A cup of water at the nursing home - First part

I wrote this drama 8 years ago, in the Dramaturgy Workshop. For me it was a unique experience in my life. I thought I would not do such a thing but life has shown me that I can and I am given to write dramas of all kinds. I liked what I wrote so far. And I aspired to write more. And I want to write more. That it is meant for me and I like it, and I love what I do. It's a game of words and my imagination.

Scene 1

Mr. Filipescu, in a hurry to get to work, enters the Ministry and climbs the stairs to reach the office. Gavriluţă, his assistant, had come to the office. He sat at his desk and worked on the files he had left from last week.

Filipescu enters the door. She greets him.

Mr. Filipescu: Hello Gavriluţă!

Gavriluţă: Good morning Mr. Filipescu.

Mr. Filipescu: What are you doing, Gavriluţă?

Gavriluţă: Well, I'm working on the Children's Home file !!

Mr. Filipescu: You leave the orphanage and start looking over the nursing home file.

Gavriluţă: Why?

Mr. Filipescu: I wanted to tell you yesterday but the director did not let me. He told me to tell you today until I make the right decision.

Let me tell you. I arrived at the office earlier yesterday. You hadn't come yet. When I unlocked the door and went inside. I saw an envelope on the floor. I picked it up. He had no name and address. But it was addressed to me. I tore open the envelope and there was a letter inside. It was a message to me. I opened it and started reading.

The letter was written like this: “Mr. Filipescu, an old man from asylum no. 2 in Chisinau is writing to you. Unfortunately, I can't give you my name so I don't have problems with the asylum management. But I am writing to let you know that in the asylum, there are irregularities in the administration. Please come and visit us. I look forward to seeing you. Respectfully An unknown person. "

That was the message of the letter. That day I thought about who can send this letter. It doesn't have an address name, it's just an address for me. I looked more closely at the envelope and saw a sign that it was from the nursing home "A cup of water for the elderly." I researched the writing more closely to see if it was known to me, but it was not known. Then I didn't think long, and I went to the director upstairs. I let him read the letter. He thought about it and told me to visit. He told me not to show you the letter that day. Let me show you the next day, when I decide when I will go.

That's why, Gavriluţă, today we decided to go to the old people's home. Mr. Filipescu takes the letter out of the drawer of his office and gives it to Gavriluţă.

He reads carefully, he says nothing.

Gavriluţă: Doesn't Mr. Filipescu seem suspicious to you? Why would anyone tremble the letter, without address and name? At least write the name so we know who sent it and why. What irregularities may be there, Mr. Filipescu? Last time, before giving money, we checked and everything seemed to be fine. Now what irregularities can there be. It's the best asylum in the country. It has all the conditions. The elderly are respected and well fed.

Maybe seeing the world is good, but inside the asylum can there be irregularities? But better yet, let's go on an inspection, make sure everything's fine. Then we will write the report to the file, that everything is ok. The Minister will ask us if we do regular asylum checks.

But we have to see what's going on there anyway. Let's see where the money goes, from state aid.

Gavriluţă: All right! What time do we have to go? Because we have many cases to solve and not only at the asylum, but also at the orphanage there are problems.

Mr. Filipescu: Here's how we do Gavriluţă !! We go on the field we go to each one. In the end, the old people's home remains. Let's think about who we go to first. We have many files and we have to solve them one by one.

You know what I thought, Gavriluţă. We'll call them and tell them we're coming to them at 6 p.m. But we'll take them by surprise. We will go to them at 16.00

Gavriluţă: Okay, as you say, Mr. Filipescu !! But I'm telling you, we're going in vain. We're wasting our time visiting the nursing home. Better yet, I would go to the Children's Home, where he seemed suspicious.

Mr. Filipescu: I'd better let them know we're coming to them. Yes! No one else in the asylum needs to know anything else. That we were called from them. Be careful not to get lost while talking to the principal and the rest.

Watch out for the little beak. That if you don't take it from me. You understand Gavriluţă! I'm talking to you! Are you paying attention to me ?! While Gavriluţă was busy searching for the file from the Retirement Home.

Gavriluţă: Yes! Mr. Filipescu.

Mr. Filipescu: Do you know the number from the Asylum?

Gavriluţă: No, Mr. Filipescu !! Look in the blue address book on the shelf! That there are all the phone numbers you need !! I write them.

Mr. Filipescu is looking for the phone book on the shelf in the direction where Gavriluţă showed him. Find the address book on the shelf and look up the phone number. Find and form.

And Gavriluţă was busy solving the problems in the file. After finding the asylum file, he flipped through it carefully.

Mr. Filipescu: Hello! Hello!! Mr. Filipescu on the phone.

Mrs. Sofia Nikolaevna, I inform you that today at 18.00. Gavriluţă and I are coming to visit. Mr Filipescu puts the receiver down.

The two start working on the unresolved files. He was looking at his watch at 9.30. Their work was in full swing.

Then he prepared to go and inspect the orphanages and nursing homes.

Scene 2

 The phone rang in the principal's office. A 45-year-old woman approaches and answers.

Sofia N: Hello! Who? Ah! You, Mr. Filipescu! Here you go! Of course! We are waiting for you!

What time? Alright, goodbye! He puts on the receiver and leaves the office.

As Sofia Nikolayevna spoke on the phone, a woman in a wheelchair was walking down the aisle of the asylum and heard the conversation. Sofia Nikolaevna, very agitated and scared, leaves the office, sees Elizaveta greets her.

Sofia N: Hello! You are here. What scared me!

Elizaveta: Hello Sofia Nicolaevna! Excuse me for scaring you!

Elizaveta lags behind. And Sofia Nikolaevna knocks on the accountant's door and enters her. Elizaveta followed and stopped at the accounting door. Listen to what the two are talking about.

Sofia Nikolaevna enters Vera Alexandrovna's office with a sigh. Vera Alexandrovna was busy at the computer. The two greet each other.

 Sofia N: Hello Vera!

Vera: Hello Sofia Nicoaevna!

Sofia Nicolaevna: You know Vera that we have a big problem (sigh).

Vera Alexandrovna: What problem do we have with Sofia Necolaevna? What else happened?

Sofia Necolaevna: I entered the big house completely. This morning I received a phone call from the ministry. Filipescu called again. He informed me that I was coming for an asylum inspection. If the people from the ministry find out that the money they gave for the administrative expenses was not spent for what it should be, we will suffer badly. If they ask us what we did with the money? What will we tell them?

Vera Alexndrovna, did you report what I spent money on?

Vera Alexandrovna: Are they coming again? What else do they want from us. Last time they came for an inspection. Now again. I did not report Sofia Nikolaevna.

Vera Alexandrovna got even angrier.

Sofia N: Calm down Vera Alexandrovna. In vain do you get angry. We have to get out of this situation somehow. He doesn't have to realize what we did. How did you not make the report? You know you have to do it by 6pm? He will certainly ask us for a report on how much money we spent on asylum. What will we tell them?

Vera A: But I didn't think they would come so soon. Let me make the report. But I'm thinking about where I'll get the receipts, what did we spend it on?

S.N: Let me take the receipts on me. And you report by 6 p.m., it must be ready. If Filipescu and Gavriluţă come, he will be connected to something again. As it was last time. Now we must not give reason to suspect that there are any irregularities here. No, woe to us.

I hope you didn't tell anyone? I hope no one finds out.

V.A .: I didn't tell anyone, what do you think ?! Let's make sure these walls have ears. I've been paying attention to every move since I've been working here. If we don't fall into the pit we dug.

S.N: Yes! You are right! I didn '; t think about that! We must be careful, because we have many enemies here. Ever since we announced we were going to fire the elders. Who knows who our enemies are, or if we've already made them out of these deaths?

But let me look in the corridor if someone doesn't spy on us!

Sofia Nicolaevna heads for the door. Open the door, there was no one. He looked to one side, there was no one on the other side of the corridor.

S.F Of !! Good thing no one (She breathed a sigh of relief) She closed the door.

Aunt Elizaveta entered the next room when she heard the two women talking, checking to see if anyone was spying.

Sofia Nikolaevna: I'm going to talk to the cooks, to prepare something good. That we only have guests visiting us. Then I will go and announce to the elders that the people from the ministry are coming to us. Prepare for the visit at 6 p.m.

I have a request from you, please be ready by 6pm? I'll bring you those receipts to add to the report. Let's see what we spent.

Don't worry V.A. that it will be resolved.

Sofia Nikolaevna came out of the accounting office and closed the door behind her. He's going in the direction of the kitchen.

                               Continue!!

                             Written by Elena Bogus

O cană de apă la azilul de bătrâni - finalul textului dramatic.

Scena 4

În timp ce oaspeţii erau înăuntru, afară se întâmpla ce trebuia să se întâmple de mult.  Pe rând, au ieşit toţi bătrâni azilului, lipsea numai unul Moş Nichifor. A fost anunţat dar nu băgă de seamă ce vroiau să facă bătrâni. Simţea că ceea ce fac ei, fac fără rost. Nimeni nui va lua în seama, se gândea moşul în camera lui.

Fiecare bătrân în parte avea câte un pacard: Ce scria Hoţi afară din azil!! Nu are ce căuta criminali şi hoţi la noi în azil.

După ce bătrâni au ieşit cu toţi a rămas Elizaveta Ivanovna de una singură. Îşi pregătea pancardul, de odată văzu sub uşa găsi un plic. Înăuntru era o scrisoare anonimă, dar pe plic cu numele ei. Deschide uşa nu era nimeni. Închide uşa, deschide plicul. Era o scrisoare, mesajul era adresat ei. Conţinutul mesajului suna aşa: Sunt alături de voi, mergeţi mai departe cu ce aţi pornit. Azi vom da de vileag hoţi  şi criminali. Dovezi sunt împotriva lor. Cu respect Un bătrân!

Elizaveta Ivanovna se gândea cine putea să trimită mesajul acesta. Cine oare ştie de ce au de gând să facă?  Cine este acest bătrân? Poate o fi Moş Nichifor, oare cine? Nu cunosc pe nimeni care să fie împotriva Sofia N şi  a Verei Alexandrovnei. Când mai citi încă odată scrisoarea se mai linişti un pic. Se bucura că este susţinută şi are dovezi.

Veni un bătrân şi o chema afară să iasă. Pe chipul ei exprima uşurare şi satisfacţie.

Bătrânul: Hai odată Elizaveta Ivanovna! Că deja noi ne-am organizat, totul e gata! Nu mai pe dvs vă aşteptăm!

Elizaveta Ivanovna: Da! Hai să mergem! Trebuie să fim gata pentru a protesta!!

Cei doi ieşi afară încrezători în propriile forţe pentru a lupta pentru adevăr şi dreptate.

De odată grupul începu să strige la văzul oaspeţilor şi a celor 2 femei care au ieşit pe teresa azilului.

Bătrâni strigau cu voce tare să se audă şi mai bine. Ridică în sus pancardele. Acestea le dă dea şi mai mare putere pentru a merge mai departe.

Vocea bătrânilor protestatari

Hoţii! Hoţii!! Hoţii! Afară şarlatancelor, criminalilor. Hoţi! Cu voi două afară, că ne furaţi, că vreţi să ne daţi afară!! Afară cu voi!! Afară!

Unul ţinea unisonul toţi strigau. Toţi erau împreună, erau o echipă. În acel moment bătrâni erau o echipă pentru a se sprijini unul cu altul. Simţeau împreună o putere, o forţă, ce le dă dea un impuls să meargă mai departe.

Hoţii!! Hoţii!! Criminalii! Afară cu voi. Nu avem nevoie de hoţii în azil! Care să ne deie afară din azil. Aici e casa noastră, plătim din pensia noastră umilă pentru a şedea aici. Afară!! Afară!! Bătrâni strigau din toată puterea lor.

În timp ce bătrâni strigau.

Dl Filipescu: Sofia N, de ce bătrâni strigă?  Cei cu protestul ăsta? De când mă ştiu eu, niciodată nu am văzut aşa ceva? Sofia N, ce se întâmplă aici? Cine vrea săi dea afară? Cine fură banii, cine sunt criminali?

Sofia N nu ştia ce să spună. De odată nu vrea să fie şantajată emoţională. O face pe proasta.

Sofia N: Nu ştiu nici eu ce vrea bătrâni. Nu înteleg nici eu ce se întâmplă cu ei. Toată săptămâna a decurs normal şi liniştit, şi acum deodată parcă cineva ia muşcat. Vreo muscă nebună. Nu înţeleg ce sunt cu ei? Ce s-a întâmplact cu ei? Lasa-ţi că voi vorbi cu ei acum?

La un moment Sofia N, strigă la ei. Încercând să-i calmeze pentru a afla ce se întâmplă şi de ce protestează?!

 Sofia N: Ce se întâmplă aici?

Mulţimea gălăgioasă o huiduia pe Sofia Nicolaevna.

Sofia N: Cei cu voi, că nu înţeleg? Nu vedeţi că avem oaspeţi.Terminaţi şi intraţi imediat în azil. Nu vă ruşine, că aţi ajuns la bătrâneţe şi faceţi gălăgie şi agitaţie. Ce doriţi odată? (cu o voce autoritară)

Mulţimea agitată ce protestează şi mai tare protestează, nu o băga în seamă. Atenţia se îndrepta asupra musafirilor.

Sofia Nicolaevna, ignoră mulţimea, nu-i băga în seamă.Vorbind în direcţia lui dl Filipescu.

Sofia N: Dl Filipescu, nu-i băgaţi în seamă, deja au ajuns la vârsta aceea când bătrâni ajung senili la cap, au scleroză uită cu totul. Nu-i băgaţi în seamă?! Vă spun că aici nu e nici o problemă, nu s-a comis furturi crime şi nu am de gând săi dau afară. S-a înţeles greşit.

( Sofia N, spune către public) Netrebnicilor lasă că vă arăt eu vouă, când pleacă aştia. Voi ce vreţi să mă daţi afară. Niciodată, auziţi niciodată. Pe Sofia N, nimeni nu o dă afară. Nici voi netrebnicilor, lasă că vă arat eu vouă.Să mă umiliţi în halul astă. Nu mai să plece javrele astea şi vă arăt eu vouă.

Vă ţin flămânzi o săptămână să vă învăţ minte cu Sofia N să nu vă puneţi. Că nu o să aveţi o bătrâneţe liniştită.

Dl Filipescu: Sofia N, cred că au un motiv ca să fac protest, nu credeţi dvs?!  Cu singuranţă nu au ieşit afară în faţa noastră de dragul de a protesta.

O face pe prostul.

Sofia N: Nu cred că ar avea motivul să strige, şi să protesteze,doar  le oferim condiţii bune şi ei sunt nemulţumiţi.

Gavriluţă: Nici eu nu cred, că au ieşit aşa de dragul de a protesta, sunt deacord cu Dl Filipescu?!

Sofia N: Ce ştiţi Dvs Gavriluţă?

Gavriluţă tăcu, se uita la dl Filipescu şi căzu deacord ca el să tacă.

Sofia Nicolaevna se enervă şi mai tare pe bătrâni, nu mai putea suporta când vedea că tot planul se duce pe apa sâmbetei.

Bătrâni încontinuare protestau.

Jos Hoţii!! Jos Hoţii!! Jos Hoţii!! Cu voi afară, hoţilor, ne furaţi mâncare şi ne trataţi ca nişte gunoaie. Afară cu voi!!

O altă scenă

În timp ce bătrâni protestau, Elizaveta Ivanova îl întreba pe un bătrân de lângă ea ce protesta cu voce tare.

Elizaveta Ivanovna îl întreba pe bătrân.

Elizaveta Ivanovna: Nu îl văd pe Moş Nichifor, ştii unde este el?!

Bătrânul: E la el în cameră. Nu a venit!

Elizaveta Ivanovna: De ce?

Bătrân: Nu ştiu. L-am chemat să iasă la protest. Dar el nu a vrut să vină.

Elizaveta Ivanovna: Care a fost motivaţia că nu vrut să vină? Ţi-a spus-o.

Bătrânul: Dar nu a spus nimic. A tăcut ! Am văzut că nu mi răspunde. Atunci l-am lăsat şi am ieşit din cameră. Am văzut că nu prea vrea să vorbească.

Elizaveta I: Bine să-l lăsăm în răsplăta Domnului!! Poate va ieşi el cumva din cameră lui. Când va vedea că bătrâni protestă.

Elizaveta Ivanovna, mai puţin îl interesă Moş Nichifor de ce nu a ieşit, era cu gândul la scrisoarea pe care p primise. Oare cine mi-a trimis scrisoarea asta? Cine ştie adevărul despre Sofia N şi despre Vera Alexandrovna?

Bătrâni protestau, cu pancardele sus, strigau cu voce tare.

Hoţii jos, Criminali!! Afară cu voi!! Ne furaţi şi ne umiliţi!!

Deodată dl Filipescu intervine.

Dl Filipescu: Aş vrea să văd ce se petrece aici? Ce se întâmplă aici? Mă lasaţi Sofia N săi întreb ce se petrece aici?

Sofia N: Bine vă las să vorbiţi cu ei! Dar vă spun, că tot ce vă spun ei, sunt minciuni adevărate! Au îmbătrâni şi deja acoperişul lor au zburat.

Dl Filipescu: Nu vă deranjez că vorbescu cu ei?

Sofia N: Bine vă las Dl Filipescu!

Dar vă mai repet încodată că are să vă spună minciuni şi prostii. Nu înţeleg de unde au scos asta. Nu cred nici o iotă în vorbele lor. Ce spun.

Sofia N, tot încearcă să o ţină pe a iei. Să nu se lasă doborâtă de ce se întâmăplă la azil. Încrezătoare că tot va ieşi bine. Nimeni nu a aflat ce se întâmplă la azil. Doar două persoane ştiu de ilegalităţile pe care le-a făcut ea. Mama ei şi Vera Alexandrovna. Avea încredere deplină în cele două femei. De aceea nu se temea.Sper că repede se va rezolva totul, şi va intra pe un făgaş normal.

Deodată dl Filipescu făcu semn bătrânilor să se linişteaşcă.

Dl Filipescu: Liniştiţi-vă că vreau să vorbesc cu Voi? Aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat?

După auzul dl Filipescu bătrâni se liniştesc. El a luat cuvântul

Bătrâni toţi odată au început să vorbească, nu se prea înţelegea despre ce vorbesc. Vorbeau toţi în glas tare, era un haos mare.

Dl Filipescu: Opriviţi-vă eu nu vă înţeleg. Să vorbească unul.  Ca să ne înţelegem bine. Atunci Elizaveta Ivanovna, puse să vorbească unul din bătrâni protestari.

Un bătrân: Păi,ce să se întâmple. Noi suntem nemulţumiţi faţă de Sofia N şi Vera Alexandrovna. Protestăm că cele două femei vor să ne deie afară şi am auzit de la cineva că ne fură banii şi din mâncare noastră pe care o prim de la oameni cu credinţă în Dumnezeu.

Vreau ca ele să plece de ici. Nu le mai suportăm nesimţirea şi obrăznicia pe care o au faţă de noi. Sunt rele şi ne umilesc. Cât se poate una ca asta.

Află că veniţi la noi în inspecţie şi ne-am bucurat foarte tare, că ne veţi ajuta. Ştiu că pe noi nu crede nimeni.

Deodată, Sofia N, când aude cele spuse de bătrâni, sare cu gura la ei. Îi face în tot felul şi îi jigneşte.

Sofia N: Nu vii ruşine să umblaţi cu minciuna, nesimţiţilor. Vă dăm de toate şi voi ne resplătiţi în halul asta. Sunteţi nişte minciunoşi adevăraţi. Cum puteţi să ieşiţi afară să ne umiliţi în halul astă în faţa oaspeţilor. Minciunoşilor, neispărviţilor. Gura, taceţi odată. Nu vă e ruşine ca la bătrâneţe să cadeţi jos.

Grupul protestatarilor la auzul lui Sofia N au început să huiduiască, să strige la ea, să o facă în tot felul.
Vera Al a început să se apere de strigătele şi acuzaţiile bătrânilor.

Vera Al: Minciuni. Voi sunteţi minciunoşi adevăraţi, strigă la bătrâni.

Sofia N o calmează pe V.A, zicându-i că va rezolva ea tot tărâboiul asta.

Dl Filipescu: Liniştiţi-vă! Nu mi vine să cred ce aud din partea voastră?! Nu am crezut că se poate întâmpla una ca asta. Dar să asist la aşa ceva?! Îi zice lui Sofia N.

Deodată Sofia N, era nervoasă, şi iritată. Nu se liniştea una cu două. Şi mai tare la bătrâni.

Sofia N: Aveţi dovezi împotriva mea. Dacă tot mă acuzaţi pe nedrept. Trebuie să aveţi dovezi?! Aveţi dovezi? Îi întreabă pe bătrâni.

Grupul se uita mirat unul la altul Se uita deodată la Elizaveta Ivanovna.

Elizaveta Ivanovna, ca să nu se deie de gol şi să nu se ducă planul de râpă. Işi în faţa la cei de pe terasă, cu multă încredere şi curaj. Avea un curaj nebun ca să o înfrunte pe Sofia Nicolaevna.

Elizaveta Ivanovna: Avem dovezi. Cum credeţi dvs că putem să ieşim afară, să protestăm împotriva voastră fără dovezi!

Sofia N: Unde sunt dovezile voastre? Hai să le văd! Sunt tare curioasă ce minciuni o să mai scorniţi acum?

Elizaveta Ivanovna: Aşteptăm să vină doveziile să vină. Dar nu vine. Dar avem, ele există.

Sofia N: Nu aveţi dovezi, dacă aveaţi atunci mi le arătaţi de mult. Nu cred nici iotă în voi. Sunteţi nişte minciunoşi. Las că vă arat eu voi după ce se termină tot mascarada asta( replică spus în faţa telespectatorilor)

Sofia N: Ei spun minciuni, nu au dovezi( în direcţia lui Filipescu).

Dacă aveaţi dovezi îmi arăţi. Hai să văd!! Ca să mă mă conving că nu minţiţi.

Sofia N strigă la bătrâni protestatari.

Dl Filipescu: Stai Sofia N, dacă au zis că au dovezi. Linişte-te să aşteptăm să vină cu dovezi. Doar, nu dreptul să facă acuzaţii nefondate. Eu vreau să aştept dovezile de care spun.

Sofia N, nu mai spune nimic, se conformă cu cele spuse de Dl Filipescu.

Sofia N: Dacă zici Dl Filipescu, atunci să aşteptăm. Dar eu spun că aşteptăm în zadar. Că nu au dovezi, sunt nişte minciunoşi. Vă zic încă o dată că nu au dovezi(râde ironic) Unde să aibă dovezi. Cine poate să aibă dovezi?!

Bătrâni protestau şi strigau cu voce tare.

Hoţii, criminale, afară cu voi!! Nu vă vrem aici. Să ne mâncaţi banii şi mâncarea noastră dată de guvern şi cumpărată de banii oamenilor cu suflet mari.

Dl Filipescu: Cine este aceea persoană?

Elizaveta Ivanovna: E Moş Nichifor, îl aşteptăm să vină afară.

Dl Filipescu: Dar unde e acest Moş Nichifor?

Elizaveta Ivanovna: Îl aşteptăm să vină!

Elizaveta Ivanovna răsufla uşurată, se bucura în sine ei, că mai trage din timp. Aştepta aceea persoană anonimă care ia trimis scrisoarea. Se gândea oare cine este ea? Oare e chiar Moş Nichifor? Nu cred?! Nu l-aş crede în stare de nimic. Se bucura şi mai mult în sinea sa, că o duce în eroare pe Sofia N. Juca un teatru în faţa celor prezenţi ce asista la protest, în special pe Sofia N. Doar o ura şi mai tare. Dar în acelaşi timp simţea faţă de ea milă.

Ah ! Da! De ce nu a ieşit la protest ca toată lumea? Doar a fost chemat afară! Nu înţeleg!! Mi se pare suspect. Să fie el aceea persoană cu doveziile. S-au să mă înşel?! Sunt curioasă, să vedem cine este aceea persoană. Dă să aşteptăm!

Sofia N când auzi că Moş Nichifor ia furat toate dosarele se înfurie şi mai tare. Nu vine să cred că Moşul îmi face una ca asta?! Nu degeaba am vrut să-l dau afară. Lasă că vede el de la mine. Când dau cu ochii de el? Nu mai să nu mi iasă în cale că îi fac zilele amare şi viaţa un chin.

 Nu m-am aşteptat din partea lui să intre la mine să mi fure dosarele mele. Acum trebuie să mi cer iertare faţă de mama că am acuzat-o pe nedrept, că a furat dosarele.

În faţă mulţimea ca să tragă şi mai tare, la recomandările lui Eliyaveta Ivanovna, striga şi mai tare . Elizaveta Ivanovna ştia că toată speranţa e în aceea persoană misterioasă, de care nu ştia nimic. Şi dorea să vină mai repede să nu mai fie umilită de Sofia N.

Mulţimea nu se opriră să strige mai tare.

Sofia N şi Vera Al se dădu la o parte şi vorbeau între ele. Să nu le audă nimeni ce vorbesc ele două. Dl Filipescu se dădu cu Gavriluţă la o parte pentru a descuta.

Vera A: Ce facem Sofia N?

Sofia N: Nimic, Vero! Nu au dovezi împotriva noastră.

Vera Al: Aţi auzit că Moş N, s-a ridicat împotriva noastră?

Sofia N: Da Vero! Nu mi vine să cred că cineva se ridică împotriva noastră!!

Dar ştii Vera, am avut motive bune să-l dau afară! Acum ştiu ce am de făcut. Nu mai să plece cei de la Comisie.

Vera Al: Dar dovezile Sofia N? Trebuie să vină Moş Nichifor să ne arăte doveziile.

Sofia N: Care dovezii Vero? Tu nu vezi că ei nu dovezi.( râde ironic sub nas). Spun numai minciuni.

Vera A: Dar cine ne-a furat dosarul, cu tot ce am furat şi crima pe care am comiso?

Sofia N: Uite asta mă îngrijorează cel mai tare. Cine oare ne-a furat dosarul? Bine că mi-ai adus aminte de asta.

Că uitasem de asta. Să vedem cei cu aceea persoană care ne aduce doveziile că noi le-am furat. Vreau să văd, cine este aceea persoană?

Sunt tare curioasă.

În timpul ce toată lumea era afară, în interior Daria Gregorievna ca să salveze bătrâni de la umilinţele ficei se hotărâ să arate dovezi. Se duse în cabinetul ficei sale şi forma numărul de la poliţie.

Daria G: Alo Poliţia!! Vreau să reclam un furt de la azilul de bătrâni! Vă rog să veniţi! Am dovezi. 

Daria G pune receptorul, ia dosarul cu dovezii de pe masă. Se duse la geamul mare care ieşi în faţa curţii unde se aflau protestarii. Să privească ce se întâmplă.

Afară bătrâni erau agitaţi şi strigau tare.

Vera A şi Sofia N erau într-o parte şi vorbeau între ele. Dar nici Dl Filipescu şi Gavriluţă nu erau mai prejos, vorbeau între ei.

Gavriluţă: Ce se întîmplă aici, că nu înţeleg?! Oare să fie aşa cum zic ei? Gavriluţă era sceptic în ce ziceau bătrâni. Parcă nu credeau în ei. Chiar să fie furat cele două muieri banii pe care i-am dat pentru bătrâni?

Dl Filipescu: Cine ştie măi Gavriluţă? De aceea aşteptăm dovezile. Păi de aceea aştept. Pentru că vreau să văd dovezile de care zi bătrâni.

Gavriluţă: Dacă nu dovezi, ce se va întâmpla cu ei?

Dl Filipescu: Ce poate să se întâmple? Nimic! Pur şi simplu, nu înţeleg un lucru?

Gavriluţă: Ce?

Dl Filipescu: De ce au ieşit să protesteze? Care ar fi rostul să spună că au dovezi, că aşteaptă pe aceea persoană? Cred că există ceva, care îi deranjează şi sunt nemulţumiţi. Nu cred că sunt minciunoşi. Totuşi cred că există ceva la mijloc. Şi încă ceva nu uita de scrisoarea anonimă pe care am primit-o eu.

 

În timpul astă la secţia de poliţie de la Botanica, după apelul primit de la azil. Doi poliţişti se îndreaptă la azil, să vadă ce se întâmplă.

Daria G, aşteaptă să apară poliţia ca să apară şi ea în faţa bătrânilor cu dovezi. Dar ca să vadă scena, statea la geam şi se uita afară să vadă ce se petrece.

Bătrâni strigau Sofia N şi Vera Al  vorbeau între ele. Iar Dl Filipescu şi Gavriluţă încercau să înţeleagă ce se petrece afară, dar nu reuşiră.

Gavriluţă: Dl Filipescu le dăm vestea cea proastă la bătrâni şi lui Sofia N şi Verei Alex?

Dl Filipescu: Bine că mi-ai adus aminte, trebuie să le spunem acum decât mai târziu.

Hai cu mine Gavriluţă să le spunem! Că mai bine va fi!

Cei doi se îndreaptă către cele două femei cu paşi rapizi.

Dl Filipescu: Sofia N, aş vrea să vorbesc cu dvs!

Sofia N: Da bineînţeles, noi vă ascultăm!

Dl Filipescu: Sofia N, am să vă dau o veste proastă. Sper să nu fie nici o tragedie pentru Dvs Sofia N, şi să înţelegeţi situaţia în care ne aflăm. Conducerea de sus, ne-a anunţat că de anul vitor nu va mai ajuta orfelinatele şi azilurile de bătrâni, cu nici un ban. Bugetul statului are puţine resurse, dar îi ţinem pentru altceva. Salariile veţi primi, dar nu se ştie când.

Veţi sta din mila oamenilor sau vă veţi ocupa dvs ca situaţia bătrânilor să nu fie grea. Aşă vă veţi descurca cum puteţi. Îmi pare rău să vă spun asta. De aceea am venit şi în vizită să vedem cum merge situaţia la azil.

Cele două femei au rămas şocate nu au ştiut ce să mai spună. Au muţit de tot.

Dl Filipescu se întoarce în faţa bătrânilor să le spună că nu vor mai avea bani. Acelaşi lucru ce i-a zis lui Sofia N şi Verei Al.

Bătrâni când au auzit au rămas muţi de uimiri. Şi au început să strige din nou.

De odată Elizaveta Ivanovna a început să  strige la Dl Filipescu:

Dl Filipescu: Dvs nu înţelegeţi că noi nu avem banii. Cele două scorpi au furat toţi banii din bugetul azilului. Care banii, ce să mai administrăm? Nu avem banii. Noi deja suntem miraţi ce auzim. Am rămas fără nici o leţcaie.

Când a auzit Sofia N cele spue de Elizaveta Ivanovna, se coboră scările şi se îndrepta spre Elizaveta Ivanovna, să o ieie la bătaie, dar o opri Gavriluţă din urmă.

Sofia N, nu mai păsa ce se va întâmpla cu ea, că ştie că tot planul s-a dus de râpă afară. Nu se mai gândea că o va da afară, vroia să se răzbune pe Elizaveta Ivanovna de cele ce a făcut. Nu mai avea rostul să steie aici, că banii nu mai prea de la stat. Nui mai păsa ce se va întâmpla cu ea. Vroia săi închidă gura Elizaveta Ivanovna.

Bătrâni au reacţionat violent, cât pe ce so bată pe Sofia N, dar se linişti. Iar protestau cu voce tare la cei prezenţi pe teresă.

Totul era în zadar. Rămase să se calmeze spiritele şi să apără persoană aceea misterioasă de care zicea Elizaveta Ivanovna.

Deodată apăru la poarta azilului, intra în curtea azilului. Se îndrepta către agitaţia din curtea azilului. Urcă scările pe teresa unde se aflau cei de la minister şi cele două femei.

1 Poliţist: Locotenetul Dimitrie Ciobotaru şi Paul Geogescu, suntem de la comisariatul nr 6 de la Botanica.Am primit un telefon  de la dvs că aveţi hoţi? Cine e directorul aici.

Sofia N: Eu sunt directorul aici. Dar nu am chemat poliţia.

Poliţistul 1: Am primit un apel de la dvs. Da, astă e numărul dvs: 022010203.? Că aici se află un hoţ şi un criminal. Am venit să vedem despre ce este vorba.

Grupul de bătrâni strigau încotinuare. Nu avea nici o treabă cu poliţia.

Sofia N: Da astă e numărul nostru la azil. Dar nu eu am sunat. Voi aţi chemat poliţia?  (Striga la bătrâni).

Sofia N în sine sa. Oare cine a chmeat poliţia?

Elizaveta Ivanovna: Nu am chemat poliţia.

Sofia N: Ai chemat Vero poliţia?

V.A:  Sofia N  Nu am chemat.Ai înebunit. Cei cu tine nu am chemat deloc poliţia.

Sofia N: Dl Filipescu şi Gavriluţă, aţi chemat poliţia?

Cei doi au răspun nu. Nu am chemat poliţia.

Sofia N: Atunci cine a chemat poliţia?

Tăcere totală.

Poliţistul 1: Ce se petrece aici?

Sofia N: Nimic important, bătrâni îşi fac de cap. Încercăm să rezolvăm în linişte.

Poliţistul 2: Unde este hoţul şi criminalul?

Deodata iese afară din azil Daria Gregorievna.

Daria Grigorievna: Eu am fost aceea care a chemat poliţia, cu un teanc de dosare în mână.

Sofia N: Tu mama!! De ce ? Nu înţeleg de ce mama? Ce ţi-am făcut mama? Nu ai avut condiţii?

Sofia N era uimită, rămase cu gura căscată.

Daria G: Taci, Sofico!! Dar taci odată. Nu vezi că te faci te râs în faţa mulţimi.

Daria Grigorievna îi dă poliţistului doveziile. Aici s-a comis o crimă, şi furturi.Crima a comiso arătând în direcţiaVerei Al şi a Sofiei N. Furturile tot ele au comis.

Sofia N: Dl Poliţist nu credeţi ce spune ea, dovezile sunt false. Ea este senil şi bătrână sclerozată. Nu ascultaţio pe ea, ascultaţi-mă pe mine, domnule poliţist.

Încă o neregulă se petrece aici, e şantajul emoţional asupra bătrânilor. Voi de ce credeţi că au ieşit bătrâni la protest.

Să se umilească în faţa comisiei de la minister. Ruşine să le fie hoaţe şi criminale.

Daria Gregorievna era împotriva ficei sale şi a Verei Alexandrovnei.

Poliţiştii iau dosarul din mâna Dariei Grigorievnei. Au început să răsfoiască dosarele. Lângă cei doi poliţişti se apropiau dl Filipescu şi Gavriluţă, îi rugă să se uite la dosar. Sunt de la minister şi ar vrea să afle despre ce este vorba.

Poliţişti răsfoiesc dosarele şi îşi face o concluzie.

Bătrâna Daria G nu zice nimic. Iar cele două femei stau speriate. Nu ştiau ce să facă, aşteaptă decizia celor doi poliţişti.

Bătrâni îşi continua protestul

Unul din poliţişti se dădu la o parte şi sună pe procurorul să vină la azil pentru a elucida un caz.

Dl Filipescu(strigă la bătrâni): Vă rog să faceţi linişte? Trebuie să fie linişte ca să dcurgă ancheta. Luaţi loc pe scaune şi aşteptaţi cu răbdare. Cazul se va rezolva în favoarea voastră.

În timp scurt veni şi procurorul la faţa locului, se uită în dosarele ce au fost date pentru a investiga cazul de la azilul de bătrâni. Începu să interogheze pe martorii care ştiau de neregulile ce se petrecea la azilul de bătrâni.

Cercetă la faţa locului toate acuzaţiile  împotriva celor două. Le puse cătuşele la mână. Le lua la secţia de poliţie a sectorului Botanica.

Bătrâni rămăsese mulţumiţi că se făcu dreptate şi se afla adevărul. Dl Filipescu lua raportul de pe masa Verei Al, pentru a scrie în el, după ce văzu dosarul cu dovezi.

Cei doi de la minister găsi o persoană în locul lui Sofia N şi a Verei Al, viaţa continua în linişte  şi pace. Se mai vorbea de cele întâmplate aici, încă mult timp.

 

Monologul unui bătrân la azil

Undeva, într-un azil de bătrâni din Chişinău. Într-o cameră obscură, cu pereţii albi şi goi sunt patru paturi, pe una din ele stătea un moş bătrân, în jur de vreo 75 de ani. Avea o scrisoare în mână. O citea şi o recitea din nou.

Răsufla greu şi ofta. Puterile m-au lăsat demult, când am fos adus aici. De atunci, viaţa mea s-a schimbat. Am început să mă sufoc aici. Nu mai am aer să respir, între acesti 4 pereţi albi şi goi. Numai simt iubire, am nevoie de o îmbrățișare, de o vorbă bună, de un sfat și de o alinare caldă.

Of Doamne! Uite aşa ajuns, într-un azil de bătrâni, părăsit de proprii mei copii. Nici nu-mi vine să cred, că băieţii mei au fost în stare de aşa ceva.

Sunt aici de 5 ani. Plâng în fiecare seară, îmi este dor de casă, de soţie, de satul meu natal.

Am trăit bine la mine în sat, unde m-am născut, am crescut şi m-am însurat cu nevasta mea. Pe urmă, s-au născut copii. Am dus o viaţă liniştită, până când vremurile s-au schimbat.

 Nici atunci, când am luptat pe front împotriva fasciştilor, am stat 10 ani, închis pentru că mi-am apărat credinţa şi valorile strămoşeşti. Nu mi-a fost atât de greu. Am muncit o viaţă întrega la Colhoz, ca brigadier, pe urmă ca şofer ca să le pot oferi o viaţă mai bună. Şi ei să mă răsplătească astfel?! Unde s-a mai văzut una ca asta, că proprii copii să te abandonezi la azilul de bătrâni. Dar ei, uite cum mă răsplătesc.

Şi unde am ajuns. Să stau în aceşti patru pereţi albi şi goi. Mă simt ca o pasăre în colivie.

Mi-am lăsat casa pe care am construit-o împreună cu soţia mea, am lăsat satul natal.

Am vândut casa şi hectarele de pământ, le-am dat banii, mi-au asigurat că voi duce o viaţă liniştită împreună. Dar pe neaşteptate s-au hotărât să plece cu traiul în Italia. Iar pe mine, m-au adus aici.

Am rămas singur, singurel.

Iar ei, netrebnicii m-au lăsat aici.Au ascultat de muierele lor. Şi au plecat în Italia. Trebuia să mă lase la casa mea de la ţară. Că aveam grijă de mine. Dar nu au avut nevoie de mine. Ce să facă, cu un moş bătrân şi neghiob, neputincios şi bolnav.

Am primit o scrisoare acum 2 ani de la ei. Mi-au promis că îmi va trimite altă. Aştept în fiecare zi. Dar nu am primit scrisoarea. Oare îmi vor trimite altă scrisoarea s-au au uitat de mine?

Nu cred să mă uite. Cum să mă uite? Sunt tatăl lor. I-am ajutat să facă primii paşi. I-am ajutat să construiască case. Le-am dat banii când au avut nevoie. Şi acum să mă uite. S-au chiar m-a uitat?!

Citesc şi recitesc scrisoarea de fiecare dată, ca să mă pot convinge că e adevărat şi nu visez. Mi-a promis că va veni în ţară să mă vadă. Dar nu a venit până acum. Oare va veni să mă vadă? Cine ştie? Eu sper să vină să mă vadă. Că sunt unicul părinte rămas în viaţă. Şi chiar aşa să se comporte cu mine.

Nu am crezut că la bătrâneţe, voi ajunge că proprii mei copii să nu aibă nevoie de mine. Nu mă aştept să mă ieie în Italia, dar nici chiar aici nu m-am aşteptat să mă aducă. Dar măcar să mă viziteze pot?!

Colac peste pupăză, am aflat că directoarea ne va da afară din azil. Cu o lună înainte, m-am certat cu directoare. Tot din cauza banilor. Nu e mulţumită, că îi dau aşa de puţini. Ce scârbă am în suflet. Unde să mă duc acum. Afurisitele dracului. Le dau bani din pensie şi tot nu sunt mulţumite. Feciori mei nu au dat nicio leţcaie, ca să-mi fie bine. Din pensia mea, îmi plătesc şederea mea aici.

 Pensia mea se duce pe tot. Nu rămân cu nimic. Mâncare nu e nici bună. Dar tot au pretenţie.

Măcar să fie condiţii mai bune, să aibă grijă de noi. Dar nu e deloc aşa.Ne ceartă şi ne tratează neomeneşte.

Sper să nu plec, că nu am unde mă duce. Rămân pe drumuri. Dacă nu mă certam cu directoarea luna trecută din cauza băniilor? Cu siguranţă nu mă dădea afară. Dar cine ştie? Dar poate nu voi pleca nicăieri. I se va face milă de mine, şi nu mă va da afară.

Le dau banii la proastele astea de asistente şi îngrijitoare ca să aibă grijă de mine. Dar ce grijă de mine mai au. S-au învăţat să ieie bani de la noi. Ruşine să le fie. Nesimţitele dracului.

Încă nu s-a anunţat cine va pleca. Oare pe mine mă va da afară? Cum să mă deie pe mine afară?  Ar trebui să le dau banii ca să le închid gura. Dacă nu le dădeam eram de mult afară în stradă. Dar poate nu mă va da afară. Că sunt cuminte şi înghit tot. Nu le creez probleme. Fac tot ce spun. Că dacă nu o încasez rău de tot.

Moşul ia scrisoarea şi o reciteşte din nou. Lacrimile curg pe ambii obrajii. În fiecare seară, înainte de culcare, iau scrisoarea şi o citesc înainte de a adormi. Visez că băieţii mei, intră pe poarta azilului şi mă iau cu ei.

Sunt aruncat afară ca un câine.

                                       Scris de Bogus Elena 

O cană de apă la azilul de bătrâni - continuare

Continuarea textului dramatic

Scena 2

 În cabinetul directoarei se auzea telefonul. O femeie de vreo 45 de ani, se apropie şi răspunde.

Sofia N: Alo! Cinei? Ah! Dvs dl Filipescu! Poftim! Bineînţeles! Vă aşteptăm!

La ce oră? Bine la revedere! Pune receptorul şi iese din cabinet.

În timp ce vorbea Sofia Nicolaevna la telefon, pe colidorul azilului trecea o femeie în căruciorul cu rotile şi auzi de conversaţia. Sofia Nicolaevna foarte agitată şi speriată iese din birou, o vede pe Elizaveta o salută.

Sofia N: Buna! Dvs sunteţi aici. Ce ma-ţi speriat!

Elizaveta: Buna ziua Sofia Nicolaevna! Mă scuzaţi că v-am speriat!

Elizaveta rămâne în urmă. Iar Sofia Nicolaevna bate în uşa contabilei şi intră la ea. Elizaveta o urmă şi se opri în dreptul uşi contabiliei. Să asculte ce vorbesc cele două.

Sofia Nicolaevna intră în cabinetul Verei Alexandrovnei, într-o lăsuflare. Vera Alexandrovna era ocupată la calculator. Cele două se salută.

 Sofia N: Buna Vera!

Vera: Buna Sofia Nicoaevna!

Sofia Nicolaevna: Vera ştii că avem o problemă mare(oftă).

Vera Alexandrovna: Ce problemă avem Sofia Necolaevna? Ce s-a mai întâmplat?

Sofia Necolaevna:  Am intrat în casa cea mare cu totul. Azi dimineaţă am primit un telefon de la minister. A sunat iar Filipescu. M-a anunţat că vin să fac o inspecţie la azil. Dacă află cei de la minister, că banii care au dat pentru cheltuielile administrative, nu au fost cheltuite pentru ce trebuie, o să păţim rău de tot. Dacă ne vor întreba ce am făcut cu bani? Ce le vom zice?

Vera Alexndrovna ai făcut raportul pe ce am cheltuit bani?

Vera Alexandrovna:  Iar vin aştia? Ce mai vor de la noi. Dată trecută au venit în inspecţie. Acum iar. Nu am făcut raportul Sofia Nicolaevna.

Vera Alexandrovna se enerva şi mai tare.

Sofia N:  Liniştiţi-vă Vera Alexandrovna. Pe degeaba vă enervaţi. Trebuie cumva să ieşim din situaţie. Nu trebuie să-şi dea seama de ce am făcut noi. Cum nu ai făcut raportul? Tu ştii că trebuie să-l faci până la ora 18? Cu sigurnaţă ne va cere raportul pe ce am cheltuit bani pentru adrministrarea azilului. Ce le vom zice?

Vera A:  Dar nu m-am gândit că vor veni aşa degrabă.Lasă că voi face raportul. Dar mă gândesc de unde voi face rost de chitanţe, pe ce am cheltuit noi?

S.N: Lasă tu chetanţele le iau asupra mea. Iar tu fă raportul până la ora 18, trebuie să fie gata. Dacă vine Filipescu şi Gavriluţă, iar se va lega de ceva. Aşa cum s-a legat data trecută. Acum nu trebuie să dăm motive de suspiciune că aici ar fi ceva nereguli. Că nu, vai de capul nostru.

Sper că nu ai zis nimănui? Sper să nu afle nimeni.

V.A.: Nu am zis nimănui, cum credeţi dvs?! Să avem grijă că aceşti pereţi au urechi. De când lucrez aici sunt atentă la fiecare mişcare. De nu cădem în groapa săpată de noi.

S.N: Da! Ai dreptate! Nu m-am gândit la asta! Trebuie să fim atente, că aici avem duşmani mulţi. De când am anunţat că vom da bătrâni afară. Cine ştie care ne sunt duşmani noştri?Sau dăcă îi avem deja făcuţi printre mortăciunile astea.

Dar să mă uit pe colidor dacă nu cumva ne spionează careva!

Sofia Nicolaevna se îndreaptă spre uşă. Deschide uşa, nu era nimeni. Se uita pe o parte, pe altă parte a colidorului nu era nimeni.

S.F Of!! Ce bine că nu este nimeni( A răsuflat uşurată) A închis uşa.

Mătuşa Elizaveta a intrat în camera de alături când le-a auzit pe cele două femeie vorbeau, care să verifice dacă nu spionează careva.

Sofia Nicolaevna: Mă duc să vorbesc cu bucătăresele, să prepare ceva bun. Că doar avem oaspeţi la noi în vizită. Pe urmă mă voi duce şi voi anunţa bătrâni că vin la noi cei de la minister. Să se pregătească pentru vizita de la ora 18.

Am o rugăminte la tine, te rog până la ora 18 să fie gata raportul? Am să-ţi aduc chitanţele acelea ca să adaugi la raport.Sa vadă pe ce am cheltuit noi.

Stai fără griji V.A. că se va rezolva.

Sofia Nicolaevna a ieşit din cabinetul contabiliei şi închise uşa după ea. Se duce în direcţia bucătăriei.

 

Scena 3

În altă cameră undeva la etaj mai jos. Bucătăreasa Dusea a adus mâncare la Moş Filimon.

Moş Nichifor stătea în camera lui cu scrisoare în mână, o citea şi o recitea. Era ora prânzului, nu se duse la cantină să mănânce cu toţi odată. Ramase la el în cameră.

În cameră lui Moş Filimon intră bucătăreasa Dusea, să-i aducă de mâncare.

Bucătăreasa Dusea: Dar mata, ce stai aici? De când te aşteptăm la masă? De ce nu ai venit?

Moşul Filimon Tace. Bucătăreasa îi pune mâncare în farfurie şi un pahar cu ceai, o felie de pâine unsă cu unt şi magiun. Ea vede scrisoarea în mîna bătrânului se duce şi o ia cu forţa.

 Bucătăreasa Dusea: Cine ţi-a trimis scrisoarea asta?! Ia să văd.

Bucătăreasa Dusea deschide scrisoarea şi o citeşte. Ochii mari ai bucătăresei, se făcu ca două cepe. Zâmbetul ei este ironic.

Dusea:  Ah!! Mata moşule nu te îmbăta cu apă rece. Coboară cu picioarele pe pământ şi numai visa. Că feciori matale şi-a luat talpaşiţa şi de mut a uitat de tine.

Bucatăreasa se plimba prin camera moşului, cu scrisoarea în mână şi o analiza atent.

Dusea :  Dacă nu a venit până acum să te vadă, înseamnă că iaţi adio de la ei. Îşi văd de viaţa lor, de soţii şi de copii. Nu mai au timp şi de matale. De când lucrez aici, foarte rar vin să-i iei acasă pe bătrâni. Iau adus aici şi îi lasă pe capul nostru. Ce să mai vorbesc de vizitat, vin foarte rar.

Bătrâni aştia sunt bataie de cap pentru copii lor. Nu-i mai pasă! Şi ce are să facă cu ei? Unde să-i ţină la bloc, nu au loc unde să se mişte, da păi să aibă grijă de bătrâni.

În zilele noastre, copii nu mai au nevoie de părinţi lor. Astea sunt vremurile, grele vremuri am ajuns. Beţi de voi bătrâni, aţi ajuns aici, în loc să primiţi o cană cu apă la bătrâneţe.

Vin la noi şi îi lasă. În ziua de azi, tineri îşi uită de părinţii lor. Cui le trebuie, atâta bataie de cap, trebuie să le dai o cană de apă când au nevoie. Dar aşa tineri s-au dezis de ei. Şi de cană au uitat.

Aşa, au ajuns în ziua de azi, copii pleacă peste graniţă.  Uită de copii şi de părinţii lor. Vin şi îi lasă la azil şi la casa de copii. S-au îi lasă pe stradă. Fără educaţie fără nici un acoperiş deasupra lor. Ajung mai târziu infractori şi criminali.

Hai că trebuie să plec, să las palavrageală. Că de nu ne apucă seară. Mai trebuie să duc de mâncare şi la alţi bătrâni. Nu numai matale nu ai venit la masă azi. Mai sunt şi alţi ca matale, care nu vin la masă. Vin eu şi trebuie să le aduc. Pe deasupra îmi plătesc bine pentru serviciile prestate.

Ah, era să uit să-ţi spun ştii că mata ai uitat să plăteşti că te servesc! S-a adunat la contul matale. Dacă nu plăteşti nu-ţi mai aduc mâncare în cameră.  Ai să vii singur la bucătărie ca toţii bătrâni.

Ştii că s-a anunţat să fie daţi afară bătrâni din azil?! Cu siguranţă ai aflat! Acum mai ieşi pe afară, nu sta de unul singur în cameră că nu e aer aici!

Dacă ne le-ai plătit pe asistente, nici nu a trecut pe la tine?! Ce miros închis e aici. Mai dute mata pe afară că te vei simţi mai bine.

Bucătăreasa deschide geamul pentru aerisire, şi aruncă scrisoarea motolită într-un colţ şi pleacă.

Ieşi din camera bătrânului şi plecă la ceilalţi bătrâni, care nu au fost la masă.

Moş Filimon se ridică de pe pat şi se duse să-şi ia scrisoarea din colţ.  Ia paharul în mână şi-l duce abia-abia la gură. Desfăcu scrisoarea şi o îndreptă.

După ce Bucutăreasa Dusea se duse la ceilalţi bătrâni. Intră în bucătărie. Unde o găsi pe Marioara. Punea în cratiţă macarea rămasă, ca să o pună în frigider.

Dusea:  Auzi fă Mărio, iar am fost la Moş Filimon! Iar stă singur în cameră. Un miros de urină şi de nespălat, că ţi se întoarce stomacul pe dos. De s-ar duce mai repede de la azil, că m-am săturat de el. Să vină alţi bătrâni cu banii.

Mărioara :Hai Dusea nu mai la banii te gândeşti?! Gândeşte-te, dacă ar fi maica-ta în locul lui. Ce ai face? La fel te-ai comporta cu ea, ori l-ai aduce aici? Cu siguranţă nu?

Maricica : Ai milă de Moş Filimon! Că toţi vom ajunge bătrâneţe?! Cine ne va aduce o cană de apă la bătrâneţe? Trebuie să le purtăm de grijă. De aceea statul ne plăteşte salariul, nu avem dreptul să le luăm din pensie. Ei plătesc şederea.Nu au dreptul să ne deie banii, dacă află cei de la asistenţa socială că luăm banii de la pensionarii. Ne vor închide!! Înţelegi ce vreau să spun.?!

Dusea: Mai taci Fă Maricică!! Nimeni nu va afla că noi luăm banii de la bătrâni, Sofia Nicolaevna ţine totul sub controlul ei. Îi sperie pe bătrâni ca să-şi ţina gura. Tu cum crezi, că aşa este linişte la noi. Nimeni nu deschide, nici măcar Moş Filimon. Sofia Nicolaevna îi ţine sub tensiune în permanenţă.

Măricica: Mai taci Fă proasto! Oricum adevărul va ieşi la iveală. Nimic nu rămâne ascuns pentru mult timp. Că nu mai la bani te gândeşti! Bani ţi-a sucit minţiile! Numai cu gândul la banii stai, dar nu te gândeşti la păcatele tale. Nu mai prostii îndrugii pe gura aia.

În timp, cât cele două bucătărese vorbeau, pe uşa bucătăriei intră Sofia Nicolaevna.

Directoarea instituţiei Sofia Nicolaevna, era o rusoaică, blondă şi al dracului de rea. Avea în jur de 50 de ani. Nu-i păsa de cei din jurul ei. Era cu gândul la bani. Viaţa ei se învărtea în jurul banilor. Totul făcea ca să-i fie numai ei bine, şi nu bătrânilor.

Banii care a intrat în azil, s-a cheltuit pe reparaţia instituţiei, mâncare, cheltuieli administrative, salarii, medicamente pentru bătrâni, dar o parte rămaşi îi pune în buzunarul ei.  Nu împarţea cu nimeni.

Toată lumea din azil ştia asta. Dar se temea de ea, era foarte rea şi dură cu lumea de la azil. Chiar şi bătrâni. Când se ceartă sau strigă la cineva, fiecare încearcă să nu-i isea nimeni în cale.

Sofia Nicolaevna :Ce s-a întâmplat? Despre ce vorbiţi? Ah nu! spuneţi că deja ştiu despre cine vorbiţi!? Iar vorbiţi despre Moş Filimon. Ce a mai făcut de data asta?

Dusea : Nimic. Sofia Nicolaevna, stă iar în camera lui şi citeşte scrisoare primită acum 5 ani.

Sofia Nicolaevna: Iar mai stă cu scrisoarea aceea? Cât se poate?! I-am zis lui Moş Filimon  Nichiforevici să le scrie băieţilor  să-i trimată banii. Dar tot nu le-a scris nimic.

M-am certat cu el, din cauza banilor. El tot o ţine că va plăti din pensia lui. Dar îi zic că pensia lui, şi aşa e mică. Nu ajunge pentru mâncare.  Are datorie, dar nu-i pasă. Dar m-am săturat să-i tot explic. Dar el o ţinea pe a lui.

L-am ameninţat că dacă nu plăteşte toată datoria, se va trezi în stradă. Îmi vine să-l dau afară. Am de adus în locul lui, bătrâni. Sunt cereri pentru un pat. Stau la coadă mulţi pentru azilul nostru. Sunt uni care plătesc mult nu mai săl aducă pe bătrâni aici.Dar mai am, acum numai 3 paturi libere. Dar cereri sunt multe.

Dar cu Filimon Nichiforevici, mă mai gândesc ce să fac?! Să-l dau afară sau nu? Încă nu ştiu ce să fac.

Dusea:  Cel mai bine să-l daţi afară. Nici bani nu dă. Până acum nu a plătit

Maricica: Nu, Sofia Nicolaevna fie vă milă de Filimon, nu are unde să se ducă. Rămâne pe drumuri. Unde se va duce? Va cerşii.

Sofia N:  Dar mie ce mi pasă. De când mie să pasă de bătrâni aştia. Care m-am săturat peste cap de ei. Nu mai bani să fie, că ei să moară pe capete, că nu mi pasă.

Maricica: Nu aveţi inimă!

S.N: Ia mai închide gura! Măricico, că nu tu hotărăşti. Cine pleacă sau rămâne, hotărăsc eu.?! Eu decid, ai înţeles!!

Dusea răutăcioasă, chichotea sub nas. Aprobând-o pe Sofia N vroia săi facă pe plac Sofiei N.

Sofia N: Vai! După ce am venit? Ah, am uitat! Iară m-aţi luat cu Filimon şi cu problemele lui, că am uitat de ce am venit aici?!

Dusea: Nu ştiu, Sofia N, de ce a-ţi venit? Cu singuranţă aţi veni pentru ceva important.

Cât femeiele erau ocupate să fac curat prin bucătărie. Sofia N şi-a adus aminte după ce a venit.

Sofia N: Ah! Acum, mi-am adus aminte. Da, fetelor, azi avem oaspeţi importanţi. Azi va veni la noi o Comisie de la Guvern. Vă rog să vă apucaţi de lucru. Să preparaţi ceva bun. Să vadă că avem grijă de bătrâni noştri. Am să dau comandă de prăjituri pentru ceai.

Dusea şi Maricia îi răspunse Sofiei N că va face o mancare bună şi gustoasă, să te lingi pe degete.

Sofia N: Dar eu mă duc să-i anunţ pe toţi bătrâni noştri. Să se băiască şi să se îmbrace curat.

Măricia: Sofia Nicolaevna, la ce ora va veni oaspeţii noştri de la Guvern? Ca să ştim dacă mai avem timp pentru masă.

Sofia N:Da, aveţi timp. Vor veni pe la ora 18. Aşă că aveţi timp destul să pregătiţi o masă gustoasă. Dar eu am grijă de toate.

     Voi vă ocupaţi cu curăţenia în bucătărie şi ospătărie, că le voi face turul prin tot azilul să vadă unde s-au dus banii.

Sofia Nicolaevna le salută pe bucătărese. Ieşise din bucătărie. Pentru a se duce să anunţe tot personalul din azil. Că vor veni de la minister,  azi la azil.

     Tot în acelaşi timp, într-o cameră, se strânse un grup de bătrâni. Vorbeau şi aşteptau să vină Elizaveta.

Mătuşa Elizaveta intră în cameră, era foarte gândurată la ce a auzise înainte. Pe chipul ei, se citea satisfacţie dar şi tristeţe. Se gândea la consecinţele pe care le va trage după protestul pe care îl va face cu bătrâni în faţa comisiei. Se gândea, şi dacă nu o va crede sau nu va asculta cei de la minister. Şi dacă va câştiga Sofia Ni, ce se va întâmpla cu ea cu grupul de oameni care ia întârtat atâta cu înverşunare să o deie afară pe Sofia N. De ce nu am strâns dovezi ca săi arât celor doi când vor veni?! Dacă nu mă vor crede. O să mi ceară dovezi. Ce proastă sunt de ce nu am strâns dovezi.

Elizaveta Ivanovna trecea de grupul gălăgios se gândea profund la toate.

De odată se făcut tăcere. Unul din bătrâni, strigă la Elizaveta Ivanova!

Un bătrân: Elizaveta Ivanovna, ce s-a întâmplat?

Elizaveta Ivanova nu auzi strigătul lui, era prea gândurată ca să-l audă.

O bătrână încodată strigă la ea cu o voce deja ridica.

O bătrână: Elizaveta Ivanovna, mă auziţi!

De odată Elizaveta Ivanova auzi strigătul bătrânei ce a strigat la ea. Tresări la auzul strigătului.

Elizaveta Ivanovna: Ce strigi la mine? Credeţi că nu vă aud? Mă consideraţi aşa de surdă.(se răsteşte la cei doi care au strigat).

Primul bătrânul: Am văzut că eraţi gâmdurată şi am vrut să vă întrebăm ceva?

Elizaveta Ivanovna: Ce vreţi să mă întrebaţi? Ziceţi odată! Că nu e timp. Trebuie să continuăm  pregătirile pentru protestul nostru. Nu avem timp destul. Trece timpul.

Primul bătrăn: Păi! Despre protest noi vrem să vorbim. Când vom face protest în faţa azilului. Trebuie să adunăm câţi mai mulţi bătrâni să ne susţin. Nu putem numai noi să ieşim să protestăm că atunci vai de capul nostru. Înţelegeţi Elizaveta Ivanovna!

 Elizaveta Ivanovna: Înţeleg foarte bine, ce vrei să spui!Păi la asta m-am gândit până acum.

O bătrână: Nu cumva vreti să renunţaţi la planul nostru de a protesta?

Elizaveta Ivanovna tăcu pentru moment.

Elizaveta Ivanovna: Cei cu tine, cum să renunţ? Da recunosc, pentru un moment am vrut să renunţ la protest, dar când vam ascultat cum aţi vorbit cu încredere cu curaj că vreţi asta. Atunci mi-am schimbat decizia.

Dar ştiţi de ce am vrut să opresc protestul?!

Grupul deodată.

De ce?

M-am gândit la voi, că nu vreau să suferiţi. Pe deasupra nu am dovezi. Cum să facem protest, dacă nu avem dovezi. Ce le vom zice, când vor veni cei de la comisie. Iar Sofia Nicolaevna va spune că nu e adevarat, că e o invenţie de a noastră. Nimeni nu ne va crede. Cine ne va crede pe noi? Dacă nu avem dovezi care să îi arătăm.

De odată pe uşă intră Sofia Nicolaevna.

Sofia Nicolaevna: A! Voi sunteţi aici. Da vroiam să vă anunţ că avem vizită de la minister. Vă rog să vă pregătiţi imediat, vă spălaţi şi îmbrăcaţi. Să daţi impresie bună. Să nu mă faceţi de râs.

Aţi înţeles!! Da la ora 18 să vă văd în sala oficială. Că acolo vreau să vă strângeţi cu toţi. Să aveţi ocupaţie. Da! Încă ceva azi veţi mânca mâncare bună. Cu ocazia că vine aştia de la minister. Dar, de mâine treceţi la mâncare obişnuită. Bun vă las. Mă duc să-i anunţ şi pe ceilalţi. Oricum nu era în competenţa mea să vă anunţ.

Sofia Nicolaevna iese din camera grupului strâns. Grupul rămân foarte suprinşi de venirea celor de minister.

O bătrână : Nu înţeleg, de ce vin cei de la minister? Ce s-a întâmplat?

Un bătrân: Dar, chiar de ce vin? Nu înteleg ?!

O altă bătrână: Măi voi nu înţelegeţi cineva ia anunţat de neregulile ce se petrec aici. Dar cine ia anunţat. Că vin tam-nesamă la noi.

Toţi se uitau miraţi unul la altul. Numai Elizaveta Nicolaevna căzuse pe gânduri. Nu ştia cum să fac rost de dovezi pentru a o da pe Sofia Nicolaevna afară. Era un prilej bun, că vin cei de la minister. Nu se gândise deloc înainte că e un noroc, că vin cei de la minister. Simţea doar o teamă, cum se va desfăşura protestul. Nu e pregătit nimic, nu a anunţat pe nimeni din bătrâni că va avea loc un protest. Să-i susţin pe grup. Ce se va întâmpla?

Unii din bătrâni: Greşi-ţi Elizaveta Ivanovna, cum să nu avem pregătit nimic? Avem pregătit pancardele. Dar în rest celelalte le rezolvăm noi repede. Vom vorbi cu toţi bătrâni care vor să  ne suţină la protestul nostru.

Elizaveta Ivanovna: De odată se opri şi le zise. Nu staţi şi vorbiţi mult!! Hai la treabă! Până când vin cei de la minister, vreau ca toţi bătrâni să fie anunţaţi în secret că se va face protest! Să nu ştie nimeni.  Vreau săi anunţaţi pe toţi bătrâni de la azil.Avem nevoie de oameni ca să ne susţină.

Toţi aveţi griă să nu afle nimeni de planul nostru. Să le spuneţi la toţi pe cei care îi cunoaşteţi

O bătrână: Să-l anunţăm pe Moş Filimon?

Elizaveta Ivanovna: Da Bineînţeles! El tot trebue să ştie. Pe el tot îl luaţi în grupul nostru. Hai odată la treabă! Nu staţi şi zăboviţi că trece timpul.

De odată pe uşă intră Nastea Feodrovna. Femeia de serviciu face parte din grupul protestatarelor. Respiră  şi oftă greu.

Nastea Feodorvna închide uşa după ce intră.

Nastea F: Ştii ce se aude prin azil?

Elizaveta Ivanovna: Ce?

Nastea F: Se zvoneşte pe aici. Că cineva a trimis o scrisoare  la minister. De aceea, acei  de la minister vin la noi? Cine putea să trimită scrisoare? Doar de la noi? Cel sau cea care cunoaşte neregulile azilului nostru?

Elizaveta Ivanovna: Sincer, nu ştiu? Ce vă uitaţi aşa la mine? Credeţi că eu am trimis scrisoarea? Nu am ce face, să trimit scrisoarea. Toată lumea să sară în capul meu?!

Nu eu! Şi nu vă uitaţi aşa lung la mine. Că nu eu, vă mai repet încodată.

Dacă trimiteam, pe urmă toată vina era să fie în capul meu. Dar nu eu am trimis. Elizaveta Ivanovna se plimba nervoasă prin odaia în care se aflau grupul de protestari.

O bătrână: Dar cine a trimis, atunci?

Un bătrân: Oare să fie Nichifor Filimon? El aşa tăcut. Nu zice nimic. Eu îl suspectez pe el? Să ştiţi.

Nastea F: Nu, el. Nu are cum să fie el. Pentru că trec foarte des şi vorbesc cu el. Nu cred că este el. Mi-ar fi zis. Îl cunosc destul de bine. Nu cred.Eu cred că este cineva care cunoaşte bine situaţia azilului. Care este pe lângă Sofia Nicolaevna. Trebuie să o cunoască bine.

O altă bătrână: Băgaţi mână în foc pentru el, Nastea F? S-ar putea să fie el. Dar cine să fie oare? Să fie cineva aici la azil, de care să nu ştim noi?! Sunt de 5 ani, nu ştiu şi nu am aflat nimic.

Nastea F: Da bag mâna în foc pentru el!

O bătrână : Dar poate unul din noi, să fie trimis?

Deodată toţi se uitară unul la altul miraţi şi suspecioşi unul la altul.

Elizave Ivanovna: Nu cred, că am trimis noi. Nu cred că am fi făcut prostia asta. Cred că cineva care o cunoaşte pe Sofia N şi secretele ei bine.

Tăcere totală.

Elizaveta Ivanovna: Hai treceţi la treabă.Anunţa-ţi pe toţi de planul nostru.

Grupul ieşise afară din cameră pentru pregătire. Să anunţe lumea pentru protest.

Elizaveta Ivanovna rămase singură în cameră.Se simţea uşurată că nu anunţase pe nimeni din grup de furtul de bani, pe care l-a comis Sof N şi Vera Al. Ştia un secret mare, vroia să devulge, dar nu avea dovezi. Cine o va crede. Se gândea la persoana care ştia mai multe nereguli din azil. Miza pe aceea persoană care are toate doveziile despre Sofia N, şi putea să o demaşte în faţa comsiei.

În timpul asta un personaj misterios, intră în cabinetul Sofiei Nicolaevna, luă toate chitanţele şi doveziile despre furturile pe care le făcuse înainte. În special crima pe care o comise Sof Nicolaevna, înainte de a fi directoare la instituţie.

Acest personaj misterios trimise scrisoarea la minister. Lua toate doveziile din sertari şi despăru din cabinet. Se duce la ea în cameră şi ascunde în locul  numai de ea ştiut. Ca fica-sa să nu le găsească. Ştia de protest, auzise din întâmplare de la grupul de protestari.

Trebuie să le dau lor toate doveziile pe car le-am luat de la fiica mea, doar la momentul potrivit.

Îmi iubesc nespus fiica mea, dar nu mai putea să închidă ochii de fiecare dată când face o nedreptate. Nu! Cât se poate atâta răutate să facă la oameni ăştia bătrâni care nu au făcut nici un rău nimănui. Au avut ghinionul să steie închişi în aceşti patru pereţii albi şi goi uitaţi de proprii lor copii.

Doreau să le aducă o cană de apă la bătrâneţe, dar nu au norocul asta. Acum şi fiica mea, care îşi bate joc de iei, fură din banii care le aparţine lor. M-am săturat atât să mă umilească, ţipă la mine, nu cât se poate. Nu are nici un pic de stimă. Se gândeşte numai la bani, dar nu se gândeşte deloc la mine. A devenit o egoistă şi foarte rea, nu mai o recunosc. S-a schimbat enorm de mult. Acum aleargă după banii. Nu cât se poate una ca asta? (Este indignată şi nemulţumită.) Pe mine nu mă ascultă deloc. Da o ascult când are vreo problemă sau are vreo greutate pe suflet. Dar la mine s-a gândit. Că şi eu am greutate pe suflet. Niciodată nu s-a gândit la mine. A ajuns o egoistă şi rea. Dar mă face complice la toate acţiunele ei. Am ajuns la vârsta pe care nu mai suport, nu vreau să fiu complice la toate ce face. Vreau să am o bătrâneţe liniştită!

Nu cât se poate să mi reproşeze, ba striga la mine de fiecare dată când este nervoasă, când nu i se primea o tranzacţie. Dacă nu ar fi bani aştia ducea şi ea o viaţă liniştită. Îmi tot vorbeşte numai de banii, că ba şi-a luat maşină, ba şi-a cumpărat haine. Tot se laudă, nu câte se poate una ca asta?! Eu una m-am săturat. Am obosit. Gata! Trebuie să o pun la punct. E fiica mea, o iubesc dar nici să ajungă în halul astă. Să devină o hoaţă şi o criminală, pe suferinţa altor persoane.

Am încercat de atâtea ori să o opresc,dar nici nu vrea să mă audă. Ce să fac cu ea, cum să o opresc? Doar doveziile mă vor ajuta să o liniştesc. Nu contează dacă va ajunge la închisoare, măcar aşa o voi opri, de la toate răutăţile pe care le face.

Aceea persoană era mama Sofiei Nicolaevna, Dorina Gregorievna. Sofia Nicolaevna a vândut casă şi bunurile Dorinei Gregorievna, a oprit banii ei, dar pe mama sa, a dus-o aici. Cu gândul că va fi mai bine. Va avea cine să o îngrejească şi să-i aducă o cană de apă la bătrâneţe.

În timpul asta bătrâni se îmbrăcau, se spălau se pregăteau pentru vizita inspectorilor de la minister. Toţi au fost anunţaţi de vizita lor. Grupuleţe de bătrâni se strângeau în sală pentru a discuta vizita celor de la minister. Grupul de protestari anunţă în mare taină de planul lor, de a face protest la azil. Îi anunţă pe toţi bătrâni, chiar şi pe Moş Filimon.

Toată lumea era deacord să facă proteste. Grupul era agitat  şi foarte hotărât de decizia pe care au luat-o.

Sofia Ni. Intră în cabinetul său, să caute chitanţele şi caietul cu cheltuieli. Deschide sertarul biroului şi nu găsise nimic.

Se panica, nu înţelegea nimic. Unde sunt dosarele ?! Parcă l-am pus aici?! Căută prin toate sertarele  şi rafturile. Nu găsise nimic. Se panică şi se îngrijora şi mai tare. Se aşezase pe un fotoliul de lângă uşă. Luase o gură de aer pentru a se calma.

Calm Sofia Ni, trebuie să ne gândim cine a intrat la mine în birou şi a luat dosarul?!  Se gândise ea în gând. Îşi puse întrebarea. Cine este persoana aceea care a intrat la mine în birou?! Cine ştie de secretele mele şi vrea să mi fac rău?! Oare cine?! Mă duc eu la Vera Alexandrovna, să o întreb cumva nu a intrat la mine şi a luat dosarele sau a văzut pe cineva suspect intrând la mine în birou.

Ea a stat cu uşa deschisă mai tot timpul, cu singuranţă a văzut pe cineva să umble pe ici.

Sofia N ieşi din birou şi se îndreptă către Vera Al. Uşa era deschisă. Bate în uşă.

Vera Al lucra la raportul pe care trebuie să-l prezinte celor de la comisie. Auzi bătaia în uşă  şi o pofti să intre.

Vera A: Ce bine că ai adus dosarul cu toate chitanţale şi doveziile.  Ce bine. Vei vedea că vom rezolva toate probleme noastre. Eu acum lucrez la raport, e mult de scris aici, dar trebuie de scris.

Vera Alexandrovna era cu ochii în dosar şi lucra.

Vera Al îşi ridică ochii din dosar şi se uită la mâinile Sofiei Nicolaevnei

Vera A: Ce s-a întâmplat Sofia N?

Tăcere dintre cele două femei.

Vera A: Unde e dosarul cu chetanţele Sofia N?

Sofia N: Nu ştiu, Vera Al! Nu îl găsesc nicăeri. L-am pus în sertar cu toate doveziile şi nu îl găsesc. Nu înţeleg, parcă nu s-a evaporat?!

V.A: Cum nu îl găseşti nicăeri? Dar unde l-au pus?

Sofia N: Păi ţi-am spus adeneauri, că l-am pus în sertarul de la biroul meu. Unde în altă parte să-l pun. Acolo îmi ţin lucrurile mele.

V.A : Sigur acolo l-ai pus?

S.N: Sigur acolo?! Dar unde în altă parte să-l pun?! Parcă nu am probleme cu memoria.

V.A: Acum ce vom face?! Cum vom acoperi golul în dosar?! Ce vom scrie?!

S.N: Nu ştiu, Vera A, că e o problemă mare. Hai să ne gândim să o rezolvăm! Cum îi vom păcăli pe cei de la minister?!

V.A: Sofia N, tu ştii că nu-i putem să-i păcălim pe Gavriluţă şi pe Dl Filipescu, are nasul bun la descoperirea unor nereguli. Pe Gavriluţă, îl putem  păcăli, dar pe acest Filipescu nu cred. L-am mirosit foarte bine data trecută. Are nasul bun!! Simte de la o poştă când e ceva neregulă.

S.N: Nu-ţi face griji că ne descurcăm noi. Tu îl iei pe Gavruluţă, iar eu pe Filipescu asta.

V.A: Ştii ce nu înţeleg S.N?

S.N: Ce, V.Al?

V.Al: Cu ce ocazie vin cei de la minister?! Mi-am tot pus întrebarea cât scriam raportul pentru cei doi. Tot nu înţeleg! Parcă luna trecută au fost în inspecţie. Acum iar. Ce să mai inspecteze. Parcă nu avem probleme. Oare cineva i-a chemat la noi?! Oare cine vrea să ne facă probleme?!

Tăcere totală între cele două femei.

V.A: Stau şi mă gândesc încodată?! Şi tot nu înţeleg, de ce vin de la minster la noi în inspecţie?! Cine i-a anunţat să vină pe la noi?!

 Vera Alexandrovna se gândea şi se întreba încodată cu voce tare ca să o audă Sofia N.

Sofia Nicolaevna de odată ieşi din biroul Verei Alexandrovnei, lasând-o să vorbească de una singură,

Vera A văzut că vorbeşte de una singură. Nu înţelege, ce s-a întâmplat cu Sofia Nicolaevna. Se aşeza la birou şi îşi continua să scrie la raport.

Sofia Nicolaevna înţelege cine este autorul furtului dosarului. Aceeaşi întrebare îşi pune sigur. Oare cine i-a chemat pe cei doi în inspecţie? Oare să fie mama?! Dar nu cred să fie ? Cum să fie ea? Pentru că este complicele la toate acţiunele mele. Se enerva şi mai tare, pentru că simţi ca mama putea să fie în spatele furtului şi a chemării celor doi.

Undeva în oraş pe drum spre azil Dl Filipescu şi Gavriluţă discutau de problemele ce i se ivise la minister.

Dl Filipescu: Ştii, Gavriluţă în timp ce am fost la conducere sus, pentru ai spune despre problema scrisorii anonime. Dar între timp am aflat o altă problemă ce va afecta pe toţi. Dar până la urmă se va afla această problemă.

Gavriluţă: Care problemă dl Filipescu? Despre ce problemă vorbiţi?

Dl Filipescu: Am aflat, că Guvernul nu va mai da ajutor la azile şi la casele de copii din ţară. Vor fi la milă oamenilor. Din cauza crizei economice ce s-a abătut asupra ţării noastre. Statul a început să facă economie, în buget. Şi aşa sunt probleme cu banii să plătim salariile bgetarilor, locurile de muncă sunt puţine, şomeri sunt mulţi. Mi-a zis săi anuţ pe cei de la azil că nu vom mai da bani până când se va remedia problema cu banii.

Dar acum trebuie să ştie cum să cârmuiască bine banul ca să mai reziste. Până se va rezolva cu banii.

Gavriluţă: Defenitiv sau până când va gasi banii să ajute mai departe?

Dl Filipescu: Nu ştiu. Sus de la conducere a  dat de înţeles că nu va mai da ajutoare deloc. Doar va plăti salariile, dar în rest va lăsa ca administraţia de la azile şi case de copii să se descurce singure.

Trebuie să înţelegem Gavriluţă că bugetul statului nu mai are banii ca să mai deie banii la azile şi case de copii, e timpul ca ele să se descurce singure.

Gavriluţă: Să înţeleg bine că banii se vor duce în altă parte?

Dl Filipescu: Cine ştie, Gavriluţă?! Nimeni nu ştie. Şeful nu mi-a zis nimic. Mi-a dat de înţeles că nu se vor mai da banii. Acum trebuie săi anunţăm pe cei de la azil această veste proastă. Aş vrea să le văd reacţiile lor. În special a lui Sofia Necolaevna.

Gavriluţă: Straniu şi foarte ciudat că aud aşa ceva. Eu tot timpul afla câte o veste importantă şi acum Dvs, aflaţi înainte mea. Sofia Necolaevna? Dar ce mai făcut ea?! Dar nu vi se pare straniu. Dar nu cumva, cei de la conducerea statului, au băgat mâna în bugetul statului pentru a lua bani contribuabilor şi să se îmbogăţească. Aştia sunt în stare de orice. Nu se va îmbogăţi pe spatele nostru şi a bieţilor bugetari ca noi.(Ironic)

Dl Filipescu: Cum ce a făcut? Fură din banii care îi dă statul. Toate ajutoarele care vin de la stat. Nu am dovezii ca să o prind. Mă gândesc la scrisoarea pe care am primit-o. Când am primit scrisoarea, m-am bucurat enorm de mult. Că s-a găsit cineva să o dea în vileag. Sper că cineva are dovezi clare şi îmi va da aceste ca să o pot da afară.

Dl  Filipescu:Cine ştie Gavriluţă?! Eu nu ştiu nimic, aşa am primit ordine de sus să le dau vestea proastă celor de la azilul de bătrâni.

Gavriluţă: Cum aşa?

Dl Filipescu: De ce te miri aşa, Gavriluţă?! Gata s-a terminat vremurile  bune, când statul era darnic cu omul şi dădea la dreapta şi la stânga. Acum trăim în capitalism. Acum cetăţeanul trebuie să se descurce singur. Obişnuieşte-te cu asta.

Acum cei de sus găureşte bugetul local. Cheltuie cum doresc ei, nu se mai gândesc la noi. Se gândesc cum să se îmbogăţească mai repede. Fură de la popor. Au ajuns vremuri grele. Poporul suferă din cauza minciuni şi a indeferenţei statului faţă de cetăţean.  Şi noi din urma lor.

Nu vezi cum cei de sus, ne mint pe faţă, dar noi credem în minciunilor lor. E dură viaţa asta.

Ai să vezi măi, Gavriluţă, noi tot vom suferi tare din urma Guvernului ăsta.  Aşa că ai grijă! Să nu rămâi gol puşcă fără salariu plătit şi un acoperiş deasupra capului. Că atunci, vai de capul nostru.

Vom rămâne fără serviciu! Se aşteaptă zile negre de tot.

Gavriluţă: Crezi mata aşa? Că se poate întâmpla aşa?

Dl Filipescu: Cred Gavriluţă! Cred cu siguranţă se va întâmpla aşa. Hai să mergem că trece timpul. Trebuie să îi luăm prin suprindere. Mi milă de ei. Ce se va întâmpla oare cu ei? ( Tăcură  amândoi) Amândoi ziceau cu voce tare: beţi de ei.

Sofia Nicolaevna nervoasă bate în uşa nu aşteaptă săi răspundă.Intră nervoasă în camera mamei sale.

Mama ei citea o carte. Nu îşi dădea seama de intrarea bruscă ficei sale. Pentru că stătea cu spatele la uşă. Nu auzi bine bătaia din uşă. Stătea prost cu vederea şi cu auzul. Pentru ca lumina de afară săi bată direct în faţă.Sofia N începu să strige la maică-sa în limba rusă. Nu mai ele să înţeleagă despre ce vorbesc.

Sofia N: Mamă Hăi!(strigă cu voce tare). Ai luar chitanţele şi dosarele?

Daria G: Despre ce tot vorbeşti Sofico? Ce acte, ce dosare că tot nu înţeleg?( O făcea pe proasta în faţa ficei sale) Ca să nu şi deie seama Sofia N.

Sofia N: Mama mă faci proastă pe faţă? Azi mi-a fost luat chitanţele, caietul administrativ. Nu le găsesc deloc.

D.G: Şi te-ai gândit la mine că le-am luat, nu-i aşa?! Dar eu de unde să ştiu? Parcă ştiu de dorasele acelea?!

S.N: Mamă nu înţelegi! Da mama ştiu pentru că eu vin şi îţi povestesc totul. Ştii totul despre mine.

D.G: Atunci caută dacă vrei Sofico! Dacă nu mă crezi caută aici. Dacă vei găsi ceva atunci o să acuzi că eu ti le-am luat. Dar aşa cum îţi permiţi să mă acuzi pe nedrept dacă nu ai dovezo întemeiate.( ironic).

Daria Grigorievna, ştia despre isteriile ficei sale. Atunci o ignora cel mai tare.

Sofia N caută prin camera mamei sale. Nu găsi nimic. Nu putea să o ameninţe, că nu avea dovezi că a filmat ea. Se hotărâ să o urmărească pe maica sa.

Sofia. N: Ştii mamă!? Se aude prin azil, că cineva a trimis o scrisoare la comisia de la minister.

Daria.G: Şii?! De ce îmi spui mie? Crezi că am trimis-o eu, aşa tu ai încredere în mine. Da! Dar eu am crezut că fiica mea, cea iubită are încredere. Dar acum îmi dau seama că fiica mea nu are încredere deloc. Crezi că aş fi în stare să trimit scrisoarea la minster? Să te dau de gol la toate lucrurile rele pe care le-ai făcut? Cum poţi crede tu despre mine aşa ceva?

Sofia N: Nu am crezut că eşti tu mamă! Dar când am văzut că lipesesc dosarele, gândul ma dus la tine. Zvonul ajunsese şi la Sofia Nicolaevna. Că cineva a trimis scrisoare la minister.Ştii ceva de scrisoare mamă?! Ai trimis scrisoare la minister?! Cineva a trimis scrisoare la minster? Tot azilul ştie.

D.G: Îţi mai spun încă odată că nu am luat dosarele şi nu am trimis scrisoarea la minister. Pentru ce să trimit,nu am ce face?! Nu am nebunit la vârsta mea. Dacă fac prostia asta,  ştii că cad si eu cu tine odată, doar sunt complicele tău.Vreau să mi trăiesc bătrâneţea liniştită.

Daria Grigorevna o liniştete pe Sofia N, o bate pe umăr.

D. G: Cum să-ţi fac rău, doar eşti fiica mea, te iubesc mult. Nu ţi-aş face rău deloc. Dar te rog lasăte de prostii şi de răutăţi. Tot se întoarce înapoi, faci rău se întoarce rău, faci bine se întoarce înapoi bine. Ai grijă fata mea, eu te-am preîntâmpinat. Vei ajunge şi tu la vârsta mea. Vei aştepta o cană de apă la bătrâneţe şi cine are să ţi-o aducă.

 Cum şi bătrâni aşteaptă o cană de apă de la voi şi de la copii lor, pe care iau abandonat ca pe nişte copii mici.

S.N: Hai mama iar începi cu prostiile, tu ştii că nu va fi aşa.  Tu ştii că nu mi pasă d bătrâni aştia. Eu vreau bani mulţi. Dacă câştig mai mulţi, te voi lua de ici şi vom pleca departe unde ne va mai fi mai bine.

D. G: Pentru ce îţi trebuie mai mulţi bani dragul mamei.Ce să faci cu ei?!

În timpul astă bate cineva la uşă. Le întrerupe discuţiile lor. Era Vera A. Sofia N se duce şi deschide uşa.

V.A: Sofia N,veniţi vă rog afară, că avem de discutat ceva!

S. N: Da! Bineînţeles V.A

V.A: Buna Ziua! Dorina Gregorevna!

D.G: Buna Vero! Ce mai faci?

V.A: Bine, vă mulţumesc!

S.N: Bine, te las, vorbim mai târziu. Am să ies, că avem ceva de discutat, Eu cu Vera A. După ce termin vin la mata imediat.

D.G: Bine, fiica mea. Ne mai auzim.

Sofia N închide uşa şi pleacă. Cele două femei vorbesc pe coridor până la cabinetul Verei A.

Vera. A:  Sofia N, ştii cât e ora?

S.N: Căt e ora? Am pierdut noţiunea timpului cu maicămia.

V. A: E ora 16:00 Ce vom face, ce le vom zice?

S. N:Lasă să vină şi ne vom gândi pe loc.

V.A: Îmi este teamă de mor. Ce vor zice?! Dacă ne vor cere de la noi nişte chitanţe, ce le vom zice?

S.N: Hai să punem de la noi nişte chitanţe. Nimic, le vom zice că nu ne-au dat. Lasă născocim pe moment ceva. Nu ţi fă tu grijă că eu voi lua asupra mea vina. Nu te mai stresa şi îngrijora, că îmi transmiţi şi mie.

Gata hai să terminăn discuţia. Să ne apucă de treabă. Bine hai să facem cheltuielile. Cele două femei rămase în cabinetul contabilei să facă socoteli.

În timpul astă pe poarta azilului, intră cei doi inspectori. Toţi bătrâni erau în azil, nimeni nu era afară ca să-i întâmpine. Era linişte totală.

Gavriluţă şi Dl Filipescu se uitau miraţi unul la altul, că nimeni nu-i era afară. Era o zi superbă de vară. Nici un bătrân nu era afară.

Deschide uşa azilului şi intrau înăuntru. Îi întâmpina femeia de serviciu, ce făcea curăţenie

Femeia de serviciu: Buna ziua domnilor! Cu ce vă pot ajuta?!

Dl Filipescu şi Gavriluţă: Buna Ziua!!

Dl Filipescu: O caut pe Sofia Nicolaevna

Femia de serviciu: Da cine întreabă?!

Dl Filipescu: Suntem de la minister. Am venit în inspecţie la dvs la azil

Femia de serviciu: Ah!! Da, urmaţi-mă!

Femeia de serviciu, îi conduce  pe cei doi de la cabinetul Verei Alexandrovna. Bate în uşa contabilei.

O voce de femeie se aude. Da. Cinei?!

Eu Nastea. Au venit la dvs nişte musafiri.

Să intre!!

Nastea deschide uşa. Intră femeia de serviciu, în spatele ei, intră cei doi musafiri. Cele două femei rămân mute şi uimite la intrarea celor doi. Nu ştiau ce să spună.

Dl Filipescu: Buna Ziua!!

V.A: Buna Ziua!

S.N: Intraţi vă rog, luaţi loc. Nu vă aşteptam aşa de vreme.

Sofia N, strigă la femeia de serviciu, Nastea te rog adu două cafele imediat.

 S.N: Vera vrei ceva? Mie adumi te rog apă?

V.A: Nu mersi.

Sofia Nicolaevna închide uşa după femeia de serviciu.

Între timp cât cei 4 erau în cabinet. Femeia de serviciu Nastea se duce după cafea şi apă, pentru a i servi pe musafiri. După deservire se duse săi anunţe pe bătrâni de sosirea celor de la minister.

La aflarea că veniră cei de la minister, bătrâni bucuroşi se apucă să se pregătească pentru a protesta afară. Se duse să scoată sub pat toate pancardurile pentru a ieşi afară. Îşi pregătiră dinainte ce aveau de spus.

Între timp cei doi de la minister, s-au aşezat pe scaune. Iar femeiele erau la masă, în fata dosarelor.

Sofia N: (Ironică) le-a adresat celor doi. De dată aceasta ce s-a mai întâmplat?  Aşa de odată pe la noi.Cu ce ocazie, pe la noi. Noi vă aşteptam pe la 18. Sper că nu vi s-a făcut brusc dor de noi.

Dl Filipescu : De ce crezi că s-a întâmplat ceva?  De fapt, am avut treabă prin oraş, cu inspecţia şi am terminat mai devreme şi cum eram prin apropiere, am venit direct la azil.  Sper că nu vă deranjăm. Nu am vrut să pierdem timpul. Cu ocazia asta, am venit să vedem ce face bătrâni, să vedem dacă nu au probleme şi nevoie de ceva. Voi doar ştiţi cum ne facem griji de cei mai învârstă?! Da tot am promis că mă voi uita peste raport. 

Sper că raportul este gata,nu avem timp să aşteptăm?

Dar ca să nu o iei pe Sofia Nicolaevna şi pe Vera Alexandrovna pe sus. Dar documentul nu-i gata înţelegem?!

Sofia N:  Nu nui nici un deranj Dl Filipescu. Nu bucurăm că aţi trecut pe la noi. Veniţi aşa de des. Dar ştiţi încă nu am terminat raportul?

Dl Filipescu: Lăsaţi că îmi vei arăta dosarul mai încolo!?  Ne vom uita peste dosar mai târziu.  Înţeleg că v-am luat prin suprindere. Dar nu trebuia să fie gata raportul?! Dacă nu-i gata. Mai bine, să ne plimbăm prin azil. Să văd ce s-a mai schimbat între timp.

Sofia N: Ba trebuia să fie gata demult. Ne-am luat cu cheltuielele azilului. Tu ştii cum e să conduci un azil cu atâţia suferinzi, dl Filipescu?!

Dl Filipescu: Da, da ştiu cum e! Am ordine de Sus că trebuie să controlăm toate orfelinatele să aibă un raport pe ce se duc banii daţi de guvern. Trebuie să ţinem evidenţa pe ce se cheltuie banii. Ca să nu fie  alte probleme.

Ah! Cât pe ce să uit, trebuie să vă dau o veste proastă.Dar nu acum vreau să vă dau. Aş vrea să mă plimb prin azil şi să stau de vorbă cu bătrâni. Să aflu de la ei, dacă mai au nevoie de ceva sau nu duc lipsa de nimic. Hai să mergem Sofia N, Gavriluţă, Vera Al.

Sofia N se gândi ce să facă, să vorbească cu batrâni?! Dar ce să vorbească cu ei?! Ce are de vorbit. Ce să le spună bătrâni că noi avem de gând să-i dăm afară pentru a aduci alţi cu banii. Mă tem că aşa se va întâmpla dacă nu iau totul sub control. Bătrâni le va spune ce am de gând să fac. Asta îmi lipsea mie.

Trebuie să mă gândesc, să mă gândesc bine.

De odată, Dl Filipescu strigă la Sofia N, să mergem, mă auziţi la ce vă gândiţi?!

Sofia N: Da să mergem! Mă scuza-ţi mă gândeam la raport!

Dl Filipescu: Lăsaţi că se rezolvă şi raportul. O să mi povestiţi cum trece timpul pe ici. Uite Vera A, rămâne să facă raportul cu Gavriluţă, dar noi mergem să vedem ce se întâmplă.

Vera Al se speria şi panica mai tare nu îşi arata emoţiile sale. Gavriluţă rămâne mulţumit că nu are să meargă cu cei doi.

Sofia N se speria şi mai tare că rămâne Gavriluţă şi Vera Al singură. Se luă în mâni, ca să nu arate de teamă pe care o avea.

Sofia N: Bun hai să mergem. Bine atunci rămâi şi scrie raportul cu Vera Al.

 Şi brusc intră în cabinetul Vera A, fără să bată, femeia de serviciu Nastea. Era agitată şi speriată, ce văzuse, a alergat să o cheme pe Sofia N.

Nastea nu a scos nici un cuvânt, aştepta să se liniştească. A alergat ca săi anunţe pe cei din cabinet.

S.N: S-a întâmplat ceva?

Nastea încă respira greu şi agitată.

S.N: Ce s-a întâmplat Nastea?

Sofia Nicolaevna începea să se enerveze pe Nastea.

Dl Filipescu: Nu vezi că nu poate să-ţi răspundă că respiră greu, pesemne că a alergat ca să te anunţe de problemă şi tu strigi la ea?!

Ce ţipi la ea, lasă să-şi revină?! Şi pe urmă îţi va răspunde.

Sofia N: Liniştete Nastea! Ce s-a întâmplat?

Nastea: E coşmar afară, veniţi să vedeţi ce petrece afară!! Incredibil, nu mi-am imaginat că se va întâmpla aşa la noi?! Hai să mergeţi să vedeţi ce se întâmplă afară!! E prăpădul cel mare. Mi teamă ce se va întâmpla când veţi vedea ce se petrece!

Nastea avea o voce speriată şi agitată. Se temea cel mai mult ce se va întâmpla mai departe.

Sofia N: Hai să mergem să vedem ce se petrece afară!? Deja mă apucă groază, că ceva s-a întâmplat! Ce s-a întâmplat afară, Nasteo?!

Toţi cei  prezenţi în cabinet au ieşit afară, s-au îndreptat către ieşirea din azil. Când văzu V.Al şi Sofia N, ce se petrece afară, au rămas nemişcate, de ce au văzut. S-au speriat aşa de tare, că nu au scos un câte minute nici un cuvânt. Nu s-a aşteptat să vadă şi să se întâmple la azilul unde îl conduce cele două femei.

                                                 Va urma!!

                                            Scrisă de Boguș Elena