Aşa de tare îmi doream să citesc ceva de Umberto Eco şi mă gândeam că nu am citit nimic de el. Dar răsfoind nişte caiete de ale mai vechi, am dat notat de mine. Înseamnă că am citit ceva de el, şi mă bucur enorm de mult. O singură carte nu e de ajuns să citeşti şi să spui că acest autor este bun sau preferatul tău. Am o dorinţă nebună să citesc cât mai multe cărţi de ale lui. Din păcate în Muscat nu sunt cărţu ale marilor scriitori contemporani. Dar aş vrea să cumpăr nişte cărţi bune de ale lui.
Mi-am notat ceva foarte interesant şi util pentru un scriitor începător ca şi mine. Nici nu pot să mă numesc scriitor că nu am scos nimic până acum. Dar sper cu ajutorul lui Dumnezeu să scot ceva interesant care mă reprezintă.
Am notat câteva idei din cartea lui Umberto Eco, ce mi-a atrat atenţia şi ce mi-a plăcut mult. Autorul vorbeşte despre listele de obiecte, fapte, personaje, locuri et, de cuprinsul unui text, despre importanţa, rolul şi frumuseţea acestora şi apoi oferă exemple concrete, atât din romanele sale cât şi din alte opere cunoscute.
Volumul este împărţit în patru capitole: Scrierea de la stânga la dreapta, Autori, text şi interpreteţi, Câteva remarci despre personajele de ficţiune şi Liste personale.
Capitolul care m-a provocat cel mai mare interes a fost primul în care Eco este puţin mai personal, merge şi pe exemple din opera sa, discută despre aspecte tehnice ale romanului, despre ce anume l-a făcut ca după 10 ani de scris filosofie, tratate şi eseuri să ase apuce de ficţiune.
"Un exemplu mi-am notat în caieţelul meu despre diferenţa dintre liste practice şi liste poetice este diferenţa dintre liste practice( sau pragmatice) şi liste literare sau poetice sau estetice acele liste vizuale, muzicale şi gestuale.
Listele poetice sunt deschise într-un anume sens, presupuse a se sfârşi cu etcetera. Ele îşi propun să sugereze o infinitate de persoane obiecte, evenimente din 2 acţiuni:
Primul. Scriitorul e conştient că numărul total al lucrurilor este prea vast pentru a fi consumate.
Doi. Scriitorul îşi satisface propria plăcere câteodată pur auditoric de a se lansa într-o enumerare fără sfârşit.
Iar listele practice reprezintă o formă, deoarece ele conferă unitate unui set de obiecte care, deşi nu seamănă între ele sunt supuse unei presiuni contextuale adică, între ele există o legătură doar pentru pentru că reprezintă obiectivul aceluiaşi proiect.
Trei. Scriitorii întocmesc liste atunci când liste atunci când setul de elemente cu care au de a face este atât de vast, încât le depăşeşte abilitatea de a le stăpâni sau când îi seduce felul în care sună cuvintele care denumesc o serie de lucruri.
În cel din urmă caz, autorul listei face tranziţia de la o listă de referinţă şi semnificaţi la o listă de semnificaţie.
Diferitele forme de listă ar consta în general din acumulări cu alte cuvinte secvenţe şi juxtapuneri pe termeni lingvistici, aparţinând aceleiaşi sfere conceptuale.
Retorica clasică defineşte enumerarea prin anaphora şi enumerarea prin asyndeton sau polysyndeton.
Anaphora este este repiiţia aceluiaşi cuvânt la începutul fiecărei fraze sau al fiecături vers.
Iar Asindetonul este o strategie retorică prin care se elimină conjucţiile dintre elementele unei serii.
Opusul asindetonului este polisindetonul care leagă toate elementele prin conjucţii. Excesul din punct de vedere literar asemenea demersuri ştiinţifice de clasificare oferă scriitorilor un model de risipă, deşi se poate afirma că, dimpotivă, scriitori au fost cei care au servit drept model oamenilor de ştiinţă. "
Restul depinde de autor, de intenţia acestuia, de cultura şi talentul lui.
Ca toate cărţile sale şi aceasta se citeşte cu drag şi, chiar dacă uneori este o lectură solicitantă, cu siguranţă la sfârşit rămâi cu ceva, ţi se întipăresc în minte câteva cunoştinţe şi, poate cel mai important, ţi se deschide pofta de a mai citi ceva de el sau chiar de a reciti cu un ochi mai matur şi mai format un roman de-ale sale.
