Jurnal de călătorie partea întâi

De data aceasta nu o să-l mai numesc articol, ci jurnal al călătoriei mele. Această experiență pe care am avut-o în perioada cât am fost elevă la liceu nu o voi uita niciodată.  În jurnalul pe care îl scriu zilnic încerc să notez fiecare moment din viața mea, fiecare experiență plăcută și mai puțin plăcută.

M-am gândit că voi despărți acest jurnal al călătoriei mele în două părți: de fapt cele două zile pe care le-am avut în excursie.

România nu numai este o țară frumoasă din punct de vedere geografic, cultural sau istoric, este bogată și din punct de vedere  religios, cu culte religioase: mănăstiri și biserici construite după câderea comunismului.

Aici vreau să vă povestesc mai pe larg despre experiențele mele după ce am vizitat câteva mănăstiri din acea perioadă.  Această excursie pe care am făcut-o în vara anului 2001, pe data de 19 / 20 iunie cu colegii de clasă și Asociația Culturală Creștină Justian Teculă am luat-o pe drumul mănăstirilor. Două zile în natură și liniște. În acestă călătorie au fost mai mulți copii decât adulți, au fost diriginții de clasă.

Pornirea inițială era din Brașov. Trebuia să ne vedem la ora 9 dimineața la Gara auto de lângă Gara Feroviară.  Cu toții ne-am întâlnit la ora 8 dimineața la Gara feroviară din Sfântul Gheorghe, să ne vedem ca să cumpărăm bilete către Brașov.  Această călătorie ne-a bucurat să mai scăpăm de școală nițel. Să ne putem odihni. Să mai vedem și alte locuri frumoase.

Cu 2 zile înainte de-a pleca în această minunată călătorie, am fost anunțați de către dirigintă să ne pregătim emoțional, sufletește și cu banii și băgaj că vom avea 2 zile de neuitat.

 Prima zi : Sâmbătă dis-dimineață mi-am făcut bagajul pentru a pleca într-o călătorie de neuitat, mi-am luat strictul necesar, haine groase, banii pentru cheltuielile necesare, mâncare, apă și multe altele de care aveam nevoie. M-am bucurat enorm de mult. Mi-am anunțat părinți că voi pleca într-o călătorie frumoasă cu clasa și diriginta.

Mi-au permis să plec.  Mi-au spus să am grijă de mine. Eu m-am bucurat.  La ora 8 deja eram la Gara Feroviară cu bagaje cu tot și o stare emoțională de nedescris. Deja diriginta și câteva persoane erau la gară mă așteptau să vin ca să cumpărăm bilete de plecare la Brașov. Emoțiile și agitația erau la cote maxime.

Trenul către Brașov l-am avut la ora 8:15. Am avut timp să ne cumpărăm bilete și să ne mai cumpărăm câte ceva pentru a ne simți bine. Am auzit din depărtare trenul, emoțiile creșteau din ce în ce mai tare când trenul se apropia de peron.

Am așteptat să iasă pasagerii din tren și să urcăm noi. Am sperat că nici un eveniment nu se va  întâmpla în această călătorie, dar de unde că s-a întâmplat multe și am să vă povestesc ce anume. Au fost cele mai memorabile momente din viața mea. Am ajuns la Brașov aproape de ora 8:40.  Am coborât năvălă din tren și fuga să ieșim din CFR, că să ne ducem direct la  autobuzul care ne aștepta. Din  depărtare am văzut autobuzele și mulțimea din jurul lor. Ne așteptau pe noi.

Erau două autobuze cu copii și adulți care ne supravegheau pe parcursul călătoriei noastre. Mai târziu am aflat că această călătorie a noastră a fost organizată de Asociația Culturală Justian Tecula din Sfântul Gheorghe. Dar autobuzele erau din Brașov. Ne-am bucurat pentru această excursie de două zile. Ne-am ales locurile de lângă geam ca să admirăm frumusețea de afară.

Ghidul nostru ni s-a prezentat și ne-a explicat traseul nostru pe care l-am avut pe parcusul celor două zile în excursie.

Din păcate nu am reținut chiar toate numele lor pentru că am mers acolo pentru prima dată.

După ce am vizitat tot traseul plănuit de ghid și de profesoarele care erau cu noi, le-am notat în agenda mea ca să nu le uit. Acum am să vă povestesc cele mai importante mănăstiri care le-am vizitat în cele 2 zile. Mănăstirea Frasinei, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea Cornetu-Brezoi, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Surpatele, sunt doar câteva pe care le-am vizitat.

Vroiam să-mi notez impresiile mele despre locurile pe care le-am vizitat, ca să nu uit nici un detaliu. Am plecat din Brașov, în fața noastră se deschidea niște locuri foarte frumoase și vii, peisaje pe care nu le-am văzut niciodată până acum. Munții, pădurile întinse, șese, și în special sate și orășele mici. Am luat în direcția Râmnicul Vâlcea.

La ieșirea din orașul Câmpulung Muscel, pe partea dreaptă era Bughea de Jos și Mănăstirea Ciocanu. Ghidul nostru ne-a povestit despre frumusețea acestui loc desprins din povești. De aici, am privit spre răsărit, unde se înfățișa o panoramă deosebit de frumoasă: culmi muntoase, sub ele dealuri înalte, iar la poalele dealurilor un lanț de sate.

Înainte nu știam nimic despre această mănăstire, pentru că nu ne-a spus nimeni despre ea. Noroc că am avut un ghid care ne-a povestit câte ceva despre mănăstire.

Mănăstirile sunt înconjurate de liniște și oferă credincioșilor care ajung acolo în pelerinaj posibilitatea unei regăsiri spirituale și un minunat loc de rugăciune. Am să vă povestesc pe rând despre fiecare loc pe care l-am vizitat. Merită de vorbit despre ele dacă vreți să le vizitați. Aveți ce vedea.

Am mers în direcția Râmnicul Vâlcea, lăsând în partea stângă Curtea de Argeș pentru a doua zi. 

Prima mănăstire care am vizitat-o a fost Mănăstirea Hurezu, încă de la intrarea în mănăstire ne-a întâmpinat mirosul de tămâie și liniștea de acolo. Te puteai încărca cu energie pozitivă cât erai la mănăstire. Fiecare mănăstire pe care am vizitat-o, transmitea o energie aparte, liniște, pace și pozitivitate.

Ghidul ne-a povestit istoria acelui loc minunat.  Am ascultat cu mare atenție fiecare lucru care ne povestea ghidul nostru. Ce am reținut este că Mănăstirea Horezu( Hurezi) a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1690-1697. Printre mănăstirile istorice Hurezi este considerată ca fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectură definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului și neamului. Mai este și o legendă de unde se trage numele mănăstirii.  Legenda spune că de teama turcilor, meșterii lucrau numai noaptea când cântau huhurezii, de aici se trage și numele mănăstirii.

Mănăstirea Hurezei are două incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămide, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj pe dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter și etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.

Prin toate aceste mărturii istorice și frumuseții artistice, mănăstirea Huruzei este una dintre cele mai convingătoare opere ale creației spirituale multiseculare pe care marele istoric Nicolae Iorga a numit-o printr-o fericită fromulare în lucrarea „Bizanț după Bizanț”, continuatoare a civilizației romane, ale cărei moștenitori în Europa de Răsări sunt romanii.

Mai departe vă las pe voi să descoperiți singuri această frumusețe rară a Mănăstiri Horezu aveți ce vedea și să descoperiți.

Drumul era plin de râsete și jocuri. Nu ne-am plictisit deloc. A fost vesel pe parcusul drumului până la distinație. Drumul a fost ușor și intrigant fără nici un incident neplăcut.

La plecare de la mănăstire, pe partea dreaptă se vedea Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în Oltenia, pe teritoriul județului Gorj. Ghidul nostru ne-a spus multe lucruri interesante despre aceste locuri, dar din păcate nu am avut timp să le vizităm, pentru că am avut alte locații care ne așteptau să le vedem.

Următoarea  noastră este destinație, Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, ambele mînăstiri se află la distanță mică una de altă, imposibil să nu treci și să nu le vizitezi pe ambele.

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craioviști și frații săi, Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume.

După anul 1989,  viața monahală a capătat noi valențe. Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.

Mai bine vă las să o descoperiți singuri această minunăție lăsată decătre mai mari ctitori ai neamului nostru pentru noi.

O legendă spune despre Mănăstirea Arnota, că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugia pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan cu mult stufăriș, datorat și faptului că locul se afla pe versantul de sud beneficiind de mult soare. În preajma lacului existau ruine ale unor biserici, iar Matei Basarab a hotărât că dacă va scăpa, va ctitori o mănăstire.

Fiecare mănăstire are o istorie frumoasă și interesantă, despre  care este mult de povestit și de relatat. Mai bine vă las pe voi să faceți o incursiune în istorie a acestor locuri minunate despre care vă povestesc. 

Impresiile sunt mari și frumoase greu de relatat, dar este minunat să le vizitezi.  După aceea am luat-o către Schitul Pătrunsa și Schitul Pahome și un alt schit Bradul Gurguiata-Vâlcea, care ne era în drum. Am zis păcat să nu trecem și să nu  vedem aceste schituri.

Schitul Pătrunsa a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptul că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turcești, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru și postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmași ai episcopului Climent.

Schitul se păstrează și astăzi în stare bună și este declarat monument istoric.

Următorul schit pe la care l-am vizitat este Schitul Pahomei care, este situat pe teritoriul localității Băile Olănești, din județul Vâlcea, această așezare monahală, trece pe un drum foriestier practicabil și accesibil și cu mijoace auto, până la Izvorul Frumos, care țîșnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri, pe care este clădită biserica schitul, având hramul „Sfântul Prooroc Ile Tesviteanul”.

Din pisania actuală a schitului rezultă ca întemietori sunt Pahomei monahul și Sava Haiducul în anul 1950, justificându-se numele de Schitul de la Izvor Frumos.

Biserica construită sub o mare stâncă (pe care se află chipul Domnului), având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, își așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.

Iar despre Schitul Bradul am să vă povestesc pe scurt câteva informații care mi-au fost relatate de către ghidul. Nici nu știu ce să vă povestesc că sunt multe de povestit. Dar am să încerc să povestesc ceva interesant și util.

Schitul Bradu este un schit ortodox aflat în localitatea Gurguiata, la mai puțin de zece kilometri de stațiunea Băile Olănești, în județul Vâlcea. Aflat la o distanță de aproximativ 25 de kilometri de orașul Râmnicul Vâlcea, schitul este așezat în mijlocul pădurii, într-o zonă foarte retrasă. Ultimii trei kilometri nu pot fi parcurși cu mașina, pelerinii trebuind să meargă pe jos această distanță.

Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi, numit "Schitul de sub Râpa Bradului",închinat tot Sfântului Ioan Botezătorul, care exista deja în anul 1737. Schitul cel vechi, construit din lemn, a fost înălțat de pustnicii locului, înainte date de 15 iulie 1737, când este menționat de un document al vremii.

După ce am terminat de vizitat schitul ne-am dus către autocar ca să continuăm călătoria noastră până la Căciulată. Mai avem de parcurs câteva locații interesante.

Pe drum am aflat de la dirigintă că Băile Olănești, localitatea mai este supranumită și izvoarele de aur, nume datorat izvoarelor minerale iodurate bromurate, sodice, calcice, sufluroase și clorurate, hipotone sau izotone. Am trecut prin Olănești, apoi prin Valea Cheii în fața noastră în partea dreapta ni se arata în zare Mănăstirea Sărăcinești. 

 Din păcate planul nostru nu a fost să vizităm această mănăstire, dar cineva a dorit să trecem pe la ea să o vizităm, dar în grabă că timpul ne presa pe toți. Aveam multe de văzut.

Nu  prea am știut de mănăstire mai nimic, doar m-am informat de pe internet câte ceva interesant. Ce pot să zic în câteva cuvinte despre ea, este frumoasă și priveliștea era de nedescris.

Aici, la confluența râului Olănești cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Saracinești așa cum glăsuiește pisania, de aproape 300 de ani, în bătaia vânturilor și vijeliilor Biserica fostei Mănăstiri Sărăcinești.

Ghidul nostru ne-a zis că a fost o mănăstire de călăgurițe până în jurul anului 1860, după aceea a fost o mănăstire de călugări până în 1873. Din 1873 până în 1913 biserica a fost filială a parohiei Cheia iar casele au adăpostit școala primară la care veneau elevi din satele vecine: Păusești, Olănești și Cheia.

Iar din 1913 până în 1960 a fost mănăstire de călugărițe, când a fost desființată în mod abuziv. În prezent biserica deservește credincioși din satul Valea Cheii iar casele au fost transformate în cămin pentru bătrâni. Proprietatea mănăstirii ( biserică și incinta) nu a fost retrocedată nici astăzi în ciuda demersurilor făcute.

După ce am vizitat această frumoasă mănăstire, am trecut pe lângă  Salina Ocnele Mari, diriginta ne-a povestit foarte puțin despre această locație. Nu am coborât, doar în trecere ca și Platforma Chimică Răureni. În trecere ne-a povestit despre cele două obiecte care se aflau în direcția noastră.

Direcția noastră Mănăstire Govora care era plănuită demult. Mănăstirea Govora, ultima locație era Mănăstirea Cozia, Căciulata care era destinația finală. Mănăstirea de maici, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Govora este amplasată la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihaiești din județul Vâlcea la 6 km de Băile Govora și la 18 km de Râmnicul Vâlcea, pe fosta moșiei Hinta.

Faptul prin care Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc și pentru care avea să se înscrie pentru totdeauna între mănăstirile de cultură din țară a fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut cu porunca și cu cheltuiala înțeleptului voievoid Matei Basarab și cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.

Mănăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română de la Govora după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a funcționat vechea tipografie mai există și astăzi.

La Govora, loc de rugăciune, de meditație și de cultură, întâlnești la fiecare pas istoria patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievoizi, care  au stat de strajă apărând bătrânele hotare ale țării și dreapta credință.

Acest așezământ își așteaptă vizitatorii în atmosfera specifică de liniște și pace.

După ce am vizitat Mănăstirea Govora, următoare noastră destinație era Schitul Cornetul, fost schit de călugări, azi Mănăstirea Cornetul cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezător", a fost ctitorit de vornicul Mareș Băjescu și soția sa Maria, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În anul 1808 a fost distrus de un incediu, fiind refăcut și zugrăvit în 1835. În anul 1898 s-a construit calea ferată și tunelul care trece pe sub porțile din fața bisericii fiind necesară demolarea chiliilor. Din vechile clădiri a rămas numai un foioșir, zidurile și turnul de apărare de la nord și est de biserică.

Cupola și o parte din altar au fost dărămate în 1916-1918 și refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 160 de către Direcția Monumentelor Istorice. Pictura este lucrată în fresca, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul în 1835 de starețul Irinarh.

După aceea ne-am îndreptat către Mănăstirea Frăsinei, Biserica Mănăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădirii, în forma de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între 1860-1863, an în care o sfințește. Pictura, făcută în ulei de Avachian. Această biserică este monument istoric.

Vă las pe voi dragii mei cititori să o descoperiți singuri prin frumusețea ei interioară și exterioară vizitând-o.

Ne-am dus la Căciulata, deja se făcuse târziu. Aceasta era destinația finală pe ziua aceea. Ne-am cazat la un hotel.

Ne-am odihnit nițel, am luat cina împreună. După aceea ne-am plimbat prin oraș. Afară era o vreme răcoroasă și noroasă. Dar nu a plouat. Ne-am pornit pe jos la Mănăstirea Cozia, situat la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești Căciulata pe malul drept al Oltului și la 20 km nord de Râmnicul Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia, cu hramul Sfânta Treime, la început a fost cunoscut de Mănăstirea Nucet, abia mai târziu primind numele de Cozia, după muntele din vecinătate.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărița după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a dormitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.

M-a impresionat pictura bisericii foarte mult. Am aflat mai târziu de la o măicuță, pictura bisericii a fost făcută în frească, în 1390-1931. Aceasta s-a păstrat în pronaos. În naos și altar pictura a fost lucrată tot în frească, în 1707, cu prilejul lucrărilor de reparații făcute în ansamblul monahal de pe vremea harnicului Șerban Contacuzino. A fost refăcută de Preda zugravul și de fii săi, Ianache și Mihail. În 1984-1986 a fost restaurat întreg ansamblul mural.

Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, încojurat de frumuseți naturale ispititoare. Monarhii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrana este fără carne.

Ne-am plimbat prin Parcul Central Căciulata, pentru momentele de relaxare în vecinătatea falezei Râului Olt, am admirat piesajul din împrejurimi, am accesat debarcaderul pentru plimbări cu vaporașul, sau am întreprins o scurtă pe Promenada Oltului, faleza care leagă parcul de complexele balneare.

După ce am ieșit din parc am luat traseul de cură balneară ce unește Călimănești de Căciulata, printr-o alee pietonală de 2,3 km, amenajată prin pădure, care poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute. Aleea pornește din Călimănești, din spatele izvorului 7 și se termină în spatele Hotelului Trăian Căciulata.

Am venit repede la hotelul unde am fost cazați, pentru că deja se înoptaseră de-a binelea. Nu se putea vedea nimic. Doar liniștea serii și ciripitul păsărilor ce pregătea deja de culcare.  A venit diriginta și ne-a întrebat cine vrea să meargă la slujba de seară la Mănăstirea Cozia. Distanța dintre hotel și mănăstirea era de un 1 km, puteai să parcurgi în 25 de minute. 

Ne-am dus cu ea câțiva colegi la slujba de seară, afară era de o frumusețe minunată. Se auzea bătăile clopotului, anunța că slujba se începe. Afară era răcoare, s-a simțit miros de tâmâie de la îndepărtare. 

Slujba era frumoasă, liniștea și pacea care o transmiteau măicuțele îți vibra tot corpul și sufletul. S-a încărcat cu o energie pozitivă și cu un optimism pentru restul vieții. 

Diriginta ne-a anunțat că v-om pleca mai departe pe la ora 8 dimineața. Ne-a anunțat să ne trezim pe la ora 7 dimineața și să ne pregătim de plecare. Drumul avea să fie lung și obositor. Mai aveam de vizitat câteva Mănăstiri din regiune și sunt multe la număr. Trebuia să le vedem pe toate. Erau planificate încă de la plecarea din Brașov.

Continuarea acestei călătorii vă voi povesti în a doua parte a jurnalui, și ce s-a întâmplat pe parcusul excursiei noastre.

                                 Va continua! Scrisă de Boguș Elena