"Scriitorul adevarat este un om singur.Şi, pe masură ce creşte în ochii celorlalţi, se confundă tot mai mult în sigurătate. Iar dacă este suficient de bun,în fiecare zi este nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. Pentru un scriitor adevărat,fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins.Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş...." Ernest Hemingway
18 septembrie 2021
Review Book: How to write well. The Classic Guide for Nonfiction Writers by William Zinsser
12 septembrie 2021
Recenzie de carte: Cum sa scriem bine. Ghidul clasic pentru scriitorii de nonfictiune de William Zinsser
28 august 2021
Travel diary part two.
The next day we woke up at 7:00 in the morning. I woke up with an indescribable mood, with a state of peace and tranquility in my soul. I had a great desire for adventure and travel.
I had breakfast and set off. We didn't have time to go to the local museum because it was already late. But we didn't have time the next day either because we had to go on the road, because we had so much to see.
I heard the voice of the conductor shouting that it was time to leave. Everyone was in the coaches a long time ago, they were waiting for us to get on. I ran to the bus and set off.
Our destination was Turnu Monastery, we found out that it is one of the monastic hearths of spiritual-Christian sea, in the Diocese of Râmnicu, located in a secluded place on the left bank of Olt, under Mount Cozia, two km from the foundation of Voivode Mircea cel Batran, Cozia Monastery.
Access to the monastery has been particularly difficult for centuries. From the south, you can reach Jiblea by boat, and from Cozia, by boat over Olt, then from below along the river: to the north, the only connection was formed by the paths that climbed to the top of the mountain and descended to the villages of Lovista.
The name of the Monastery comes from a massive tower, on the rock called "Pisof lui Teofil", built in the second century by the Roman legions from the Arutela Camp, whose ruins can still be seen in Poiana Bivolari, below the current hydroelectric power plant. At first it was called "Hermitage after the tower", then Turnu Hermitage, and finally "Turnu Monastery".
Currently, more than 25 monks and brothers live in Turnu Monastery, working and praying. We found out from our guide that near this old monastic settlement are still preserved some famous historical vestiges such as: "Arutela", the stone rock called "Masa lui Trăian" and the thermal baths from Bivolari on the left bank of the Olt .
After we parted from these beautiful places the next destination was the Ostrov Hermitage. Ostrov Monastery is a convent of nuns, dedicated to the Nativity of the Mother of God and is located on an island of the accumulation lake of the Călimănești hydroelectric power plant on the Olt River, being connected to the spa resort Călimănești- Căciulata by a bridge 5 km to the CFR Călimănești-Jiblea stop.
By the time we reached the Ostrov Monastery, one of the coaches had broken down. He just stopped to change the wheel. We were told to go outside until the wheel was set and not to go anywhere. Let's sit by the bus.
But some naughty children disappeared from the buses. Adults began to fidget to ask if anyone had seen them. We didn't see them. But I think someone saw them but doesn't want to say, for fear of having problems with them. Eventually, those who saw them said they went to the nearby store.
Two adults went after, and they weren't there. Those in the store said they did not see any students entering the store. A police car passed us. A policeman in the car asked us if we had any problems.
We did not want to involve the police in the disappearance of the 3 naughty people who left the bus. From a distance you could see the teacher and the 3 students who left without announcing. Meanwhile, the driver finished mounting the bus wheel, things rushed a lot because of the students who left without the teachers' knowledge. We announced to get on the buses to go to the Ostrov Monastery.
The church is rebuilt on the site of an older church from the 14th or beginning of the 15th century, between 1520-521, being founded by the ruler Neagoe Basarab and his wife, Mrs. Despina.
From the 16th century until 1980, the Ostrov Hermitage was a nunnery. In this hermitage, Neagoe Basarab's wife, Mrs. Despina with the name of Platonida, and the mother of Mihai Viteazul, who took the name of Teofana, became monks.
Lunch was approaching, I understood that we would eat at Râmnicul Vâlcea and we would visit the Archdiocese of Râmnic. We stopped at a downtown cafe and bought myself some food. I sat at the table, had a hot tea and a very tasty sandwich that I couldn't finish. After we finished eating, we left in the direction of the church.
In the western and mid-northern part of the picturesque town of Râmnicului Vâlcea, just below the "Capela" hill, at the foot of the beech forest, three churches were built, several buildings and a beautiful orchard with trees was planted.
This corner of the city, as it has been presented over the centuries and as it is presented today, was and remains a place of silence for the souls of believers. The Archbishop's Residence of Râmnicu has the following buildings: Bolnița Cathedral, the Chapel, the Episcopal Palace, the annex buildings, the Antim Ivireanul Cultural-Religious Complex.
After I left the Archbishop's residence, it was past 3:00 pm, I left for the Curtea de Argeș Monastery, located at the end of a boulevard with three hundred-year-old trees. Curtea de Argeș Monastery is the most important place of pilgrimage and prayer in Argeș County, dedicated to the "Assumption".
Founded during the reign of Neagoe Basarb, between 1512-1527, the monastery is part of the most famous Romanian legend. "The legend of Master Manole", also known as the Episcopal Church, because it was the episcopal see between 1739 and 1748.
The "Legend of Master Manole" to which the name Curtea de Argeș Monastery is linked says that the ruler had hired the greatest craftsmen to build the place of worship.
But what they built during the day collapsed at night. One night, Manole dreamed that if he built his wife in one of the walls, the building would last. The next day, when his wife Ana brought him food, Manole built it on the south side. When everything was ready, Neagoe Basarab was impressed by the beauty of the Monastery, ordered the servants to take the stairs leading to the roof so that the craftsmen could not go down and make another more beautiful church.
Then Manole made wings out of the sieve to fly, but he collapsed. It is said that in the place where it touched the ground came a spring that represents Manole's tears. In fact, the spring is right near the Monastery.
Another legend refers to the relics of Saint Filofteea, a 12-year-old girl, whose remains are deposited in the chapel of the Monastery. It is said that the little girl went with food to the workers hired by her father.
One day, however, she gave the food to the beggars she met on the way. Then her father killed her with an ax. The girl's body could not be lifted from below until the name of Curtea de Argeș Monastery was mentioned. For this reason, the priests decided to take the relics to this monastery.
Among the monuments that have been built over the years, the Curtea de Argeș church is the most valuable church art and architectural construction in Wallachia.
After leaving the Curtea de Argeș Monastery, we headed to another monastery of historical and religious importance, which we heard more often: Surpatele Monastery, located in the commune of Frăncești, Surpatele village in Vâlcea County, 12 km Babeni train station and 3 km from Dintr un Lemn Monastery, it is dated to the beginning of the 18th century and is inscribed in the list of historical monuments. The monastery was built on the site of another church founded during the time of Neagoe Basarab, by Tudor Dragoescu and his brother Stanciu, a boyar from the Buzeşti family.
Between 1703-1706, Mrs. Maria, the wife of Prince Constantin Brâncoveanu, rebuilt the foundation of the old church, while building around it all necessary for an important monastery. This Brâncovenească monastery is dedicated to the Holy Trinity. Later, in 1815, it was repaired and repainted by the painter Gheorghe Gherontie, from Hurei. Until 1872, Surpatele Monastery had a rich activity both spiritually and in the cultural-artistic field: there were church workshops, and the writer and musicologist Anton Pann worked here at Dintr un Lemn Monastery as a music teacher and as a teacher. translator of religious books between 1837-1850.
The church of Surpatele Monastery is a typical monument of Brancoveanu architecture. The interior is divided into altar, nave (much more spacious than the narthex) and narthex. The nave is separated from the narthex by a thick wall with a large opening in the middle.
Surpatele Monastery has a rich dowry of scents that is still in the museum's museum collection as well as in other museums in the country. Among these we mention: the Art Museum of Bucharest (Gospel printed in Bucharest in 1693 covered in gold; gilded silver candle) and the Museum of Art Brâncovenească Mogoșoaia (a silver disc, silver nafornita, richly ornamented depicting the Holy Trinity).
We still have to visit another beautiful monastery that we finally left to visit, it is the Dintr un Lemn Monastery located about 25 km south of Râmnicul Vâlcea and 12 km north of Babeni, in the Otasaului valley, in the commune French. According to an old local tradition, it was created in the first decades of the 16th century, by building a single oak material in this place. It was erected in honor of the Icon of the Mother of God, the icon that is still preserved today in the stone church of the monastery. Based on this tradition, the monastic settlement here is called Dintr un Lemn.
The beginnings of the Dintr un Lemn Monastery are linked, as we have seen, to some traditions or legends that undoubtedly preserve some of the truth. The first document in which the name of the monastic settlement here appears is dated April 20, 1635. In another testimony written on November 27, 1640, Matei Basarab says that he built the monastery "as a foundation". He inspired her among the monasteries he founded.
At the end of our adventure we left with a peaceful heart, we visited the most beautiful places and we were left with unforgettable memories for us.
If you want to make a foray into history, I invite you to get in the car and visit them.
At every monastery we passed we prayed for our loved ones, we put a candle to health and the dead. It was a blessing for us to visit these monasteries of the soul. We charged ourselves with positive energy, peace and peace of mind. It was something beautiful and wonderful that I will never forget this beautiful experience. We left our last monastery it was already 18:00, we hurried to get home. We were tired and exhausted from so much road but happy that we enjoyed so many wonderful and beautiful views. I never forgot this trip. I was very happy to have been and visited these places of great holiness.
We arrived in Brașov at 21:00, we said goodbye to each other and wished each other the best. And we ran to the train to catch the last one to St. George. We bought tickets, and we were already on the train.
At 22:00 I was at Sfântul Gheorghe. Our legs hurt, we were tired, but this fatigue is worth anything in the world. For I knew somewhere in my subconscious that this adventure would never happen again. A new day in our lives begins tomorrow.
Written by Elena Bogus
21 august 2021
Jurnal de călătorie partea doua.
A doua zi ne-am trezit la ora 7:00 dimineața. M-am trezit cu o dispoziție de nedescris, cu o stare de pace și liniște în sufletul meu. Am avut o mare dorință de aventură și călătorie.
Am luat micul dejun și am pornit la drum. Nu am avut timp să mai trecem și la muzeul din localitate că era deja târziu. Dar nici a doua zi nu am avut timp pentru că trebuia să plecăm la drum, că aveam atâtea de văzut.
Am auzit vocea dirigintei care striga că e timpul de plecare. Toți erau în autocare demult, ne așteptau pe noi să urcăm. Am fugit către autocar și am pornit la drum.
Destinația noastră era Mănăstirea Turnu, am aflat că este una dintre vetrele monahale de mare spirituală-creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului, sub muntele Cozia, la doi km de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia.
A mai rămas să vizităm încă o mănăstire frumoasă care am
lăsat-o la urmă să o vizităm, este Mănăstirea Dintr-un Lemn situată la
aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicul Vâlcea și la 12 km nord de Babeni,
pe valea Otasaului, în comuna Frăncești. Potrivit unei vechi tradiții locale, ar fi luat
ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest
loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei
Maicii Domnului, icoana ce se păstrează și azi în biserică de piatră a
mănăstirii. În baza acestei tradiții așezarea monhală de aici poartă numele
Dintr-un Lemn.
Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, așa
cum am văzut, de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte
din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal de aici
poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie scrisă la 27 noiembrie
1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea „de snoava de temei”. El o
inspiră printre mănăstirile pe care le-a întemeiat.
La sfârșitul aventurii
noastre am plecat cu inima împăcată am vizitat cele mai frumoasă locuri
și am rămas cu amintiri de neuitat pentru noi.
Dacă vreți să faceți o incursiune în istorie vă poftesc
să vă urcați în mașină și să le vizitați.
La fiecare mănăstire pe la care am trecut ne-am rugat pentru cei
dragi, am pus câte o lumînare la sănătate și la morți. A fost o binecuvântare
pentru noi că am vizitat aceste mănăstiri de suflet. Ne-am încărcat cu energie
pozitivă, liniște și pace în suflet. A fost ceva frumos și minunat că niciodată
nu voi uita de acestă experiență frumoasă. Am plecat de la ultima noastră
mănăstire era deja ora 18:00, ne grăbeam repede ca să ajungem acasă. Eram
obosiți și epuizați de atâta drum dar fericiți că ne-am bucurat de atâtea
priveliști minunate și frumoase. Nu am uitat această călătorie niciodată. M-am
bucurat enorm că am fost și am vizitat
aceste locuri de o sfințenie mare.
Am ajuns la Brașov la ora 21:00, ne-am luat rămas
bun unii de la alții și ne-am urat cele bune. Și am fugit către tren ca să-l
prindem pe ultimul care pleacă către Sfântul Gheorghe. Am cumpărat bilete, și
deja eram urcați în tren.
La ora 22:00 eram la Sfântul Gheorghe. Ne
dureau picioarele, eram obosiți dar această oboseală merita orice pe lume. Căci
știam undeva în subconștienț că această aventură nu se va mai repeta niciodată.
Deja de mâine se începe o zi nouă în viața noastră.
14 august 2021
Travel diary part one
10 august 2021
Jurnal de călătorie partea întâi
De data aceasta nu o să-l mai numesc articol, ci jurnal al călătoriei mele. Această experiență pe care am avut-o în perioada cât am fost elevă la liceu nu o voi uita niciodată. În jurnalul pe care îl scriu zilnic încerc să notez fiecare moment din viața mea, fiecare experiență plăcută și mai puțin plăcută.
M-am gândit că voi
despărți acest jurnal al călătoriei mele în două părți: de fapt cele două zile
pe care le-am avut în excursie.
România nu numai este o
țară frumoasă din punct de vedere geografic, cultural sau istoric, este bogată
și din punct de vedere religios, cu
culte religioase: mănăstiri și biserici construite după câderea comunismului.
Aici vreau să vă
povestesc mai pe larg despre experiențele mele după ce am vizitat câteva
mănăstiri din acea perioadă. Această
excursie pe care am făcut-o în vara anului 2001, pe data de 19 / 20 iunie cu
colegii de clasă și Asociația Culturală Creștină Justian Teculă am luat-o pe
drumul mănăstirilor. Două zile în natură și liniște. În acestă călătorie au
fost mai mulți copii decât adulți, au fost diriginții de clasă.
Cu 2 zile înainte de-a
pleca în această minunată călătorie, am fost anunțați de către dirigintă să ne
pregătim emoțional, sufletește și cu banii și băgaj că vom avea 2 zile de
neuitat.
Prima zi : Sâmbătă dis-dimineață mi-am făcut
bagajul pentru a pleca într-o călătorie de neuitat, mi-am luat strictul
necesar, haine groase, banii pentru cheltuielile necesare, mâncare, apă și
multe altele de care aveam nevoie. M-am bucurat enorm de mult. Mi-am anunțat
părinți că voi pleca într-o călătorie frumoasă cu clasa și diriginta.
Mi-au permis să plec. Mi-au spus să am grijă de mine. Eu m-am
bucurat. La ora 8 deja eram la Gara
Feroviară cu bagaje cu tot și o stare emoțională de nedescris. Deja diriginta
și câteva persoane erau la gară mă așteptau să vin ca să cumpărăm bilete de plecare
la Brașov. Emoțiile și agitația erau la cote maxime.
Trenul către Brașov l-am
avut la ora 8:15. Am avut timp să ne cumpărăm bilete și să ne mai cumpărăm câte
ceva pentru a ne simți bine. Am auzit din depărtare trenul, emoțiile creșteau
din ce în ce mai tare când trenul se apropia de peron.
Am așteptat să iasă
pasagerii din tren și să urcăm noi. Am sperat că nici un eveniment nu se va întâmpla în această călătorie, dar de unde că
s-a întâmplat multe și am să vă povestesc ce anume. Au fost cele mai memorabile
momente din viața mea. Am ajuns la Brașov aproape de ora 8:40. Am coborât năvălă din tren și fuga să ieșim
din CFR, că să ne ducem direct la autobuzul
care ne aștepta. Din depărtare am văzut
autobuzele și mulțimea din jurul lor. Ne așteptau pe noi.
Erau două autobuze cu
copii și adulți care ne supravegheau pe parcursul călătoriei noastre. Mai
târziu am aflat că această călătorie a noastră a fost organizată de Asociația
Culturală Justian Tecula din Sfântul Gheorghe. Dar autobuzele erau din Brașov.
Ne-am bucurat pentru această excursie de două zile. Ne-am ales locurile de
lângă geam ca să admirăm frumusețea de afară.
Ghidul nostru ni s-a
prezentat și ne-a explicat traseul nostru pe care l-am avut pe parcusul celor
două zile în excursie.
Din păcate nu am reținut
chiar toate numele lor pentru că am mers acolo pentru prima dată.
Vroiam să-mi notez impresiile mele despre locurile pe care le-am vizitat, ca să nu uit nici un detaliu. Am plecat din Brașov, în fața noastră se deschidea niște locuri foarte frumoase și vii, peisaje pe care nu le-am văzut niciodată până acum. Munții, pădurile întinse, șese, și în special sate și orășele mici. Am luat în direcția Râmnicul Vâlcea.
Înainte nu știam nimic
despre această mănăstire, pentru că nu ne-a spus nimeni despre ea. Noroc că am
avut un ghid care ne-a povestit câte ceva despre mănăstire.
Mănăstirile sunt înconjurate
de liniște și oferă credincioșilor care ajung acolo în pelerinaj posibilitatea
unei regăsiri spirituale și un minunat loc de rugăciune. Am să vă povestesc pe
rând despre fiecare loc pe care l-am vizitat. Merită de vorbit despre ele dacă
vreți să le vizitați. Aveți ce vedea.
Am mers în direcția
Râmnicul Vâlcea, lăsând în partea stângă Curtea de Argeș pentru a doua zi.
Prima mănăstire care am
vizitat-o a fost Mănăstirea Hurezu, încă de la intrarea în mănăstire
ne-a întâmpinat mirosul de tămâie și liniștea de acolo. Te puteai încărca cu
energie pozitivă cât erai la mănăstire. Fiecare mănăstire pe care am vizitat-o,
transmitea o energie aparte, liniște, pace și pozitivitate.
Ghidul ne-a povestit
istoria acelui loc minunat. Am ascultat
cu mare atenție fiecare lucru care ne povestea ghidul nostru. Ce am reținut
este că Mănăstirea Horezu( Hurezi) a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu
în anul 1690-1697. Printre mănăstirile istorice Hurezi este considerată ca
fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectură definitoriu pentru „stilul
brâncovenesc”. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului
și neamului. Mai este și o legendă de unde se trage numele mănăstirii. Legenda spune că de teama turcilor, meșterii
lucrau numai noaptea când cântau huhurezii, de aici se trage și numele mănăstirii.
Prin toate aceste mărturii
istorice și frumuseții artistice, mănăstirea Huruzei este una dintre cele mai
convingătoare opere ale creației spirituale multiseculare pe care marele
istoric Nicolae Iorga a numit-o printr-o fericită fromulare în lucrarea „Bizanț
după Bizanț”, continuatoare a civilizației romane, ale cărei moștenitori în
Europa de Răsări sunt romanii.
Mai departe vă las pe
voi să descoperiți singuri această frumusețe rară a Mănăstiri Horezu aveți ce
vedea și să descoperiți.
Drumul era plin de
râsete și jocuri. Nu ne-am plictisit deloc. A fost vesel pe parcusul drumului
până la distinație. Drumul a fost ușor și intrigant fără nici un incident
neplăcut.
La plecare de la
mănăstire, pe partea dreaptă se vedea Cheile Oltețului și Peștera Polovragi,
alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în Oltenia, pe
teritoriul județului Gorj. Ghidul nostru ne-a spus multe lucruri interesante
despre aceste locuri, dar din păcate nu am avut timp să le vizităm, pentru că
am avut alte locații care ne așteptau să le vedem.
Următoarea noastră este destinație, Mănăstirea Bistrița
și Mănăstirea Arnota, ambele mînăstiri se află la distanță mică una de
altă, imposibil să nu treci și să nu le vizitezi pe ambele.
Mănăstirea Bistrița,
ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craioviști și frații săi, Pârvu
vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii
1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din
județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume.
După anul 1989, viața monahală a capătat noi valențe. Din
anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota
prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
Mai bine vă las să o
descoperiți singuri această minunăție lăsată decătre mai mari ctitori ai
neamului nostru pentru noi.
Fiecare mănăstire are o
istorie frumoasă și interesantă, despre care este mult de povestit și de relatat. Mai
bine vă las pe voi să faceți o incursiune în istorie a acestor locuri minunate despre
care vă povestesc.
Impresiile sunt mari și
frumoase greu de relatat, dar este minunat să le vizitezi. După aceea am luat-o către Schitul
Pătrunsa și Schitul Pahome și un alt schit Bradul Gurguiata-Vâlcea, care ne
era în drum. Am zis păcat să nu trecem și să nu
vedem aceste schituri.
Schitul se păstrează și astăzi
în stare bună și este declarat monument istoric.
Următorul schit pe la
care l-am vizitat este Schitul Pahomei care, este situat pe teritoriul
localității Băile Olănești, din județul Vâlcea, această așezare monahală, trece
pe un drum foriestier practicabil și accesibil și cu mijoace auto, până la
Izvorul Frumos, care țîșnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri,
pe care este clădită biserica schitul, având hramul „Sfântul Prooroc Ile
Tesviteanul”.
Din pisania actuală a
schitului rezultă ca întemietori sunt Pahomei monahul și Sava Haiducul în anul
1950, justificându-se numele de Schitul de la Izvor Frumos.
Biserica construită sub o mare stâncă (pe care se află chipul Domnului), având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, își așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.
Iar despre Schitul Bradul am să vă povestesc pe scurt câteva informații care mi-au fost relatate de către ghidul. Nici nu știu ce să vă povestesc că sunt multe de povestit. Dar am să încerc să povestesc ceva interesant și util.
Schitul Bradu este un schit ortodox aflat în localitatea Gurguiata, la mai puțin de zece kilometri de stațiunea Băile Olănești, în județul Vâlcea. Aflat la o distanță de aproximativ 25 de kilometri de orașul Râmnicul Vâlcea, schitul este așezat în mijlocul pădurii, într-o zonă foarte retrasă. Ultimii trei kilometri nu pot fi parcurși cu mașina, pelerinii trebuind să meargă pe jos această distanță.
Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi, numit "Schitul de sub Râpa Bradului",închinat tot Sfântului Ioan Botezătorul, care exista deja în anul 1737. Schitul cel vechi, construit din lemn, a fost înălțat de pustnicii locului, înainte date de 15 iulie 1737, când este menționat de un document al vremii.
După ce am terminat de vizitat schitul ne-am dus către autocar ca să continuăm călătoria noastră până la Căciulată. Mai avem de parcurs câteva locații interesante.
Pe drum am aflat de la dirigintă că Băile Olănești, localitatea mai este supranumită și izvoarele de aur, nume datorat izvoarelor minerale iodurate bromurate, sodice, calcice, sufluroase și clorurate, hipotone sau izotone. Am trecut prin Olănești, apoi prin Valea Cheii în fața noastră în partea dreapta ni se arata în zare Mănăstirea Sărăcinești.
Din păcate planul nostru nu a fost să vizităm
această mănăstire, dar cineva a dorit să trecem pe la ea să o vizităm, dar în
grabă că timpul ne presa pe toți. Aveam multe de văzut.
Nu prea am știut de mănăstire mai nimic, doar
m-am informat de pe internet câte ceva interesant. Ce pot să zic în câteva
cuvinte despre ea, este frumoasă și priveliștea era de nedescris.
Aici, la confluența râului
Olănești cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964
s-a numit Saracinești așa cum glăsuiește pisania, de aproape 300 de ani, în
bătaia vânturilor și vijeliilor Biserica fostei Mănăstiri Sărăcinești.
Ghidul nostru ne-a zis că
a fost o mănăstire de călăgurițe până în jurul anului 1860, după aceea a fost o
mănăstire de călugări până în 1873. Din 1873 până în 1913 biserica a fost
filială a parohiei Cheia iar casele au adăpostit școala primară la care veneau
elevi din satele vecine: Păusești, Olănești și Cheia.
Iar din 1913 până în 1960
a fost mănăstire de călugărițe, când a fost desființată în mod abuziv. În
prezent biserica deservește credincioși din satul Valea Cheii iar casele au
fost transformate în cămin pentru bătrâni. Proprietatea mănăstirii ( biserică
și incinta) nu a fost retrocedată nici astăzi în ciuda demersurilor făcute.
Direcția noastră Mănăstire
Govora care era plănuită demult. Mănăstirea Govora, ultima locație
era Mănăstirea Cozia, Căciulata care era destinația finală. Mănăstirea de
maici, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Govora este
amplasată la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihaiești din județul
Vâlcea la 6 km de Băile Govora și la 18 km de Râmnicul Vâlcea, pe fosta moșiei
Hinta.
Faptul prin care Govora
a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc și pentru care
avea să se înscrie pentru totdeauna între mănăstirile de cultură din țară a
fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut cu porunca și cu
cheltuiala înțeleptului voievoid Matei Basarab și cu osteneala egumenului
Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.
Mănăstirea Govora rămâne
în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română de la
Govora după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a
funcționat vechea tipografie mai există și astăzi.
La Govora, loc de
rugăciune, de meditație și de cultură, întâlnești la fiecare pas istoria
patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievoizi, care au stat de strajă apărând bătrânele hotare
ale țării și dreapta credință.
Acest așezământ își așteaptă vizitatorii în atmosfera specifică de liniște și pace.
După ce am vizitat Mănăstirea Govora, următoare noastră destinație era Schitul Cornetul, fost schit de călugări, azi Mănăstirea Cornetul cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezător", a fost ctitorit de vornicul Mareș Băjescu și soția sa Maria, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În anul 1808 a fost distrus de un incediu, fiind refăcut și zugrăvit în 1835. În anul 1898 s-a construit calea ferată și tunelul care trece pe sub porțile din fața bisericii fiind necesară demolarea chiliilor. Din vechile clădiri a rămas numai un foioșir, zidurile și turnul de apărare de la nord și est de biserică.
Cupola și o parte din altar au fost dărămate în 1916-1918 și refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 160 de către Direcția Monumentelor Istorice. Pictura este lucrată în fresca, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul în 1835 de starețul Irinarh.
După aceea ne-am îndreptat către Mănăstirea Frăsinei, Biserica Mănăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădirii, în forma de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între 1860-1863, an în care o sfințește. Pictura, făcută în ulei de Avachian. Această biserică este monument istoric.
Vă las pe voi dragii mei cititori să o descoperiți singuri prin frumusețea ei interioară și exterioară vizitând-o.
Ne-am dus la Căciulata, deja se făcuse târziu. Aceasta era destinația finală pe ziua aceea. Ne-am cazat la un hotel.Ne-am odihnit nițel, am luat cina împreună. După aceea ne-am plimbat prin oraș. Afară era o vreme răcoroasă și noroasă. Dar nu a plouat. Ne-am pornit pe jos la Mănăstirea Cozia, situat la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești Căciulata pe malul drept al Oltului și la 20 km nord de Râmnicul Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia, cu hramul Sfânta Treime, la început a fost cunoscut de Mănăstirea Nucet, abia mai târziu primind numele de Cozia, după muntele din vecinătate.
În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărița după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a dormitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.
M-a impresionat pictura bisericii foarte mult. Am aflat mai târziu de la o măicuță, pictura bisericii a fost făcută în frească, în 1390-1931. Aceasta s-a păstrat în pronaos. În naos și altar pictura a fost lucrată tot în frească, în 1707, cu prilejul lucrărilor de reparații făcute în ansamblul monahal de pe vremea harnicului Șerban Contacuzino. A fost refăcută de Preda zugravul și de fii săi, Ianache și Mihail. În 1984-1986 a fost restaurat întreg ansamblul mural.Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, încojurat de frumuseți naturale ispititoare. Monarhii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrana este fără carne.
-
Am citit această poveste despre valorile umane scris de Mimo. Vreau să o împărtăşesc prietenilor mei care îmi vizitează blogul meu. Ilus...
-
Uite așa îmi vin idei de a scrie poezii și proză care îmi trec prin gând Ea mă inspiră și mă pune la muncă. Ca să-mi descopăr talentel...
-
Prima zi de Colocviu În data de 25-26 mai 2012, la Chişinău, s-a început Colocviu Ştiinţific cu participare internaţională,...