O cană de apă la azilul de bătrâni - finalul textului dramatic.

Scena 4

În timp ce oaspeţii erau înăuntru, afară se întâmpla ce trebuia să se întâmple de mult.  Pe rând, au ieşit toţi bătrâni azilului, lipsea numai unul Moş Nichifor. A fost anunţat dar nu băgă de seamă ce vroiau să facă bătrâni. Simţea că ceea ce fac ei, fac fără rost. Nimeni nui va lua în seama, se gândea moşul în camera lui.

Fiecare bătrân în parte avea câte un pacard: Ce scria Hoţi afară din azil!! Nu are ce căuta criminali şi hoţi la noi în azil.

După ce bătrâni au ieşit cu toţi a rămas Elizaveta Ivanovna de una singură. Îşi pregătea pancardul, de odată văzu sub uşa găsi un plic. Înăuntru era o scrisoare anonimă, dar pe plic cu numele ei. Deschide uşa nu era nimeni. Închide uşa, deschide plicul. Era o scrisoare, mesajul era adresat ei. Conţinutul mesajului suna aşa: Sunt alături de voi, mergeţi mai departe cu ce aţi pornit. Azi vom da de vileag hoţi  şi criminali. Dovezi sunt împotriva lor. Cu respect Un bătrân!

Elizaveta Ivanovna se gândea cine putea să trimită mesajul acesta. Cine oare ştie de ce au de gând să facă?  Cine este acest bătrân? Poate o fi Moş Nichifor, oare cine? Nu cunosc pe nimeni care să fie împotriva Sofia N şi  a Verei Alexandrovnei. Când mai citi încă odată scrisoarea se mai linişti un pic. Se bucura că este susţinută şi are dovezi.

Veni un bătrân şi o chema afară să iasă. Pe chipul ei exprima uşurare şi satisfacţie.

Bătrânul: Hai odată Elizaveta Ivanovna! Că deja noi ne-am organizat, totul e gata! Nu mai pe dvs vă aşteptăm!

Elizaveta Ivanovna: Da! Hai să mergem! Trebuie să fim gata pentru a protesta!!

Cei doi ieşi afară încrezători în propriile forţe pentru a lupta pentru adevăr şi dreptate.

De odată grupul începu să strige la văzul oaspeţilor şi a celor 2 femei care au ieşit pe teresa azilului.

Bătrâni strigau cu voce tare să se audă şi mai bine. Ridică în sus pancardele. Acestea le dă dea şi mai mare putere pentru a merge mai departe.

Vocea bătrânilor protestatari

Hoţii! Hoţii!! Hoţii! Afară şarlatancelor, criminalilor. Hoţi! Cu voi două afară, că ne furaţi, că vreţi să ne daţi afară!! Afară cu voi!! Afară!

Unul ţinea unisonul toţi strigau. Toţi erau împreună, erau o echipă. În acel moment bătrâni erau o echipă pentru a se sprijini unul cu altul. Simţeau împreună o putere, o forţă, ce le dă dea un impuls să meargă mai departe.

Hoţii!! Hoţii!! Criminalii! Afară cu voi. Nu avem nevoie de hoţii în azil! Care să ne deie afară din azil. Aici e casa noastră, plătim din pensia noastră umilă pentru a şedea aici. Afară!! Afară!! Bătrâni strigau din toată puterea lor.

În timp ce bătrâni strigau.

Dl Filipescu: Sofia N, de ce bătrâni strigă?  Cei cu protestul ăsta? De când mă ştiu eu, niciodată nu am văzut aşa ceva? Sofia N, ce se întâmplă aici? Cine vrea săi dea afară? Cine fură banii, cine sunt criminali?

Sofia N nu ştia ce să spună. De odată nu vrea să fie şantajată emoţională. O face pe proasta.

Sofia N: Nu ştiu nici eu ce vrea bătrâni. Nu înteleg nici eu ce se întâmplă cu ei. Toată săptămâna a decurs normal şi liniştit, şi acum deodată parcă cineva ia muşcat. Vreo muscă nebună. Nu înţeleg ce sunt cu ei? Ce s-a întâmplact cu ei? Lasa-ţi că voi vorbi cu ei acum?

La un moment Sofia N, strigă la ei. Încercând să-i calmeze pentru a afla ce se întâmplă şi de ce protestează?!

 Sofia N: Ce se întâmplă aici?

Mulţimea gălăgioasă o huiduia pe Sofia Nicolaevna.

Sofia N: Cei cu voi, că nu înţeleg? Nu vedeţi că avem oaspeţi.Terminaţi şi intraţi imediat în azil. Nu vă ruşine, că aţi ajuns la bătrâneţe şi faceţi gălăgie şi agitaţie. Ce doriţi odată? (cu o voce autoritară)

Mulţimea agitată ce protestează şi mai tare protestează, nu o băga în seamă. Atenţia se îndrepta asupra musafirilor.

Sofia Nicolaevna, ignoră mulţimea, nu-i băga în seamă.Vorbind în direcţia lui dl Filipescu.

Sofia N: Dl Filipescu, nu-i băgaţi în seamă, deja au ajuns la vârsta aceea când bătrâni ajung senili la cap, au scleroză uită cu totul. Nu-i băgaţi în seamă?! Vă spun că aici nu e nici o problemă, nu s-a comis furturi crime şi nu am de gând săi dau afară. S-a înţeles greşit.

( Sofia N, spune către public) Netrebnicilor lasă că vă arăt eu vouă, când pleacă aştia. Voi ce vreţi să mă daţi afară. Niciodată, auziţi niciodată. Pe Sofia N, nimeni nu o dă afară. Nici voi netrebnicilor, lasă că vă arat eu vouă.Să mă umiliţi în halul astă. Nu mai să plece javrele astea şi vă arăt eu vouă.

Vă ţin flămânzi o săptămână să vă învăţ minte cu Sofia N să nu vă puneţi. Că nu o să aveţi o bătrâneţe liniştită.

Dl Filipescu: Sofia N, cred că au un motiv ca să fac protest, nu credeţi dvs?!  Cu singuranţă nu au ieşit afară în faţa noastră de dragul de a protesta.

O face pe prostul.

Sofia N: Nu cred că ar avea motivul să strige, şi să protesteze,doar  le oferim condiţii bune şi ei sunt nemulţumiţi.

Gavriluţă: Nici eu nu cred, că au ieşit aşa de dragul de a protesta, sunt deacord cu Dl Filipescu?!

Sofia N: Ce ştiţi Dvs Gavriluţă?

Gavriluţă tăcu, se uita la dl Filipescu şi căzu deacord ca el să tacă.

Sofia Nicolaevna se enervă şi mai tare pe bătrâni, nu mai putea suporta când vedea că tot planul se duce pe apa sâmbetei.

Bătrâni încontinuare protestau.

Jos Hoţii!! Jos Hoţii!! Jos Hoţii!! Cu voi afară, hoţilor, ne furaţi mâncare şi ne trataţi ca nişte gunoaie. Afară cu voi!!

O altă scenă

În timp ce bătrâni protestau, Elizaveta Ivanova îl întreba pe un bătrân de lângă ea ce protesta cu voce tare.

Elizaveta Ivanovna îl întreba pe bătrân.

Elizaveta Ivanovna: Nu îl văd pe Moş Nichifor, ştii unde este el?!

Bătrânul: E la el în cameră. Nu a venit!

Elizaveta Ivanovna: De ce?

Bătrân: Nu ştiu. L-am chemat să iasă la protest. Dar el nu a vrut să vină.

Elizaveta Ivanovna: Care a fost motivaţia că nu vrut să vină? Ţi-a spus-o.

Bătrânul: Dar nu a spus nimic. A tăcut ! Am văzut că nu mi răspunde. Atunci l-am lăsat şi am ieşit din cameră. Am văzut că nu prea vrea să vorbească.

Elizaveta I: Bine să-l lăsăm în răsplăta Domnului!! Poate va ieşi el cumva din cameră lui. Când va vedea că bătrâni protestă.

Elizaveta Ivanovna, mai puţin îl interesă Moş Nichifor de ce nu a ieşit, era cu gândul la scrisoarea pe care p primise. Oare cine mi-a trimis scrisoarea asta? Cine ştie adevărul despre Sofia N şi despre Vera Alexandrovna?

Bătrâni protestau, cu pancardele sus, strigau cu voce tare.

Hoţii jos, Criminali!! Afară cu voi!! Ne furaţi şi ne umiliţi!!

Deodată dl Filipescu intervine.

Dl Filipescu: Aş vrea să văd ce se petrece aici? Ce se întâmplă aici? Mă lasaţi Sofia N săi întreb ce se petrece aici?

Sofia N: Bine vă las să vorbiţi cu ei! Dar vă spun, că tot ce vă spun ei, sunt minciuni adevărate! Au îmbătrâni şi deja acoperişul lor au zburat.

Dl Filipescu: Nu vă deranjez că vorbescu cu ei?

Sofia N: Bine vă las Dl Filipescu!

Dar vă mai repet încodată că are să vă spună minciuni şi prostii. Nu înţeleg de unde au scos asta. Nu cred nici o iotă în vorbele lor. Ce spun.

Sofia N, tot încearcă să o ţină pe a iei. Să nu se lasă doborâtă de ce se întâmăplă la azil. Încrezătoare că tot va ieşi bine. Nimeni nu a aflat ce se întâmplă la azil. Doar două persoane ştiu de ilegalităţile pe care le-a făcut ea. Mama ei şi Vera Alexandrovna. Avea încredere deplină în cele două femei. De aceea nu se temea.Sper că repede se va rezolva totul, şi va intra pe un făgaş normal.

Deodată dl Filipescu făcu semn bătrânilor să se linişteaşcă.

Dl Filipescu: Liniştiţi-vă că vreau să vorbesc cu Voi? Aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat?

După auzul dl Filipescu bătrâni se liniştesc. El a luat cuvântul

Bătrâni toţi odată au început să vorbească, nu se prea înţelegea despre ce vorbesc. Vorbeau toţi în glas tare, era un haos mare.

Dl Filipescu: Opriviţi-vă eu nu vă înţeleg. Să vorbească unul.  Ca să ne înţelegem bine. Atunci Elizaveta Ivanovna, puse să vorbească unul din bătrâni protestari.

Un bătrân: Păi,ce să se întâmple. Noi suntem nemulţumiţi faţă de Sofia N şi Vera Alexandrovna. Protestăm că cele două femei vor să ne deie afară şi am auzit de la cineva că ne fură banii şi din mâncare noastră pe care o prim de la oameni cu credinţă în Dumnezeu.

Vreau ca ele să plece de ici. Nu le mai suportăm nesimţirea şi obrăznicia pe care o au faţă de noi. Sunt rele şi ne umilesc. Cât se poate una ca asta.

Află că veniţi la noi în inspecţie şi ne-am bucurat foarte tare, că ne veţi ajuta. Ştiu că pe noi nu crede nimeni.

Deodată, Sofia N, când aude cele spuse de bătrâni, sare cu gura la ei. Îi face în tot felul şi îi jigneşte.

Sofia N: Nu vii ruşine să umblaţi cu minciuna, nesimţiţilor. Vă dăm de toate şi voi ne resplătiţi în halul asta. Sunteţi nişte minciunoşi adevăraţi. Cum puteţi să ieşiţi afară să ne umiliţi în halul astă în faţa oaspeţilor. Minciunoşilor, neispărviţilor. Gura, taceţi odată. Nu vă e ruşine ca la bătrâneţe să cadeţi jos.

Grupul protestatarilor la auzul lui Sofia N au început să huiduiască, să strige la ea, să o facă în tot felul.
Vera Al a început să se apere de strigătele şi acuzaţiile bătrânilor.

Vera Al: Minciuni. Voi sunteţi minciunoşi adevăraţi, strigă la bătrâni.

Sofia N o calmează pe V.A, zicându-i că va rezolva ea tot tărâboiul asta.

Dl Filipescu: Liniştiţi-vă! Nu mi vine să cred ce aud din partea voastră?! Nu am crezut că se poate întâmpla una ca asta. Dar să asist la aşa ceva?! Îi zice lui Sofia N.

Deodată Sofia N, era nervoasă, şi iritată. Nu se liniştea una cu două. Şi mai tare la bătrâni.

Sofia N: Aveţi dovezi împotriva mea. Dacă tot mă acuzaţi pe nedrept. Trebuie să aveţi dovezi?! Aveţi dovezi? Îi întreabă pe bătrâni.

Grupul se uita mirat unul la altul Se uita deodată la Elizaveta Ivanovna.

Elizaveta Ivanovna, ca să nu se deie de gol şi să nu se ducă planul de râpă. Işi în faţa la cei de pe terasă, cu multă încredere şi curaj. Avea un curaj nebun ca să o înfrunte pe Sofia Nicolaevna.

Elizaveta Ivanovna: Avem dovezi. Cum credeţi dvs că putem să ieşim afară, să protestăm împotriva voastră fără dovezi!

Sofia N: Unde sunt dovezile voastre? Hai să le văd! Sunt tare curioasă ce minciuni o să mai scorniţi acum?

Elizaveta Ivanovna: Aşteptăm să vină doveziile să vină. Dar nu vine. Dar avem, ele există.

Sofia N: Nu aveţi dovezi, dacă aveaţi atunci mi le arătaţi de mult. Nu cred nici iotă în voi. Sunteţi nişte minciunoşi. Las că vă arat eu voi după ce se termină tot mascarada asta( replică spus în faţa telespectatorilor)

Sofia N: Ei spun minciuni, nu au dovezi( în direcţia lui Filipescu).

Dacă aveaţi dovezi îmi arăţi. Hai să văd!! Ca să mă mă conving că nu minţiţi.

Sofia N strigă la bătrâni protestatari.

Dl Filipescu: Stai Sofia N, dacă au zis că au dovezi. Linişte-te să aşteptăm să vină cu dovezi. Doar, nu dreptul să facă acuzaţii nefondate. Eu vreau să aştept dovezile de care spun.

Sofia N, nu mai spune nimic, se conformă cu cele spuse de Dl Filipescu.

Sofia N: Dacă zici Dl Filipescu, atunci să aşteptăm. Dar eu spun că aşteptăm în zadar. Că nu au dovezi, sunt nişte minciunoşi. Vă zic încă o dată că nu au dovezi(râde ironic) Unde să aibă dovezi. Cine poate să aibă dovezi?!

Bătrâni protestau şi strigau cu voce tare.

Hoţii, criminale, afară cu voi!! Nu vă vrem aici. Să ne mâncaţi banii şi mâncarea noastră dată de guvern şi cumpărată de banii oamenilor cu suflet mari.

Dl Filipescu: Cine este aceea persoană?

Elizaveta Ivanovna: E Moş Nichifor, îl aşteptăm să vină afară.

Dl Filipescu: Dar unde e acest Moş Nichifor?

Elizaveta Ivanovna: Îl aşteptăm să vină!

Elizaveta Ivanovna răsufla uşurată, se bucura în sine ei, că mai trage din timp. Aştepta aceea persoană anonimă care ia trimis scrisoarea. Se gândea oare cine este ea? Oare e chiar Moş Nichifor? Nu cred?! Nu l-aş crede în stare de nimic. Se bucura şi mai mult în sinea sa, că o duce în eroare pe Sofia N. Juca un teatru în faţa celor prezenţi ce asista la protest, în special pe Sofia N. Doar o ura şi mai tare. Dar în acelaşi timp simţea faţă de ea milă.

Ah ! Da! De ce nu a ieşit la protest ca toată lumea? Doar a fost chemat afară! Nu înţeleg!! Mi se pare suspect. Să fie el aceea persoană cu doveziile. S-au să mă înşel?! Sunt curioasă, să vedem cine este aceea persoană. Dă să aşteptăm!

Sofia N când auzi că Moş Nichifor ia furat toate dosarele se înfurie şi mai tare. Nu vine să cred că Moşul îmi face una ca asta?! Nu degeaba am vrut să-l dau afară. Lasă că vede el de la mine. Când dau cu ochii de el? Nu mai să nu mi iasă în cale că îi fac zilele amare şi viaţa un chin.

 Nu m-am aşteptat din partea lui să intre la mine să mi fure dosarele mele. Acum trebuie să mi cer iertare faţă de mama că am acuzat-o pe nedrept, că a furat dosarele.

În faţă mulţimea ca să tragă şi mai tare, la recomandările lui Eliyaveta Ivanovna, striga şi mai tare . Elizaveta Ivanovna ştia că toată speranţa e în aceea persoană misterioasă, de care nu ştia nimic. Şi dorea să vină mai repede să nu mai fie umilită de Sofia N.

Mulţimea nu se opriră să strige mai tare.

Sofia N şi Vera Al se dădu la o parte şi vorbeau între ele. Să nu le audă nimeni ce vorbesc ele două. Dl Filipescu se dădu cu Gavriluţă la o parte pentru a descuta.

Vera A: Ce facem Sofia N?

Sofia N: Nimic, Vero! Nu au dovezi împotriva noastră.

Vera Al: Aţi auzit că Moş N, s-a ridicat împotriva noastră?

Sofia N: Da Vero! Nu mi vine să cred că cineva se ridică împotriva noastră!!

Dar ştii Vera, am avut motive bune să-l dau afară! Acum ştiu ce am de făcut. Nu mai să plece cei de la Comisie.

Vera Al: Dar dovezile Sofia N? Trebuie să vină Moş Nichifor să ne arăte doveziile.

Sofia N: Care dovezii Vero? Tu nu vezi că ei nu dovezi.( râde ironic sub nas). Spun numai minciuni.

Vera A: Dar cine ne-a furat dosarul, cu tot ce am furat şi crima pe care am comiso?

Sofia N: Uite asta mă îngrijorează cel mai tare. Cine oare ne-a furat dosarul? Bine că mi-ai adus aminte de asta.

Că uitasem de asta. Să vedem cei cu aceea persoană care ne aduce doveziile că noi le-am furat. Vreau să văd, cine este aceea persoană?

Sunt tare curioasă.

În timpul ce toată lumea era afară, în interior Daria Gregorievna ca să salveze bătrâni de la umilinţele ficei se hotărâ să arate dovezi. Se duse în cabinetul ficei sale şi forma numărul de la poliţie.

Daria G: Alo Poliţia!! Vreau să reclam un furt de la azilul de bătrâni! Vă rog să veniţi! Am dovezi. 

Daria G pune receptorul, ia dosarul cu dovezii de pe masă. Se duse la geamul mare care ieşi în faţa curţii unde se aflau protestarii. Să privească ce se întâmplă.

Afară bătrâni erau agitaţi şi strigau tare.

Vera A şi Sofia N erau într-o parte şi vorbeau între ele. Dar nici Dl Filipescu şi Gavriluţă nu erau mai prejos, vorbeau între ei.

Gavriluţă: Ce se întîmplă aici, că nu înţeleg?! Oare să fie aşa cum zic ei? Gavriluţă era sceptic în ce ziceau bătrâni. Parcă nu credeau în ei. Chiar să fie furat cele două muieri banii pe care i-am dat pentru bătrâni?

Dl Filipescu: Cine ştie măi Gavriluţă? De aceea aşteptăm dovezile. Păi de aceea aştept. Pentru că vreau să văd dovezile de care zi bătrâni.

Gavriluţă: Dacă nu dovezi, ce se va întâmpla cu ei?

Dl Filipescu: Ce poate să se întâmple? Nimic! Pur şi simplu, nu înţeleg un lucru?

Gavriluţă: Ce?

Dl Filipescu: De ce au ieşit să protesteze? Care ar fi rostul să spună că au dovezi, că aşteaptă pe aceea persoană? Cred că există ceva, care îi deranjează şi sunt nemulţumiţi. Nu cred că sunt minciunoşi. Totuşi cred că există ceva la mijloc. Şi încă ceva nu uita de scrisoarea anonimă pe care am primit-o eu.

 

În timpul astă la secţia de poliţie de la Botanica, după apelul primit de la azil. Doi poliţişti se îndreaptă la azil, să vadă ce se întâmplă.

Daria G, aşteaptă să apară poliţia ca să apară şi ea în faţa bătrânilor cu dovezi. Dar ca să vadă scena, statea la geam şi se uita afară să vadă ce se petrece.

Bătrâni strigau Sofia N şi Vera Al  vorbeau între ele. Iar Dl Filipescu şi Gavriluţă încercau să înţeleagă ce se petrece afară, dar nu reuşiră.

Gavriluţă: Dl Filipescu le dăm vestea cea proastă la bătrâni şi lui Sofia N şi Verei Alex?

Dl Filipescu: Bine că mi-ai adus aminte, trebuie să le spunem acum decât mai târziu.

Hai cu mine Gavriluţă să le spunem! Că mai bine va fi!

Cei doi se îndreaptă către cele două femei cu paşi rapizi.

Dl Filipescu: Sofia N, aş vrea să vorbesc cu dvs!

Sofia N: Da bineînţeles, noi vă ascultăm!

Dl Filipescu: Sofia N, am să vă dau o veste proastă. Sper să nu fie nici o tragedie pentru Dvs Sofia N, şi să înţelegeţi situaţia în care ne aflăm. Conducerea de sus, ne-a anunţat că de anul vitor nu va mai ajuta orfelinatele şi azilurile de bătrâni, cu nici un ban. Bugetul statului are puţine resurse, dar îi ţinem pentru altceva. Salariile veţi primi, dar nu se ştie când.

Veţi sta din mila oamenilor sau vă veţi ocupa dvs ca situaţia bătrânilor să nu fie grea. Aşă vă veţi descurca cum puteţi. Îmi pare rău să vă spun asta. De aceea am venit şi în vizită să vedem cum merge situaţia la azil.

Cele două femei au rămas şocate nu au ştiut ce să mai spună. Au muţit de tot.

Dl Filipescu se întoarce în faţa bătrânilor să le spună că nu vor mai avea bani. Acelaşi lucru ce i-a zis lui Sofia N şi Verei Al.

Bătrâni când au auzit au rămas muţi de uimiri. Şi au început să strige din nou.

De odată Elizaveta Ivanovna a început să  strige la Dl Filipescu:

Dl Filipescu: Dvs nu înţelegeţi că noi nu avem banii. Cele două scorpi au furat toţi banii din bugetul azilului. Care banii, ce să mai administrăm? Nu avem banii. Noi deja suntem miraţi ce auzim. Am rămas fără nici o leţcaie.

Când a auzit Sofia N cele spue de Elizaveta Ivanovna, se coboră scările şi se îndrepta spre Elizaveta Ivanovna, să o ieie la bătaie, dar o opri Gavriluţă din urmă.

Sofia N, nu mai păsa ce se va întâmpla cu ea, că ştie că tot planul s-a dus de râpă afară. Nu se mai gândea că o va da afară, vroia să se răzbune pe Elizaveta Ivanovna de cele ce a făcut. Nu mai avea rostul să steie aici, că banii nu mai prea de la stat. Nui mai păsa ce se va întâmpla cu ea. Vroia săi închidă gura Elizaveta Ivanovna.

Bătrâni au reacţionat violent, cât pe ce so bată pe Sofia N, dar se linişti. Iar protestau cu voce tare la cei prezenţi pe teresă.

Totul era în zadar. Rămase să se calmeze spiritele şi să apără persoană aceea misterioasă de care zicea Elizaveta Ivanovna.

Deodată apăru la poarta azilului, intra în curtea azilului. Se îndrepta către agitaţia din curtea azilului. Urcă scările pe teresa unde se aflau cei de la minister şi cele două femei.

1 Poliţist: Locotenetul Dimitrie Ciobotaru şi Paul Geogescu, suntem de la comisariatul nr 6 de la Botanica.Am primit un telefon  de la dvs că aveţi hoţi? Cine e directorul aici.

Sofia N: Eu sunt directorul aici. Dar nu am chemat poliţia.

Poliţistul 1: Am primit un apel de la dvs. Da, astă e numărul dvs: 022010203.? Că aici se află un hoţ şi un criminal. Am venit să vedem despre ce este vorba.

Grupul de bătrâni strigau încotinuare. Nu avea nici o treabă cu poliţia.

Sofia N: Da astă e numărul nostru la azil. Dar nu eu am sunat. Voi aţi chemat poliţia?  (Striga la bătrâni).

Sofia N în sine sa. Oare cine a chmeat poliţia?

Elizaveta Ivanovna: Nu am chemat poliţia.

Sofia N: Ai chemat Vero poliţia?

V.A:  Sofia N  Nu am chemat.Ai înebunit. Cei cu tine nu am chemat deloc poliţia.

Sofia N: Dl Filipescu şi Gavriluţă, aţi chemat poliţia?

Cei doi au răspun nu. Nu am chemat poliţia.

Sofia N: Atunci cine a chemat poliţia?

Tăcere totală.

Poliţistul 1: Ce se petrece aici?

Sofia N: Nimic important, bătrâni îşi fac de cap. Încercăm să rezolvăm în linişte.

Poliţistul 2: Unde este hoţul şi criminalul?

Deodata iese afară din azil Daria Gregorievna.

Daria Grigorievna: Eu am fost aceea care a chemat poliţia, cu un teanc de dosare în mână.

Sofia N: Tu mama!! De ce ? Nu înţeleg de ce mama? Ce ţi-am făcut mama? Nu ai avut condiţii?

Sofia N era uimită, rămase cu gura căscată.

Daria G: Taci, Sofico!! Dar taci odată. Nu vezi că te faci te râs în faţa mulţimi.

Daria Grigorievna îi dă poliţistului doveziile. Aici s-a comis o crimă, şi furturi.Crima a comiso arătând în direcţiaVerei Al şi a Sofiei N. Furturile tot ele au comis.

Sofia N: Dl Poliţist nu credeţi ce spune ea, dovezile sunt false. Ea este senil şi bătrână sclerozată. Nu ascultaţio pe ea, ascultaţi-mă pe mine, domnule poliţist.

Încă o neregulă se petrece aici, e şantajul emoţional asupra bătrânilor. Voi de ce credeţi că au ieşit bătrâni la protest.

Să se umilească în faţa comisiei de la minister. Ruşine să le fie hoaţe şi criminale.

Daria Gregorievna era împotriva ficei sale şi a Verei Alexandrovnei.

Poliţiştii iau dosarul din mâna Dariei Grigorievnei. Au început să răsfoiască dosarele. Lângă cei doi poliţişti se apropiau dl Filipescu şi Gavriluţă, îi rugă să se uite la dosar. Sunt de la minister şi ar vrea să afle despre ce este vorba.

Poliţişti răsfoiesc dosarele şi îşi face o concluzie.

Bătrâna Daria G nu zice nimic. Iar cele două femei stau speriate. Nu ştiau ce să facă, aşteaptă decizia celor doi poliţişti.

Bătrâni îşi continua protestul

Unul din poliţişti se dădu la o parte şi sună pe procurorul să vină la azil pentru a elucida un caz.

Dl Filipescu(strigă la bătrâni): Vă rog să faceţi linişte? Trebuie să fie linişte ca să dcurgă ancheta. Luaţi loc pe scaune şi aşteptaţi cu răbdare. Cazul se va rezolva în favoarea voastră.

În timp scurt veni şi procurorul la faţa locului, se uită în dosarele ce au fost date pentru a investiga cazul de la azilul de bătrâni. Începu să interogheze pe martorii care ştiau de neregulile ce se petrecea la azilul de bătrâni.

Cercetă la faţa locului toate acuzaţiile  împotriva celor două. Le puse cătuşele la mână. Le lua la secţia de poliţie a sectorului Botanica.

Bătrâni rămăsese mulţumiţi că se făcu dreptate şi se afla adevărul. Dl Filipescu lua raportul de pe masa Verei Al, pentru a scrie în el, după ce văzu dosarul cu dovezi.

Cei doi de la minister găsi o persoană în locul lui Sofia N şi a Verei Al, viaţa continua în linişte  şi pace. Se mai vorbea de cele întâmplate aici, încă mult timp.

 

Monologul unui bătrân la azil

Undeva, într-un azil de bătrâni din Chişinău. Într-o cameră obscură, cu pereţii albi şi goi sunt patru paturi, pe una din ele stătea un moş bătrân, în jur de vreo 75 de ani. Avea o scrisoare în mână. O citea şi o recitea din nou.

Răsufla greu şi ofta. Puterile m-au lăsat demult, când am fos adus aici. De atunci, viaţa mea s-a schimbat. Am început să mă sufoc aici. Nu mai am aer să respir, între acesti 4 pereţi albi şi goi. Numai simt iubire, am nevoie de o îmbrățișare, de o vorbă bună, de un sfat și de o alinare caldă.

Of Doamne! Uite aşa ajuns, într-un azil de bătrâni, părăsit de proprii mei copii. Nici nu-mi vine să cred, că băieţii mei au fost în stare de aşa ceva.

Sunt aici de 5 ani. Plâng în fiecare seară, îmi este dor de casă, de soţie, de satul meu natal.

Am trăit bine la mine în sat, unde m-am născut, am crescut şi m-am însurat cu nevasta mea. Pe urmă, s-au născut copii. Am dus o viaţă liniştită, până când vremurile s-au schimbat.

 Nici atunci, când am luptat pe front împotriva fasciştilor, am stat 10 ani, închis pentru că mi-am apărat credinţa şi valorile strămoşeşti. Nu mi-a fost atât de greu. Am muncit o viaţă întrega la Colhoz, ca brigadier, pe urmă ca şofer ca să le pot oferi o viaţă mai bună. Şi ei să mă răsplătească astfel?! Unde s-a mai văzut una ca asta, că proprii copii să te abandonezi la azilul de bătrâni. Dar ei, uite cum mă răsplătesc.

Şi unde am ajuns. Să stau în aceşti patru pereţi albi şi goi. Mă simt ca o pasăre în colivie.

Mi-am lăsat casa pe care am construit-o împreună cu soţia mea, am lăsat satul natal.

Am vândut casa şi hectarele de pământ, le-am dat banii, mi-au asigurat că voi duce o viaţă liniştită împreună. Dar pe neaşteptate s-au hotărât să plece cu traiul în Italia. Iar pe mine, m-au adus aici.

Am rămas singur, singurel.

Iar ei, netrebnicii m-au lăsat aici.Au ascultat de muierele lor. Şi au plecat în Italia. Trebuia să mă lase la casa mea de la ţară. Că aveam grijă de mine. Dar nu au avut nevoie de mine. Ce să facă, cu un moş bătrân şi neghiob, neputincios şi bolnav.

Am primit o scrisoare acum 2 ani de la ei. Mi-au promis că îmi va trimite altă. Aştept în fiecare zi. Dar nu am primit scrisoarea. Oare îmi vor trimite altă scrisoarea s-au au uitat de mine?

Nu cred să mă uite. Cum să mă uite? Sunt tatăl lor. I-am ajutat să facă primii paşi. I-am ajutat să construiască case. Le-am dat banii când au avut nevoie. Şi acum să mă uite. S-au chiar m-a uitat?!

Citesc şi recitesc scrisoarea de fiecare dată, ca să mă pot convinge că e adevărat şi nu visez. Mi-a promis că va veni în ţară să mă vadă. Dar nu a venit până acum. Oare va veni să mă vadă? Cine ştie? Eu sper să vină să mă vadă. Că sunt unicul părinte rămas în viaţă. Şi chiar aşa să se comporte cu mine.

Nu am crezut că la bătrâneţe, voi ajunge că proprii mei copii să nu aibă nevoie de mine. Nu mă aştept să mă ieie în Italia, dar nici chiar aici nu m-am aşteptat să mă aducă. Dar măcar să mă viziteze pot?!

Colac peste pupăză, am aflat că directoarea ne va da afară din azil. Cu o lună înainte, m-am certat cu directoare. Tot din cauza banilor. Nu e mulţumită, că îi dau aşa de puţini. Ce scârbă am în suflet. Unde să mă duc acum. Afurisitele dracului. Le dau bani din pensie şi tot nu sunt mulţumite. Feciori mei nu au dat nicio leţcaie, ca să-mi fie bine. Din pensia mea, îmi plătesc şederea mea aici.

 Pensia mea se duce pe tot. Nu rămân cu nimic. Mâncare nu e nici bună. Dar tot au pretenţie.

Măcar să fie condiţii mai bune, să aibă grijă de noi. Dar nu e deloc aşa.Ne ceartă şi ne tratează neomeneşte.

Sper să nu plec, că nu am unde mă duce. Rămân pe drumuri. Dacă nu mă certam cu directoarea luna trecută din cauza băniilor? Cu siguranţă nu mă dădea afară. Dar cine ştie? Dar poate nu voi pleca nicăieri. I se va face milă de mine, şi nu mă va da afară.

Le dau banii la proastele astea de asistente şi îngrijitoare ca să aibă grijă de mine. Dar ce grijă de mine mai au. S-au învăţat să ieie bani de la noi. Ruşine să le fie. Nesimţitele dracului.

Încă nu s-a anunţat cine va pleca. Oare pe mine mă va da afară? Cum să mă deie pe mine afară?  Ar trebui să le dau banii ca să le închid gura. Dacă nu le dădeam eram de mult afară în stradă. Dar poate nu mă va da afară. Că sunt cuminte şi înghit tot. Nu le creez probleme. Fac tot ce spun. Că dacă nu o încasez rău de tot.

Moşul ia scrisoarea şi o reciteşte din nou. Lacrimile curg pe ambii obrajii. În fiecare seară, înainte de culcare, iau scrisoarea şi o citesc înainte de a adormi. Visez că băieţii mei, intră pe poarta azilului şi mă iau cu ei.

Sunt aruncat afară ca un câine.

                                       Scris de Bogus Elena