"Scriitorul adevarat este un om singur.Şi, pe masură ce creşte în ochii celorlalţi, se confundă tot mai mult în sigurătate. Iar dacă este suficient de bun,în fiecare zi este nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. Pentru un scriitor adevărat,fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins.Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş...." Ernest Hemingway
13 septembrie 2020
Omani wedding traditional
7 septembrie 2020
Nunta tradițională omaneză
Nuntă modernă. Înainte de occidentalizarea nunților și de introducerea rochiei albe, femeile purtau de obicei o rochie tradițională omană care este brodată puternic în roșu sau verde. Și-ar purta aurul și, chiar dacă este nunta ei, poartă tot o eșarfă care-și acoperă părul și fața, conform credințelor religioase și culturale.
Deși în nunțiile modernizate, care sunt foarte asemănătoare cu conceptul modern contemporan, totuși doar femeile participă la această ceremonie. Mirele își întâlnește mireasa după moschee la sală de nunți care are o capacitate de 400-800 de persoane. Femeiele din ambele familii se întâlnesc, salută și dansează toată noaptea.
Mirele intră mai târziu în aceea seară pentru a face schimb de inele și a face fotofrafii pentru amintire cu familia și prieteni. Dar acum voi povesti cum are loc modernă la sală de petrecere.
Cum a mai zis în cele 2 articole de înainte, totul se începe cu propunerea, pentru care potențialul mire și familia sa se adresează oficial tatăl soției sale pentru a cere permisiunea de a se căsători cu ea. Timpul dintre propunere și acceptare până la nunta finală este considerată perioada de logodnă, timp în care există tot felul de evenimente și formalități, de la acordarea mahr( o zestre obligatorie plătită de familia mirelui către mireasă), contractul de căsătorie, cunoscut sub numele de muajjal, find semnat, părții cu henna.
Fiecare pas al procesului este motiv de sărbătoare, chiar și aplicarea hennei( un simbol al bucuriei și jubilianței) sărbătorită cu măriție pentru o seară sau mai mult. Multe mirese au adăugat încă o sărbătoare la listă, cu dușuri de mireasă cu stil occidental, pentru care prietenii miresei și membrii familiei de sex femenin organizează o zi și o noapte plină de distracție, în care îi fac cadouri și sărbătoresc ziua ei viitoare.
3 septembrie 2020
Music, Clothing and Traditional Omani Cuisine.
1 septembrie 2020
Muzica, Vestimentația și Bucătăria Tradițională Omaneză.
În mână, bărbatul poartă Assa( Bastonul de mers), fabricate din bambus sau din Khaiseran și Meez, provenind din munții Musandam sau Jebel Akhdar. Bărbații omanezi îl folosesc în mai multe trebuințe, pentru a scărpina spatele sau a bate la ușa cuiva și de asemenea este folosit ca accesoriu la dansuri tradiționale. Mai este folosit în călărie atunci când urnești o cămilă sau un cal, sau când urnesc din loc caprele sau oile.
Bărbatul Omanez totul timpul va avea grijă de frizura și de barba lui. Este cea mai valoară coafură din Orientul Mijlociu. Înainte de ceremonie sau căsătorie, bărbătatul se va duce la salonul de bărbați și își va aranja frizura și barba pe care o are.
Bărbatul Omanez totul timpul va avea grijă de frizura și de barba lui. Este ce mai valoroasă coafură din Orientul Mijlociu. Înainte de ceremonie sau căsătorie, bărbatul se va duce la salonul de bărbați și își va aranja frizura și barba pe care o are.
Coafura omaneză este cea mai distinctivă dintre capacele tradiționale din Golf și este cea mai delicat produs. Este format din doup părți: Acest simbol național al identității reflectă pe deplin spiritul unic, simplu și tradițional al oamenilor din Oman.
Ultimul lucru din trusou este încălțămintea care își cumpără pentru a o folosi pentru căsătorie. Acest trusou bărbatul omanez îl îmbracă la logodnă sau la nuntă.
Ținuta vestimentară pentru femeie.
Rochia tradițională omaneză se identifică la femeiele aparținând de la o comunitate la alta. Distincțiile pot fi la fel de simple ca lungimea rochiei sau culoarea acoperii capului la timpul de broderie.
Întrucât Omanul este o țară musulmană, este obișnuit ca femeile să-și acopere capul. Coafura la femeiele omaneze numită lihaf acoperă capul, gâtul femeilor și chiar poate fi înfășurat în jurul feței, deși în Oman, nu este necesar ca femeile să facă acest lucru. De fapt, sultanul le-a interzis femeilor să dețină funcții publice și să-și acopere fețele. Cu toate că unele coafuri sunt simple, majoritatea coafurilor pot fi găsite înfrumusețate cu paiete și broderii care la fac destul de uimitoare.
În mai multe regiune din Oman, la țară și foarte puține de la oraș, femeile omaneze să se dădeau pe la ochi cu Kuhl. Originea sa provine din Egiptul Antic. Purtat de regine și femei nobile, este folosit ca protecție a ochilor împotriva radițiilor dure de la soare.
Kuhl este o pastă obținută prin arderea unei rășini aromatice( fragmentați) și cojilor de migdale. Acest amestesc este pus pe o bucată de pânză, în mod normal bumbac, și îmuiat cu ulei pentru a-și păstra proprietățile. Kuhl-ul autentic are o culoare neagră profundă și o consistență cremoasă și se simte răcoros atunci se aplică.
Kuhl-ul este prea moale pentru a-l păstra sub formă de creion și, prin urmare, are nevoie de un stick pentru aplicare. Recipientul modern este realizat din argint.
Aplicatorul este scufundat și kuhl-ul este târât pe marginea interioară a ochiului. Forma ochilor poate fi exagerată prin desemnarea unei forme care îi înconjoară. Dar nu doar femeile dar și bărbații aplică și kuhl pe ochi.
Femeiele iubesc să fie îmbrăcate în bijuteri de la argint la aur. Omanul are o tradiție foarte bogată și distinctivă în bijurterii. Datorită istoriei îndelungate a națiunilor de navigație și comerț, numeroase influențe ale altor culturi pot fi văzute în bijuteri locale. Parteneri comerciale antici precum India au influență vizibilă până astazi. De la cap până la picioare, ținuta femenină include argintărie, în special printre beduini. În mod tradițional, reprezintă contul de economii al familiei. Dacă o familie are nevoie de bani, femeia poate să decide să-și vândă unele piese.
În diferite regiuni ale Omanului, sunt mai multe stiluri de rochii tradiționale se găsesc în întregul sultanat, fiecare regiune având caracteristici unice. Distincțiile sunt determinate de detaliile de înfrumusețare, dimensiune sau lungime, ornamentație, de tip de fir, țesături și modă.
Un alt lucru important de care femeia omaneză nu poate să nu poarte la evenimente speciale, nuntă, sărăbători și de ce nu pentru înfrumusețaere de la mâini, este henna. Un tatuaj temporar aplicat pielii diverse modele. Pasta se prepară folosind pulbure de frunze de henna.
Cu 2 zile înainte de nuntă, mireasă își aplică henna pe mâini și pe picioare, henna se usucă și devine închisă la culoare.
În trecut, femeile care nu-și permiteau bijuteriile au început să-și împodobească mâinile și alte părțu ale coprului cu cerneală de henna pentru a reproduce formele brățărilor și bijiteriile atârnate. În funcție de părțile corpului și grosimea pielii, pata de heena reprezintă rezultate diferite de permanență.
Mireasa poate să-și aleagă cu cea să se îmbrace la nuntă, în rochie de mireasă albă sau în rochie de mireasă, decât să se îmbrace cum s-au îmbrăcat pe vremuri mamele sau bunicile lor, în ochii tradiționale omaneze. Dar azi multe femei cu posibilități financiare reduse se îmbracă cu rochii tradiționale omaneze.
Pe vremuri în mod tradițional, femeile omaneze purtau pantofi cu platformă din lemn sub tunica lor lungă, dar în zilele noaste nu este neobișnuit să poarte în schimb sandale și pantofi plat.
Mai pe scurt, hainele acestora variază de
la o regiune la alta, culorile sunt cele ce caracterizează femeia din Oman.
Există numeroase tradiţii şi stiluri de îmbrăcăminte pe care le vezi peste tot
în Muscat.
Broderia,
culorile vibrante, dar şi decoraţiile nu lipsesc de pe costumele omane.
Tipurile de haine din Oman, variază în funcţie de regiune, dar în principiu
sunt 2 tipuri principale: rochia uşor largă cu volanaşe, şi cea cusută cu bandă
argintie. De pe rochia tradiţională din Oman nu lipsesc broderiile care pot lua
până la 2 luni pentru a fi lucrate.
Stilul
de îmbrăcăminte al femeilor din Oman este asemănător cu al celor din Pakistan,
costumele având modele geometrice şi florale aplicate pe material. Diferenţa
constă în faptul că în funcţie de regiune rochiile, au demensiuni diferite,
culorile, se amestecă, iar broderiile se aplică până şi pe pantalon.
Bijuteriile purtate de femeiele din Oman constituie un accesoriu extreme de
important ce nu poate lipsi ţinutei lor, iar ceea ce predomină este aurul deşi
argintul este materialul lor traditional.
Va urma!!!
26 august 2020
Mahar (Dowry) and Dota is a wife's right !!
-
Prima zi de Colocviu În data de 25-26 mai 2012, la Chişinău, s-a început Colocviu Ştiinţific cu participare internaţională,...
-
Am citit această poveste despre valorile umane scris de Mimo. Vreau să o împărtăşesc prietenilor mei care îmi vizitează blogul meu. Ilus...
-
Cititndu-l pe Papini ma pus pe gânduri în multe privinţe referitor la viaţa mea. Viaţa mea a fost interesantă până anul trecut când m-am î...