mine mă ajută să ies din "jungla" asta murdară a societății noastre. Da și acolo este o "junglă", dar mai intelectuală, toți ne batem să fim mai buni și să ne afirmăm în literatură. Dar îți mai păstrez din aceea demnitate în tine. Asta îmi place enorm. Pentru mine e un drog, ceva mai tare, care mă face să mă simt bine. Nu vreau să ma laud, ca sunt  o prozatoare sau scriitoare renumită, sau vedetă. Nu mi s-a urcat încă la cap acest lucru. Nu vreau asta acuma. Mai am de muncit, încă mult recunosc asta.Știu că în mine zace aceea dorință de cunoaștere și învățare dar în special simt dorința de afirmare. Mai încă păstrez această luciditate și sper să  păstrez în continuare. Pentru a deveni cel mai bun și cel mai puternic. Învăț de la cei cu care mă întâlnesc, sâmbăta și vineri. Cei de la cenaclu Republica și Atelierul Vlad Ioviță. Îmi sunt prieteni dar și colegii. Îi am ca mentori adevărați. Asta am căutat toată viața mea să învăț de la cineva, fiecare avem ce învăța unul de altul. Sper sa pot da și eu ceva cuiva. 
La cenaclu Republica, ne-am strâns pentru a asculta poeziile lui Vadim Lungu, este un scriitor rus, poeziile lui ne-a fost traduse de Vadim Vasiliu.

Poeziile lui Vadim Lungu erau ironice, aveau tentă politică, socială și din viața de zi cu zi.Din câte am înțeles! Sper să nu dau în bară cu acest comentariu.
Am fost puțini, dar și întrebările pe măsură. A fost o seară interesantă. Spre sfârșit o bere rece ne-a făcut mai deschiși unii cu alții.

A doua zi, a fost încă o zi productivă pentru mine, după o ședință de atelier, te revigorezi de a binelea. Asta îmi place enorm de mult ceva nou și interesant.
Dacă nu cădea tavanul la locul unde lucrăm de obicei, cu siguranță nu era vesel și nu era să ne amintim de locul care cândva era al nostru. Să cautăm ceva mai bun pentru a scrie. La ședință au venit, cei care vin de obicei.
Dumitru ne-a dat să lucrăm, un exercițiu interesant, care nu prea l-am înțeles bine. Am scris ceva ce nu era bun, dar mie nu mi-a plăcut deloc. Dar totuși a fost un exercițiu pentru mine, ca să pot scrie, tot felul de teme.
Sper să pot scrie texte interesante, să-mi îmi placă mie și celorlalți, dar nu vreau pentru publicare. Vreau să mi pot da drumul, sa fie fără nici o greșeală,să mă pot exprima coerent și să fie ceva interesant.
Dar de asta am nevoie de o ieșire în afară, o excursie, o călătorie de parte de jungla asta a noastră, care nu face decât să fim închiși în ea.
Pe urmă au urmat comentariile, în afară de al meu. Însă la gălbenuș, a urmat să mi citesc, ce-am scris.  Comentariu nu a fost chiar bun, dar mă bucur, dar a fost o părere cât de cât mobilizatoare pentru următoarea dată.
A fost o zi reușită și interesantă!!
Păcat că poze nu am făcut.:)

29 martie 2012

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă cu Andrei Doboș

Îmi pare rău, că nu am fost la ședința de azi. Am avut un invitat din România, Andrei Doboș, a susținut  un atelier de scriere creatoare la Vlad Ioviță. Am înțeles, că s-au adunat colegii de ai noștri., dar și invitații noi, au  fost prezenți Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski.
Am înțeles că s-a dat un exercițiu interesant, s-a scris bine și pe urmă s-a citit. Uite așa lipsesc la ședință!!

Dar sper ca voi recupera!!!
Următoare întâlnire va avea loc mâine la Republica și sâmbăta la ora 13:00, sper sa ajung!!!















Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă cu Andrei Doboș la Chișinău!!

Îmi pare rău, că nu am fost la ședința de azi. Am avut un invitat din România, Andrei Doboș, a susținut  un atelier de scriere creatoare la Vlad Ioviță. Am înțeles, că s-au adunat colegii de ai noștri., dar și invitații noi, au  fost prezenți Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski.
Am înțeles că s-a dat un exercițiu interesant, s-a scris bine și pe urmă s-a citit. Uite așa lipsesc la ședință!!
Dar sper ca voi recupera!!!
Următoare întâlnire va avea loc mâine la Republica și sâmbăta la ora 13:00, sper sa ajung!!!

27 martie 2012

Anunţ important!


Dragii mei cititori și vizitatori ai blogului meu. Am o rugăminte la voi foarte mare. Vreau să mă ajutați să-i găsesc un titlul nou pentru blogul meu. Cel vechi nu reprezintă deloc imaginea blogului. 
Părerea voastră contează pentru mine!!!
Vă mulțumesc anticipat Elena Bogus!!
P.S. Ideile voastre sunt binevenite!!!



26 martie 2012

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Ședința de ieri, am avut un psiholog italian care ne-a consiliat psihologic printr-un exercițiu foarte interesant. Mai degrabă a fost un joc să ne cunoaștem pe sine. Ce ne-a făcut mai deschiși unul cu altul și ne-a făcut să ne cunoaștem nevoile celorlați. Am fost prezenți câțiva colegii de ai noștri. A fost o ședință mai deosebită și mai interesantă.
Eu m-am simțit bine!! Mai departe colegii mei au avut o zi interesantă. Păcat că nu am fost prezentă.





22 martie 2012

Impresii despre seara poeților și a poeteselor!!!

 Ieri, a fost ziua poeților. Uite am fost și eu. De fapt, nu am citit nimic, dar mi-am susținut colegii.  Din păcate nu am stat până la sfârșit, dar am urmărit evenimentul.
Mi-am făcut impresii nesemnificative.  Au fost tot felul de oameni de la scriitori tineri în debut până la actori și scriitori care sunt cunoscuți, în special cititorii.
Organizarea mi sa părut de rahat, scuzele mele de rigoare pentru cuvântul folosit. Unii au citit mai mult alții deloc dintre cei care erau programați să citească.
 Au fost ignorați de organizatori, asta denotă o atitudine  de prost gust. Atunci iți mai pui întrebarea: de ce se mai organizează astfel de evenimente culturale?
Mă bucur că nu am fost unul dintre invitații și că nu am ajuns să fiu ignorată ca unii participanți de pe listă.
Am imortalizat și câteva momente plăcute cu colegii noștri ce au citit la  "Nopții Cărților Deschise," au citit Carolina Vozian, Ion Buzu, Cristina Dicusara, însă au fost invitați care urmau să citească dar nu au fost invitați la microfon, Valerian Ciobanu, Elena Chirică, Emanuela Sprânceană.
Din cauza așa zisei organizări bune care a fost au  fost ignorați mulți tineri talentați care așteptau să citească fiecare câte un text. Dar uite așa-i la noi la moldoveni!! De fapt asta-i jungla literaturii basarabene!!