-1967 Moromeții, roman, volumul 2
- 1968 Intrusul
- 1972 Imposibila întoarcere, roman
- 1972 Marele singuratic, roman
- 1973 Întâlnirea din pământuri roman( ediția a 2-a)
- 1975 Delirul, roman
- 1977 Viața ca o pradă roman
- 1980 Cel mai iubit dintre pământeni, roman.
După ce am citit cartea lui Marin Preda mi sa părut interesantă și simplistă.
Eugen Simion:" Proza epica de la un tip de proza comportamentalista. Ca proza de analiza : dulbeaza discursul epic sau, mai exact introduce un discurs paralele. Simina sta de vorba cu Nicolae si, ca totdeauna discutia lor are un caracter daca nu de-a dreptul plemic oricum contrariat explozibil.
Doua orgolii, doi oamenii raniti sufleteste, doua suspiciuni aproape, patologice sceptice in acelasi timp, darnici de afectiune.
Simina incepe alt discurs (un monolog interior, in fapt lung si complicat in care taie firul in patru analezeaza faptele cauta dedesubturile unei idei) ajungand, de regula, la concluzii catastrofale in privinta tanarului de care este un mod vadit indragostita fara scapare."
Nicolae eroul principal banuitor de o senciritate uneori brutala, alteori tacuta si dusmanos, inchis intr-o singuratate agresiva.
Este un personajul ca atare si naratorul care este in preajma .
Marele singuratic este, dar in buna masura (romanul de dragoste) din interior un roman de analiza cu o tipologie notabila.
Simina face parte din tipologia ferminitatii preotiste in varianta intelectuala Luchi Matiolla. Constanta femei intelegente si orgolioase naturii dilematice cu reacti imprevizibile si vehimente. Ranite in sentimentele si orgoliul lor se retrag in singuratate si se imbolnavesc la propiu sau iau decizii la limita compromisului moral. Eroina aduce un element inedit in aceasta tipologie care sa evite cele 2 tipuri traditionale de femei din proza romaneasca.
a) femeia voluntara si rea(femeia barbat ambitioasa dominatoare si cruda -modelul Vidra).
b)femeia papusa sentimentala slaba victima a barbatului - modelul eroina lui Dului Zamfirescu.
Nicolae avea un copil cu Marioara ii platea pensia alimentara pentru copil, la Saftica. Il vezitase pe feciorul la 2 luni, la inceput ii aducea bomboane si jucari, dar pe urma nu i-a mai adus nimica. Din cauza ca Nicolae nu o iubise pe mama copilului si nici fata de copil nu avea sentimente asa de profunde, nu vroia acest copil si din aceasta cauza nu se atasase fata de el.
Intrase in actiune eroina noastra principala Simina Golea, naratorul o descrie pe eroina noastra.
" Era bine facuta, nici prijina , nici bondoaca, picioarele ei erau frumoase pline si alungite o faceau parca inalta. Era blonda dupa ten si dupa ochii, dar parul avea culoarea mierii de salcam. Era pictorita ca si sotul ei. De 24 de ani era maritata cu Patrascu era si el pictor, era un sol infidel, o batea. Si din motivele acestea Simina a divortat de Patrascu.
Ambele personaje principale isi spuse ofurile si gandurile prin monologuri
Simina provine dintr-o familie cu tata pictor si mama nu este cunoscuta. Insa Nicolae vine dintr-o familie binecunoscuta Familie Moromete, saraca cu neajunsuri.Si parinti lau dat la scoala sa invete, pentru a inceput a vrut sa fie invator, dar ajuns sa fie inginer agronom.
Din motive nu a avut si nu a vrut sa aiba o relatie cu mama copilului si cu Simina din teama sa nu si piarda libertatea se simtea foarte bine in ipostaza de holtei. Cum un prieten de a lui Nicolae, Iosif, care spunea de el: nu ma sperie gandul nu are nici un prieten ( mi-ar fi placut sa-l am pe Iosif, am tinut la el, dar el a ras de mine si a facut din secretele mele prilej de distractie. Nu avea incredere in nimeni Nicolae, ii placea cum este el, simplu nu prea se compleca el cu viata, nu vroia sa sufere, se simtea bine in pielea lui, pana a cunoscut-o pe Simina si sa atasat de ea, dar pentru inceput nu a recunoscut asta, doar atunci cand aflase despre boala ei grava pe care o avuse si avea sa moara. Simina se imbolnavea de TBC si a decedat in patul de spital, atuncea pe Nicolae la marcat despartirea de Simina.
Lui Nicolae ii placea sa fie mai mereu singur si de aici se de duce si titlul prozei de Marin Preda,"Marele Singuratic"
"Recitesc dupa mai multe de 30 de ani de la aparitia Marelui Singuratic si ce constat? Ca lectura merge, mai intai, greu si ca, atunci cand vine vorba de lumea satului, verva naratorului creste subit si stilul epic capa influenta.
Stilul redevine meticulos, putin impiedicat indata ce prozatorul face analiza unui sentiment complex: iubirea dintre insingurat, incapatanat si banuitor(horticultor Nicolae Moromete) si o prietena intelegenta si putin sofisticata Simina Golea, trecuta printr-o casnicie nefericita(cu brutalul Victor Patrascu), obsedata de talentul ei nesigur." Curtea Veche Jurnal National.
"Roman autobiografic? Intrebat, prozatorul evita sa dea un raspuns! Un roman, oarecum, in care eroii din Morometii isi dau, parca, o intalnire de adio intr-un epilog, in care au loc iubiri profunde si nefericire, gelozii si crime dostoievskienne, comentarii morale acute si pertinente si analize bune, verosimile, de ordin existential. Este domeniul si stilul in care Preda a excelat totdeauna." Eugen Simion.
Cartea mi-a placut enorm de mult as vrea sa mai citesc si altceva de Marin Preda.
În prima carte pe care am citit anul asta, Miguel de Cervantes y Saavedra Don Quijote de la Mancha la cererea lui om care imi este prieten bun.
Cervantes s-a născut în anul 1547 la Alcala de Henares, în ziua de 7 sau 8 octombrie, Miguel dde Cervantes Saavedra, ca fiu al lui Rodrigo de Cervantes și al Leonorei de Cortinas.
Pentru prima dată când apare publicat - într-un colectiv numele lui Cervantes. Cu ocazia morții Izabelei de Valois, soția lui Filip al II-lea, fostul dascăl al scriitorului, Juan Lopez de Hoyos, publică o culegere de poezii ale elevilor săi, poezii scrise în limba latină și spaniolă Printre acești tineri colaboratori apare și Cervantes cu un sonet, patru redondillas, o copla și o elegie în terține.
Între anii 1583-1587 Cervantes se consacră, cu o mare fecudintate, primelor sale lucrări dramatice. Inițiativa, atribuită lui Lope de Vega, de-a reduce la trei acte vechea comedia în 5 acte, este de fapt o inovație a lui Cervantes din această perioadă. Acuma scrie el Sultana turcilor, Bătălia navală, Ierusalim, Amarantul, Unica și viteaza Arsinda, Pădurea iubirii, precum și tragediile Numancia și Suferința din Alger.
În anul 1604 termină prima parte din Don Quijote. Romanul este cunoscut în cercurile literare mai înainte de-a fi tipărit.
1606 Cervantes mai scrisese și nuvele: Mătușa închipuită, Gelosul nestăpînit, Rinconete și Cortadillo.
1613 Publică o culegere de 12 nuvele, sub titlul de nuvele exemplare(sau Romane exemplare).
1614 Scrie marele poem Călătoria în Parnas, după modelul poetului italian Cesare Caporali.
1615 Faptul îl îndurerează pe Cervantes și îl decide să grîbească închierea romanului, temrinat pe la începutul anului; partea a doua se vedea lumina tiparului la 30 martie. Tot în acest an, Cervantes mai scoate o culegere de Opt Comedii. Cervantes lucreazî cu greu la ultima sa operă, romanul de aventuri Persiles și Sigismunda.
Cervantes despre Don Quijote :" Materialismul cros învinge. Punctul de plecare al istoriei lui Don Quijote este, nu încape îndoială dorința autorului de a trezi oroarea cititorului pentru istoriile închipuite și pline insanități din cărțile cavalerești. "El cura" și el " barbero" fac un tiraj sever în biblioteca lui don Quijote și ard numeroase cărți începând cu Amadis de Gaura [......].
"Cam tot ce înfăptuiește Quijote e o persiflare a ariotismului. Don Quijote trăiește într-o lume de cavaleri și păstori, adoră o Dulcinea, se crede victima permanentă a vrăjitorilor, combate cu giganții(prefăcuți fie în mori de vînt, fie în burdufuri cu vin), vede într-o peștere pe Merlin, pe Durandarte, zboară la distanțe incalculabile pe un cal de lemn, zărind pământul cât o alună, și în fine ia hotărîrea să înnebunească întocmai ca Orlando" furioso", în care scop își lasă pantalonii și face tumbe pășind pe mîini cu picioarele în sus."[......].
"Creatorul lui don Quijote este, așadar, unul din părinții realismului și ca atare foarte aproape de noi. Spre a face dorit verosimilul și a dezgusta de fabulos a inventat un nebun făcînd tot soiul de isprăvi rizibile."
"Că don Quijote este inițial un erou ridicul, deci negativ, pare sigur. Totuși, prin forța creației și nu mai puțin sensuri adiacente, date de autor, el devine în mare măsură un erou, pozitiv, luînd în exegeză proporții uriașe și atingând după unii, culmile sfințeniei. Unii au ajuns la concluzii periculoase, exaltând în el aventura iraționalistă, nebunia ca regim de viață, din care nu s-au tras rele abia vindecate."
"În istoria lui Cervantes sînt, în spiritul celor de mai sus, doi nebuni, don Quijote și Sancho Panza, în mod greșit acesta din urmă considerat ca expresia bunului simț. " Nu mă mir atît de nebunia cavalerului- spune bărbierul -, cît de cimplicitatea scutierului". " Sancho e un "simple", un "bobo", un om sărac cu duhul, un monument de asinitate, în definiția lui Giordano Bruno.
Prin el grăiește natura, neînnobilată de sforțările intelectului, natura primară ce n-a atins culmile umanismului. Sub aspect teoretic, el este nici vorbă un bolnav. Suferința lui constă în faptul de a nu putea recepta și interpreta just realul, morbul lui e halocinatoriu. Cîteodată delicrul este de percepție, alteori de interpretare. Astfel morile de vînt i se par giganți, dar țăranca arată așa precum este, îngrozitor de urâtă. De data aceasta Quijote socotește a fi obiectul unei vrăji care îi răpește adevărata aparență a lucrurilor. În rezumat, don Quijote are crize ale noțiunii de real pe care îl înlocuiește cu un ideal. Faptul că explică în felul următor: don Quijote crede în tradiția cavalerească așa cum un om de știință modern crede în legile naturii."[...]. Don Quijote se dedică binelui public, misiunea fiind să ajute pe cei în suferință. să ridice pe cei căzuți, să repare nedreptățile , să pedepsească insolența.
După ce a citit această carte, cu părere de rău, am citit-o într-un momente prost în viața mea, de aceea a mers foarte greu lectura,în comparație cu cea a lui Marin Preda. Pot să spun că proza lui Cervantes nu ma captat așa de tare cum Marele Singuratic.
După ce a citit romanul mi-a dat impresia că Cervantes a scris cartea aceasta, explorând și călătorind prin lume, după ce a citit cărțile cavalerești, inspirându-se pentru don Quijote sau chiar El imaginundu-se un fel de hidalgo ce călătoria prin lumea largă întâlnid tot felul de oameni pe care le-a întâlnid de-a lungul vieții lui până la moarte.
