Travel diary part two.

 The next day we woke up at 7:00 in the morning. I woke up with an indescribable mood, with a state of peace and tranquility in my soul. I had a great desire for adventure and travel.

I had breakfast and set off. We didn't have time to go to the local museum because it was already late. But we didn't have time the next day either because we had to go on the road, because we had so much to see.

I heard the voice of the conductor shouting that it was time to leave. Everyone was in the coaches a long time ago, they were waiting for us to get on. I ran to the bus and set off.

Our destination was Turnu Monastery, we found out that it is one of the monastic hearths of spiritual-Christian sea, in the Diocese of Râmnicu, located in a secluded place on the left bank of Olt, under Mount Cozia, two km from the foundation of Voivode Mircea cel Batran, Cozia Monastery.

Access to the monastery has been particularly difficult for centuries. From the south, you can reach Jiblea by boat, and from Cozia, by boat over Olt, then from below along the river: to the north, the only connection was formed by the paths that climbed to the top of the mountain and descended to the villages of Lovista.

The name of the Monastery comes from a massive tower, on the rock called "Pisof lui Teofil", built in the second century by the Roman legions from the Arutela Camp, whose ruins can still be seen in Poiana Bivolari, below the current hydroelectric power plant. At first it was called "Hermitage after the tower", then Turnu Hermitage, and finally "Turnu Monastery".

Currently, more than 25 monks and brothers live in Turnu Monastery, working and praying. We found out from our guide that near this old monastic settlement are still preserved some famous historical vestiges such as: "Arutela", the stone rock called "Masa lui Trăian" and the thermal baths from Bivolari on the left bank of the Olt .

After we parted from these beautiful places the next destination was the Ostrov Hermitage. Ostrov Monastery is a convent of nuns, dedicated to the Nativity of the Mother of God and is located on an island of the accumulation lake of the Călimănești hydroelectric power plant on the Olt River, being connected to the spa resort Călimănești- Căciulata by a bridge 5 km to the CFR Călimănești-Jiblea stop.

By the time we reached the Ostrov Monastery, one of the coaches had broken down. He just stopped to change the wheel. We were told to go outside until the wheel was set and not to go anywhere. Let's sit by the bus.

But some naughty children disappeared from the buses. Adults began to fidget to ask if anyone had seen them. We didn't see them. But I think someone saw them but doesn't want to say, for fear of having problems with them. Eventually, those who saw them said they went to the nearby store.

Two adults went after, and they weren't there. Those in the store said they did not see any students entering the store. A police car passed us. A policeman in the car asked us if we had any problems.

We did not want to involve the police in the disappearance of the 3 naughty people who left the bus. From a distance you could see the teacher and the 3 students who left without announcing. Meanwhile, the driver finished mounting the bus wheel, things rushed a lot because of the students who left without the teachers' knowledge. We announced to get on the buses to go to the Ostrov Monastery.

The church is rebuilt on the site of an older church from the 14th or beginning of the 15th century, between 1520-521, being founded by the ruler Neagoe Basarab and his wife, Mrs. Despina.

From the 16th century until 1980, the Ostrov Hermitage was a nunnery. In this hermitage, Neagoe Basarab's wife, Mrs. Despina with the name of Platonida, and the mother of Mihai Viteazul, who took the name of Teofana, became monks.

Lunch was approaching, I understood that we would eat at Râmnicul Vâlcea and we would visit the Archdiocese of Râmnic. We stopped at a downtown cafe and bought myself some food. I sat at the table, had a hot tea and a very tasty sandwich that I couldn't finish. After we finished eating, we left in the direction of the church.

In the western and mid-northern part of the picturesque town of Râmnicului Vâlcea, just below the "Capela" hill, at the foot of the beech forest, three churches were built, several buildings and a beautiful orchard with trees was planted.

This corner of the city, as it has been presented over the centuries and as it is presented today, was and remains a place of silence for the souls of believers. The Archbishop's Residence of Râmnicu has the following buildings: Bolnița Cathedral, the Chapel, the Episcopal Palace, the annex buildings, the Antim Ivireanul Cultural-Religious Complex.

After I left the Archbishop's residence, it was past 3:00 pm, I left for the Curtea de Argeș Monastery, located at the end of a boulevard with three hundred-year-old trees. Curtea de Argeș Monastery is the most important place of pilgrimage and prayer in Argeș County, dedicated to the "Assumption".

Founded during the reign of Neagoe Basarb, between 1512-1527, the monastery is part of the most famous Romanian legend. "The legend of Master Manole", also known as the Episcopal Church, because it was the episcopal see between 1739 and 1748.

The "Legend of Master Manole" to which the name Curtea de Argeș Monastery is linked says that the ruler had hired the greatest craftsmen to build the place of worship.

But what they built during the day collapsed at night. One night, Manole dreamed that if he built his wife in one of the walls, the building would last. The next day, when his wife Ana brought him food, Manole built it on the south side. When everything was ready, Neagoe Basarab was impressed by the beauty of the Monastery, ordered the servants to take the stairs leading to the roof so that the craftsmen could not go down and make another more beautiful church.

Then Manole made wings out of the sieve to fly, but he collapsed. It is said that in the place where it touched the ground came a spring that represents Manole's tears. In fact, the spring is right near the Monastery.

Another legend refers to the relics of Saint Filofteea, a 12-year-old girl, whose remains are deposited in the chapel of the Monastery. It is said that the little girl went with food to the workers hired by her father.

One day, however, she gave the food to the beggars she met on the way. Then her father killed her with an ax. The girl's body could not be lifted from below until the name of Curtea de Argeș Monastery was mentioned. For this reason, the priests decided to take the relics to this monastery.

Among the monuments that have been built over the years, the Curtea de Argeș church is the most valuable church art and architectural construction in Wallachia.

After leaving the Curtea de Argeș Monastery, we headed to another monastery of historical and religious importance, which we heard more often: Surpatele Monastery, located in the commune of Frăncești, Surpatele village in Vâlcea County, 12 km Babeni train station and 3 km from Dintr un Lemn Monastery, it is dated to the beginning of the 18th century and is inscribed in the list of historical monuments. The monastery was built on the site of another church founded during the time of Neagoe Basarab, by Tudor Dragoescu and his brother Stanciu, a boyar from the Buzeşti family.

Between 1703-1706, Mrs. Maria, the wife of Prince Constantin Brâncoveanu, rebuilt the foundation of the old church, while building around it all necessary for an important monastery. This Brâncovenească monastery is dedicated to the Holy Trinity. Later, in 1815, it was repaired and repainted by the painter Gheorghe Gherontie, from Hurei. Until 1872, Surpatele Monastery had a rich activity both spiritually and in the cultural-artistic field: there were church workshops, and the writer and musicologist Anton Pann worked here at Dintr un Lemn Monastery as a music teacher and as a teacher. translator of religious books between 1837-1850.

The church of Surpatele Monastery is a typical monument of Brancoveanu architecture. The interior is divided into altar, nave (much more spacious than the narthex) and narthex. The nave is separated from the narthex by a thick wall with a large opening in the middle.

Surpatele Monastery has a rich dowry of scents that is still in the museum's museum collection as well as in other museums in the country. Among these we mention: the Art Museum of Bucharest (Gospel printed in Bucharest in 1693 covered in gold; gilded silver candle) and the Museum of Art Brâncovenească Mogoșoaia (a silver disc, silver nafornita, richly ornamented depicting the Holy Trinity).

We still have to visit another beautiful monastery that we finally left to visit, it is the Dintr un Lemn Monastery located about 25 km south of Râmnicul Vâlcea and 12 km north of Babeni, in the Otasaului valley, in the commune French. According to an old local tradition, it was created in the first decades of the 16th century, by building a single oak material in this place. It was erected in honor of the Icon of the Mother of God, the icon that is still preserved today in the stone church of the monastery. Based on this tradition, the monastic settlement here is called Dintr un Lemn.

The beginnings of the Dintr un Lemn Monastery are linked, as we have seen, to some traditions or legends that undoubtedly preserve some of the truth. The first document in which the name of the monastic settlement here appears is dated April 20, 1635. In another testimony written on November 27, 1640, Matei Basarab says that he built the monastery "as a foundation". He inspired her among the monasteries he founded.

At the end of our adventure we left with a peaceful heart, we visited the most beautiful places and we were left with unforgettable memories for us.

If you want to make a foray into history, I invite you to get in the car and visit them.

At every monastery we passed we prayed for our loved ones, we put a candle to health and the dead. It was a blessing for us to visit these monasteries of the soul. We charged ourselves with positive energy, peace and peace of mind. It was something beautiful and wonderful that I will never forget this beautiful experience. We left our last monastery it was already 18:00, we hurried to get home. We were tired and exhausted from so much road but happy that we enjoyed so many wonderful and beautiful views. I never forgot this trip. I was very happy to have been and visited these places of great holiness.

We arrived in Brașov at 21:00, we said goodbye to each other and wished each other the best. And we ran to the train to catch the last one to St. George. We bought tickets, and we were already on the train.

At 22:00 I was at Sfântul Gheorghe. Our legs hurt, we were tired, but this fatigue is worth anything in the world. For I knew somewhere in my subconscious that this adventure would never happen again. A new day in our lives begins tomorrow.

                                           Written by Elena Bogus

Jurnal de călătorie partea doua.

 A doua zi ne-am trezit la ora 7:00 dimineața. M-am trezit cu o dispoziție de nedescris, cu o stare de pace și liniște în sufletul meu. Am avut o mare dorință de aventură și călătorie.

Am luat micul dejun și am pornit la drum. Nu am avut timp să mai trecem și la muzeul din localitate că era deja târziu. Dar nici a doua zi nu am avut timp pentru că trebuia să plecăm la drum, că aveam atâtea de văzut.

Am auzit vocea dirigintei care striga că e timpul de plecare. Toți erau în autocare demult, ne așteptau pe noi să urcăm. Am fugit către autocar și am pornit la drum.

Destinația noastră era Mănăstirea Turnu, am aflat că este una dintre vetrele monahale de mare spirituală-creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului,  sub muntele Cozia, la doi km de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia.

Accesul spre mănăstire a fost deosebit de greu timp de secole. Din partea sudică, se ajunge cu trăusa de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi de jos de-a lungul râului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Lovistei.

Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stâncă numită "Piscul lui Teofil", construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine  se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis "Schitul de după turn", apoi Schitul Turnu, iar în cele din urmă "Mănăstirea Turnu".

În prezent la Mănăstirea Turnu viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă și rugăciune. Am aflat de la ghidul nostru, că în apropierea acestui vechi așezământ monastic se păstrează și astăzi unele vestigii istorice renumite cum ar fi: "Arutela", stânca de piatră numită "Masa lui Trăian" și băile termale de la Bivolari pe malul stâng al Oltului.

După ce ne-am despărițit de aceste locuri frumoase următoarea destinație era Schitul Ostrov. Mănăstirea Ostrov este o mănăstire de călugărițe, cu hramul Nașterea Maicii Domnului și se află amplasată pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt, fiind legat de stațiunea balneoclimaterică Călimănești- Căciulata printr-un pod, la o distanță de 5 km  la halta C.F.R Călimănești-Jiblea.

Până să ajungem la Mănăstirea Ostrov, unul din autocare a făcut pană de cauciuc.  S-a oprit doar să schimbăm roata. Am fost anunțați să ieșim afară până se pune roata și să nu ne ducem nicăieri. Să stăm lângă autobuz.

Dar niște copii obraznici au dispărut de lângă autocare. Adulții au început să se agite să întrebe dacă cineva i-a văzut. Noi nu i-am văzut pe ei. Dar cred că cineva i-a văzut dar nu vrea să spună, de frică să nu aibă probleme cu ei. Până la urmă, cei care i-au văzut au spus că s-au dus până la magazinul care era în apropiere.

Doi adulți s-au dus după, și nu erau acolo. Cei din magazinul au zis că nu au văzut nici un elev intrând în magazin. Pe lângă noi a trecut o mașină de poliție. Un polițist din mașină ne-a întrebat dacă avem probleme.

Noi nu am vrut să implicăm poliția în dispariția celor 3 obraznici care au plecat de la autocar. Din îndepărtare se vedeau profesorul și cei 3 elevei care au plecat fără să anunțe. Între timp șoferul  a terminat să monteze roata autocarului, lucrurile s-au precipitat mult din cauza eleviilor care au plecat fără știrea profesorilor. Ne-am anunțat să intrăm în autocare ca să plecăm la Mănăstirea Ostrov.

Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab și soția sa, doamna Despina.

Începând cu secolul al XVI-lea până în 1980, Schitul Ostrov a fost schit de călugărițe. În acest schit s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, și mama lui Mihai Viteazul care și-a luat numele de Teofana.

Deja se apropia ora prânzului, am înțeles că v-om mânca la Râmnicul Vâlcea și v-om vizita Arhiepiscopia Râmnicului. Ne-am oprit la o cafenea din centrul orașului și mi-am cumpărat ceva de mâncare. Am stat la masă, mi-am luat un ceai cald și un sandwich foarte gustos pe care nu puteam să-l termin. După ce am terminat de mâncat, am plecat în direcția bisericii.

În partea de apus și miază-noapte a pitorescului oraș Râmnicului Vâlcea, chiar sub dealul "Capela", la poalele pădurii de fag, au fost ridicate trei biserici, mai multe corpuri de clădiri și s-a plantat o frumoasă livadă cu pomi.

Colțul acesta de oraș, așa cum s-a prezentat de-a lungul veacurilor și cum se prezintă și astăzi, a fost și rămâne un loc de reculegere pentru sufletele credincioșilor. Reședința Arhipiescopală a Râmnicului are următoare corpuri de clădire: Catedrala Bolnița, Paraclisul, Palatul Episcopal, Clădirile anexe, Complexul Cultural-Religios Antim Ivireanul.

După ce am plecat de la reșidința Arhiepiscopală era trecut de ora 15:00, am plecat la Mănăstirea Curtea de Argeș, situată la capătul unui boulevard cu trei copacii bătrâni de sute de ani. Mănăstirea Curtea de Argeș este cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș, având hramul "Adormirea Maicii Domnului."

Ctitorită în vremea domnitorului Neagoe Basarb, între 1512-1527, mănăstirea este partea a celei mai celebre legende românești. "Legenda Meșsterul Manole ", cunoscută și drept Biserică Episcopală, deoarece, a fost scaun episcopal între 1739 și 1748.

"Legenda Meșterului Manole" de care este legat numele mănăstirea Curtea de Argeș spune că domnitorul tocmise pe cei mai mari meșteri pentru a ridica lăcașul de cult.

Dar, ceea ce construiau ziua, se dărâma noaptea. Într-o noapte, Manole a visat că dacă își zidește soția în unul din ziduri, construcția va rezista. A doua zi, a când nevasta sa Ana să-i aducă mâncarea, Manole a zidit-o pe latura sudică. Când totul a fost gata, Neagoe Basarab a rămas impresionat de frumusețea Mănăstirii, a poruncit slujitorilor să ia scările care duceau pe acoperiș pentru ca meșterii să nu mai poată coborâ și să fac altă biserică mai frumoasă.

Atunci, Manole și-a făcut aripi din sită ca să zboare, dar s-a prăbușit. Se spune că în locul unde a atins pământul a ieșit un izvor care reprezintă lacrimile lui Manole. De altfel, izvorul se află chiar în apropierea Mănăstirii.

O altă legendă se referă la moaștele Sfintei Filofteea, o fetiță de 12 de ani, ale căreia sunt despuse în paraclisul Mănăstirii. Se spune că, fetița mergea cu mâncare la muncitorii angajați de tatăl său.

Într-o zi, însă ea a dăruit mâncarea cerșetorilor întâlniți pe drum. Atunci, tatăl a ucis-o cu o lovitură de topor. Corpul fetiței nu a putut fi ridicat de jos decât în momentul în care a fost pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeș. Din acest motiv, preoții au hotărât să ducă moaștele la această mănăstire.

Dintre monumentele care au fost construite de-a lungul anilor, biserica Curtea de Argeș, este cea mai valoroasă construcția de artă și arhitecturală bisericească din Țara Românească.

După ce am ieșit de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ne-am îndreptat către o altă mănăstire de importanță istorico-religioasă, de care tot am auzit mai des: Mănăstirea Surpatele, situată în comuna Frăncești, satul Surpatele din județul Vâlcea, la 12 km de gara Babeni și la 3 km de Mănăstirea Dintr-un Lemn, este datat la începutul secolului al XVIII-lea find înscris în lista monumentelor istorice. Mănăstirea este ridicată pe locul altei biserici ctitorită în timpul lui Neagoe Basarab, de Tudor Dragoescu și fratele său Stanciu, boieru din neamul Buzeștilor.

Între anii 1703-1706, Doamna Maria, soția Domnitorului Constantin Brâncoveanu, a refăcut temelia vechea biserică, totodată zidind în jurul ei toate necesare unei importante mănăstiri. Această mănăstire Brâncovenească are hramul Sfânta Treime. Mai târziu, în 1815 a fost reparată și repictată de zugravul Gheorghe Gherontie, din Hurei. Până în 1872, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate atât în plan duhovnicesc, cât și în domeniul cultural-artistic: au funcționat ateliere bisericești, iar scriitorul și muzicologul Anton Pann a activat aici la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică și ca traducător de cărți religioase în perioada 1837-1850.

Biserica Mănăstirii Surpatele este un monument tipic de arhitectură brâncovenească. Interiorul este compartimentat în altar, naos( mult mai spațios decât pronaosul) și pronaos. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid gros cu o mare deschidere în mijloc.

Mănăstirea Surpatele are o bogată zestre de odoare ce se află încă în colecția muzeală a mănăstirii precum și la alte muzee din țară. Dintre aceastea menționăm:Muzeul de Artă din București( Evanghelia tipărită la București în anul 1693 ferecată în aur; candela de argint aurit) și Muzeul de Artă Brâncovenească Mogoșoaia(un disc de argint, nafornița de argint, bogat ornamentată înfățișată Sfânta Treime).

A mai rămas să vizităm încă o mănăstire frumoasă care am lăsat-o la urmă să o vizităm, este Mănăstirea Dintr-un Lemn situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicul Vâlcea și la 12 km nord de Babeni, pe valea Otasaului, în comuna Frăncești. Potrivit unei vechi tradiții locale, ar fi luat ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se păstrează și azi în biserică de piatră a mănăstirii. În baza acestei tradiții așezarea monhală de aici poartă numele Dintr-un Lemn.

Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, așa cum am văzut, de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea „de snoava de temei”. El o inspiră printre mănăstirile pe care le-a întemeiat.

La sfârșitul aventurii  noastre am plecat cu inima împăcată am vizitat cele mai frumoasă locuri și am rămas cu amintiri de neuitat pentru noi.

Dacă vreți să faceți o incursiune în istorie vă poftesc să vă urcați în mașină și să le vizitați.

La fiecare mănăstire pe  la care am trecut ne-am rugat pentru cei dragi, am pus câte o lumînare la sănătate și la morți. A fost o binecuvântare pentru noi că am vizitat aceste mănăstiri de suflet. Ne-am încărcat cu energie pozitivă, liniște și pace în suflet. A fost ceva frumos și minunat că niciodată nu voi uita de acestă experiență frumoasă. Am plecat de la ultima noastră mănăstire era deja ora 18:00, ne grăbeam repede ca să ajungem acasă. Eram obosiți și epuizați de atâta drum dar fericiți că ne-am bucurat de atâtea priveliști minunate și frumoase. Nu am uitat această călătorie niciodată. M-am bucurat enorm  că am fost și am vizitat aceste locuri de o sfințenie mare.

Am ajuns la Brașov la ora 21:00, ne-am luat rămas bun unii de la alții și ne-am urat cele bune. Și am fugit către tren ca să-l prindem pe ultimul care pleacă către Sfântul Gheorghe. Am cumpărat bilete, și deja eram urcați în tren.

La ora 22:00 eram la Sfântul Gheorghe. Ne dureau picioarele, eram obosiți dar această oboseală merita orice pe lume. Căci știam undeva în subconștienț că această aventură nu se va mai repeta niciodată. Deja de mâine se începe o zi nouă în viața noastră.

                                           

                                                 Scrisă de Elena Boguș

Travel diary part one

This time I will not call it an article, but a diary of my journey. I will never forget this experience I had while I was a high school student. In the diary I write daily I try to write down every moment of my life, every pleasant and less pleasant experience.

I thought I would split this diary of my trip into two parts: actually the two days I had on the trip.

Romania is not only a beautiful country from a geographical, cultural or historical point of view, it is also rich from a religious point of view, with religious cults: monasteries and churches built after the fall of communism.

Here I want to tell you more about my experiences after visiting several monasteries from that period. This trip I made in the summer of 2001, on June 19/20 with my classmates and the Justian Teculă Christian Cultural Association, I took on the road to the monasteries. Two days in nature and quiet. There were more children than adults on this trip, they were the class leaders.

The initial start was from Brașov. We were supposed to see each other at 9 o'clock in the morning at the bus station next to the railway station. We all met at 8 o'clock in the morning at the Railway Station in Sfântul Gheorghe, to see each other to buy tickets to Brașov. This trip made us happy to drop out of school a bit. So we can rest. Let's see other beautiful places.

2 days before leaving on this wonderful trip, we were announced by the headmistress to prepare emotionally, emotionally and with the money and luggage that we will have 2 unforgettable days.

 First day: On Saturday morning I packed my bags to go on an unforgettable trip, I took my essentials, thick clothes, money for the necessary expenses, food, water and much more that I needed. I was very happy. I announced to my parents that I would go on a beautiful trip with the class and the teacher.

They let me go. They told me to take care of myself. I was happy. At 8 o'clock I was already at the Railway Station with luggage and an indescribable emotional state. Already the conductor and a few people were at the station waiting for me to come to buy tickets to Brasov. Emotions and agitation were at their peak.

I had the train to Brașov at 8:15. We had time to buy tickets and buy some more to feel good. I heard the train in the distance, the emotions growing louder as the train approached the platform.

We waited for the passengers to get off the train and we got on. I hoped that no event would happen on this trip, but why did so much happen and I will tell you what. They were the most memorable moments of my life. I arrived in Brașov around 8:40. We got off the train and ran to get out of CFR, to go directly to the bus that was waiting for us. In the distance I saw the buses and the crowd around them. They were waiting for us.

There were two buses with children and adults watching us during our trip. Later we found out that this trip of ours was organized by the Justian Tecula Cultural Association from Sfântul Gheorghe. But the buses were from Brasov. We enjoyed this two-day trip. We chose the places by the window to admire the beauty outside.

Our guide introduced himself and explained our route that we had during the two days of the trip.

Unfortunately, I didn't even remember all their names because I went there for the first time.

After visiting the whole route planned by the guide and the teachers who were with us, I wrote them down in my diary so as not to forget them. Now I will tell you the most important monasteries I visited in the 2 days. Frasinei Monastery, Cozia Monastery, Turnu Monastery, Curtea de Argeș Monastery, Cornetu-Brezoi Monastery, Govora Monastery, Bistrița Monastery, Horezu Monastery, Dintr un Lemn Monastery, I have only a few views of Surpat Monastery.

I wanted to write down my impressions of the places I visited, so as not to forget any details. We left Brașov, in front of us were opening some very beautiful and lively places, landscapes that I have never seen before. Mountains, vast forests, plains, and especially villages and small towns. I took the direction of Râmnicul Vâlcea.

At the exit from Câmpulung Muscel, on the right side were Bughea de Jos and Ciocanu Monastery. Our guide told us about the beauty of this place detached from stories. From here, I looked to the east, where there was a very beautiful panorama: mountain peaks, under them high hills, and at the foot of the hills a chain of villages.

We didn't know anything about this monastery before, because no one told us about it. Luckily we had a guide who told us something about the monastery.

The monasteries are surrounded by peace and offer the faithful who arrive there on pilgrimage the possibility of a spiritual reunion and a wonderful place of prayer. I will tell you one by one about each place I visited. Worth talking about if you want to visit them. You have something to see.

We went in the direction of Râmnicul Vâlcea, leaving Curtea de Argeș on the left side for the next day.

The first monastery we visited was the Hurezu Monastery, from the entrance to the monastery we were greeted by the smell of incense and the peace there. You could recharge with positive energy while you were at the monastery. Each monastery I visited conveyed a special energy, peace, tranquility and positivity.

The guide told us the story of that wonderful place. We listened intently to everything our guide told us. What I remember is that the Horezu Monastery (Hurezi) was founded by Constantin Brâncoveanu in 1690-1697. Among the historical monasteries, Hurezi is considered to be the most representative architectural complex defining the "Brancoveanu style". The church of the monastery was meant to become the necropolis of the Brâncovean family and the nation. There is also a legend from which the name of the monastery is derived. Legend has it that for fear of the Turks, the craftsmen worked only at night when the Huhures sang, hence the name of the monastery.

Hureza Monastery has two premises. In the first, exterior, delimited by strong brick walls, there is the first enclosure gate and a building with a floor on the right. The second enclosure has a rectangular shape, closed on three sides with buildings, with ground floor and first floor. The east side ends with a high wall, as in many enclosed monasteries.

Through all these historical testimonies and artistic beauty, the monastery of Huruza is one of the most convincing works of the multisecular spiritual creation that the great historian Nicolae Iorga called with a happy formulation in the work "Byzantium by Byzantium", continuation of Roman civilization, whose heirs in Eastern Europe are the Romans.

Next I leave it to you to discover for yourself this rare beauty of Horezu Monasteries you have something to see and discover.

The road was full of laughter and games. We weren't bored at all. He was happy along the way to his destination. The road was easy and intriguing without any unpleasant incidents.

When leaving the monastery, on the right side you can see the Olteț Gorges and the Polovragi Cave, they make up a protected area of ​​national interest, located in Oltenia, on the territory of Gorj County. Our guide told us many interesting things about these places, but unfortunately we did not have time to visit them, because we had other locations waiting for us to see them.

Our next destination is Bistrița Monastery and Arnota Monastery, both monasteries are a short distance from each other, impossible not to pass and not to visit both.

Bistrița Monastery, founded by the Craiova boyars (Barbu, Banul Craioviști and his brothers, Pârvu vornicul, Danciu armașul and Radu postelnicul), was built between 1492-1494. It is located in the village of Bistrița belonging to the commune of Costești in Vâlcea county, on the valley of the river of the same name.

After 1989, the monastic life acquired new valences. Since 1999, the monastery took over the leadership of Arnota Monastery by transforming it from a monastery of monks into a monastery of nuns.

I'd better let you discover for yourself this wonder left to the greatest founders of our nation for us.

A legend says about Arnota Monastery, that Matei Basarab, being pursued by the Turks, took refuge on a mountain plateau where there was a mountain lake with a lot of reeds, due to the fact that the place was on the southern slope enjoying a lot of sun. There were ruins of some churches near the lake, and Matei Basarab decided that if he escaped, he would found a monastery.

Each monastery has a beautiful and interesting history, about which there is much to tell and tell. I'd better let you make a foray into the history of these wonderful places I'm telling you about.

The impressions are big and beautiful, hard to tell, but it's great to visit. After that we took it to the Pătrunsa Hermitage and the Pahome Hermitage and another Bradul Gurguiata-Vâlcea hermitage, which was on our way. I said it's a shame we didn't pass by and see these hermitages.

The Pătrunsa hermitage was built in 1740 by Bishop Climent of Râmnicu in memory of the fact that here he was born by his mother Paraschiva Modoran from Pietrarii de Jos, fleeing over the mountain for fear of a Turkish invasion, taking refuge at the foot of Buila mountain, instead called Pătrunsa today. The hermitage was destroyed after the fall of a rock, being rebuilt in the second half of the eighteenth century, by the postman Dumitru, the archpriest Pietraru and the postman Ion Bărbătescu, probably descendants of Bishop Climent.

The hermitage is still in good condition today and is declared a historical monument.

The next hermitage I visited is the Pahomei Hermitage, which is located on the territory of Băile Olănești, in Vâlcea County, this monastic settlement, passes on a practicable and accessible forest road and by car, to Izvorul Frumos, which springs from under the rock cliff almost 50 meters long, on which the hermitage church is built, dedicated to "The Holy Prophet Ile Tesviteanul".

From the current inscription of the hermitage it results that the founders are Pahomei the monk and Sava Haiducul in 1950, justifying the name of the Hermitage from Izvor Frumos.

The church built under a large rock (on which is the image of the Lord), with a waterfall of mountain water nearby, cold as ice, awaits its visitors in silence and prayer.

And about the Bradul Hermitage, I will tell you briefly some information that was told to me by the guide. I don't even know what to tell you, there is a lot to tell. But I will try to tell something interesting and useful.

Bradu Hermitage is an Orthodox hermitage located in Gurguiata, less than ten kilometers from Băile Olănești resort, in Vâlcea County. Located at a distance of about 25 kilometers from the town of Râmnicul Vâlcea, the hermitage is located in the middle of the forest, in a very secluded area. The last three kilometers cannot be traveled by car, pilgrims have to walk this distance.

The Bradu hermitage was built on the foundation of an older hermitage, called "The hermitage under Râpa Bradului", also dedicated to Saint John the Baptist, which already existed in 1737. The old hermitage, built of wood, was erected by the hermits of the place, before dated July 15, 1737, when it is mentioned by a document of the time.

After visiting the hermitage we went to the bus to continue our journey to Căciulată. We still have some interesting locations to travel.

On the way I found out from the teacher that Băile Olănești, the locality is also called the golden springs, a name due to the iodized mineral springs brominated, sodium, calcium, sulfurous and chlorinated, hypotonic or isotonic. We passed through Olănești, then through Valea Cheii in front of us, on the right side, the Sărăcinești Monastery is visible in the distance.

Unfortunately, our plan was not to visit this monastery, but someone wanted to stop by to visit it, but in a hurry that time was pressing on us all. I had a lot to see.

I didn't know much about the monastery, I just found out something interesting from the internet. What can I say in a few words about her, she is beautiful and the view was indescribable.

Here, at the confluence of the Olănești river with the Cheia river, in the middle of Valea Cheii village, which until 1964 was called Saracinești as the inscription has been, for almost 300 years, in the wind and storms, the Church of the former Sărăcinești Monastery.

Our guide told us that it was a convent of nuns until around 1860, after that it was a monastery of monks until 1873. From 1873 to 1913 the church was a branch of Cheia parish and the houses housed the primary school in that students came from the neighboring villages: Păusești, Olănești and Cheia.

And from 1913 to 1960 it was a nunnery, when it was abusively abolished. Currently, the church serves believers from Valea Cheii village and the houses have been transformed into a home for the elderly. The property of the monastery (church and precinct) was not returned even today despite the steps taken.

After visiting this beautiful monastery, we passed the Ocnele Mari Salt Mine, the conductor told us very little about this location. I did not go down, only in passing as the Răureni Chemical Platform. In passing, he told us about the two objects that were in our direction.

Our direction Govora Monastery which was planned a long time ago. Govora Monastery, the last location was Cozia Monastery, Căciulata which was the final destination. The nunnery, dedicated to the Assumption of the Blessed Virgin, Govora Monastery is located at the foot of Cosul Mare hill, within the commune of Mihaiești in Vâlcea county, 6 km from Băile Govora and 18 km from Râmnicul Vâlcea, on the former Hinta estate.

The fact by which Govora effectively contributed to the promotion of the Romanian nation's culture and for which it would forever be registered among the monasteries of culture in the country was the establishment of the printing house inside it. This was done at the command and expense of the wise voivode Matei Basarab and with the effort of the abbot Meletie the Macedonian, who had brought it from Kiev, given to him by Petru Movila.

Govora Monastery remains in the history of the nation as the host of the first printing in Romanian from Govora after Coresi's Transylvanian printing. The rooms where the old printing house operated still exist today.

At Govora, a place of prayer, meditation and culture, you meet at every step the history of the homeland. It's as if you see the shadow of the old voivodes, who stood guard defending the country's old borders and the right faith.

This establishment awaits its visitors in the specific atmosphere of peace and quiet.

After visiting the Govora Monastery, our next destination was the Cornetul Hermitage, former hermitage of monks, today the Cornetul Monastery dedicated to "The Beheading of Saint John the Baptist", was founded by the ruler Mareș Băjescu and his wife Maria, in 1666. The altar of was painted in 1741. In 1808 it was destroyed by fire, being rebuilt and painted in 1835. In 1898 the railway was built and the tunnel that passes under the gates in front of the church being necessary to demolish the cells. All that remains of the old buildings is a leaflet, the walls and the defense tower to the north and east of the church.

The dome and part of the altar were demolished in 1916-1918 and rebuilt between 1923-1925. The last restoration of this historical monument was made in 160 by the Directorate of Historical Monuments. The painting is worked in fresco, the altar being painted in 1761 by the painters Radu, Mihail and Iordache, and the nave and the narthex in 1835 by the abbot Irinarh.

After that we went to the Frasina Monastery, the Church of the Frasina Monastery, also called the Great Church, dedicated to the Assumption, with the whole building, in the shape of a fortress, is the foundation of St. Calinic of Cernica, the bishop of Râmnicu, who built -between 1860-1863, the year in which he consecrated it. Painting, made in Avachian oil. This church is a historical monument.

I leave it to you, my dear readers, to discover it for yourself through its inner and outer beauty by visiting it.

We went to Căciulata, it was already late. This was the final destination that day. We stayed at a hotel.

We rested a bit, had dinner together. After that we walked around the city. It was cool, cloudy weather outside. But it didn't rain. We started walking to Cozia Monastery, located 3 km from the spa resort Călimănești Căciulata on the right bank of the Olt and 20 km north of Râmnicul Vâlcea, the monastery complex from Cozia, dedicated to the Holy Trinity, at the beginning was known as the Nucet Monastery, only later receiving the name of Cozia, after the nearby mountain.

In the narthex are the tombs of the voivode Mircea and the nun Teofana, the mother of Mihai Viteazul, the nun after the death of her son, who died in 1605. The tombstone of the bedroom is a copy of the original and dates from 1938.

I was very impressed by the church painting. I later found out from a nun, the painting of the church was done in fresco, in 1390-1931. It was kept in the narthex. In the nave and altar the painting was also worked in fresco, in 1707, on the occasion of the repair works made in the monastic ensemble from the time of the diligent Șerban Contacuzino. It was rebuilt by Preda the painter and his sons, Ianache and Mihail. In 1984-1986 the entire mural was restored.

The entire monastic settlement is located in a quiet natural setting, surrounded by tempting natural beauties. Monarchs lead a very austere life, services are held at night, and food is without meat.

We walked through the Căciulata Central Park, for moments of relaxation in the vicinity of the Olt River cliff, we admired the surrounding landscape, we accessed the pier for boat rides, or we took a short walk on the Olt Promenade, the cliff that connects the park to spas.

After leaving the park we took the spa route that connects Călimănești to Căciulata, through a 2.3 km pedestrian alley, arranged through the forest, which can be covered in about 40 minutes. The alley starts from Călimănești, behind spring 7 and ends behind the Trăian Căciulata Hotel.

We quickly arrived at the hotel where we were staying, because it was already getting dark. Nothing could be seen. Only the silence of the evening and the chirping of the birds already preparing for bed. The teacher came and asked us who wanted to go to the evening service at Cozia Monastery. The distance between the hotel and the monastery was about 1 km, you could walk in 25 minutes.

We went with her some colleagues to the evening service, outside she was of wonderful beauty. There was a ringing of the bell, announcing that the service was beginning. It was cool outside, there was the smell of incense from afar.

The service was beautiful, the peace and quiet that the nuns transmitted vibrated your whole body and soul. He was charged with positive energy and optimism for the rest of his life.

The headmistress informed us that we would leave at around 8 in the morning. He told us to wake up around 7 in the morning and get ready to leave. The road would be long and tiring. I still had to visit a few monasteries in the region and there are many. We had to see them all. They were planned since leaving Brasov.

Continuing this journey I will tell you in the second part of the diary, and what happened during our trip.

                      To be continued! 

                                                         Written by Boguș Elena

Jurnal de călătorie partea întâi

De data aceasta nu o să-l mai numesc articol, ci jurnal al călătoriei mele. Această experiență pe care am avut-o în perioada cât am fost elevă la liceu nu o voi uita niciodată.  În jurnalul pe care îl scriu zilnic încerc să notez fiecare moment din viața mea, fiecare experiență plăcută și mai puțin plăcută.

M-am gândit că voi despărți acest jurnal al călătoriei mele în două părți: de fapt cele două zile pe care le-am avut în excursie.

România nu numai este o țară frumoasă din punct de vedere geografic, cultural sau istoric, este bogată și din punct de vedere  religios, cu culte religioase: mănăstiri și biserici construite după câderea comunismului.

Aici vreau să vă povestesc mai pe larg despre experiențele mele după ce am vizitat câteva mănăstiri din acea perioadă.  Această excursie pe care am făcut-o în vara anului 2001, pe data de 19 / 20 iunie cu colegii de clasă și Asociația Culturală Creștină Justian Teculă am luat-o pe drumul mănăstirilor. Două zile în natură și liniște. În acestă călătorie au fost mai mulți copii decât adulți, au fost diriginții de clasă.

Pornirea inițială era din Brașov. Trebuia să ne vedem la ora 9 dimineața la Gara auto de lângă Gara Feroviară.  Cu toții ne-am întâlnit la ora 8 dimineața la Gara feroviară din Sfântul Gheorghe, să ne vedem ca să cumpărăm bilete către Brașov.  Această călătorie ne-a bucurat să mai scăpăm de școală nițel. Să ne putem odihni. Să mai vedem și alte locuri frumoase.

Cu 2 zile înainte de-a pleca în această minunată călătorie, am fost anunțați de către dirigintă să ne pregătim emoțional, sufletește și cu banii și băgaj că vom avea 2 zile de neuitat.

 Prima zi : Sâmbătă dis-dimineață mi-am făcut bagajul pentru a pleca într-o călătorie de neuitat, mi-am luat strictul necesar, haine groase, banii pentru cheltuielile necesare, mâncare, apă și multe altele de care aveam nevoie. M-am bucurat enorm de mult. Mi-am anunțat părinți că voi pleca într-o călătorie frumoasă cu clasa și diriginta.

Mi-au permis să plec.  Mi-au spus să am grijă de mine. Eu m-am bucurat.  La ora 8 deja eram la Gara Feroviară cu bagaje cu tot și o stare emoțională de nedescris. Deja diriginta și câteva persoane erau la gară mă așteptau să vin ca să cumpărăm bilete de plecare la Brașov. Emoțiile și agitația erau la cote maxime.

Trenul către Brașov l-am avut la ora 8:15. Am avut timp să ne cumpărăm bilete și să ne mai cumpărăm câte ceva pentru a ne simți bine. Am auzit din depărtare trenul, emoțiile creșteau din ce în ce mai tare când trenul se apropia de peron.

Am așteptat să iasă pasagerii din tren și să urcăm noi. Am sperat că nici un eveniment nu se va  întâmpla în această călătorie, dar de unde că s-a întâmplat multe și am să vă povestesc ce anume. Au fost cele mai memorabile momente din viața mea. Am ajuns la Brașov aproape de ora 8:40.  Am coborât năvălă din tren și fuga să ieșim din CFR, că să ne ducem direct la  autobuzul care ne aștepta. Din  depărtare am văzut autobuzele și mulțimea din jurul lor. Ne așteptau pe noi.

Erau două autobuze cu copii și adulți care ne supravegheau pe parcursul călătoriei noastre. Mai târziu am aflat că această călătorie a noastră a fost organizată de Asociația Culturală Justian Tecula din Sfântul Gheorghe. Dar autobuzele erau din Brașov. Ne-am bucurat pentru această excursie de două zile. Ne-am ales locurile de lângă geam ca să admirăm frumusețea de afară.

Ghidul nostru ni s-a prezentat și ne-a explicat traseul nostru pe care l-am avut pe parcusul celor două zile în excursie.

Din păcate nu am reținut chiar toate numele lor pentru că am mers acolo pentru prima dată.

După ce am vizitat tot traseul plănuit de ghid și de profesoarele care erau cu noi, le-am notat în agenda mea ca să nu le uit. Acum am să vă povestesc cele mai importante mănăstiri care le-am vizitat în cele 2 zile. Mănăstirea Frasinei, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea Cornetu-Brezoi, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Surpatele, sunt doar câteva pe care le-am vizitat.

Vroiam să-mi notez impresiile mele despre locurile pe care le-am vizitat, ca să nu uit nici un detaliu. Am plecat din Brașov, în fața noastră se deschidea niște locuri foarte frumoase și vii, peisaje pe care nu le-am văzut niciodată până acum. Munții, pădurile întinse, șese, și în special sate și orășele mici. Am luat în direcția Râmnicul Vâlcea.

La ieșirea din orașul Câmpulung Muscel, pe partea dreaptă era Bughea de Jos și Mănăstirea Ciocanu. Ghidul nostru ne-a povestit despre frumusețea acestui loc desprins din povești. De aici, am privit spre răsărit, unde se înfățișa o panoramă deosebit de frumoasă: culmi muntoase, sub ele dealuri înalte, iar la poalele dealurilor un lanț de sate.

Înainte nu știam nimic despre această mănăstire, pentru că nu ne-a spus nimeni despre ea. Noroc că am avut un ghid care ne-a povestit câte ceva despre mănăstire.

Mănăstirile sunt înconjurate de liniște și oferă credincioșilor care ajung acolo în pelerinaj posibilitatea unei regăsiri spirituale și un minunat loc de rugăciune. Am să vă povestesc pe rând despre fiecare loc pe care l-am vizitat. Merită de vorbit despre ele dacă vreți să le vizitați. Aveți ce vedea.

Am mers în direcția Râmnicul Vâlcea, lăsând în partea stângă Curtea de Argeș pentru a doua zi. 

Prima mănăstire care am vizitat-o a fost Mănăstirea Hurezu, încă de la intrarea în mănăstire ne-a întâmpinat mirosul de tămâie și liniștea de acolo. Te puteai încărca cu energie pozitivă cât erai la mănăstire. Fiecare mănăstire pe care am vizitat-o, transmitea o energie aparte, liniște, pace și pozitivitate.

Ghidul ne-a povestit istoria acelui loc minunat.  Am ascultat cu mare atenție fiecare lucru care ne povestea ghidul nostru. Ce am reținut este că Mănăstirea Horezu( Hurezi) a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1690-1697. Printre mănăstirile istorice Hurezi este considerată ca fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectură definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului și neamului. Mai este și o legendă de unde se trage numele mănăstirii.  Legenda spune că de teama turcilor, meșterii lucrau numai noaptea când cântau huhurezii, de aici se trage și numele mănăstirii.

Mănăstirea Hurezei are două incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămide, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj pe dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter și etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.

Prin toate aceste mărturii istorice și frumuseții artistice, mănăstirea Huruzei este una dintre cele mai convingătoare opere ale creației spirituale multiseculare pe care marele istoric Nicolae Iorga a numit-o printr-o fericită fromulare în lucrarea „Bizanț după Bizanț”, continuatoare a civilizației romane, ale cărei moștenitori în Europa de Răsări sunt romanii.

Mai departe vă las pe voi să descoperiți singuri această frumusețe rară a Mănăstiri Horezu aveți ce vedea și să descoperiți.

Drumul era plin de râsete și jocuri. Nu ne-am plictisit deloc. A fost vesel pe parcusul drumului până la distinație. Drumul a fost ușor și intrigant fără nici un incident neplăcut.

La plecare de la mănăstire, pe partea dreaptă se vedea Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în Oltenia, pe teritoriul județului Gorj. Ghidul nostru ne-a spus multe lucruri interesante despre aceste locuri, dar din păcate nu am avut timp să le vizităm, pentru că am avut alte locații care ne așteptau să le vedem.

Următoarea  noastră este destinație, Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, ambele mînăstiri se află la distanță mică una de altă, imposibil să nu treci și să nu le vizitezi pe ambele.

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craioviști și frații săi, Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume.

După anul 1989,  viața monahală a capătat noi valențe. Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.

Mai bine vă las să o descoperiți singuri această minunăție lăsată decătre mai mari ctitori ai neamului nostru pentru noi.

O legendă spune despre Mănăstirea Arnota, că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugia pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan cu mult stufăriș, datorat și faptului că locul se afla pe versantul de sud beneficiind de mult soare. În preajma lacului existau ruine ale unor biserici, iar Matei Basarab a hotărât că dacă va scăpa, va ctitori o mănăstire.

Fiecare mănăstire are o istorie frumoasă și interesantă, despre  care este mult de povestit și de relatat. Mai bine vă las pe voi să faceți o incursiune în istorie a acestor locuri minunate despre care vă povestesc. 

Impresiile sunt mari și frumoase greu de relatat, dar este minunat să le vizitezi.  După aceea am luat-o către Schitul Pătrunsa și Schitul Pahome și un alt schit Bradul Gurguiata-Vâlcea, care ne era în drum. Am zis păcat să nu trecem și să nu  vedem aceste schituri.

Schitul Pătrunsa a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptul că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turcești, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru și postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmași ai episcopului Climent.

Schitul se păstrează și astăzi în stare bună și este declarat monument istoric.

Următorul schit pe la care l-am vizitat este Schitul Pahomei care, este situat pe teritoriul localității Băile Olănești, din județul Vâlcea, această așezare monahală, trece pe un drum foriestier practicabil și accesibil și cu mijoace auto, până la Izvorul Frumos, care țîșnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri, pe care este clădită biserica schitul, având hramul „Sfântul Prooroc Ile Tesviteanul”.

Din pisania actuală a schitului rezultă ca întemietori sunt Pahomei monahul și Sava Haiducul în anul 1950, justificându-se numele de Schitul de la Izvor Frumos.

Biserica construită sub o mare stâncă (pe care se află chipul Domnului), având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, își așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.

Iar despre Schitul Bradul am să vă povestesc pe scurt câteva informații care mi-au fost relatate de către ghidul. Nici nu știu ce să vă povestesc că sunt multe de povestit. Dar am să încerc să povestesc ceva interesant și util.

Schitul Bradu este un schit ortodox aflat în localitatea Gurguiata, la mai puțin de zece kilometri de stațiunea Băile Olănești, în județul Vâlcea. Aflat la o distanță de aproximativ 25 de kilometri de orașul Râmnicul Vâlcea, schitul este așezat în mijlocul pădurii, într-o zonă foarte retrasă. Ultimii trei kilometri nu pot fi parcurși cu mașina, pelerinii trebuind să meargă pe jos această distanță.

Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi, numit "Schitul de sub Râpa Bradului",închinat tot Sfântului Ioan Botezătorul, care exista deja în anul 1737. Schitul cel vechi, construit din lemn, a fost înălțat de pustnicii locului, înainte date de 15 iulie 1737, când este menționat de un document al vremii.

După ce am terminat de vizitat schitul ne-am dus către autocar ca să continuăm călătoria noastră până la Căciulată. Mai avem de parcurs câteva locații interesante.

Pe drum am aflat de la dirigintă că Băile Olănești, localitatea mai este supranumită și izvoarele de aur, nume datorat izvoarelor minerale iodurate bromurate, sodice, calcice, sufluroase și clorurate, hipotone sau izotone. Am trecut prin Olănești, apoi prin Valea Cheii în fața noastră în partea dreapta ni se arata în zare Mănăstirea Sărăcinești. 

 Din păcate planul nostru nu a fost să vizităm această mănăstire, dar cineva a dorit să trecem pe la ea să o vizităm, dar în grabă că timpul ne presa pe toți. Aveam multe de văzut.

Nu  prea am știut de mănăstire mai nimic, doar m-am informat de pe internet câte ceva interesant. Ce pot să zic în câteva cuvinte despre ea, este frumoasă și priveliștea era de nedescris.

Aici, la confluența râului Olănești cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Saracinești așa cum glăsuiește pisania, de aproape 300 de ani, în bătaia vânturilor și vijeliilor Biserica fostei Mănăstiri Sărăcinești.

Ghidul nostru ne-a zis că a fost o mănăstire de călăgurițe până în jurul anului 1860, după aceea a fost o mănăstire de călugări până în 1873. Din 1873 până în 1913 biserica a fost filială a parohiei Cheia iar casele au adăpostit școala primară la care veneau elevi din satele vecine: Păusești, Olănești și Cheia.

Iar din 1913 până în 1960 a fost mănăstire de călugărițe, când a fost desființată în mod abuziv. În prezent biserica deservește credincioși din satul Valea Cheii iar casele au fost transformate în cămin pentru bătrâni. Proprietatea mănăstirii ( biserică și incinta) nu a fost retrocedată nici astăzi în ciuda demersurilor făcute.

După ce am vizitat această frumoasă mănăstire, am trecut pe lângă  Salina Ocnele Mari, diriginta ne-a povestit foarte puțin despre această locație. Nu am coborât, doar în trecere ca și Platforma Chimică Răureni. În trecere ne-a povestit despre cele două obiecte care se aflau în direcția noastră.

Direcția noastră Mănăstire Govora care era plănuită demult. Mănăstirea Govora, ultima locație era Mănăstirea Cozia, Căciulata care era destinația finală. Mănăstirea de maici, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Govora este amplasată la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihaiești din județul Vâlcea la 6 km de Băile Govora și la 18 km de Râmnicul Vâlcea, pe fosta moșiei Hinta.

Faptul prin care Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc și pentru care avea să se înscrie pentru totdeauna între mănăstirile de cultură din țară a fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut cu porunca și cu cheltuiala înțeleptului voievoid Matei Basarab și cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.

Mănăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română de la Govora după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a funcționat vechea tipografie mai există și astăzi.

La Govora, loc de rugăciune, de meditație și de cultură, întâlnești la fiecare pas istoria patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievoizi, care  au stat de strajă apărând bătrânele hotare ale țării și dreapta credință.

Acest așezământ își așteaptă vizitatorii în atmosfera specifică de liniște și pace.

După ce am vizitat Mănăstirea Govora, următoare noastră destinație era Schitul Cornetul, fost schit de călugări, azi Mănăstirea Cornetul cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezător", a fost ctitorit de vornicul Mareș Băjescu și soția sa Maria, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În anul 1808 a fost distrus de un incediu, fiind refăcut și zugrăvit în 1835. În anul 1898 s-a construit calea ferată și tunelul care trece pe sub porțile din fața bisericii fiind necesară demolarea chiliilor. Din vechile clădiri a rămas numai un foioșir, zidurile și turnul de apărare de la nord și est de biserică.

Cupola și o parte din altar au fost dărămate în 1916-1918 și refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 160 de către Direcția Monumentelor Istorice. Pictura este lucrată în fresca, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul în 1835 de starețul Irinarh.

După aceea ne-am îndreptat către Mănăstirea Frăsinei, Biserica Mănăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădirii, în forma de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între 1860-1863, an în care o sfințește. Pictura, făcută în ulei de Avachian. Această biserică este monument istoric.

Vă las pe voi dragii mei cititori să o descoperiți singuri prin frumusețea ei interioară și exterioară vizitând-o.

Ne-am dus la Căciulata, deja se făcuse târziu. Aceasta era destinația finală pe ziua aceea. Ne-am cazat la un hotel.

Ne-am odihnit nițel, am luat cina împreună. După aceea ne-am plimbat prin oraș. Afară era o vreme răcoroasă și noroasă. Dar nu a plouat. Ne-am pornit pe jos la Mănăstirea Cozia, situat la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești Căciulata pe malul drept al Oltului și la 20 km nord de Râmnicul Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia, cu hramul Sfânta Treime, la început a fost cunoscut de Mănăstirea Nucet, abia mai târziu primind numele de Cozia, după muntele din vecinătate.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărița după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a dormitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.

M-a impresionat pictura bisericii foarte mult. Am aflat mai târziu de la o măicuță, pictura bisericii a fost făcută în frească, în 1390-1931. Aceasta s-a păstrat în pronaos. În naos și altar pictura a fost lucrată tot în frească, în 1707, cu prilejul lucrărilor de reparații făcute în ansamblul monahal de pe vremea harnicului Șerban Contacuzino. A fost refăcută de Preda zugravul și de fii săi, Ianache și Mihail. În 1984-1986 a fost restaurat întreg ansamblul mural.

Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, încojurat de frumuseți naturale ispititoare. Monarhii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrana este fără carne.

Ne-am plimbat prin Parcul Central Căciulata, pentru momentele de relaxare în vecinătatea falezei Râului Olt, am admirat piesajul din împrejurimi, am accesat debarcaderul pentru plimbări cu vaporașul, sau am întreprins o scurtă pe Promenada Oltului, faleza care leagă parcul de complexele balneare.

După ce am ieșit din parc am luat traseul de cură balneară ce unește Călimănești de Căciulata, printr-o alee pietonală de 2,3 km, amenajată prin pădure, care poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute. Aleea pornește din Călimănești, din spatele izvorului 7 și se termină în spatele Hotelului Trăian Căciulata.

Am venit repede la hotelul unde am fost cazați, pentru că deja se înoptaseră de-a binelea. Nu se putea vedea nimic. Doar liniștea serii și ciripitul păsărilor ce pregătea deja de culcare.  A venit diriginta și ne-a întrebat cine vrea să meargă la slujba de seară la Mănăstirea Cozia. Distanța dintre hotel și mănăstirea era de un 1 km, puteai să parcurgi în 25 de minute. 

Ne-am dus cu ea câțiva colegi la slujba de seară, afară era de o frumusețe minunată. Se auzea bătăile clopotului, anunța că slujba se începe. Afară era răcoare, s-a simțit miros de tâmâie de la îndepărtare. 

Slujba era frumoasă, liniștea și pacea care o transmiteau măicuțele îți vibra tot corpul și sufletul. S-a încărcat cu o energie pozitivă și cu un optimism pentru restul vieții. 

Diriginta ne-a anunțat că v-om pleca mai departe pe la ora 8 dimineața. Ne-a anunțat să ne trezim pe la ora 7 dimineața și să ne pregătim de plecare. Drumul avea să fie lung și obositor. Mai aveam de vizitat câteva Mănăstiri din regiune și sunt multe la număr. Trebuia să le vedem pe toate. Erau planificate încă de la plecarea din Brașov.

Continuarea acestei călătorii vă voi povesti în a doua parte a jurnalui, și ce s-a întâmplat pe parcusul excursiei noastre.

                                 Va continua! Scrisă de Boguș Elena