De fiecare dată când ne întâlnim la atelier, se începe o ploaie de vară caldă. A fost faina şi interesant.
"Scriitorul adevarat este un om singur.Şi, pe masură ce creşte în ochii celorlalţi, se confundă tot mai mult în sigurătate. Iar dacă este suficient de bun,în fiecare zi este nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. Pentru un scriitor adevărat,fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins.Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş...." Ernest Hemingway
16 iulie 2012
Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă
11 iulie 2012
Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă
Pe 6 iulie 2011, la Biblioteca Ştefan cel Mare, la atelierul de vineri, am avut-o ca moderatoare pe Ecaterina Bargan. Ecaterina ne-a citit din textul ei. Nu ne mai saturam, s-o ascultam. Noi mai spuneam, sa mai citeasca si alte fragmente. Am stat la biblioteca pana tarziu. Am discutat şi am comentat textele sale. A fost o seară interesantă. Am învăţat ceva din fiecare atelier pe care la ţinut.



9 iulie 2012
Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă
Interesanta sedinta, am avut ieri, am comentat texte si am avut un moment de racorire dupa o ploaie cu bulbuci de vara.
Toata sedinta de ieri a moderat Ecaterina Bargan. La atelier au fost prezenţi Lina, Ecaterina Bargan, Dumitru Crudu, Cristina Dicusară, Carolina Vozian, Elena Chirică Nina Caraman şi Ana Donţu, Bogus Elena.
A citit Irina Bruma si Lina, a fost cele mai interesante si lungi sedinte de pana acuma. Toata lumea prezenta la sedinta s-a implicat, a participat la discutii.
1 iulie 2012
Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă
Noi cu colegii azi, am pus un pariu, cine va castiga Spania sau Italia?
Si atunci am facut un pariu intre noi, celui care va castiga, cei care pierd ca cumpara castigatorului o carte.
Asa ca cei care au pus pariu sunt : Spania - Italia
Ion Harea 1 - 0
Elena Bogus 2 - 1
Elena Chirica 1 - 3
Emanuela Spranceana 1 - 0
Dumitru Crudu 1 - 2
30 iunie 2012
Atelierul Vlad Iovita vs Cenaclul Republica
Mihail Vakulovski, ne da sa scriem un exercitiu
Noi totii scriem
Silvia Berdan si Emanuela Spranceana
Spre sfarsit
Ieri am avut 2 evenimente oficiale de care stiam si am onorat vizita, dar la ce-a de a doua am citit de pe un site de socializare,dar am uitat de ea pentru ca nu mi s-a parut chiar asa de important pentru mine.
La ora 16.00 ne-am intalnit cu colegii mei de la atelierul Vlad Iovita. Venise multă lume de care nu înţelege-am ce caută acolo. Dar l-am văzut pe Terrente şi mi-am dat seama că are o lansare de carte.
La ora 16.15 am început şedinţa noastră,cu Mihai Vakulovski, ne-a dat un exercitiu interesant, care a fost o experienţă interesantă pentru mine,trebuia să scriem, despre cum e să fi beat şi să scoţi perle pe gură la beţie.
Am scris, vreo jumătate de oră, dar nu trebuia să citim, ci să scriem. Vom lectura lui Dumitru Crudu.
Mie una mi-a fost greu să mă pot concentra în prezenţa a mai multor oamenii sală. Am început ceva să scriu, dar şetrgând voi scrie mai bine, data viitoare. Cu siguranţă. A fost interesant, şi productiv.
Aici vine partea neoficială a prezenţei noastre la eveniment.
După ce am terminat, şedinţa noastră am rămas în sală să vedem lansarea lui Terente. Am făcut câteva poze şi am filmat.
Terente
După ce am asistat la lansarea lui Terente, ne-am dus cu toţii la Art House Cafe, ca să ajungem la ora 18 la Republica. Eu cu colegii mei, am ieşit de la lansare şi am plecat in directia aia. Cei prezenţi de la Republica ne aşteptau pe noi, ca să ajungem pentru a începe lansarea de carte a lui Mihai Vakulovski.
Au fost invitaţi de la revista Tuk şi nu numai, cu Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Emilian Galaicu-Păun, Octavia Ţicu, a.vklvsk, şi alţi.
În sală s-au adunat numeroşi cititori şi critici literari. A fost o seară interesantă, care s-a urmat cu cumpărarea cărţilor şi autografe de la autor.
Colegii mei, câţiva din ei.
Acuma să trec la nişte concluzii, poate şi la critică, din punct de vedere a relaxării a fost interesant ambele evenimente, la acest eveniment au fost oamenii interesanţi, cu care puteai vorbi despre orice.
Te simţi bine la astfel de evenimente.
Terente este un om talentat, poeziile lui sunt simple şi existenţiale. Le puteai înţelege mult mai repede decât o poezie mai complicată. Oricum Terente are să lucreze la poeziile lui.
25 iunie 2012
Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă: Lansare de carte a autorului Oleg Carp
Oleg Carp ne-a citit un fragment din "Crede şi se va scula", pe urma am trecut să-l întrebăm să comentăm, asupra cărţii lui . Am stat pe liniile de cale ferată şi am privit apusul soarelui. Oleg Carp a venit cu o idee să lăsăm cît vrem pentru a procura cartea.
Am plecat spre casa, cînd afara începuse sa se înopteze.
23 iunie 2012
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
-
Recently I finished reading the book The Monk Who Sold His Ferrari, by Robin Sharma, I couldn't stop reading it, it fascinated me and ...
-
Săptămâna trecută, am avut o mini excursie foarte interesantă și frumoasă într-un loc foarte special. Cele două wekeenduri nu le voi uita ...
-
Recent am terminat de citit cartea Calugarul care si-a vandut Ferrari, de Robin Sharma nu m-am putut opri de citit m-a fascinat și ma cucer...


