Jurnal de călătorie partea întâi

De data aceasta nu o să-l mai numesc articol, ci jurnal al călătoriei mele. Această experiență pe care am avut-o în perioada cât am fost elevă la liceu nu o voi uita niciodată.  În jurnalul pe care îl scriu zilnic încerc să notez fiecare moment din viața mea, fiecare experiență plăcută și mai puțin plăcută.

M-am gândit că voi despărți acest jurnal al călătoriei mele în două părți: de fapt cele două zile pe care le-am avut în excursie.

România nu numai este o țară frumoasă din punct de vedere geografic, cultural sau istoric, este bogată și din punct de vedere  religios, cu culte religioase: mănăstiri și biserici construite după câderea comunismului.

Aici vreau să vă povestesc mai pe larg despre experiențele mele după ce am vizitat câteva mănăstiri din acea perioadă.  Această excursie pe care am făcut-o în vara anului 2001, pe data de 19 / 20 iunie cu colegii de clasă și Asociația Culturală Creștină Justian Teculă am luat-o pe drumul mănăstirilor. Două zile în natură și liniște. În acestă călătorie au fost mai mulți copii decât adulți, au fost diriginții de clasă.

Pornirea inițială era din Brașov. Trebuia să ne vedem la ora 9 dimineața la Gara auto de lângă Gara Feroviară.  Cu toții ne-am întâlnit la ora 8 dimineața la Gara feroviară din Sfântul Gheorghe, să ne vedem ca să cumpărăm bilete către Brașov.  Această călătorie ne-a bucurat să mai scăpăm de școală nițel. Să ne putem odihni. Să mai vedem și alte locuri frumoase.

Cu 2 zile înainte de-a pleca în această minunată călătorie, am fost anunțați de către dirigintă să ne pregătim emoțional, sufletește și cu banii și băgaj că vom avea 2 zile de neuitat.

 Prima zi : Sâmbătă dis-dimineață mi-am făcut bagajul pentru a pleca într-o călătorie de neuitat, mi-am luat strictul necesar, haine groase, banii pentru cheltuielile necesare, mâncare, apă și multe altele de care aveam nevoie. M-am bucurat enorm de mult. Mi-am anunțat părinți că voi pleca într-o călătorie frumoasă cu clasa și diriginta.

Mi-au permis să plec.  Mi-au spus să am grijă de mine. Eu m-am bucurat.  La ora 8 deja eram la Gara Feroviară cu bagaje cu tot și o stare emoțională de nedescris. Deja diriginta și câteva persoane erau la gară mă așteptau să vin ca să cumpărăm bilete de plecare la Brașov. Emoțiile și agitația erau la cote maxime.

Trenul către Brașov l-am avut la ora 8:15. Am avut timp să ne cumpărăm bilete și să ne mai cumpărăm câte ceva pentru a ne simți bine. Am auzit din depărtare trenul, emoțiile creșteau din ce în ce mai tare când trenul se apropia de peron.

Am așteptat să iasă pasagerii din tren și să urcăm noi. Am sperat că nici un eveniment nu se va  întâmpla în această călătorie, dar de unde că s-a întâmplat multe și am să vă povestesc ce anume. Au fost cele mai memorabile momente din viața mea. Am ajuns la Brașov aproape de ora 8:40.  Am coborât năvălă din tren și fuga să ieșim din CFR, că să ne ducem direct la  autobuzul care ne aștepta. Din  depărtare am văzut autobuzele și mulțimea din jurul lor. Ne așteptau pe noi.

Erau două autobuze cu copii și adulți care ne supravegheau pe parcursul călătoriei noastre. Mai târziu am aflat că această călătorie a noastră a fost organizată de Asociația Culturală Justian Tecula din Sfântul Gheorghe. Dar autobuzele erau din Brașov. Ne-am bucurat pentru această excursie de două zile. Ne-am ales locurile de lângă geam ca să admirăm frumusețea de afară.

Ghidul nostru ni s-a prezentat și ne-a explicat traseul nostru pe care l-am avut pe parcusul celor două zile în excursie.

Din păcate nu am reținut chiar toate numele lor pentru că am mers acolo pentru prima dată.

După ce am vizitat tot traseul plănuit de ghid și de profesoarele care erau cu noi, le-am notat în agenda mea ca să nu le uit. Acum am să vă povestesc cele mai importante mănăstiri care le-am vizitat în cele 2 zile. Mănăstirea Frasinei, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea Cornetu-Brezoi, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Surpatele, sunt doar câteva pe care le-am vizitat.

Vroiam să-mi notez impresiile mele despre locurile pe care le-am vizitat, ca să nu uit nici un detaliu. Am plecat din Brașov, în fața noastră se deschidea niște locuri foarte frumoase și vii, peisaje pe care nu le-am văzut niciodată până acum. Munții, pădurile întinse, șese, și în special sate și orășele mici. Am luat în direcția Râmnicul Vâlcea.

La ieșirea din orașul Câmpulung Muscel, pe partea dreaptă era Bughea de Jos și Mănăstirea Ciocanu. Ghidul nostru ne-a povestit despre frumusețea acestui loc desprins din povești. De aici, am privit spre răsărit, unde se înfățișa o panoramă deosebit de frumoasă: culmi muntoase, sub ele dealuri înalte, iar la poalele dealurilor un lanț de sate.

Înainte nu știam nimic despre această mănăstire, pentru că nu ne-a spus nimeni despre ea. Noroc că am avut un ghid care ne-a povestit câte ceva despre mănăstire.

Mănăstirile sunt înconjurate de liniște și oferă credincioșilor care ajung acolo în pelerinaj posibilitatea unei regăsiri spirituale și un minunat loc de rugăciune. Am să vă povestesc pe rând despre fiecare loc pe care l-am vizitat. Merită de vorbit despre ele dacă vreți să le vizitați. Aveți ce vedea.

Am mers în direcția Râmnicul Vâlcea, lăsând în partea stângă Curtea de Argeș pentru a doua zi. 

Prima mănăstire care am vizitat-o a fost Mănăstirea Hurezu, încă de la intrarea în mănăstire ne-a întâmpinat mirosul de tămâie și liniștea de acolo. Te puteai încărca cu energie pozitivă cât erai la mănăstire. Fiecare mănăstire pe care am vizitat-o, transmitea o energie aparte, liniște, pace și pozitivitate.

Ghidul ne-a povestit istoria acelui loc minunat.  Am ascultat cu mare atenție fiecare lucru care ne povestea ghidul nostru. Ce am reținut este că Mănăstirea Horezu( Hurezi) a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1690-1697. Printre mănăstirile istorice Hurezi este considerată ca fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectură definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului și neamului. Mai este și o legendă de unde se trage numele mănăstirii.  Legenda spune că de teama turcilor, meșterii lucrau numai noaptea când cântau huhurezii, de aici se trage și numele mănăstirii.

Mănăstirea Hurezei are două incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămide, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj pe dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter și etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.

Prin toate aceste mărturii istorice și frumuseții artistice, mănăstirea Huruzei este una dintre cele mai convingătoare opere ale creației spirituale multiseculare pe care marele istoric Nicolae Iorga a numit-o printr-o fericită fromulare în lucrarea „Bizanț după Bizanț”, continuatoare a civilizației romane, ale cărei moștenitori în Europa de Răsări sunt romanii.

Mai departe vă las pe voi să descoperiți singuri această frumusețe rară a Mănăstiri Horezu aveți ce vedea și să descoperiți.

Drumul era plin de râsete și jocuri. Nu ne-am plictisit deloc. A fost vesel pe parcusul drumului până la distinație. Drumul a fost ușor și intrigant fără nici un incident neplăcut.

La plecare de la mănăstire, pe partea dreaptă se vedea Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în Oltenia, pe teritoriul județului Gorj. Ghidul nostru ne-a spus multe lucruri interesante despre aceste locuri, dar din păcate nu am avut timp să le vizităm, pentru că am avut alte locații care ne așteptau să le vedem.

Următoarea  noastră este destinație, Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, ambele mînăstiri se află la distanță mică una de altă, imposibil să nu treci și să nu le vizitezi pe ambele.

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craioviști și frații săi, Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume.

După anul 1989,  viața monahală a capătat noi valențe. Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.

Mai bine vă las să o descoperiți singuri această minunăție lăsată decătre mai mari ctitori ai neamului nostru pentru noi.

O legendă spune despre Mănăstirea Arnota, că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugia pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan cu mult stufăriș, datorat și faptului că locul se afla pe versantul de sud beneficiind de mult soare. În preajma lacului existau ruine ale unor biserici, iar Matei Basarab a hotărât că dacă va scăpa, va ctitori o mănăstire.

Fiecare mănăstire are o istorie frumoasă și interesantă, despre  care este mult de povestit și de relatat. Mai bine vă las pe voi să faceți o incursiune în istorie a acestor locuri minunate despre care vă povestesc. 

Impresiile sunt mari și frumoase greu de relatat, dar este minunat să le vizitezi.  După aceea am luat-o către Schitul Pătrunsa și Schitul Pahome și un alt schit Bradul Gurguiata-Vâlcea, care ne era în drum. Am zis păcat să nu trecem și să nu  vedem aceste schituri.

Schitul Pătrunsa a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptul că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turcești, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru și postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmași ai episcopului Climent.

Schitul se păstrează și astăzi în stare bună și este declarat monument istoric.

Următorul schit pe la care l-am vizitat este Schitul Pahomei care, este situat pe teritoriul localității Băile Olănești, din județul Vâlcea, această așezare monahală, trece pe un drum foriestier practicabil și accesibil și cu mijoace auto, până la Izvorul Frumos, care țîșnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri, pe care este clădită biserica schitul, având hramul „Sfântul Prooroc Ile Tesviteanul”.

Din pisania actuală a schitului rezultă ca întemietori sunt Pahomei monahul și Sava Haiducul în anul 1950, justificându-se numele de Schitul de la Izvor Frumos.

Biserica construită sub o mare stâncă (pe care se află chipul Domnului), având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, își așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.

Iar despre Schitul Bradul am să vă povestesc pe scurt câteva informații care mi-au fost relatate de către ghidul. Nici nu știu ce să vă povestesc că sunt multe de povestit. Dar am să încerc să povestesc ceva interesant și util.

Schitul Bradu este un schit ortodox aflat în localitatea Gurguiata, la mai puțin de zece kilometri de stațiunea Băile Olănești, în județul Vâlcea. Aflat la o distanță de aproximativ 25 de kilometri de orașul Râmnicul Vâlcea, schitul este așezat în mijlocul pădurii, într-o zonă foarte retrasă. Ultimii trei kilometri nu pot fi parcurși cu mașina, pelerinii trebuind să meargă pe jos această distanță.

Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi, numit "Schitul de sub Râpa Bradului",închinat tot Sfântului Ioan Botezătorul, care exista deja în anul 1737. Schitul cel vechi, construit din lemn, a fost înălțat de pustnicii locului, înainte date de 15 iulie 1737, când este menționat de un document al vremii.

După ce am terminat de vizitat schitul ne-am dus către autocar ca să continuăm călătoria noastră până la Căciulată. Mai avem de parcurs câteva locații interesante.

Pe drum am aflat de la dirigintă că Băile Olănești, localitatea mai este supranumită și izvoarele de aur, nume datorat izvoarelor minerale iodurate bromurate, sodice, calcice, sufluroase și clorurate, hipotone sau izotone. Am trecut prin Olănești, apoi prin Valea Cheii în fața noastră în partea dreapta ni se arata în zare Mănăstirea Sărăcinești. 

 Din păcate planul nostru nu a fost să vizităm această mănăstire, dar cineva a dorit să trecem pe la ea să o vizităm, dar în grabă că timpul ne presa pe toți. Aveam multe de văzut.

Nu  prea am știut de mănăstire mai nimic, doar m-am informat de pe internet câte ceva interesant. Ce pot să zic în câteva cuvinte despre ea, este frumoasă și priveliștea era de nedescris.

Aici, la confluența râului Olănești cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Saracinești așa cum glăsuiește pisania, de aproape 300 de ani, în bătaia vânturilor și vijeliilor Biserica fostei Mănăstiri Sărăcinești.

Ghidul nostru ne-a zis că a fost o mănăstire de călăgurițe până în jurul anului 1860, după aceea a fost o mănăstire de călugări până în 1873. Din 1873 până în 1913 biserica a fost filială a parohiei Cheia iar casele au adăpostit școala primară la care veneau elevi din satele vecine: Păusești, Olănești și Cheia.

Iar din 1913 până în 1960 a fost mănăstire de călugărițe, când a fost desființată în mod abuziv. În prezent biserica deservește credincioși din satul Valea Cheii iar casele au fost transformate în cămin pentru bătrâni. Proprietatea mănăstirii ( biserică și incinta) nu a fost retrocedată nici astăzi în ciuda demersurilor făcute.

După ce am vizitat această frumoasă mănăstire, am trecut pe lângă  Salina Ocnele Mari, diriginta ne-a povestit foarte puțin despre această locație. Nu am coborât, doar în trecere ca și Platforma Chimică Răureni. În trecere ne-a povestit despre cele două obiecte care se aflau în direcția noastră.

Direcția noastră Mănăstire Govora care era plănuită demult. Mănăstirea Govora, ultima locație era Mănăstirea Cozia, Căciulata care era destinația finală. Mănăstirea de maici, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Govora este amplasată la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihaiești din județul Vâlcea la 6 km de Băile Govora și la 18 km de Râmnicul Vâlcea, pe fosta moșiei Hinta.

Faptul prin care Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc și pentru care avea să se înscrie pentru totdeauna între mănăstirile de cultură din țară a fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut cu porunca și cu cheltuiala înțeleptului voievoid Matei Basarab și cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.

Mănăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română de la Govora după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a funcționat vechea tipografie mai există și astăzi.

La Govora, loc de rugăciune, de meditație și de cultură, întâlnești la fiecare pas istoria patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievoizi, care  au stat de strajă apărând bătrânele hotare ale țării și dreapta credință.

Acest așezământ își așteaptă vizitatorii în atmosfera specifică de liniște și pace.

După ce am vizitat Mănăstirea Govora, următoare noastră destinație era Schitul Cornetul, fost schit de călugări, azi Mănăstirea Cornetul cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezător", a fost ctitorit de vornicul Mareș Băjescu și soția sa Maria, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În anul 1808 a fost distrus de un incediu, fiind refăcut și zugrăvit în 1835. În anul 1898 s-a construit calea ferată și tunelul care trece pe sub porțile din fața bisericii fiind necesară demolarea chiliilor. Din vechile clădiri a rămas numai un foioșir, zidurile și turnul de apărare de la nord și est de biserică.

Cupola și o parte din altar au fost dărămate în 1916-1918 și refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 160 de către Direcția Monumentelor Istorice. Pictura este lucrată în fresca, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul în 1835 de starețul Irinarh.

După aceea ne-am îndreptat către Mănăstirea Frăsinei, Biserica Mănăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădirii, în forma de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între 1860-1863, an în care o sfințește. Pictura, făcută în ulei de Avachian. Această biserică este monument istoric.

Vă las pe voi dragii mei cititori să o descoperiți singuri prin frumusețea ei interioară și exterioară vizitând-o.

Ne-am dus la Căciulata, deja se făcuse târziu. Aceasta era destinația finală pe ziua aceea. Ne-am cazat la un hotel.

Ne-am odihnit nițel, am luat cina împreună. După aceea ne-am plimbat prin oraș. Afară era o vreme răcoroasă și noroasă. Dar nu a plouat. Ne-am pornit pe jos la Mănăstirea Cozia, situat la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești Căciulata pe malul drept al Oltului și la 20 km nord de Râmnicul Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia, cu hramul Sfânta Treime, la început a fost cunoscut de Mănăstirea Nucet, abia mai târziu primind numele de Cozia, după muntele din vecinătate.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărița după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a dormitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.

M-a impresionat pictura bisericii foarte mult. Am aflat mai târziu de la o măicuță, pictura bisericii a fost făcută în frească, în 1390-1931. Aceasta s-a păstrat în pronaos. În naos și altar pictura a fost lucrată tot în frească, în 1707, cu prilejul lucrărilor de reparații făcute în ansamblul monahal de pe vremea harnicului Șerban Contacuzino. A fost refăcută de Preda zugravul și de fii săi, Ianache și Mihail. În 1984-1986 a fost restaurat întreg ansamblul mural.

Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, încojurat de frumuseți naturale ispititoare. Monarhii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrana este fără carne.

Ne-am plimbat prin Parcul Central Căciulata, pentru momentele de relaxare în vecinătatea falezei Râului Olt, am admirat piesajul din împrejurimi, am accesat debarcaderul pentru plimbări cu vaporașul, sau am întreprins o scurtă pe Promenada Oltului, faleza care leagă parcul de complexele balneare.

După ce am ieșit din parc am luat traseul de cură balneară ce unește Călimănești de Căciulata, printr-o alee pietonală de 2,3 km, amenajată prin pădure, care poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute. Aleea pornește din Călimănești, din spatele izvorului 7 și se termină în spatele Hotelului Trăian Căciulata.

Am venit repede la hotelul unde am fost cazați, pentru că deja se înoptaseră de-a binelea. Nu se putea vedea nimic. Doar liniștea serii și ciripitul păsărilor ce pregătea deja de culcare.  A venit diriginta și ne-a întrebat cine vrea să meargă la slujba de seară la Mănăstirea Cozia. Distanța dintre hotel și mănăstirea era de un 1 km, puteai să parcurgi în 25 de minute. 

Ne-am dus cu ea câțiva colegi la slujba de seară, afară era de o frumusețe minunată. Se auzea bătăile clopotului, anunța că slujba se începe. Afară era răcoare, s-a simțit miros de tâmâie de la îndepărtare. 

Slujba era frumoasă, liniștea și pacea care o transmiteau măicuțele îți vibra tot corpul și sufletul. S-a încărcat cu o energie pozitivă și cu un optimism pentru restul vieții. 

Diriginta ne-a anunțat că v-om pleca mai departe pe la ora 8 dimineața. Ne-a anunțat să ne trezim pe la ora 7 dimineața și să ne pregătim de plecare. Drumul avea să fie lung și obositor. Mai aveam de vizitat câteva Mănăstiri din regiune și sunt multe la număr. Trebuia să le vedem pe toate. Erau planificate încă de la plecarea din Brașov.

Continuarea acestei călătorii vă voi povesti în a doua parte a jurnalui, și ce s-a întâmplat pe parcusul excursiei noastre.

                                 Va continua! Scrisă de Boguș Elena    

Continuing my journey

 I will continue to recount the continuation of my travels during my time as a high school student. I had an inter

esting time while I was in high school. I traveled with the teacher and my parents through beautiful and interesting areas.

In these interesting trips, we learned and got to know about our country, history, traditions and culture.

In the summer of 2000, my chemistry teacher announced to the whole class that we were going on a trip with our geography teacher. Who wants to go and let her know, who wants to go. Not everyone wanted to go on a trip, some in our class and some in his class. It seemed to me that this trip was opportune to get to know us better and spend time together.

The teacher informed us the day before that we were leaving, to have food with us, money, water and change of clothes, that we had plans to bathe in Lake Sfânta Ana.

Our first location was the volcanic mountains of Racoș and the second location was Lake Sfânta Ana. Romania is a beautiful country, with splendid areas and new discoveries. I realized that I had not discovered all of Romania. There is much more to see. It takes time and finances.

He told us to all be at the Railway Station at 8 in the morning, to buy tickets, and whoever is late only goes with us. My sister Alex went with us on this interesting and adventurous journey that would later happen to me and a colleague of mine.

The long-awaited day of June 3, 2000, was approaching. My sister and I were happy to go on this trip with my classmates and the geography teacher.

We woke up around 7 in the morning, ate breakfast, dressed in sports clothes, took some food and water with us, and train money and other expenses.

We hurried to my train station with my sister so we wouldn't be late. By the time we got there, several colleagues and the headmistress were waiting for us. A few of my colleagues and the geography teacher hadn't come yet. There was still time. I arrived early.

Meanwhile, the other colleagues and the geography teacher arrived. I bought train tickets to Sfântul Gheorghe-Brașov-Racoș. I changed 2 trains. I arrived in Racoș at 10:30.

 The CFR station from Racoș is right on the bank of the Olt. Before leaving the station on the road that passes through the village, we crossed the railway lines to admire the Olt River.

We return to the station and enter the village. I looked perpendicular to the road I came to, we can see, a few hundred meters up, tailings dumps from the quarries that were there. We headed for that area. We turn left about 200 meters, until the intersection from where we turn right, uphill, on a recently paved road.

We were thirsty for water, we took a colleague of mine and went to the store in the village. It was not far from where we were going to the Racoș Geological Complex. We couldn't announce that everyone was already in front of us. We are left behind.

We crossed the street and ran to the store to buy water. We started joking and laughing about them, what they would say when we were absent from our group.

I don't know how we got lost, we took the wrong path. We were a little scared. It had been 15 minutes since the offense. And we went back to the store we started from. We asked someone where the Complex is, he showed us the direction we came from.

From a distance I saw a few pillars and a yellow stripe mark appeared. We climbed these paved roads a few hundred meters until we reached the vicinity of the quarries that can be seen somewhere to our right. We left the asphalt and we deviate on the first road on the right that appears in the direction of the ascent.

In the distance I see the teacher, the geography teacher and our colleagues were waiting for us, they were very worried. When they saw us, their faces lit up, he took care of both of us. It kept my and my colleague's morale up.

We tried to explain the situation to him. We couldn't let her know. That they were far from us.

We continued on the asphalt directly to the volcanic crater. But I preferred the route I did because this area still hides many interesting parts. We also passed a disused building, on the wall of which we noticed from the marking and from the intersection that we turn left on the first road we noticed. We enter the former basalt quarry. I immediately noticed somewhere in the left some basalt columns left untouched.

Suddenly two of my colleagues disappeared from the conductor's sights. The headmistress called them by name. But they did not answer her call. Suddenly two voices were heard from above, when my two colleagues were there. They were upstairs. The teacher and the geography teacher were scared not to fall from above.

He shouted at them to come down. A few of my colleagues followed in their footsteps. The headmistress shouted at them to stop so that nothing would happen. My colleagues were just upstairs, downstairs. A few more mishaps followed during our trips.

The headmistress shouted at them not to climb so that something would not happen. After all our tricks we did, our teacher started to tell us something about the Racoș de Jos Geological Complex, it is a protected natural area.

The Racoș Geological Complex represents an important geological area with an area of ​​95.2 ha and is integrated in the Natura 2000 Site. Homoroadelor Hills since 2007. Today the protected area preserves the Quaternary volcanic manifestations visible in the three quarries.

Racoș Geological Complex includes the following tourist attractions: Nature Monument Basalt Columns from Racoș (MTTC Quarry); Emerald Lake (Brazi Quarry); Stins Volcano (Dealul Hegheș Basalt Slag Quarry). Their visit is made only on the marked road or a guide approved by the custodians of the area.

We traveled very little and after overcoming an isolated column, we reach the part that declared the Basalt Nature Reserve from Racoș.

Columns about 15 meters high, as if forming a natural organ. We bend under these columns to admire them closely.

We turn for the first time on the path indicated by the red arrow, descending between two small walls. The wall to our left, in the direction of the descent, has a beautiful brown color and looks like a high calcareous rock. Very little is left of the lake with crystal clear water. I was on the Brazi quarry site. The lake has an unnatural green color and was located in a huge crater. Steep walls, made of colored stones form the shores of the lake. We walked along the lake, admired the walls mirrored in the water, we reached his tail. Stones of interesting size and shape are scattered everywhere. Somewhere, I came across a porous stone.

After leisurely admiring the lake, I returned and followed the path given by the yellow arrow, approximately on the contour line. I immediately reached above the basalt columns and noticed the access road to them as well as the lone column. A little further on we left this road that leads to the final part of our route, to the volcanic crater and we moved away, in a gentle ascent, towards some telephone antennas and a reddish peak that was observed somewhere above. We reached the edge of the volcanic crater from where we admired, over a huge abyss, a reddish tower of wild beauty.

Somewhere to the right, huge walls complete a unique landscape; I was on the top edge of the crater of a volcanic that tens of thousands of years ago was probably nervous and throwing lava. I also photographed to the left, to the normal access road to the crater.

Everything is reddish. From here the slag was exploited for many years. We moved to the right in the direction of the ascent until here we found a place where you can go down to the crater, next to a wall made of black slag.

A detail of this wall is presented by interesting lava flows have petrified in the geological eras, which generally have the layers that we could admire. I reached the crater without difficulty. The landscape is reddish and if in many other arid places in the country, we tended to say that we have a selenarian landscape then here we will tell you that we have a Martian landscape.

At the base of huge slag walls I noticed areas of gravel. I noticed that in some places a beautiful carpet of green moss appears. Compared to the direction of descent to the base of the volcano, we turned to the right and found that we were actually on a step to reach a huge wall, and we were at its top.

We returned through the crater and climbed a visible path, on the rubble, to reach the normal access road in this perimeter. We then descended that road, impressed by the black walls of the volcanic crater. Large slopes, black rubble made of slag complete the landscape.

Here you can see the traces of human intervention but the charm of the huge walls is unique. Somewhere, huge cannons seemed to have detached from the edge of the crater and were sliding slowly down the valley. It is very difficult to break away from this place, but we make our way back, this time following the access road to the crater. Right at the entrance I found that this road is blocked by some huge stones, probably in order not to enter by car.

After leaving the area of the volcanic crater, we descended the slope of a hill. The green meadows stretch towards the valley.

We didn't need any guidance because we had our geography teacher who knows everything about this wonderful place. We still learned from our teacher that Racoș Volcano is the oldest volcano in the region and seems to be inactive.

On the way back we took the same route we came. We arrived at CFR Racoș Train Station, we left for another beautiful destination, Sfânta Ana Lake. I took the train to Brașov, then to Tg Secuiesc. We got off at the station in Bixad village from there we walked through the forest and through Bixad village. It was 1:00 p.m. No cloud in the sky. It was beautiful and warm. Good for bathing in cold, crystal clear water.

Lake Sfânta Ana is considered a place of adventures, but also of tourist relaxation, they come from all over the country here for nature, but also for bathing in crystal clear and cold water.

It's a great place in Romania that you have to visit, whether you do it on foot or in the comfort of your personal car.

We got off the train at the station in the village of Bixad, passed through the village and then walked to the lake. The route we took lasted about 2 hours, is of medium difficulty, and we went through the village and the forest, and the views are beautiful.

Wherever I went there were long-beaten paths. I followed the course of the paths. The view was indescribable, beautiful full of mystery. You could easily get lost if you didn't follow the path you came. You had to hold on to him. Suddenly two colleagues went into the woods because they needed to, they got lost.

I waited for them to come out, I shouted at them but they did not answer. Then, so as not to waste time, we followed them. I shouted and followed them. In the end I went out into a clearing and tracked them down. They were scared, waiting for us to come and save them. From there we went in the direction of St. Anne's Lake. It wasn't far from where we were. As we descended the valley we saw in front of me the chapel of St. Anne. But unfortunately you couldn't go inside because it was closed, but you could see what was inside.

We went down to the valley and reached the lake. We sat down to rest and decide what to do. We made the decision to eat and then bathe.

Our geography teacher told us about Lake St. Anne as we ate lunch. It was 15:00. Then we changed our clothes and splashed in the water. The water was cold and crystal clear, I could see my feet in the water.

Only the sun warmed you quickly when I went outside. While we sat on the blanket we spread out to warm ourselves in the sun. Our teacher told us more about Lake St. Anne. He told us many interesting things that we had never heard before.

I want to share with you what our teacher told us. There are interesting stories about the lake. I didn't know about that either. I was speechless at their story.

That's why I thought I'd share with you what I heard from our geography teacher. I did not know that Lake Sfânta Ana is located in one of the extinct volcanic craters in the Ciomatu massif, in the Mohoș nature reserve. Instead of the other volcanic crater is Tinovul Mohoș.

The teacher told us about the legends of the place and how the name of this place appeared. Then he went on to tell us about the lake in general.

The most interesting story is that there are some legends about Lake St. Anne. And one of these legends says: That long ago there were two young men who had to get married, the girl named Ana, who was to become a wife, did not want this because her parents forced her to marry only to seize the young man's fortune. , which was quite rough in the groom's. On the evening of the wedding, the bride ran and threw herself into this lake, her lifeless body not being found even today. That's why the lake is named after that girl.

Another legend says: Once upon a time, two tyrants who were brothers lived in those places. One ruled a fortress on the nearby Puciosul peak, the other, a fortress located on the site of the current lake. the lord of the fortress on Pucios had a wonderful chariot, won by the dice, which aroused the envy of his brother, who said that the next day he would come to visit with an even bigger chariot.

To win the rest, the tyrant has eight of the most beautiful girls in the vicinity harnessed to his chariot. The carriage being very heavy, they could not urn it, which unleashed the wrath of the master, who began to whip them. One of the girls, named Ana, cursed her vile master. The curse of the girl was fulfilled immediately, a terrible storm started, with lightning and thunder, earthquakes formed a blue and quiet lake, named after the one who threw the curse, Lake St. Anne.

The bed of Sfânta Ana Lake compared to the regular conical shapes of volcanic lakes, formed on a fast loading stage is characterized by a relatively small inclination over large areas. At the same time, as a consequence of the rapid formation of the lake, the average and maximum water depth was reduced, respectively the surface and the perimeter of the lake.

Lake Sfânta Ana is located at an attitude of 946 m. ​​Almost circular in shape, similar to a painter's palette, it has a length of 620 m and a maximum width of 460 m, an area of ​​19.50 ha and a maximum depth of 7 meters. The lake completes its waters only with precipitation, having no springs. The purity of the water is close to that of distilled water, with only 0.0029 ml of minerals, having no springs. The reduced trophic capacity of the lake water is also due to the mofelic emanations through the bottom of the lake and through the crater walls.

Lake Sfânta Ana is a complex natural, geological, floristic and faunal reservation, being connected to Băile Tușnad by tourist trails.

The day passed quickly, it was already 19:00, on the way back I used the race bus to Tg Secuiesc, from there I took the train to Sfântul Gheorghe.

It was a beautiful and tiring day but we were charged with positive energy and a lot of knowledge about the places we were. It was the most beautiful memory I had but also friends for life.

        I will continue.

                                 Written by Elena Bogus

Continuarea călătoriei mele

 Voi continua să povestesc continuarea călătoriilor mele în perioada când am fost elevă la liceu. Am avut o perioadă interesantă cât timp am învățat la liceu. Am călătorit cu diriginta și cu părinții prin zone frumoase și interesante.

În aceste călătorii interesante, am învățat și am cunoscut despre țara noastră, istorie, tradiții și cultură.

În vara anului 2000, diriginta mea de chimie ne-a anunțat pe toată clasa că v-om pleca în excursie cu profesorul nostru de geografie. Cine vrea să meargă să o anunțăm, cine dorește să meargă. Nu toți au dorit să meargă în excursie, câțiva din clasa noastră și câțiva din clasa lui.  Mi s-a părut că această călătorie a fost oportună pentru a ne cunoaște mai bine și a petrece timpul împreună.

Diriginta ne-a anunțat cu o zi înainte că v-om pleca,  să avem mâncare la noi, banii, apă și haine de schimb, că avem planuri să ne scăldăm în Lacul Sfânta Ana.

Prima noastră locație a fost munții vulcanicii din Racoș și a doua locație Lacul Sfânta Ana. România este o țară frumoasă, cu zone splendite și cu noi descoperiri. Mi-am dat seama că nu am descoperit toată România. Mai sunt multe de văzut. Trebuie timp și finanțe.

Ne-a anunțat să fim cu toții la ora 8 dimineața la Gara Feroviară, să cumpărăm bilete, și cine întârzie numai merge cu noi. Sora mea Alex a mers cu noi în această călătorie interesantă și plină de aventură ce avea să se întâmple mai târziu cu mine și cu o colegă de-a mea.

S-a apropiat și ziua de 3 iunie 2000 multă așteptată. Ne-am bucurat cu sora mea că am plecat în această excursie cu colegii mei de clasă și diriginta și profesorul de geografie.

Ne-am trezit pe la ora 7 dimineața, am mâncat micul dejun, ne-am îmbrăcat în haine sportive, am luat ceva de mâncare și apă cu noi, și banii de tren și pentru alte cheltuieli.

Ne-am grăbit cu sora mea la gara ca să nu întârziem. Când am ajuns acolo deja câțiva colegii și diriginta ne aștepta pe noi. Încă nu venise câțiva colegii de-ai mei și profesorul de geografie. Mai era timp. Am ajuns devreme.

Între timp au ajuns și ceilalți colegii și profesorul de geografie. Am cumpărat bilete de tren către Sfântul Gheorghe-Brașov-Racoș. Am schimbat 2 trenuri. Am ajuns la Racoș la ora 10:30.

 Gara CFR din Racoș se află chiar pe malul Oltului.  Înainte să ieșim din gară la șoseaua care trece prin sat, am traversat  liniile de cale ferată pentru a admira râul Olt.

Revenim la gară și intrăm în sat. Am privit perpendicular pe șoseaua la care am ajuns, v-om observa, la câteva sute de metri în sus, halde de steril de la carierele care se afla acolo. Spre acea zonă ne-am îndreptat. Ne abatem spre stânga circa 200 metri, până la intersecția de unde ne abatem spre dreapta, în urcuș, pe un drum asfaltat recent.

Ne-a fost sete de apă, am luat-o pe o colegă de-a mea și ne-am dus la magazinul din sat. Nu era departe de locul în care ne duceam la Complexul Geologic Racoș. Nu am putut anunța că toți deja erau în fața noastră. Noi am rămas în urmă.

Am trecut strada și am fugit către magazin să cumpărăm apă.  Am început să glumim și să râdem pe seama lor, ce vor zice când noi am lipsit de la grupul nostru.

Nu știu cum s-a făcut că ne-am pierdut, am luat pe un drum greșit. Ne-am speriat nițel. Deja trecuse 15 minute de la abatere. Și ne-am întors la magazinul de la care am pornit. Am întrebat pe cineva unde este Complexul, ne-a arătat din direcția de la care am venit.

De la îndepărtare am văzut câțiva stâlpi a apărut și un marcaj cu bandă galbenă. Am urcat pe aceste drum asfaltat câteva sute de metri până am ajuns în vecinătatea carierelor care se observa undeva în dreapta noastră. Am părăsit asfaltul și ne abatem pe primul drum din dreapta care apare în sensul de urcuș.

La îndepărtare o văd pe diriginta, profesorul de geografie și colegii noștri ne  aștepta pe noi, erau tare îngrijorați. Când ne-au văzut i s-au luminat fețele, ne-a luat la rost pe amândouă. Ne-a ținut morală mie și colegei mele.

Am încercat să-i explicăm situția. Nu am putut să o anunțăm pe ea. Că erau departe de noi.

Am continuat pe asfalt direct la craterul vulcanic. Dar am preferat traseul pe care l-am făcut deoarece această arie mai ascunde multe porțiuni interesante. Am depășit și o clădire dezafectată, pe peretele căreia am observat din marcajul și de la interesecția ce ne abatem spre stânga pe primil drum care am observat. Pătrundem în interiorul fostei cariere de bazalt. Am observat imediat undeva în stânga câteva coloane de bazalt lăsate neatinse.

Deodată doi colegii de-ai mei au dispărut din vizorul diriginte. Diriginta i-a strigat pe numele. Dar ei nu i-au răspuns la chemarea ei. Deodată s-a auzit două voce de sus, când colo erau cei doi colegii ai mei. Erau sus. Diriginta și profresorul de geografiei s-au speriat să nu cadă de sus.

A strigat la ei să coboare. Câțiva colegii de-ai mei s-au pornit pe urmele lor. Diriginta a strigat la ei să se oprească ca să nu pățească ceva. Colegii mei numai erau sus, au coborât jos.  A mai urmat câteva năzbâtii pe parcursul excursii noastre.

Diriginta strigat la ei să nu se cațere ca să nu pățească ceva. După toată tărășenile noastre pe care le-am făcut noi, profesorul nostru a început să ne povestească câte ceva despre complexul Geologic Racoș de Jos, este o arie naturală protejată.

Complexul Geologic Racoș reprezintă o arie geologică de importanță cu o suprafață de 95.2 ha și care este integrată în Situl Natura 2000. Dealurile Homoroadelor începând cu anul 2007. Astăzi aria protejată conservă manifestările vulcanice cuaternare vizibile în cele trei cariere.

Complexul Geologic Racoș cuprinde următoarele puncte de atracție turistică: Monumentul Naturii Coloanele de Bazalt de la Racoș( Cariera MTTC); Lacul de Smarald( Cariera Brazi); Vulcanul Stins( Cariera de scorie bazaltică Dealul Hegheș). Vizitarea acestora se face numai pe drumul marcat sau un ghid avizat de către custodele ariei.

Am parcurs foarte puțin și după ce am depășit o coloană izolată, ajungem și la partea care a declarată Rezervația naturală a bazaltelor de la Racoș.

Coloane de circa 15 metri înălțime, parcă alcătuind o orgă naturală. Ne abatem pe sub aceste coloane pentru a le admira îndeaproape.

Ne abatem prima data pe drumul indicat de săgeata roșie, în coborâre printre doi mici pereți. Peretele din stânga noastră, în sensul de coborare, are o frumoasă culoare maronie și arată ca o stâncă înaltă calcouroasă. Foarte puțin mai este lacul cu o apă cristalină cristalină. Am fost pe locul cariere Brazi. Lacul are o nefirească culoare verde și s-a aflat într-un imens crater. Pereți abruți, alcătuiți din pietre de culorile formează malurile lacului. Ne-am deplasat pe malul lacului, admirat pereții care se oglindesc în apă, am ajuns la coada lui. Pietre de dimensiuni și forme interesante stau răspândite peste tot. Undeva, am dat de o piatră poroasă.

După ce am admirat pe îndelete lacul, am revenit și am urmat drumul dat de săgeata galbenă, aproximativ  pe curba de nivel. Am ajuns imediat deasupra coloanelor de bazalt și am observat drumul de acces la ele precum și coloana singuratică. Ceva mai încolo am părăsit acest drum care duce la partea finală a traseului nostru, la craterul vulcanic și ne-am îndepărtat, în urcuș domol, spre niște antene de telefoane și un vârf roșiatic care s-a observat undeva mai sus. Am ajuns pe marginea craterului vulcanic de unde am admirat, peste un imens hău, un turn roșiatc de o frumusețe sălbatică.

Undeva spre dreaptă, pereți imenși completează un peisaj unic; am fost pe marginea superioară a craterului unui vulcanic care acum zeci de mii de ani în urma probabil că era nervos și arunca lava. Am fotografiat și spre partea stânga, către drumul de acces normal spre crater.

Totul este roșiatic.  De aici s-a explotat mulți ani zgură. Ne-am deplăsat spre dreapta față de sensul de urcuș până aici am găsit un loc pe unde se poate coborâ în cratier, pe lângă un perete alcătuit de zgură neagră.

Un detaliu al acestui perete este prezentat prin scurgeri interesante de lavă s-au pietrificat în erele geologice, ce au general stratele pe care le am putut admira. Am ajuns fără dificultate în cratier. Piesajul este roșiatic și dacă în multe alte locuri aride din țară, am avut tendința să spunem că avem un piesaj selenar atunci aici v-om spune că avem un peisaj marțian.

La baza unor imenși pereți din zgură am observat zone cu grohoâțios. Am observat că pe alocuri apare un covor frumos de mușchi verde. Față de sensul de coborâre la baza vulcanului, ne-am abatut spre dreapta am constat că suntem  de fapt pe o treaptă pentru ajunge la un imens perete, iar noi ne-am aflat în partea lui superoară.

Ne-am întors prin crater și am urcat pe o potecă vizibilă, pe grohotis, ca să ajungem la drumul normal de acces în acest perimetru. Am coborât apoi pe acel drum, impresionați de pereții negri ai craterului vulcanic. Pante mari, grohotis negru alcătuit din zgura completează piesajul.

Aici se văd și urmele intervenției umane dar farmecul imensilor pereți este unic. Undeva, niște tunuri imense parcă s-au desprins din marginea craterului și alunencă încet la vale. Este foarte greu să te despinzi de acest loc dar facem cale întoarsă urmărind de aceasta dată drumul de acces în crater. Chiar la intrare am constatat că acest drum este barat de câteva imense pietre, probabil pentru a nu  se putea intra cu mașini.

După ce am ieșit din zona craterului vulcanic, am coborât pe panta unui deal. Pajiștii verzi se întind spre vale.

Nouă nu ne-a trebuit nici un ghid că l-am avut pe profesorul nostru de geografie care știe totul despre acest loc minunat. Încă am aflat de la profesorul nostru că Vulcanul Racoș este cel mai vechi vulcan din regiune și pare a fi inactiv.

La întoarcere am luat pe același traseul în care am venit. Am ajuns la Gara CFR Racoș, am plecat către o altă destinație frumoasă Lacul Sfânta Ana.  Am luat trenul către Brașov, pe urmă către Tg Secuiesc. Am coborât la stația din satul Bixad de acolo am mers pe jos prin pădure și prin satul Bixad.  Era ora 13:00.Nici un nor pe cer. Era frumos și cald. Bun de scăldăt în apa rece și cristalină.

Lacul Sfânta Ana este considerat un loc al aventurilor, dar și al relaxării turistice, vin din toată țara aici pentru natură, dar și pentru scăldat în apa cristalină și rece.

E un loc grozav din România pe care trebuie să le vezitezi, indifirent că o faci la picior sau la confortul mașinii personale.

Am coborât din tren la stația din satul Bixad, am trecut prin sat ca apoi, am pornit către lac pe jos. Traseul pe care l-am luat a durat aproximativ 2 ore,  este de o dificultate medie, și am trecut prin sat și prin pădure, iar priveliștile sunt superbe.

Pe unde am mers erau poteci bătătorite de mai demult. Am urmat cursul potecilor. Priveliștea era de nedescris, frumoasă plină de mister. Te puteai pierde ușor dacă nu urmai drumul pe care ai venit. Trebuia să te ții de el. Deodată doi colegii s-au dus în pădure că aveau nevoie, s-au pierdut.

Am așteptat să iasă, i-am strigat dar nu au răspus. Atunci ca să nu pierdem timpul am urmat după ei. Am strigat și am plecat din urma lor. Într-un final am ieșit într-o poeniță am dat de urma lor. Stăteau speriați ne așteptau pe noi să venim să-i salvăm. De acolo ne-am dus în direcția Lacul Sfânta Ana. Nu era departe de locul unde ne-am aflat. În timp ce ne-am coborât la vale am văzut în fața mea capela Sfânta Ana. Dar din păcate nu puteai să intri în ea că era închisă, dar putea vedeai ce se află înăuntru.

Am coborât la vale și am ajuns la lac. Ne-am așezat pentru a ne odihni și pentru a decide ce facem.  Am luat decizia să mâncăm și pe urmă să ne scăldăm.

Profesorul nostru de geografie ne-a povestit despre Lacul Sfânta Ana în timp ce am mâncat prânzul. Era ora 15:00.  Pe urmă, ne-am schimbat hainele în care eram îmbrăcați și ne-am bălăcit în apa. Apa era rece și cristalină, am putut vedea picioarele mele în apă.

Doar soarele te încălzea repede când am ieșit afară. În timp ce am stat pe pătura pe care am întins-o să ne încălzim la soare. Profesorul nostru ne-a povestit mai despre Lacul Sfânta Ana. Ne-a povestit multe lucruri interesante și nemai auzite de noi.

Vreau să vă împărtășesc și vouă, ce ne-a povestit profesorul nostru. Sunt istorii interesante despre lac. Nici eu nu am știut despre asta. Am rămas cu gura căscată la povestirea lor.

De aceea m-am gândit să împărășesc și vouă din ce am auzit de la profesorul nostru de geografie. Nu am știut că Lacul Sfânta Ana este situat într-un dintre craterele vulcanice stinse din masivul Ciomatu, în rezervația naturală Mohoș. În locul celuilalt crater vulcanic se află Tinovul Mohoș.

Profesorul ne-a povestit din legendele locului și  cum a apărut numele acestui loc.  Pe urmă a trecut să ne povestească despre lac în general.

Ce-a mai interesantă istorii, este că există și unele legende despre Lacul Sfânta Ana. Și una dintre aceste legende spune : Că de demult erau doi tineri care trebuiau să se căsătorească, Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului. În seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul  ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete.

O altă legendă mai spune: Odinioară, prin acele locuri trăiau doi tirani care erau frați. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată locul actualului lac. stăpânul cetății de pe Puciosul  avea o caleașcă minunată, câștigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămășag că a doua zi va veni în vizită cu o căleașcă și mai măreață.

Pentru a câștiga rămășagul, tiranul pune să fie înhămate la caleașca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleașca fiind foarte grea, aceastea nu au putu să o urnească, fapt ce a dezlănțuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârșav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât, s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere și tunete, cutremure s-a format un lac albastru și liniștit, numit după cea care a aruncat blestemul, Lacul Sfânta Ana.

Albia Lacului Sfânta Ana comparată cu formele conice regulate ale lacurilor vulcanice, formată pe o etapă rapidă de încărcare este caracterizată de o înclinație relativ mică pe suprafețe mari. Totodată ca o cosecință a formării rapide a lacului s-a redus adâncimea medie și maximă a apei, respectiv suprafață și perimetrul lacului.

Lacul Sfânta Ana se află la o atitudine de 946 de m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 de m și o lățime maximă de 460 de m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 metri. Lacul își completează apele numai cu precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale, neavând izvoare. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofelice prin fundul lacului și prin pereții craterului.

Lacul Sfânta Ana este rezervație complexă naturală, geologică, florististică și faunistiscă, fiind legat de Băile Tușnad prin poteci turistice.

Ziua a trecut repede, deja se făcuse ora 19:00, la întoarcere am folosit autobusul de curse spre Tg Secuiesc, de acolo am luat trenul spre Sfântul Gheorghe.

Am fost o zi frumoasă și obositoare dar ne-am încărcat cu energie pozitivă și cu multe cunoștințe despre locurile în care am fost.  A fost cea mai frumoasă amintire pe care am avut-o dar și prieteni pe viață.

 

                            Va continua!!

                                               Scrisă de Elena Boguș