Jurnal de călătorie partea doua.

 A doua zi ne-am trezit la ora 7:00 dimineața. M-am trezit cu o dispoziție de nedescris, cu o stare de pace și liniște în sufletul meu. Am avut o mare dorință de aventură și călătorie.

Am luat micul dejun și am pornit la drum. Nu am avut timp să mai trecem și la muzeul din localitate că era deja târziu. Dar nici a doua zi nu am avut timp pentru că trebuia să plecăm la drum, că aveam atâtea de văzut.

Am auzit vocea dirigintei care striga că e timpul de plecare. Toți erau în autocare demult, ne așteptau pe noi să urcăm. Am fugit către autocar și am pornit la drum.

Destinația noastră era Mănăstirea Turnu, am aflat că este una dintre vetrele monahale de mare spirituală-creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului,  sub muntele Cozia, la doi km de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia.

Accesul spre mănăstire a fost deosebit de greu timp de secole. Din partea sudică, se ajunge cu trăusa de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi de jos de-a lungul râului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Lovistei.

Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stâncă numită "Piscul lui Teofil", construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine  se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis "Schitul de după turn", apoi Schitul Turnu, iar în cele din urmă "Mănăstirea Turnu".

În prezent la Mănăstirea Turnu viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă și rugăciune. Am aflat de la ghidul nostru, că în apropierea acestui vechi așezământ monastic se păstrează și astăzi unele vestigii istorice renumite cum ar fi: "Arutela", stânca de piatră numită "Masa lui Trăian" și băile termale de la Bivolari pe malul stâng al Oltului.

După ce ne-am despărițit de aceste locuri frumoase următoarea destinație era Schitul Ostrov. Mănăstirea Ostrov este o mănăstire de călugărițe, cu hramul Nașterea Maicii Domnului și se află amplasată pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt, fiind legat de stațiunea balneoclimaterică Călimănești- Căciulata printr-un pod, la o distanță de 5 km  la halta C.F.R Călimănești-Jiblea.

Până să ajungem la Mănăstirea Ostrov, unul din autocare a făcut pană de cauciuc.  S-a oprit doar să schimbăm roata. Am fost anunțați să ieșim afară până se pune roata și să nu ne ducem nicăieri. Să stăm lângă autobuz.

Dar niște copii obraznici au dispărut de lângă autocare. Adulții au început să se agite să întrebe dacă cineva i-a văzut. Noi nu i-am văzut pe ei. Dar cred că cineva i-a văzut dar nu vrea să spună, de frică să nu aibă probleme cu ei. Până la urmă, cei care i-au văzut au spus că s-au dus până la magazinul care era în apropiere.

Doi adulți s-au dus după, și nu erau acolo. Cei din magazinul au zis că nu au văzut nici un elev intrând în magazin. Pe lângă noi a trecut o mașină de poliție. Un polițist din mașină ne-a întrebat dacă avem probleme.

Noi nu am vrut să implicăm poliția în dispariția celor 3 obraznici care au plecat de la autocar. Din îndepărtare se vedeau profesorul și cei 3 elevei care au plecat fără să anunțe. Între timp șoferul  a terminat să monteze roata autocarului, lucrurile s-au precipitat mult din cauza eleviilor care au plecat fără știrea profesorilor. Ne-am anunțat să intrăm în autocare ca să plecăm la Mănăstirea Ostrov.

Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab și soția sa, doamna Despina.

Începând cu secolul al XVI-lea până în 1980, Schitul Ostrov a fost schit de călugărițe. În acest schit s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, și mama lui Mihai Viteazul care și-a luat numele de Teofana.

Deja se apropia ora prânzului, am înțeles că v-om mânca la Râmnicul Vâlcea și v-om vizita Arhiepiscopia Râmnicului. Ne-am oprit la o cafenea din centrul orașului și mi-am cumpărat ceva de mâncare. Am stat la masă, mi-am luat un ceai cald și un sandwich foarte gustos pe care nu puteam să-l termin. După ce am terminat de mâncat, am plecat în direcția bisericii.

În partea de apus și miază-noapte a pitorescului oraș Râmnicului Vâlcea, chiar sub dealul "Capela", la poalele pădurii de fag, au fost ridicate trei biserici, mai multe corpuri de clădiri și s-a plantat o frumoasă livadă cu pomi.

Colțul acesta de oraș, așa cum s-a prezentat de-a lungul veacurilor și cum se prezintă și astăzi, a fost și rămâne un loc de reculegere pentru sufletele credincioșilor. Reședința Arhipiescopală a Râmnicului are următoare corpuri de clădire: Catedrala Bolnița, Paraclisul, Palatul Episcopal, Clădirile anexe, Complexul Cultural-Religios Antim Ivireanul.

După ce am plecat de la reșidința Arhiepiscopală era trecut de ora 15:00, am plecat la Mănăstirea Curtea de Argeș, situată la capătul unui boulevard cu trei copacii bătrâni de sute de ani. Mănăstirea Curtea de Argeș este cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș, având hramul "Adormirea Maicii Domnului."

Ctitorită în vremea domnitorului Neagoe Basarb, între 1512-1527, mănăstirea este partea a celei mai celebre legende românești. "Legenda Meșsterul Manole ", cunoscută și drept Biserică Episcopală, deoarece, a fost scaun episcopal între 1739 și 1748.

"Legenda Meșterului Manole" de care este legat numele mănăstirea Curtea de Argeș spune că domnitorul tocmise pe cei mai mari meșteri pentru a ridica lăcașul de cult.

Dar, ceea ce construiau ziua, se dărâma noaptea. Într-o noapte, Manole a visat că dacă își zidește soția în unul din ziduri, construcția va rezista. A doua zi, a când nevasta sa Ana să-i aducă mâncarea, Manole a zidit-o pe latura sudică. Când totul a fost gata, Neagoe Basarab a rămas impresionat de frumusețea Mănăstirii, a poruncit slujitorilor să ia scările care duceau pe acoperiș pentru ca meșterii să nu mai poată coborâ și să fac altă biserică mai frumoasă.

Atunci, Manole și-a făcut aripi din sită ca să zboare, dar s-a prăbușit. Se spune că în locul unde a atins pământul a ieșit un izvor care reprezintă lacrimile lui Manole. De altfel, izvorul se află chiar în apropierea Mănăstirii.

O altă legendă se referă la moaștele Sfintei Filofteea, o fetiță de 12 de ani, ale căreia sunt despuse în paraclisul Mănăstirii. Se spune că, fetița mergea cu mâncare la muncitorii angajați de tatăl său.

Într-o zi, însă ea a dăruit mâncarea cerșetorilor întâlniți pe drum. Atunci, tatăl a ucis-o cu o lovitură de topor. Corpul fetiței nu a putut fi ridicat de jos decât în momentul în care a fost pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeș. Din acest motiv, preoții au hotărât să ducă moaștele la această mănăstire.

Dintre monumentele care au fost construite de-a lungul anilor, biserica Curtea de Argeș, este cea mai valoroasă construcția de artă și arhitecturală bisericească din Țara Românească.

După ce am ieșit de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ne-am îndreptat către o altă mănăstire de importanță istorico-religioasă, de care tot am auzit mai des: Mănăstirea Surpatele, situată în comuna Frăncești, satul Surpatele din județul Vâlcea, la 12 km de gara Babeni și la 3 km de Mănăstirea Dintr-un Lemn, este datat la începutul secolului al XVIII-lea find înscris în lista monumentelor istorice. Mănăstirea este ridicată pe locul altei biserici ctitorită în timpul lui Neagoe Basarab, de Tudor Dragoescu și fratele său Stanciu, boieru din neamul Buzeștilor.

Între anii 1703-1706, Doamna Maria, soția Domnitorului Constantin Brâncoveanu, a refăcut temelia vechea biserică, totodată zidind în jurul ei toate necesare unei importante mănăstiri. Această mănăstire Brâncovenească are hramul Sfânta Treime. Mai târziu, în 1815 a fost reparată și repictată de zugravul Gheorghe Gherontie, din Hurei. Până în 1872, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate atât în plan duhovnicesc, cât și în domeniul cultural-artistic: au funcționat ateliere bisericești, iar scriitorul și muzicologul Anton Pann a activat aici la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică și ca traducător de cărți religioase în perioada 1837-1850.

Biserica Mănăstirii Surpatele este un monument tipic de arhitectură brâncovenească. Interiorul este compartimentat în altar, naos( mult mai spațios decât pronaosul) și pronaos. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid gros cu o mare deschidere în mijloc.

Mănăstirea Surpatele are o bogată zestre de odoare ce se află încă în colecția muzeală a mănăstirii precum și la alte muzee din țară. Dintre aceastea menționăm:Muzeul de Artă din București( Evanghelia tipărită la București în anul 1693 ferecată în aur; candela de argint aurit) și Muzeul de Artă Brâncovenească Mogoșoaia(un disc de argint, nafornița de argint, bogat ornamentată înfățișată Sfânta Treime).

A mai rămas să vizităm încă o mănăstire frumoasă care am lăsat-o la urmă să o vizităm, este Mănăstirea Dintr-un Lemn situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicul Vâlcea și la 12 km nord de Babeni, pe valea Otasaului, în comuna Frăncești. Potrivit unei vechi tradiții locale, ar fi luat ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se păstrează și azi în biserică de piatră a mănăstirii. În baza acestei tradiții așezarea monhală de aici poartă numele Dintr-un Lemn.

Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, așa cum am văzut, de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea „de snoava de temei”. El o inspiră printre mănăstirile pe care le-a întemeiat.

La sfârșitul aventurii  noastre am plecat cu inima împăcată am vizitat cele mai frumoasă locuri și am rămas cu amintiri de neuitat pentru noi.

Dacă vreți să faceți o incursiune în istorie vă poftesc să vă urcați în mașină și să le vizitați.

La fiecare mănăstire pe  la care am trecut ne-am rugat pentru cei dragi, am pus câte o lumînare la sănătate și la morți. A fost o binecuvântare pentru noi că am vizitat aceste mănăstiri de suflet. Ne-am încărcat cu energie pozitivă, liniște și pace în suflet. A fost ceva frumos și minunat că niciodată nu voi uita de acestă experiență frumoasă. Am plecat de la ultima noastră mănăstire era deja ora 18:00, ne grăbeam repede ca să ajungem acasă. Eram obosiți și epuizați de atâta drum dar fericiți că ne-am bucurat de atâtea priveliști minunate și frumoase. Nu am uitat această călătorie niciodată. M-am bucurat enorm  că am fost și am vizitat aceste locuri de o sfințenie mare.

Am ajuns la Brașov la ora 21:00, ne-am luat rămas bun unii de la alții și ne-am urat cele bune. Și am fugit către tren ca să-l prindem pe ultimul care pleacă către Sfântul Gheorghe. Am cumpărat bilete, și deja eram urcați în tren.

La ora 22:00 eram la Sfântul Gheorghe. Ne dureau picioarele, eram obosiți dar această oboseală merita orice pe lume. Căci știam undeva în subconștienț că această aventură nu se va mai repeta niciodată. Deja de mâine se începe o zi nouă în viața noastră.

                                           

                                                 Scrisă de Elena Boguș