26 septembrie 2021

Împreună cu familia într-o călătorie de vis la Salalah.

Această călătorie în Salalah am visat-o tare demult. Am avut în plan să o facem împreună cu o prietenă foarte bună. Mi-am făcut planuri împreună cu ea, dar nu a fost să fie să merge împreună.

Însă, am mers împreună cu familia mea. Nici nu m-am așteptat că voi ajunge așa de repede la Salalah. Mi s-a îndeplinit o dorință foarte mare și pe neașteptate. Comnatul soțului meu ne-a invitat să mergem împreună în această călătorie. Soțul meu a propus să invităm și pe părinți mei. La început au refuzat, dar până la urmă i-am convins să meargă cu noi.

M-am bucurat enorm că au mers cu noi, ideea că v-om petrece timpul împreună și ne v-om cunoaște mai bine. Mi-a oferit o mare satisfacție.

Călătoria noastră a  durat 5 zile, de sâmbăta până joi,  dar joi ne-am întors acasă. În aceste 5 zile am plănuit să vizităm cele mai frumoase  și renumite locuri din Salalah.

Distanța era de 1017 km, un drum lung și obositor, cu multe perepeții interesante. Niciodată nu am să uit această călătorie frumoasă.

Decuseară ne-am făcut bagajele, ne-am luat cele mai importante lucruri. Soț meu a închiriat un apartament cu 3 camere, cu bucătărie și cu comodități.

Pe 4 septembrie 2021, într-o zi  de sămbătă dimineața, ne-am trezit pe la ora 4.30 dimineața, am trecut să-i luăm pe părinți mei la ora 5  și să pornim la drum. Ne-am pornit din Muscat mai devreme ca să ajungem la Salalah.

Ne-am luat micul dejun și cafeau pe drum ca să nu ne oprim de mai multe ori. Dar oricum ne-am oprit pentru a alimenta mașina, și pentru a face treburile necesare și  ca să ne dezmorțim picioarele.

Plecarea noastră era din ce în ce mai emoționantă, am făcut aproape 10 ore cu mici opriri, pentru prânz și pentru alte necesități.

Bucuria era imensă că v-om pleca într-o nouă locație, nu aveam chef de nimic și am acceptat orice numai să vizitez cele mai frumoase locuri în timpul sezonului Khareef.

Ce este cu sezonul Khareef, cine nu știe, am să vă povestesc în câteva cuvinte pe scurt.

Desigur, primul și cel mai popular este sezonul Khareef. În timp celălalt este sezonul de iarnă. Khareef tradus din arabic pentru sezonul de toamnă. Aceasta este sezonul proeminent în Salalah. Vremea din Salalah este foarte plăcut la mijlocul anului, de la sfârșitul lunii iunie până la sfârșitul lunii septembrie, în fiecare an.   Aceasta este perioada lui Khareef.

În această periodă am văzut o verdeață luxuriantă, aromele copacilor de tămâie în floare absolută și cascadele glorioase care îți trezesc sufletul pur și simplu înconjurat de ceața răcoritoare de pe vârfurile înalte ale munților.

Temperaturile scad până la 25 C, făcând din Dhofar stația de deal perfectă după ce ați vizitat Muscatul.

Salalah este al de-al 3-lea oraș ca mărime din Oman și capitală orașului Dhofar Governorate. Este un loc unic în Peninsula Arabică și este cunoscut pentru turism tot timpul anului. Există multe lucuri de făcut în Salalah, Oman și există atracții turistice minunate.

Salalah este renumit datorită piesajului său uimitor și a vremii minunate. Există două anotimpuri, care sunt populare pentru turiștii care vizitează Slalah.

Am ieșit din Muscat și am luat-o către direcția Nizwa. În fața noastră a început să se înalțe munții frumoși și de diferite mărimi, așa a ținut până la ieșirea din regiunea Nizwa, pe urmă am luat-o către localitatea Adam, acolo ne-am oprit pentru a ne odihni și a alimenta mașina.

 Mai pe urmă, am luat-o către o altă localitate Al Ghabah,am făcut un mic popas, și de acolo către Haima, aici ne-am odihnit, am băut cafea și am alimentat mașina.

Alt popas era Thumrait, un pic mai lung, am luat prânzul și ne-am odihnit. Pe parcursul drumului până la Thumrait, munții s-au terminat la ieșirea din Adam, a început șesul și pe urmă o vale de Dune cu nisip alb și fin.

Totul drumul nostru până la intrarea în regiunea Salalah, era cu nisip și dune, o zi cu soare și caldă

Dar după aceea, am ajuns în regiunea Salalah, au apărut și munții la orizont și se vedeau nori grei de ploaie. Ne-am bucurat că în sfârșit vine și ploaia.

Am urcat la deal cu mașina,  a început să apară ceață deasă și ploua mărunțel că nu se vedea nimic în fața noastră. Vremea s-a schimbat brusc de la soare la ceață. Ne-am bucurat de priveliștea de afară.

Practic până la coborârea în oraș, vremea a ținut cu noi. În oraș era doar înnorat, semn bun că va ploua.

Vila pe care am închiriat-o am găsit-o repede în apropierea airoportului. Am închiriat vila pentru 5 zile.  Vila pe care am închiriat-o avea 3 camere, 2 băi, o bucătărie, și o sufragerie.

Deja s-a făcut ora 19:00, am ieșit afară pentru a face cumpărături dar și pentru a lua cina. Afară era ceață și a început să plouă  frumos. Umiditatea era mare.  S-a făcut întuneric că nu se vedea nimic în jurul nostru. Oboseala pe care am avut-o, nu am mai simțit-o deloc.

Eram într-o visare că nu mi-a venit să cred că suntem la Salalah.Dar mă simțeam bine, timpul de afară îmi aducea aminte de ploiile neîntrerupte de a acasă. Iubesc ploile mărunte de toamnă și ploile de vară. Ploaia curăță totul praful lăsând un mirs plăcut de aer curat și de prospețime.

Ne-am întors în apartamentul nostru obosiți și plini de energie pozitivă, și cu o mare bucurie în suflet. Am intrat în casă, nu-mi simțeam corpul meu. Am căzut într-un somn adânc, și m-am trezit la rugăciunea de dimineața. Și iar la somn. Am visat ceva frumos dar nu-mi aduc aminte.

A doua zi, Duminica, 5 septembrie 2021, m-am trezit la ora 8 dimineața. Vroiam să mai dorm mai mult dar nu m-au lăsat să dorm. M-am trezit dintr-un somn adânc și greu, vroiam să beau cafeau și să mănânc micul dejun.


Am luat micul dejun și prânzul în apartament. După aceea, ne-am pregătit și am plecat să vizităm Salalah, și unde ne-a aștepta o altă destinație frumoasă Peștera Al Marneef.

 Am luat către zona Shatti Al Mughasayl, la aproximativ 40 km de Salalah. În drum către peștera, am întâlnit multe cămile și vite mari curnute ce pășteau pe imaș dar și pe marginea drumului, ce îngreuna circulația.

Am luat-o către regiunea Al Mughsayl,  regiune este o frumoasă plajă unde te poți scălda liniștit, dar și Peștera Marneef. Plaja Mughsay este cea mai faimoasă din regiune pentru că sunt găurile de la Mugsayl, la vest de Salalah.

 Micile găuri din stâncă chiar deasupra mării permit unei fântâni puternice de apă de mare să explodeze în aer în perioadele în care mare este ușor agitată. Suntetul pe măsură ce aerul și apa mării se reped în sus este aproape, ca și cum ar apărea un monstru supărat mai degrabă decât o scăscadă dramatică de apă.

Cu vederea la găurile de suflare, peștera Al Marneef oferă un loc protejat pentru a relaxa și a  bucura de priveliștia brizei. Nisipul alb și moale al lui Mugsayl Beach se întinde pe șase km neîntrerupți și micile sale adăposturi pitorești permit familiilor să facă picnic și să se relaxeze cu vedere la mare. Mugsayl are, de asemenea, unii dintre cei mai accesibili copaci din regiune și atunci când înfloresc albinele produc miere de tămâie.

Pe lângă peșteră, au fost echipate facilități pentru vizitatori.Un grad de protecție a fost instalată pe partea laterală cu vedere la mare, pe lângă scaune, coridoare, pasarele și un pod.

Erau mulți vânzători ambulații care vindeau de la berbecue, la popocorn dulce, la înghețată și multe alte gustări din care puteai să te înfrupți. Bătea un vânt tare și era răcoare afară. Valurile erau agitate. În îndepătare se vedea o ceață deasă, ce acoperea tot muntele din jur în prejur.

Farmecul acestui loc începe din jur în prejur,  ce are mai multe bănci pentru ca turiștii să se bucure de priveliștea minunată a plajei și a găurilor de suflu Al Marneef Blowholes, care sunt, de asemenea, numite Al Mughaail Blowholes sau Fântâni.

Aceste găuri din pământ sunt cunoscute ca peșteri marine, prin care vin apele mării, creând fântâni frumoase și  înalte care stropesc apă în jurul lor. Între plaja cu nisip alb, muntele magnific, peștera adâncă și fântânile fermecătoare, peștera Al Marneef este evadarea perfectă pentru toți iubitorii de natură.

Am făcut cele mai frumoase poze împreună cu familia mea. Am urcat sus pe pe munte la înălțime să văd priveliștea de sus.

Am coborât și am luat-o către oraș, ne-am dus la piața de fructe, am băut apă de cocos și am cumpărat papaya, ca să o mâncăm la iarbă verde.

Locația pentru astfel de picnic am ales Ayn Razat. La Ayn Razat era un loc bun pentru popas și pentru a mânca papaya, ne-am bucurat de vremea de afară, cu ceață și ploaie măruntă.

Nici bine nu am terminat papaya că au venit și ceilalți membri ai familie. Ne-am întâlnit exact la momentul când noi deja am terminat papaya.  Am mai stai cu ei vreo 45 de minute,  și am băut ceai cu biscuiți.

Deja se înnoptase de-a binelea. Am plecat acasă, și pe drum am cumpărat ceva la cină. Părinții nu a mai vrut să iasă afară,  deoarece erau obosiți.

Însă noi am ieșit pentru a ne mai distra la mall. A fost o zi reușită și plină de emoții plăcute.

Luni, 6 septembrie 2021, a fost o zi posomorâtă, mi s-a făcut dor de soare. Când m-am trezit afară era înnorat. Dar am avut o dorință mare de călătorie și o aventură de neuitat.

Am luat cu noi termosul cu cafea,  ca să ne putem trezi și să ne de-a energie pentru toată ziua. Am luat-o în direcția Mirbat Fort,  situat între escara extradordinară a lui Jebel Samhan și Marea Arabiei, Mirbat este un oraș de coastă fermecător, din punct de vedere istoric, se negocia cu cai, și tămâie și pește.


Cu vedere la intrare în port se află Fortul Mirbat, care la origine se află într-o fortificație de la începutul secolului al XIX-lea. Separat de Fortul Mirbat de un deal mic se află mormântul văruit al lui Mohammed bin Ali, un respectat lider religios care a murit în 556 H. Dincolo de Mirbat, linia de coastă devine mai accidentală pe măsură ce drumul șerpuiește prin aflorimente de piatră de granit în drumul său spre Sadh, cu fortul său mic și Hasik, așezat pe un golf vast.

Mersul pe străzile din Mirbat dezgroapă câteva artificii interesante și vechi, și  case de negustori. Am ajuns în localitate, am căutat fortăreața și pentru a ne bucura de zona turistică. Casele abandonate de lângă fortăreață avea un farmec aparte, un mister ce vroiai să-l dezvălui, dar acele locuri nu-ți permitea să le cunoști pentru a nu le divulga taina lor.

După ce am vizitat această minunată fortăreață și piesajele din împrejurimi, am luat-o către o altă direcție interesantă Wadi Darbat. Înainte că să vă povestesc despre aceste minunate locuri, vreau să  vă povestesc despre izvoarele de apă. Ele sunt doar în sezonul ploios. În multe locuri din Salalah se formează din cantitățile de ploi ce cad pe pământ.

 Sudul Dhofarului este binecuvântat cu multe izvoare. Unele sunt sporadice, iar altele cum ar fi fluxul de la Ayn Razat, sunt continue. Situat chiar la nord de Saadath, izvorul Ain Sahnat este situat la capătul unei frumoase văi împădurite.

Drumul care se întoarce la platou este mărginit de păduri dese care rămân în frunze bine bupă Khareef. Adâncimile situate în două văi dintre Salalah și Taqah sunt izvoarele gemene ale Ain Tabruk și Ain Athum. Ascuns pe dealuri bine împădurite, sezonul este la ambele capete ale unei văi foarte atractive, iar în timpul Khareef, pajiștile deschise din centrul văii sunt ideale pentru picnicuri.

După ce am vizitat Fortul Mirbat, am luat-o către Wadi Darbat, afară ploua și era ceață pe alocuri. Era mereu înnorat afară, nici un pic de soare la orizont, îmi amintește de vremea de la noi.

În aceste locuri era ceva neobișnuit pentru această regiune în care ne aflam.

S-a deschis  în fața noastră un piesaj nemaivăzut și de nedescris, totul era verde în jurul nostru. Un verde deschis frumos viu colorat, trebuie să-l vezi ca să te convingi de frumusețea lor.

Mi-am adus aminte de cineva care povestit despre o casă de culoarea galbenă a unei vrăjitoare care se afla în Wadi Darbat. Respectiva casă galbenă se afla sub unii dintre cei mai înfricoșători copaci și formațiuni bizare al lanțului muntos, este la o aruncătură de băț de una dintre localitățiile care se văd cascadele în timpul ploilor.

Când am ajuns acolo în Wadi Darbat, am încercat să o găsesc cu privirea dar nu am găsit-o, dar povestea înfricoșătoare pe care am aflat, nu ma lăsat în pace, curiozitate și dorința să o găsesc aceea căsuță misterioasă.  Într-un alt articol am să povestesc această poveste despre aceea casă misterioasă și de ce oameni trec pe lângă ea cu teamă.


Wadi Darbat
este extrem de popular în timpul sezonului ploios. Aproape  de Taqah, la aproximativ de 65 de km cu mașina de la Salalah, ne-am plimbat cu catamaranul prin wadi unde este cea mai mare zonă turistică. Am văzut turiști care s-au plimbat cu barca cu motor sau cu vâsle. Am văzut copii care au hrănit peștii la mal, dar și oameni care au făcut picnic.

Pășunile formate în timpul ploios oferă hrană pentru cămile, vaci, capre și măgari, și un loc pentru picnic, odihnă pentru vizitatori. La amiază, ni s-a făcut foame la toți, am căutat un loc pentru prânz la iarbă verde.

Am ieșit din Wadi Darbat și am urcat sus pe munte, am găsit o poiniță unde ne-am așezat să luăm prânzul. A fost cel mai romantic loc plin de țânțari și musculițe, și păsările ciripeau, o liniște totală.

După o oră de popas, am pornit să vedem și alte locuri interesante și priveliști frumoase.


Ne-am urcat sus, am văzut îndepărtare o cascadă frumoasă, pe care nu știam cum se numește. L-am întrebat pe soțul meu cum se numește. El mi-a zis că se numește Ayn Khor.

Din păcate nu m-am dus până la ea, că era departe și eram obosită, dar priveliștea era splendidită. Cascada Ayn Khor este una dintre atracțiile turistice din întreaga lume în timpul sezonului ploios. Cascadele Ayn Khor, de asemenea, cunoscute sub de numele de Cascada Raysult.

Este situată la Wadi Jardum lângă frabrica de ciment Raysult la 20 de km distanță de orașul Salalah. Această bucată de rai este accesibilă cu mașină, este recomandată din cauza deplasării pe șosea, iar zona din apropierea cascadei este stâncoasă făcută din pietre mici.

Ne-am oprit pe marginea drumului, în fața noastră se vedea o priveliște minunată, munții îmbrăcați în verde, după multă vreme am văzut și soarele pentru prima dată. Ne-am oprit la o cafea cu fructe și ne-am fotografia. A fost ceva magnific.

Ne-am întors acasă obosiți dar plini de energie pozitivă și relaxați. Ni s-a făcut foame, ne-am oprit să luăm câte un shawarma. Ne-am culcat așteptând ziua următoare.

Marți 7 septembrie 2021. Ne-am trezit pe la 7, am luat micul dejun și am pornit la drum ca să vizităm și alte locuri interesante.  Primul loc pe care l-am vizitat a fost Ayn Athum, este cea mai frrumoasă și importantă atracție turistică din Salalah, este aproape de Wadi Darbat.

Chiar înainte de a ajunge la un izvor cu același nume, o mică parcare apare pe partea dreapta a drumului și o potecă pavată dispare misterios în tufișurile împădurite. La sfârșitul cărării, există o descoperite surprinzătoare: o cascadă de calcar(15m) alunecă pe faleză, formând stalactite și filtrându-se  prin ferigi cu părul de fată, cactuși segmentați și diverse târâtoare. Cascada are loc numai după ploi abundente, dar este un loc magic chiar și atunci când este liniștit de sezon.

Când am ajuns acolo am dat niște alpiniști care urcau și coborau acel munte. Am început  să fiu geloasă pe ei, vroiam să fiu în locul loc pentru câteva minute să simt adrenalină, plăcere, bucurie și fericire.

După această locație frumoasă, ne-am îndreptat către următoare destinație care era Ayn Hamran un izvor aproape de Ayb Athum și are o înălțime de 162 de metri. Ayn Hmran este situat la sud-vest de Kir, la vest de Jabal Nsib.

După această am plecat la o altă locație care  se numea Ayn Sahalnoot, care era doar la 15 km de Salalah și care o verdeață strălucitoare în fiecare an.

 


Valea are piesaje naturale, impresionante și frumoase. În timp, ce am condus pe drumurile șerpuite ale acestei văi, am putut vedea verdeață în jur. Drumurile au fost înguste, cu coturi ascuțite, am fost foarte precauți în timp ce am condus.

 O prietenă mai bună mi-a spus despre acest loc pe care l-am vizitat cât timp eram în vizită la Salalah, era vorba despre punctul anti-gravitațional. Locul aceasta misterios se afla între Taqah la Mirbat aproximativ 27 de km de Taqah.  Există un punct pe drum deluros în care mașina oprită pe dreaptă va fi tras pe deal, fără a ține cont de legile gravitației. Am fost curioasă să încerc această experiență și multă adrenalină.

Un alt loc a fost Peștera Ittin situată deasupra unui munte și Ayn Jarziz noua pasarelă Ittin, o altă atracției a zonei. Parcul Ittin atrage, de aseamenea, turiștii pentru verdeața sa luxuriantă, dar nu le-am vizitat pentru că am avut prea puțin timp.

După aceste locuri minunate, am vizitat izvorul Ayn Razat. Acest izvor copios  curge de pe deal în orice moment al anului și se rostogolește pe trotuarul de calcar. Apa se adună într-un set de iazuri de crini , ale căror flori roz și albastre atrag libelule strălucitoare-portocalii, care la rândul lor sunt urmărite de pescari rege cu ciocuri de o nuanță similară. Există o grădină frumoasă, populară pentru vizitatori care vor să se relaxeze și să organizeze picnicuri în familie.


În planul nostru era să ne oprim să luăm prânzul, dar ne-am îndepărtat către o altă locație frumoasă unde ne-am oprit pentru a ne înfrupta din bucatele pe care le aveam la noi.

Ultima distinație pe care ne-am dorit-o să o vizităm a fost Ayn Jarzizl, era multă lume care se fotografiau și care se scaldau în apa care curgea din munte.  Am stat aici decât 15 minute și ne-am dus acasă. Eram obosiți și vroiam să mergem la Piața de banane și de cocos,  cea mai veche din Salalah.


Seara după cina ne-am dus la Piața Haffa unde sunt magazine de meșteșuguri locale.

Localnicii sunt cunoscuți pentru dragostea și respectul față de cultura lor, iar guvernul susține arta țării sale, există multe lucruri de admirat atunci când doriți să cumpărați suveniruri sau chiar mâncăruri pentru dvs și pentru gospodărie. Acele piese lucrate manual au povestea lor și o istorie a meșteșugului transmisă de la o generație la alta. Haffa Souq  este cunoscut pentru cele mai frumoase și cunoscute piese.

La Piața Haffa, nu se vinde doar meșteșuguri și condimente, dar se vinde tămâie și buhur, cu diferite mirosuri. La intrare în piață mirosul de tămâie te atrage ca să le cumperi. Vânzători te întâmpină cu zâmbâte ca să cumperi de la ei.

Miercuri, 8 septembrie 2021, ne-am trezit devreme și ne-am pornit la drum, micul dejun l-am luat la iarbă verde. Ne-am bucurat enorm de mult de această călătorie minunată și frumoasă, o aventură și  peripeții noi.

Am luat-o în direcția Tawi Atair, am trecut de Wadi Darbat, unde  ne-am oprit să luăm micul dejun.  Prin fântâna păsărilor conține una dintre cele mai superbe coline care indică calcarele cu faguri de miere. Vasta Tawi Atair Sinkhole este a treia cea mai mare colină din lume, având o lungime de 1 km și o adâncime de 200 de metri.

După ce am terminat micul dejun gustos, am pornit către Al Mughasyl și la ultima destinație, am luat prânzul în Rakhyut.  De aici priveliștea este uimitoare și am fost norocoși să vedem munți trecând sub noi. Este un loc perfect pentru fotografierea norilor care se află deasupra acestuia.

Înainte de a pleca în acestă localitate țineți cont de timpul de acolo.


 Am urcat pe munte de-a lungul drumului Sarfait. Este aproximativ 130km de centrul Salalah, la care ne-am gândit să ajungem într-o zi.  Ne-am aventurat spre vest dincolo de Mughsail spre hotarele cu Yemen, nu am fost deloc dezamăgiți de linia de coastă dramatică, iar răsucirile drumului montan oferă numeroase priveliști uluitoare și oportunități să  ne forografiem.

Drumul pe care l-am parcurs este asfaltat, încât accesul a fost ușor să urcăm, este recomandat pentru picnic sau înot este capătul îndepărdat al plajei unde am ajuns la prânz.

Am numărat aproximativ opt curbe pe care le ia drumul pentru a urca muntele, am privit speculos Wadi Aful, vegetația mereu se schimba și linia de coastă zimțată,nu toate sunt ascunse de ceața. După Fazayah și înainte de Shaat, am trecut de un post de control al armatei. Ne-au verificat documentele.  În direcția Shaat pe partea stângă am observat nori.


Priveliștea este cu adeavărat fascinată. Ziua a fost însorită,  cu nori deasupra noastră. Am urcat până  la Shaat, având parte de o zi senină unde am observat marea albastră de pe stâncă. Marea era calmă cu nuanțe de albastru și turcoaz.

În timp de ceață nu se  poate vede nimic. De-a lungul pasarelei și a colibelor, am văzut o poartă și câteva scări care duc într-un alt loc minunat, care deloc baricadat. Pentru a coborâ aceste scări trebuie multă precauție. Zona este interesantă și dificilă în același timp.

Stânca de desubt este destul de alunecoasă. Am fost foarte atenți. Nu ne-am dus în  cealaltă parte, totuși, mulți oameni au făcut-o.

M-am gândit dacă vreodată o să ajungeți în aceste părți vroiam să vă dau traseul pentru a ajunge la Shaa't din Salalah, drumul se face prin Eftalqoot, Mughsayl și Fazayah.


De la Shaat la Dalkut unitatea este prin Agdorot, Anzawat, Arafat, Firqat, Kazmim, Muqurah, Kharfat, Huta, Shahab Asaib, Ashkool, Thatiny, Aydam, Airdit, Jeddert, Merdm Asetat, Bal Sab, Rakhyut, Mazahoob, Ergot, Ashkhuriat și Furios.

După ce am vizitat aceste minunăți  am mers către Rakhyut, în timp ce am condus, am găsit multe cămile. Nu era nimeni care să meargă pe acest drum și, din moment ce noi eram doar unul pe acest drum, am decis să mergem mai departe.

Pentru a ajunge la plaja Rakhut, am luat  rândul Moscheii Ashqool de pe autostradă. Am încercat să mergem de acolo, dar nu era un drum asfaltat. Nu am continuat pe acel drum și am continuat pe autostradă, până nu am văzut locația unde trebuia să ajungem.

De pe autostrada principală, am trecut prin Hasal, Ambroof, Arqaf, Haar și Safqut înainte de a ajunge în orașul Rakhyut. Această unitate se află de-a lungul stâncii, cu vederi uimitoare la munți și la Oceanul Indian.

Pe tot parcursul călătoriei, peisajul a fost minunat. Norii atingeau munții verzi.

Vederea plajei Rakhyut este fascinantă din Safqut. Plaja este înfruntată de munții verzi.

Rakhyut are o plajă frumoasă, cu copaci înalți de cocos, răspândită pe plajă într-un rând drept.

Unele colibe și bănci umbrite sunt acolo pentru a ne așeza, a ne relaxa și a face un picnic extraordinar de familie.

Când am intrat în localitate, am văzut în depărtare case abandonate din fața plajei Rakht arată istoria, cultura și moștenirea acestui loc. Vremea de afară era ceață și înnorat, valurile erau mari și frumoase. Te bucurai de priveliștea pe care o vedeai, și am avut parte de un prânz copios în fața oceanului.

Deja eram obosiți și vroiam să plecăm acasă. Deja s-a făcut seara. Ni s-a făcut foame. Am comandat ceva de la un restaurant turcesc și am mâncat acasă.

Ne-am făcut bagajele pentru că a doua zi ne-am întors acasă. Din cauza oboseli ne-am culcat. A doua zi, ne-am trezit odihniți pentru a pleca la drum.

Joi, 9 septembrie 2021, ne-am trezit devreme pe la ora 8. Am luat micul dejun am băut cafeau de dimineața. Mama a pregătit mâncare și cafeau pentru a bea pe drum. Am pus tot în mașină. Dimineața a fost posomârâtâ și înorat. Am ieșit din Salalah triști că lăsăm cea mai frumoasă atracție turistică. După ce am ieșit din zona montană cu ceață și ploaie măruntă, am luat-o pe același drum, pe care am venit. Am parcurs aproape 1000 km de la Salalah până la Muscat. Am avut mici opriri  pentru alimenta mașina dar și pentru a ne odihni, a bea cafea, a lua prânzul și pentru alte nevoi personale. Ne-am bucurat enorm de mult pentru această călătorie fantastică pe care am avut-o cu familia.

Am ajuns acasă foarte obosiți dar încărcați cu energie pozitivă, relaxați și odihniți. Dacă iar v-om călători la Salalah v-om merge pe alt traseu care este fantastic și frumos.Cu mare nerăbdare așteptăm cu altă ocazie.

                                                       Scrisă de Elena Boguș














18 septembrie 2021

Review Book: How to write well. The Classic Guide for Nonfiction Writers by William Zinsser


 "A fundamental book for a generation of writers who want to know how to write a clean, irresistible picture." New York Times

How to write well. The classic guide for nonfiction writers is a book I recommend for those who are journalists, beginners, and already professional writers.
It helps and teaches you, and it can't help you better work on your texts.
I started reading this book and I haven't finished it yet. I wanted to understand the secrets of nonfunctional writing and discover myself as a writer, and learn a lot about how to write well and sell the book.
 One condition for being able to write really well is, surprisingly for many, the liberation from the "tyranny of the finished product." The writer is not interested in teaching writers how to sell, but how to write.
In his approach, the search for a meaning or an idea and the non-renunciation of the intention with which he set out to write a text are essential. The writer who respects these two coordinates could have the chance to have something to sell at the end of his approach. You must have something to convey to the reader in the hope that you will persuade him to read the text you have written.
Despite what some, and not a few, believe, nonfiction is literature. In other words, nonfiction is not an inferior species. Writing well about people, places, businesses, sports or science is an art that must be detached through a systematic effort.
The absence of this effort is the only way to a failure, as you do not master the subject on which you speak, as it is not enough to have a talent for writing.
The book does not end before offering some reflections on the relationship between the author and the book writer. The manuscript must sometimes be separate from the exercise of a book writer with different views or lower standards.
 
The author considers that "a good editor does not like anything more than a copy that does not need to be touched. A bad editor is obsessed with doing his job, thus proving that he has not forgotten the details of grammar and usage. pedant who noticed the asphalt potholes, not the landscape. "
The author of the book recommends that all those who write defend their text from changes that they perceive as inappropriate. To give in, without solid arguments, to adjustments imposed by the book editor, just so that the publisher does not get upset and the text no longer equates with the writer's acceptance of his humiliation. The author recounts his own experience, highlighting the tenacity with which he struggled for every point and for every comma in his texts.
In his opinion, the writer, after taking his talent as far as he was able, has to fulfill another important mission: to protect him from the unjustified interventions of some intermediaries who insinuate themselves along the way to the public.
I recommend that you read this book and polish yourself and become better than you are now.

                                                          Written by Boguș Elena

12 septembrie 2021

Recenzie de carte: Cum sa scriem bine. Ghidul clasic pentru scriitorii de nonfictiune de William Zinsser

 " O carte fundamentală pentru o generație de scriitori care vor să afle cum se poate scrie o poză curată, irezistibilă". New York Times

Cum să scriem bine. Ghidul clasic pentru scriitorii de nonficțiune, este o carte  pe care o recomand pentru cei care sunt jurnaliști, începători ai scrisului,  și deja scriitori profesioniști.
Vă ajută și vă învață, și de nu poate să vă ajute mai bine să lucrați la textele vostre.
Am început să citesc această carte și încă nu am terminat-o. Vroiam să înțeleg tainele scrisului nonfuncțiune și să mă descopăr pe mine ca scriitor, și să învăț multe despre cum să scriem bine și să vindem cartea.
 O condiție  pentru a putea scrie cu adevărată bine, este, surprinzător pentru mulți, eliberarea de "tirania produsului finit". Pe scriitor nu îl interesează să-i învețe pe scriitori cum să vândă, ci cu să scrie.
În abordarea sa, căutarea unui sens sau a unei idei și nerenunțarea la intenția cu care s-a plecat la drum în redactarea unui text sunt esențiale. Cel care scrie respecând aceste două coordonate ar putea avea șansa ca, la finalul demersului sau, să aibă ceva de vânzare. Trebuie să ai ceva de transmis cititorului pentru a spera că îl vei convinge pe acesta să lectureze textul elaborat de tine.
În pofida a ceea ce cred unii, și nu puțini, nonficțiunea este literatura. Cu alte cuvinte, nonficțiune nu este o specie inferioară. A scrie bine despre persoane, locuri, afaceri, sport sau știința este o arta care trebuie desprinsă printr-un efort sistematic.
Absența acestui efort este o cale singura spre un eșec, întrucât nu ajunge să stăpânești subiectul despre care te pronunți, după cum nu este deloc suficient să ai talent la scris.
Cartea nu se încheie înainte de a oferi câteva reflecții pe marginea raporturilor dintre autor și redactor de carte. Manuscrisul trebuie, uneori, apart de imixiunea exercisivă a unui redactor de carte cu vederi diferite sau cu standarde mai puțin înalte.
 
Autor consideră că "unui redactor bun nu-i place nimic mai mult decât o copie pe care nu e nevoie să o atingă. Un redactor prost este obsedat să-și facă lucru, dovedint astfel ca nu a uitat amănuntele gramaticii și utilizării. Este un pedant care a observat gropile din asfalt, și nu piesajul."
Autorul cărții  recomandă șa toți cei care scriu să își apere textul de schimbări pe care le percep ca inadecvate. A ceda, fără argumente solide, în fața unor ajustări impuse de redactorul de carte, doar pentru a ca nu cumva editorului să se supere și textul să nu mai echivaleze cu acceptarea de către scriitor a umilirii sale.  Autorul povestește propria sa experiență, reliefând tenacitatea cu care s-a luptat pentru fiecare punct și pentru fiecare virgulă din textele sale.
În opinia sa, scriitorul, după ce și-a dus talentul cât de departe a fost capabil, mai are de îndeplinit încă o misiune importanță: să îl păzească de intervențiile nejustificate ale unor intermediari care se insinuează pe parcursul drumului către public.
Vă recomand să citiți această carte și să vă șlefuiți și să deveniți mai bun decât sunteți acum. 

                                                          Scrisă de Boguș Elena







28 august 2021

Travel diary part two.

 The next day we woke up at 7:00 in the morning. I woke up with an indescribable mood, with a state of peace and tranquility in my soul. I had a great desire for adventure and travel.

I had breakfast and set off. We didn't have time to go to the local museum because it was already late. But we didn't have time the next day either because we had to go on the road, because we had so much to see.

I heard the voice of the conductor shouting that it was time to leave. Everyone was in the coaches a long time ago, they were waiting for us to get on. I ran to the bus and set off.

Our destination was Turnu Monastery, we found out that it is one of the monastic hearths of spiritual-Christian sea, in the Diocese of Râmnicu, located in a secluded place on the left bank of Olt, under Mount Cozia, two km from the foundation of Voivode Mircea cel Batran, Cozia Monastery.

Access to the monastery has been particularly difficult for centuries. From the south, you can reach Jiblea by boat, and from Cozia, by boat over Olt, then from below along the river: to the north, the only connection was formed by the paths that climbed to the top of the mountain and descended to the villages of Lovista.

The name of the Monastery comes from a massive tower, on the rock called "Pisof lui Teofil", built in the second century by the Roman legions from the Arutela Camp, whose ruins can still be seen in Poiana Bivolari, below the current hydroelectric power plant. At first it was called "Hermitage after the tower", then Turnu Hermitage, and finally "Turnu Monastery".

Currently, more than 25 monks and brothers live in Turnu Monastery, working and praying. We found out from our guide that near this old monastic settlement are still preserved some famous historical vestiges such as: "Arutela", the stone rock called "Masa lui Trăian" and the thermal baths from Bivolari on the left bank of the Olt .

After we parted from these beautiful places the next destination was the Ostrov Hermitage. Ostrov Monastery is a convent of nuns, dedicated to the Nativity of the Mother of God and is located on an island of the accumulation lake of the Călimănești hydroelectric power plant on the Olt River, being connected to the spa resort Călimănești- Căciulata by a bridge 5 km to the CFR Călimănești-Jiblea stop.

By the time we reached the Ostrov Monastery, one of the coaches had broken down. He just stopped to change the wheel. We were told to go outside until the wheel was set and not to go anywhere. Let's sit by the bus.

But some naughty children disappeared from the buses. Adults began to fidget to ask if anyone had seen them. We didn't see them. But I think someone saw them but doesn't want to say, for fear of having problems with them. Eventually, those who saw them said they went to the nearby store.

Two adults went after, and they weren't there. Those in the store said they did not see any students entering the store. A police car passed us. A policeman in the car asked us if we had any problems.

We did not want to involve the police in the disappearance of the 3 naughty people who left the bus. From a distance you could see the teacher and the 3 students who left without announcing. Meanwhile, the driver finished mounting the bus wheel, things rushed a lot because of the students who left without the teachers' knowledge. We announced to get on the buses to go to the Ostrov Monastery.

The church is rebuilt on the site of an older church from the 14th or beginning of the 15th century, between 1520-521, being founded by the ruler Neagoe Basarab and his wife, Mrs. Despina.

From the 16th century until 1980, the Ostrov Hermitage was a nunnery. In this hermitage, Neagoe Basarab's wife, Mrs. Despina with the name of Platonida, and the mother of Mihai Viteazul, who took the name of Teofana, became monks.

Lunch was approaching, I understood that we would eat at Râmnicul Vâlcea and we would visit the Archdiocese of Râmnic. We stopped at a downtown cafe and bought myself some food. I sat at the table, had a hot tea and a very tasty sandwich that I couldn't finish. After we finished eating, we left in the direction of the church.

In the western and mid-northern part of the picturesque town of Râmnicului Vâlcea, just below the "Capela" hill, at the foot of the beech forest, three churches were built, several buildings and a beautiful orchard with trees was planted.

This corner of the city, as it has been presented over the centuries and as it is presented today, was and remains a place of silence for the souls of believers. The Archbishop's Residence of Râmnicu has the following buildings: Bolnița Cathedral, the Chapel, the Episcopal Palace, the annex buildings, the Antim Ivireanul Cultural-Religious Complex.

After I left the Archbishop's residence, it was past 3:00 pm, I left for the Curtea de Argeș Monastery, located at the end of a boulevard with three hundred-year-old trees. Curtea de Argeș Monastery is the most important place of pilgrimage and prayer in Argeș County, dedicated to the "Assumption".

Founded during the reign of Neagoe Basarb, between 1512-1527, the monastery is part of the most famous Romanian legend. "The legend of Master Manole", also known as the Episcopal Church, because it was the episcopal see between 1739 and 1748.

The "Legend of Master Manole" to which the name Curtea de Argeș Monastery is linked says that the ruler had hired the greatest craftsmen to build the place of worship.

But what they built during the day collapsed at night. One night, Manole dreamed that if he built his wife in one of the walls, the building would last. The next day, when his wife Ana brought him food, Manole built it on the south side. When everything was ready, Neagoe Basarab was impressed by the beauty of the Monastery, ordered the servants to take the stairs leading to the roof so that the craftsmen could not go down and make another more beautiful church.

Then Manole made wings out of the sieve to fly, but he collapsed. It is said that in the place where it touched the ground came a spring that represents Manole's tears. In fact, the spring is right near the Monastery.

Another legend refers to the relics of Saint Filofteea, a 12-year-old girl, whose remains are deposited in the chapel of the Monastery. It is said that the little girl went with food to the workers hired by her father.

One day, however, she gave the food to the beggars she met on the way. Then her father killed her with an ax. The girl's body could not be lifted from below until the name of Curtea de Argeș Monastery was mentioned. For this reason, the priests decided to take the relics to this monastery.

Among the monuments that have been built over the years, the Curtea de Argeș church is the most valuable church art and architectural construction in Wallachia.

After leaving the Curtea de Argeș Monastery, we headed to another monastery of historical and religious importance, which we heard more often: Surpatele Monastery, located in the commune of Frăncești, Surpatele village in Vâlcea County, 12 km Babeni train station and 3 km from Dintr un Lemn Monastery, it is dated to the beginning of the 18th century and is inscribed in the list of historical monuments. The monastery was built on the site of another church founded during the time of Neagoe Basarab, by Tudor Dragoescu and his brother Stanciu, a boyar from the Buzeşti family.

Between 1703-1706, Mrs. Maria, the wife of Prince Constantin Brâncoveanu, rebuilt the foundation of the old church, while building around it all necessary for an important monastery. This Brâncovenească monastery is dedicated to the Holy Trinity. Later, in 1815, it was repaired and repainted by the painter Gheorghe Gherontie, from Hurei. Until 1872, Surpatele Monastery had a rich activity both spiritually and in the cultural-artistic field: there were church workshops, and the writer and musicologist Anton Pann worked here at Dintr un Lemn Monastery as a music teacher and as a teacher. translator of religious books between 1837-1850.

The church of Surpatele Monastery is a typical monument of Brancoveanu architecture. The interior is divided into altar, nave (much more spacious than the narthex) and narthex. The nave is separated from the narthex by a thick wall with a large opening in the middle.

Surpatele Monastery has a rich dowry of scents that is still in the museum's museum collection as well as in other museums in the country. Among these we mention: the Art Museum of Bucharest (Gospel printed in Bucharest in 1693 covered in gold; gilded silver candle) and the Museum of Art Brâncovenească Mogoșoaia (a silver disc, silver nafornita, richly ornamented depicting the Holy Trinity).

We still have to visit another beautiful monastery that we finally left to visit, it is the Dintr un Lemn Monastery located about 25 km south of Râmnicul Vâlcea and 12 km north of Babeni, in the Otasaului valley, in the commune French. According to an old local tradition, it was created in the first decades of the 16th century, by building a single oak material in this place. It was erected in honor of the Icon of the Mother of God, the icon that is still preserved today in the stone church of the monastery. Based on this tradition, the monastic settlement here is called Dintr un Lemn.

The beginnings of the Dintr un Lemn Monastery are linked, as we have seen, to some traditions or legends that undoubtedly preserve some of the truth. The first document in which the name of the monastic settlement here appears is dated April 20, 1635. In another testimony written on November 27, 1640, Matei Basarab says that he built the monastery "as a foundation". He inspired her among the monasteries he founded.

At the end of our adventure we left with a peaceful heart, we visited the most beautiful places and we were left with unforgettable memories for us.

If you want to make a foray into history, I invite you to get in the car and visit them.

At every monastery we passed we prayed for our loved ones, we put a candle to health and the dead. It was a blessing for us to visit these monasteries of the soul. We charged ourselves with positive energy, peace and peace of mind. It was something beautiful and wonderful that I will never forget this beautiful experience. We left our last monastery it was already 18:00, we hurried to get home. We were tired and exhausted from so much road but happy that we enjoyed so many wonderful and beautiful views. I never forgot this trip. I was very happy to have been and visited these places of great holiness.

We arrived in Brașov at 21:00, we said goodbye to each other and wished each other the best. And we ran to the train to catch the last one to St. George. We bought tickets, and we were already on the train.

At 22:00 I was at Sfântul Gheorghe. Our legs hurt, we were tired, but this fatigue is worth anything in the world. For I knew somewhere in my subconscious that this adventure would never happen again. A new day in our lives begins tomorrow.

                                           Written by Elena Bogus


21 august 2021

Jurnal de călătorie partea doua.

 A doua zi ne-am trezit la ora 7:00 dimineața. M-am trezit cu o dispoziție de nedescris, cu o stare de pace și liniște în sufletul meu. Am avut o mare dorință de aventură și călătorie.

Am luat micul dejun și am pornit la drum. Nu am avut timp să mai trecem și la muzeul din localitate că era deja târziu. Dar nici a doua zi nu am avut timp pentru că trebuia să plecăm la drum, că aveam atâtea de văzut.

Am auzit vocea dirigintei care striga că e timpul de plecare. Toți erau în autocare demult, ne așteptau pe noi să urcăm. Am fugit către autocar și am pornit la drum.

Destinația noastră era Mănăstirea Turnu, am aflat că este una dintre vetrele monahale de mare spirituală-creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului,  sub muntele Cozia, la doi km de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia.

Accesul spre mănăstire a fost deosebit de greu timp de secole. Din partea sudică, se ajunge cu trăusa de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi de jos de-a lungul râului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Lovistei.
Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stâncă numită "Piscul lui Teofil", construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine  se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis "Schitul de după turn", apoi Schitul Turnu, iar în cele din urmă "Mănăstirea Turnu".
În prezent la Mănăstirea Turnu viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă și rugăciune. Am aflat de la ghidul nostru, că în apropierea acestui vechi așezământ monastic se păstrează și astăzi unele vestigii istorice renumite cum ar fi: "Arutela", stânca de piatră numită "Masa lui Trăian" și băile termale de la Bivolari pe malul stâng al Oltului.
După ce ne-am despărițit de aceste locuri frumoase următoarea destinație era Schitul Ostrov. Mănăstirea Ostrov este o mănăstire de călugărițe, cu hramul Nașterea Maicii Domnului și se află amplasată pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt, fiind legat de stațiunea balneoclimaterică Călimănești- Căciulata printr-un pod, la o distanță de 5 km  la halta C.F.R Călimănești-Jiblea.
Până să ajungem la Mănăstirea Ostrov, unul din autocare a făcut pană de cauciuc.  S-a oprit doar să schimbăm roata. Am fost anunțați să ieșim afară până se pune roata și să nu ne ducem nicăieri. Să stăm lângă autobuz.
Dar niște copii obraznici au dispărut de lângă autocare. Adulții au început să se agite să întrebe dacă cineva i-a văzut. Noi nu i-am văzut pe ei. Dar cred că cineva i-a văzut dar nu vrea să spună, de frică să nu aibă probleme cu ei. Până la urmă, cei care i-au văzut au spus că s-au dus până la magazinul care era în apropiere.
Doi adulți s-au dus după, și nu erau acolo. Cei din magazinul au zis că nu au văzut nici un elev intrând în magazin. Pe lângă noi a trecut o mașină de poliție. Un polițist din mașină ne-a întrebat dacă avem probleme.
Noi nu am vrut să implicăm poliția în dispariția celor 3 obraznici care au plecat de la autocar. Din îndepărtare se vedeau profesorul și cei 3 elevei care au plecat fără să anunțe. Între timp șoferul  a terminat să monteze roata autocarului, lucrurile s-au precipitat mult din cauza eleviilor care au plecat fără știrea profesorilor. Ne-am anunțat să intrăm în autocare ca să plecăm la Mănăstirea Ostrov.
Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab și soția sa, doamna Despina.
Începând cu secolul al XVI-lea până în 1980, Schitul Ostrov a fost schit de călugărițe. În acest schit s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, și mama lui Mihai Viteazul care și-a luat numele de Teofana.
Deja se apropia ora prânzului, am înțeles că v-om mânca la Râmnicul Vâlcea și v-om vizita Arhiepiscopia Râmnicului. Ne-am oprit la o cafenea din centrul orașului și mi-am cumpărat ceva de mâncare. Am stat la masă, mi-am luat un ceai cald și un sandwich foarte gustos pe care nu puteam să-l termin. După ce am terminat de mâncat, am plecat în direcția bisericii.
În partea de apus și miază-noapte a pitorescului oraș Râmnicului Vâlcea, chiar sub dealul "Capela", la poalele pădurii de fag, au fost ridicate trei biserici, mai multe corpuri de clădiri și s-a plantat o frumoasă livadă cu pomi.
Colțul acesta de oraș, așa cum s-a prezentat de-a lungul veacurilor și cum se prezintă și astăzi, a fost și rămâne un loc de reculegere pentru sufletele credincioșilor. Reședința Arhipiescopală a Râmnicului are următoare corpuri de clădire: Catedrala Bolnița, Paraclisul, Palatul Episcopal, Clădirile anexe, Complexul Cultural-Religios Antim Ivireanul.
După ce am plecat de la reșidința Arhiepiscopală era trecut de ora 15:00, am plecat la Mănăstirea Curtea de Argeș, situată la capătul unui boulevard cu trei copacii bătrâni de sute de ani. Mănăstirea Curtea de Argeș este cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș, având hramul "Adormirea Maicii Domnului."
Ctitorită în vremea domnitorului Neagoe Basarb, între 1512-1527, mănăstirea este partea a celei mai celebre legende românești. "Legenda Meșsterul Manole ", cunoscută și drept Biserică Episcopală, deoarece, a fost scaun episcopal între 1739 și 1748.

"Legenda Meșterului Manole" de care este legat numele mănăstirea Curtea de Argeș spune că domnitorul tocmise pe cei mai mari meșteri pentru a ridica lăcașul de cult.
Dar, ceea ce construiau ziua, se dărâma noaptea. Într-o noapte, Manole a visat că dacă își zidește soția în unul din ziduri, construcția va rezista. A doua zi, a când nevasta sa Ana să-i aducă mâncarea, Manole a zidit-o pe latura sudică. Când totul a fost gata, Neagoe Basarab a rămas impresionat de frumusețea Mănăstirii, a poruncit slujitorilor să ia scările care duceau pe acoperiș pentru ca meșterii să nu mai poată coborâ și să fac altă biserică mai frumoasă.
Atunci, Manole și-a făcut aripi din sită ca să zboare, dar s-a prăbușit. Se spune că în locul unde a atins pământul a ieșit un izvor care reprezintă lacrimile lui Manole. De altfel, izvorul se află chiar în apropierea Mănăstirii.
O altă legendă se referă la moaștele Sfintei Filofteea, o fetiță de 12 de ani, ale căreia sunt despuse în paraclisul Mănăstirii. Se spune că, fetița mergea cu mâncare la muncitorii angajați de tatăl său.
Într-o zi, însă ea a dăruit mâncarea cerșetorilor întâlniți pe drum. Atunci, tatăl a ucis-o cu o lovitură de topor. Corpul fetiței nu a putut fi ridicat de jos decât în momentul în care a fost pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeș. Din acest motiv, preoții au hotărât să ducă moaștele la această mănăstire.
Dintre monumentele care au fost construite de-a lungul anilor, biserica Curtea de Argeș, este cea mai valoroasă construcția de artă și arhitecturală bisericească din Țara Românească.

După ce am ieșit de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ne-am îndreptat către o altă mănăstire de importanță istorico-religioasă, de care tot am auzit mai des: Mănăstirea Surpatele, situată în comuna Frăncești, satul Surpatele din județul Vâlcea, la 12 km de gara Babeni și la 3 km de Mănăstirea Dintr-un Lemn, este datat la începutul secolului al XVIII-lea find înscris în lista monumentelor istorice. Mănăstirea este ridicată pe locul altei biserici ctitorită în timpul lui Neagoe Basarab, de Tudor Dragoescu și fratele său Stanciu, boieru din neamul Buzeștilor.
Între anii 1703-1706, Doamna Maria, soția Domnitorului Constantin Brâncoveanu, a refăcut temelia vechea biserică, totodată zidind în jurul ei toate necesare unei importante mănăstiri. Această mănăstire Brâncovenească are hramul Sfânta Treime. Mai târziu, în 1815 a fost reparată și repictată de zugravul Gheorghe Gherontie, din Hurei. Până în 1872, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate atât în plan duhovnicesc, cât și în domeniul cultural-artistic: au funcționat ateliere bisericești, iar scriitorul și muzicologul Anton Pann a activat aici la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică și ca traducător de cărți religioase în perioada 1837-1850.

Biserica Mănăstirii Surpatele este un monument tipic de arhitectură brâncovenească. Interiorul este compartimentat în altar, naos( mult mai spațios decât pronaosul) și pronaos. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid gros cu o mare deschidere în mijloc.

Mănăstirea Surpatele are o bogată zestre de odoare ce se află încă în colecția muzeală a mănăstirii precum și la alte muzee din țară. Dintre aceastea menționăm:Muzeul de Artă din București( Evanghelia tipărită la București în anul 1693 ferecată în aur; candela de argint aurit) și Muzeul de Artă Brâncovenească Mogoșoaia(un disc de argint, nafornița de argint, bogat ornamentată înfățișată Sfânta Treime).

A mai rămas să vizităm încă o mănăstire frumoasă care am lăsat-o la urmă să o vizităm, este Mănăstirea Dintr-un Lemn situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicul Vâlcea și la 12 km nord de Babeni, pe valea Otasaului, în comuna Frăncești. Potrivit unei vechi tradiții locale, ar fi luat ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se păstrează și azi în biserică de piatră a mănăstirii. În baza acestei tradiții așezarea monhală de aici poartă numele Dintr-un Lemn.

Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, așa cum am văzut, de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea „de snoava de temei”. El o inspiră printre mănăstirile pe care le-a întemeiat.

La sfârșitul aventurii  noastre am plecat cu inima împăcată am vizitat cele mai frumoasă locuri și am rămas cu amintiri de neuitat pentru noi.

Dacă vreți să faceți o incursiune în istorie vă poftesc să vă urcați în mașină și să le vizitați.

La fiecare mănăstire pe  la care am trecut ne-am rugat pentru cei dragi, am pus câte o lumînare la sănătate și la morți. A fost o binecuvântare pentru noi că am vizitat aceste mănăstiri de suflet. Ne-am încărcat cu energie pozitivă, liniște și pace în suflet. A fost ceva frumos și minunat că niciodată nu voi uita de acestă experiență frumoasă. Am plecat de la ultima noastră mănăstire era deja ora 18:00, ne grăbeam repede ca să ajungem acasă. Eram obosiți și epuizați de atâta drum dar fericiți că ne-am bucurat de atâtea priveliști minunate și frumoase. Nu am uitat această călătorie niciodată. M-am bucurat enorm  că am fost și am vizitat aceste locuri de o sfințenie mare.

Am ajuns la Brașov la ora 21:00, ne-am luat rămas bun unii de la alții și ne-am urat cele bune. Și am fugit către tren ca să-l prindem pe ultimul care pleacă către Sfântul Gheorghe. Am cumpărat bilete, și deja eram urcați în tren.

La ora 22:00 eram la Sfântul Gheorghe. Ne dureau picioarele, eram obosiți dar această oboseală merita orice pe lume. Căci știam undeva în subconștienț că această aventură nu se va mai repeta niciodată. Deja de mâine se începe o zi nouă în viața noastră.


                                           

                                                 Scrisă de Elena Boguș