17 august 2020

LOGODNA ȘI PETRECEREA DE LOGODNĂ!


Următorul articol pe care îl voi prezenta este Logodna și petrecerea de logodnă și alte teme care ține de tradiție, dotă(Mahar) și de nuntă în Oman.
De când am venit în Oman, am participat la multe nunții omaneze, și una dintre ele, este nunta mea, toate sunt la fel doar diferența că viitoare mireasă poate schimba stilul logodnei și a nunți sale.
La ce vârstă se pot însura/mărita musulmani?
În Oman, tinerii musulmani  îndată ce ajung la vârsta potrivită( vârsta potrivită se începe de la majorat când tinerii omanezi sunt gata și pregătiți să înceapă o viață de familie), pentru căsătorie, el/ea va indica în mod direct dorința lor de a-și întemeia o familie cu tânăra/tânărul ales.
În Islam, căsătoria este precedată de o logodnă. Nu este o vârstă specifică când tinerii se pot căsători, atunci când sunt pregă să o facă atunci le cer mamelor să le caute o candidatură potrivită pentru a se căsători, e dorința lui/ a ei, de a se căsători, e datoria părinților, mai exact a mamei, de a-i găsi o mireasă/ mire potrivit(ă).
Căutările se desfășoară mai întâi în cadrul familiei și apoi în exteriorul ei. Mai sunt cazuri în Oman, chiar și azi, majoritatea arabiilor sunt căsătoriți cu rude de gradul 2 sau 3, lucru nu tocmai bun, dacă ne gândim la problele genetice ce pot genera viitorilor copii. Din păcate nu au copii, din cauza această sau cine știe?!
Dar sunt excepții, dar majoritatea tinerilor se căsătoresc din dragoste și din respectul față unul de celălalt.
După găsirea unei pretendente, mamele tinerilor se pun de acord și apoi își anunță bărbații din familie. Ambele părți se interesează unul celălalt. Se verifică foarte minuțios, dacă sunt dintr-o familie bună, dacă nu sunt probleme cu băutura sau cu violența în familie.
Dacă ambele părți sunt de acord, se poate face publica logodna, se începe aranjamentele pentru căsătorie prin stabilirea dotei, zilei de nuntă, a ceremoniei, etc.
Am avut noroc să urmeasc toată procesiunea, în familia noastră a avut loc nunți și una din ele a fost nunta mea.
În primul rând, ce doi s-au întâlnit în familie să se cunoască, dacă se plac sau nu. Dacă băiatul îi place de fată, atunci el acceptă, dar și fată are un cuvânt de spus, aici nu numai băiatul decide, dar și fata decide.
Dacă ambele părți sunt deacord cu această alianță atunci are următorul pas, întâlnirea celor două familii care este importantă într-o familie arabă musulmană.
Și fata are dreptul să-și aleagă bărbatul cu cine să se căsătorească. Dacă nu-i place atunci refuză să se mărite cu el. De când sunt în Oman am întâlnit multe cazuri, mireasa a refuzat sau nu i-a plăcut de mire și viceversa.
Logodna constă în cererea în căsătorie a unei femeie anume, cererea formulate de către bărbat, și în prezentarea propriei sale situații către femeia respectică și familia acesteia, precum și în negocierea contractului de căsătorie. După ce părțile cad de acord asupra tuturor condițiilor, cei doi, logodnicul și logodnica, se pot vedea reciproc, pentru a se cunoaște mai bine.
Dar cei doi nu vor fi lăsați singuri în acest stadiu pentru a nu se crea situații neplăcute.
Pentru ca acel contract să fie valabil nu trebuie să nu existe piedici în calea căsătoriei, ca cei doi tineri trebuie să fie deacord, să fie îndeplinite formalitățile sale legale și să fie stabilită dota( mahar).
Sunt și cazuri când sunt piedici în căsătorie, dar asta se întâmplă foarte rar, pentru că ambele părți vor ivita să se întâmple asta.
Eu voi enumera doar două tipuri de piedici:

  • Prima piedică este permanentă: înrudirea de sânge sau prin alianță, colactație sau consumarea în perioada de continență. 
  • Iar a doua temporară: religie mixtă, poligamie, înrudirea între soțiile aceluași soț, perioada de continență sau tripla repudiere.
Potrivit Coranului, căsătoria nu este posibilă cu așa numitele "persoanele interzise,"numite în araba "maharim". Aceste persoane sunt: ascendenții și descendenții precum și soțiile acestora, sora și descendenții surorilor și fraților, mătușile, surorile și mătușile ascendenților, soacra și descendenții soției. Căsătoria între veri fiind posibilă.
Dar însă nu este permisă căsătoria simultană cu două femei rude de sânge, prin alianță "de lapte."
Atât pentru logodnic cât și pentru logodnică există posibilitatea de a rupe logodna. Astfel, dacă acest lucru se întâmplă, este de datoria tinerei să înapoieze familia cadourile pe care le-a primit de la această.


Petrecerea de logodnă


De fapt, cele care se ocupă de organizarea logodnei și a nunții se ocupă ambele părți împreună cu tinerii logodnici, care conform Coranului și a tradiției se ocupă de casă și de copii.
Logodna se ocupă familia logodnicei, se înțeleg unde să o facă. O fac acasă la logodnică sau închiriază un local pentru petrecere. În Oman așa se numesc Hall-uri, sunt Halluri mari și mici, în funcție de numărul de invitații. Sunt frumoase și extravagante, scumpe și ieftene. 
Aici e alegerea viitoarei miresei. Am fost la multe logodne în Oman, și toate erau diferite de la simplu până la extravagant. Dar toate sunt frumoase.
La mine a fost simplu și acasă. Darurile de nuntă au fost duse acasă. Dar la rude din partea soțului au fost făcute în localuri. Și foarte interesante și frumoase.
O femeie, care se căsătorește cu un bărbat, primește zestre de la mire, o zestre-mahar, în limba arabă care este proprietatea ei exclusivă. Această zestre, precum și suma în caz de divorț, și alte condiții negociate cu mirele sau cu cineva din partea mirelui. Această negociere ar trebuie să facă tutorele( tata, unchi sau frate mai mare)miresei.
Cu o zi înainte de-a veni familia mirelui să o ceară pe fată în căsătorie, fetele și femeiele din casă pregătesc bucate tradiționale arăbești, pregătirile sunt întoi, e mare forfotă în casa fetei.
În ce constă pregătire, familia fete, aranjează în casă sau se aranjează în localul ales de viitoarea mireasă. Stilul logodnei tot e la alegerea tinerei miresei. Aranjamentul floral, decorațiuni, lumini colorate, muzica arabească ca fetele tinere nemăritate și cele măritate să danseze.
Tânără logodnică petrece toată ziua la salon pentru a se face frumoasă. Da aici să spun, în Oman saloanele de înfrumusețare are un pachet pentru tinerele care se căsătoresc. Și eu am avut parte de așa ceva. Își cumpără o rochie simplă sau o rochie stil tradițional Omanez la alegere de fapt. Eu voi vorbi despre stilul vestimentar al miresei și a mirelui în alt articol despre trusoul lor, ce conține și multe altele.
Cel mai important să fie pe masa de logodnă, cafeaua omaneză, cu curmale, apa, fructe, halawa omaneză, care nu lipsește din casa localnicilor. Ea este la evenimentele speciale de sărbători, la logodne, nunți și funerale.
Invitații noștri sunt invitați la ora 20:00 la logodnă. Sunt serviți cu cafea omaneză, curmale, apa, fructe halawa omaneză. Pe la ora 21:00 apare și logodnica noastră de la salon, apoi se servește cina pentru invitații, aperative, sau orez cu carne, la alegere și depinde de bugetul fiecăruia.
Referitor la mâncare la fel voi vorbi despre mâncare la nuntă și logodnă.
Toți invitați noștri se apropie de logodnica noastră pentru a o felicita și a-i ura căsnicie fericită.Se fotografează împreună. Deja zestrea miresei este adusă înainte de logodnă sau în timpul logodnei .
În fucție de înțelegerea celor două părți. După ce se termină petrecerea de logodnă, urmează nunta. Nunta este la înțelegerea celor 2 soți când va avea loc. Poate să aibă nunta într-o săptămână, dar poate să aibă în 5 luni. Timp ca mireasa să-și pregătească trusoul, sau să-și găsească sală de petrecere sau acasă, unde va avea loc nuntă.
Așa arată o sală în pregătire înainte de logodnă și nuntă.


Va urma !!!


    




  

10 august 2020

Divorce (talaq, talaq, talaq)

In case you get married, if they don't get along, there is a possibility of divorce. Once married, if they do not get along, there is a possibility of divorce. Yes, it is allowed, but it is not encouraged. However, if the marriage no longer works and the divorce takes place, the woman is received back into the family. The families of Oman are very united. They are the basis of society.
Islam requires that spouses make the marriage contract permanent, so that the marriage is characterized by continuity, and the spouses remain together until death do them part. Marriage is called the solemn oath in Islam.
How is divorce pronounced and who pronounces it? In Islam there are two forms of divorce: The first is Talaq, pronounced 3 times by the husband. And the second is Khuf, the separation desired by the wife by the dissolution of the marriage by the judge.
I will make a brief presentation of the two forms of divorce because there is a lot to talk about here. I will talk about divorce in Islam another time, for us marriage and wedding traditions in Oman are important.
The divorce pronounced by the husband talaq, is known as repudiation (this being only a right of the husband; only the husband can repudiate his wife, not the other way around). The marriage is also dissolved in the event of the death of one of the spouses.
In the second form of divorce when the wife wants to divorce her husband. In case, if she discovers that her husband is a defect that cannot be cured or his healing is long lasting. Or if the husband has been absent for more than a year, in which case it is written to the husband either to come, or to take his wife where he is, or to separate from her.
If the husband does not want a divorce, the wife can still file for divorce in court because he cannot support her properly.
Although Islam accepts divorce, it still insists that husbands not rush to divorce, which is why it states that in certain situations, the husband cannot file for divorce.
In these situations they are: when the wife is in the menstrual period, when the sexual desire could not materialize between the two spouses, also the husband must have two witnesses when pronouncing the divorce.
Repudiation can be generated by the spouse only if the marriage has been consummated and results in the separation of the spouses during the so-called period of continence. It takes three months to see a possible pregnancy. If the woman is pregnant, a reconciliation is attempted.
The husband may remarry his wife even after a second divorce, however, if he divorced her for the third time, he may not remarry her, unless she marries. with another man, who later actually divorces.
Another question a good friend asked me: After divorce, who do the children stay with? In case of divorce, the children remain with the mother until adulthood. In case the mother remarries then the children go to the father. On this subject I want to talk more to be understood by my readers. In this sense, the Qur'an applies to the situation of very young children. Babies should be breastfed by their mothers for up to two years. For older children, traditional Islamic jurisprudence has established the following rules: Girls are in their mother's care until they reach puberty or remarry.
Boys remain with their mother until the age of seven or until they reach puberty. Here depending on how both parties understand each other.
In both cases, the legal guardian is their father. In practice, a woman usually returns to her parents after a divorce without her children; this will make it easier for her to remarry.

 What do women and men do after divorce? After the divorce, the woman returns to her parents, just as the man returns to his family until he marries again.
After signing the contract and making both parties aware of their requirements. Every Muslim strictly observes the Qur'an and teaches his younger generation to respect them and to follow them with holiness.
But what do women who have no parents or live far from them do? They certainly have a guardian (an uncle, a brother or a brother-in-law who has promised to take care of her and take care of her until she remarries) who can take care of her. But if in case they live far from family, then
they live alone, taking care of them.
I recently found out statistically about marriage and divorce in 3 years in Oman.






5 august 2020

Marriage in Islam (Nikah)

A long time, I decide to write article in english for people who doesn't  know romanian. I will start to talk about Marriage in Islam.

I started writing this article at the request of a good friend of mine, she wanted to know how weddings are done in Oman and if they look like our weddings.
Every article I write and publish on my blog will be written in subchapters. And the first chapter I will give a short presentation on marriage and divorce in Islam.
Now I want to start talking about the most important chapter that a wedding can not take place until the two sign the contract and here I will tell the conditions in case they divorce both young people before getting engaged and having a wedding.
Before I got married in Oman, I was curious about how the wedding, the wedding, and how it goes among the locals.
In the Sultanate of Oman, they have the most beautiful customs, but one of them, which any Omani family respects, is the wedding. To get to the wedding and the traditions in Oman, I will talk about marriage and all the formalities as it takes place in a Muslim country.
Oman is a Muslim country, with locals who respect the Qur'an and Islam.
Marriage in Islam is noble and generally necessary because it brings peace, procreation and the continuation of life with purity and responsibility. Marriage is an act of worship; it provides a legitimate relationship between a man and a woman, and most importantly, it provides a means for the fulfillment of the Divine purpose of mankind as viceroys of the Divinity through human making and relationships.
In Islam, marriage is one of the strongest relationships that religion emphasizes, encourages, and considers to be one of the Prophets' practices.
Islam attaches great importance to the requirements of marriage, the manners and rights of wives, so that marital stability and its perpetuation are guaranteed and a successful family is created, in which children can be raised in a stable psychological environment, in order to respect piety and moral integrity, promoting excellence in various aspects of life.
Arab culture is one of the few that still follows its traditions and respects it. For the Arabs, marriage, called nikah, is a very important event, religion imposing a series of strict rules for family life to occupy a primary place in the lives of citizens.
To do "Nikah" means to get married, and "talaq" means to divorce or dissolve the marriage.
Marriage to more than one woman at the same time polygamy is an old practice in human history and is permitted by Islamic law.
If the first wife was chronically ill or barren, then the man was allowed to marry another woman.
Do women live in the same house if the marriage is polygamous? In many cases, if the husband has many wives, they live in their homes, purchased by the husband. But it depends on each couple how they understand each other. Women live apart from each other with their children. In order not to provoke quarrels between them, because of each one has the right to be the mistress of the house and its household.
With the advent of Islam, Islamic law has tolerated polygamy, but a man can only have the right to four wives, and he must follow certain rules for such marriages.
Justice, in this context, applies to material things, such as expenses, equal distribution of wealth, gifts, leisure, house, car, money, traveling together. To be just and equal with all his wives. Give her attention, love, respect, and understanding and especially the intimate part. Let it be equal.
Regarding emotional problems, such as love or inclination of the heart towards one of the spouses to the detriment of the other, it is recognized that the man cannot control the heart or emotional feelings, because they are involuntary.
Adultery, cohabitation, and extramarital affairs are all forbidden in Islam, and the Prophet Muhammad took every measure to protect society from these social diseases, which, if widespread, would only harm and destroy individuals, families, and basic obligations. which hold society together as a whole.
Why is polygamy not allowed among women, as it is allowed for men?
Islam is the religion that reflects human nature. Generally speaking, the marriage of a woman with more than one man is a rare occurrence in the world and has hardly ever been promoted. Therefore, it can be assumed that it is not in accordance with the nature of a woman to be married to more than one man at a time. So it is not surprising that Islam is against it. An important factor is that man is obliged to support his children. If there was more than one husband, the paternity of any child could be questioned.
This would either lead to quarrels over children or avoid liability. Clearly, it would not be practical for more men to be common heads of households. Traditionally, in the case of the structure of matriarchal power, experience in pre-Islamic times has led to a disciplinary statement in society.
According to Sharee’ah, the marriage is made by the contract between the two spouses, with the consent of the woman's guardian and in the presence of two witnesses. Such a contract is complete even if there is no holiday or celebration.


 To be Continued!!

3 august 2020

Divorțul( Talaq, Talaq, Talaq)

Dar ce fac femeiele care nu au părinți sau trăiesc departe de ei?  Cu singuranță au tutore(un unchi, un frate sau un cumnat care a lăsat cuvânt că va avea grijă și răspunde de ea, până aceasta se recăsătorește) care să poată răspunde de ea. Dar dacă în caz trăiesc departe de familie, atunci ele trăiesc singure, având grijă de ele.
În caz că odată căsătoriţi, dacă nu se înţeleg, există posibilitatea divorţului. Odată căsătoriți, dacă nu se înțeleg, există posibilitatea divorțului. Da, e permis, dar nu e încurajat. Totuși în cazul în care căsnicia nu mai funcționează și are loc divorțul, femeia e primită înapoi în sânul familiei. Sunt foarte unite familiile din Oman. Ele sunt baza societății.
Islamul cere ca soţii să facă din contractul de căsătorie unul permanent, astfel încât căsnicia să fie caracterizată de continuitate, iar soţii să rămână împreună până când moartea îi va despărţi. Căsătoria este numită în islam jurământul solemn.
Cum se pronunţă divorţul şi cine o pronunţă? În Islam există două forme de divorţ:  Primul este Talaq, de 3 ori pronunţat de soţ. Iar al doilea, este Khuf, separarea dorită de soţie prin desfacerea căsătoiei de către judecător.
Voi face o scurtă prezentare a celor două forme de divorţ pentru că aici se poate vorbi mult. Despre divorţul în islam voi vorbi altădată, pentru noi este important căsătoria şi nuntași tradițiile în Oman.
Divorţul pronunţat de soţ talaq, este cunoscut sub denumirea de repudiere( această fiind numai un drept al soţului; numai soţul îşi poate repudia soţia, nu şi invers). Căsătoria este desfăcută, de asemenea, şi în cazul înregistrării decesului unuia dintre soţi.
În  a doua formă de divorţ când soţia doreşte să divorţeze de soţul ei. În caz, dacă ea descoperă că soţul său este defect de care nu se poate vindeca sau vindecarea lui e de lungă durată. Sau dacă soţul a absentat mai mult de un an, situţie în care, i se scrie soţului fie, să vină, fie să îşi ia soţia acolo unde se află, fie să se despartă de ea.
Dacă soţul nu doreşte divorţul, soţia poate, totuşi, să ceară divorţul la tribunal pe motiv că el nu o poate întreţine corespunzător.
Deşi Islam acceptă divorţul, totuşi aceasta insistă ca soţii să nu se grăbească să divorţeze, faptul pentru care stabileşte că, în anumite situţii, bărbatul nu poate pronunţa divorţul.
În aceste situţii sunt: atunci când soţia se află în perioada de menstruaţie, când dorinţa sexuală nu s-ar putea materializa între cei doi soţi, de asemenea, soţul  trebuie să aibă doi martori atunci când pronunţă divorţul.
Repudierea poate fi generată de către soţ, doar dacă căsătoria a fost consumată  şi are ca rezultat separarea soţilor în cursul aşa numitei perioade de continenţă. Ea durează trei luni, pentru a se vedea o eventuală sarcină. În cazul în care femeia este însărcinată, se încearcă o împăcare.
Soţul se poate recăsători cu soţia lui chiar şi după un al doilea divorţ, cu toate aceastea, în cazul în care el a divorţat de ea pentru a treia oară, nu mai poate să se recăsătorească cu aceasta, excepţia făcând cazul în care ea se căsătoreşte cu un alt bărbat, care mai apoi divorţează în mod real.
O altă întrebare care mi-a pus o prietenă bună: După divorț cu cine rămân copii? În caz de divorţ, copii rămân mamei până la majorat. În caz că mama se recăsătoreşte atunci copii trec la tata. Pe acest subiect vreau să vorbesc mai mult să fie înțeles de cititori mei. În acest sens, Coranul se aplică în situația copiilor foarte mici. Bebelușii trebuie să fie alăptați de mamele lor pe o perioadă de până la doi ani. Pentru copii mai mari, jurisprudența islamică tradițională a stabilit următoarele reguli: Fetele sunt în grija mamei lor până când ajung la pubertate sau se recăsătoresc.
Băieții rămân cu mama lor până la vârsta de șapte ani sau până când ajung la pubertate. Aici în funcție cum se înțeleg ambele părți.
În ambele cazuri, tutorele legal este tatăl lor. În practică, de obicei, o femeie se întoarce la părinții ei după divorț fără copii ei; acest lucru îi va facilita recăsătoria.
 Ce fac femeiele și bărbăți după divorț? După divorț, femeia se întoarce la părinții ei, la fel și bărbatul se întoarce la familia lui până la când se va însura din nou.
După semnarea contractului şi luare conştinţei ambelor părţii despre cerinţele lor. Fiecare musulman respectă cu stricteţe Coranul şi îşi învaţa tineriile generaţie să le respecte şi să le urmeze cu sfinţene.



Va urma!!

27 iulie 2020

Căsătoria în Islam( Nikah)

Am început să scriu acest articol la cererea unei prietene bune de-ale mele, a vrut să știe cum se fac nunțile în Oman, și dacă se aseamănă cu nunțile de la noi.
Fiecare articol pe care îl voi scrie și îl voi publica pe blogul meu, va fi scris pe subcapitole. Și primul capitol voi face o scurtă prezentare despre căsătoria și divorțul în Islam.
Acum vreau să încep să povestesc despre cel mai important capitol pe care o nuntă nu poate avea loc până cei doi nu semnează contractul și aici voi povesti condițiile în caz că divorțează ambii tinerii înainte de-a se logodi și a face nunta.
Înainte de a mă căsători în Oman, eram curioasă cum are loc căsătoria, nunta, și cum decurge ea în rândul localnicilor.
În Sultanatul Oman, au cele mai frumoase obicieuri, dar una din ele, pe care o respectă orice familie omaneză este nunta. Ca să ajung pâna la nuntă și la tradițiile în Oman, voi vorbi despre casătorie și toate formalitățile cum decurge ea într-o țară musulmană.
Omanul este o țară musulmană, cu localnici  ce respectă cu sfințenie Coranul și Islamul.
Căsătoria în Islam este nobilă și necesară în mod general deoarece aduce liniște, procreare și continuarea vieții cu puritate și responsabilitate. Căsătoria este un act de adorare;  oferă o relație legitimă între bărbat și o femeie, și cel mai important, oferă un mijloc pentru îndeplinirea scopului Divin al omenirii ca viceregenți ai Divinității prin facere și relații umane.
În Islam, căsătoria este una dintre cele mai puternice relații pe care religia pune accentul, o încurajează și o consideră ca fiind una dintre practicile Profeților.

Islamul acordă o importanță deosebită prescripțiilor referitoare la căsătorie, manierelor și drepturilor soțiilor, astfel încât stabilitatea maritală și dăinuirea ei să fie garantate și să se creeze o familie de success, în care copii să poată fi crescuți într-un mediu psihologic stabil, întru respectarea evlaviei și integrității morale, promovând excelența în diversele aspect ale vieții.
Cultura arabă este printre puţinele care şi în zilele noastre îşi urmează tradiţiile și o respectă. Pentru arabi căsătoria, numită nikah, este un eveniment foarte important, religia impunând o serie de norme stricte pentru ca viaţa de familie să ocupe un loc primar în viaţa cetăţenilor.
A face “Nikah” înseamnă a te căsători, iar “talaq” înseamnă a divorța sau dizolvarea căsătoriei.
Căsătoria cu mai mult de o femeie în acelaşi timp poligamia este o practică veche în istoria omenirii şi este permisă de legea islamică.
În caz că prima soţie era bolnavă cronică sau era stearpă, atunci bărbatul avea voie să se căsătorească cu altă femeie.
Femeiele locuiesc în aceeași casă dacă e căsătoria e poligamică? În multe cazuri, dacă soțul are multe soții, ele trăiesc la casele lor, achiziționată de soț. Dar depinde de fiecare cuplu, cum se înțeleg ei. Femeiele trăiesc aparte una de celalaltă, cu copii lor. Pentru a nu se isca certuri între ele, din cauza fiecare are dreptul de-a fi stăpână în casă și gospodăria ei.
Odată cu apariţia islamului, legea islamică a tolerat poligamia, dar un bărbat poate avea dreptul doar la patru soţii, şi trebuie să respecte anumite reguli pentru aceste căsătorii.
Dreptatea, în acest context, se aplică la lucrurile materiale, cum sunt cheltuielile, împărţirea în mod egal a averii, cadourilor, timpului liber, casă, maşină, banii, călătorilor împreună.  Să fie drept şi egal cu toate soţiile lui. Să-i acorde atenţie, iubire, respect, şi înţelegere şi în special partea intimă. Să fie egală.
În privinţa problemelor emoţionale, cum sunt dragostea sau înclinare inimii spre una dintre soţii în detrimentul alteia, este recunoscut faptul că bărbatul nu poate controla inima sau trăirile emoţionale, pentru că ele sunt involuntare.
Adulterul, concubinajul şi relaţiile extraconjugale sunt toate interzise în Islam şi Profetul Muhammad a luat toate măsurile pentru a proteja societatea de aceste boli sociale, care dacă ar pe scară largă, ar aduce numai prejudicii şi distrugerea persoanelor, familiilor, precum şi a obligaţiunilor de bază care ţin societatea împreună, ca un întreg.

De ce poligamia nu este permisă și în rândul femeielor, așa cum i se permite bărbaților?
Islamul este religia care reflectă natura umană. În general vorbind, căsătoria unei femei cu mai mulți bărbați este o întâmplare rară prin lume și cu greu a fost promovată vreodată. Prin urmare, se poate presupune că nu este în conformitate cu natura unei femei să fie căsătorită cu mai mulți de un bărbat la un moment dat. Deci nu este surprinzător faptul că Islamul este împotriva lui. Un factor important este faptul că omul este obligat să-și sprijine copiii. Dacă ar exista mai mult de un soț, paternitatea oricărui copil ar putea fi pusă la îndoială.
Acest lucru ar duce fie la ceartă în privința copiilor sau la evitarea responsabilității. În mod clar, nu ar fi practic ca mai mulți bărbați să fie capete de familie comune. În mod tradițional, în cazul structurii puterii matriarhale, experiența în timpul Preislamic a dus la o declarație disciplină în societate.
Potrivit Sharee’ah, căsătoria se face prin contractul dintre cei doi soți, cu acordul tutorelui femeii și în prezența a doi martori. Un astfel de contract este complet chiar dacă nu există o sărbătoare sau o celebrare.



     Va urma!

20 iulie 2020

O călătorie multă dorită cu familia prin Oman!!

Îmi place să călătoresc în locuri necunoscute în care nu am fost. Cel mai mult îmi place istoria și necunoscutul, aventura și adrenalina să simt totul în jurul meu. Suntem niște călători prin viață. Cel mai tare mă supăr că nu vizitez toate locurile pe care mi le-aș dori să le vizitez în țara în care sunt, un exemplu sunt Moldova, România și Egyptul. 

Călătoria mea cu familia se începe într-o toamnă în Oman, temperaturile scad de la 50 de grade până la 20 grade C. O  toamnă rece și frumoasă, nu se deosebește de toamna din Europa.
Şi de aceea m-am gândit să scriu despre călătoria mea de 2 zile cu familia mea prin Oman. A fost o călătorie mai profundă şi mai interesantă,ce puteai să fi cu tine pentru 2 zile. Te deconectai de la tot.
Călătoria această a fost planificată decătre familia mea de o săptămână.
Traseul nostru a fost foarte interesant, lung şi plin de aventuri,  am trecut prin locuri prin care nu am mai trecut până acum.
Era o zi de vineri, 29 noiembrie 2019, o dimineaţă răcoroasă. Ne-am întâlnit cu toţi la un punct strategic pentru a ne aduna cu toţi. Planul nostru era să mergem către Rustaq, să vedem 2 locuri turistice: Fortăreaţa Rustaq, cu istoria ei, şi pe urmă am vrut să vizităm zonele balneoclimaterice, cu apă termală. Începuse sezonul turiştilor. Până să ajungem la Rustaq ne-am oprit să luăm micul dejun la un popas de pe marginea drumului, loc special amenajat pentru astfel de popasuri pentru familie şi pentru turişti dacă vroiau să se oprească să ia o gustare.
Nu am fost niciodată la Fortăreaţa Rustaq, pentru că mereu o găseam închisă. Dar acum norocul era departea noastră. Era deschisă. Am cumpărat bilete pentru toţi şi am intrat să facem cunoştinţă cu istoria locului. Ceea ce îmi place să vizitez aceste locuri, este istoria şi să simt energia, să simţi cu adevărat cum au trăit pe atunci localnici acelei locuri minuntate și frumoase.

Istoria este foarte interesantă. Am făcut cunoștință cu localnici acelei locuri intreresante, am aflat cum au trăit locuitorii acelei fortăreței cu adevărat în secolul al XII-lea. Iar energia este pozitivă şi în acelaşi timp misterioasă, că  nu ştii cum au trăit cu adevărat şi ce s-a îmtâmplat pe atunci în acele vremuri.
As vrea să povestesc pe scurt istoria Fortăreţei Rustaq. Fiţi pregătiţi pentru o supriză în timp ce mergeţi printr-o aracadă mică şi descoperiţi zidurile masive ale Fortului Rustaq, care se află în faţa noastră, până atunci ascunse de peretele său înalt.
Cu un labirint de scări şi coridoare care duc la tot mai multe încăperi, aceasta este locul unde poţi să te pierzi cu uşurinţă şi să îţi imaginezi că eşti într-o altă epocă. Urcaţi până în cel mai înalt punct şi priviţi spre cărarea de pe munte din îndepărtare.

Odihneşte-te câteva minute înainte de a coborî şi bucură-te de liniştea de sus deasupra solului, un lucru minunat este cântarea păsărilor şi liniştea ce te înconjoară.
Fortăreaţa Rustaq a fost construită initial în anul 1250, a fost recondiţionată la starea iniţială în secolul al XVI-lea. Acest Fort este cea mai mare suprindere pentru vizitatori datorită intrării sale mici, care se deschide spre zidurile colosale.
Construit din două etaje, pe lângă parterul, care adăposteşte depozite de arme, moschee, închisoare şi puţuri de apă. Fortul Rustaq  are patru tunuri: Turnul Roşul, Turnul Vântului, Turnul Diavolilor şi Turnul Modern. Urcare până în cel mai înalt punct al tunurilor oferă o vedere a munţilor frumoşi din îndepărtare.
Fortul Rustaq a fost reconstruit în starea actuală al secolului al XVI-lea, când Al Rustaq a fost capitala Omanului.
Atât Fortul Al Rustaq, cât şi Castelul Al Hazam sunt incluşi în Lista Tentativă pentru a fi nominalizaţi pentru lista patrimoniului mondial UNESCO.


Dar dacă urcaţi pe munte cu vedere spre Rustaq, puteţi vedea vederi uimitoare asupra oraşului şi Fortului Al Rustaq, deoarece este clar caracteristica cea mai dominantă a piesajului.
O destinaţie populară în Al Rustaq este izvorul de apă caldă Ain Al Kasfa.
După o astfel de popas de 3 ore aproximativ ne-a pornit la drum către Ibri, o altă locaţie turistică şi locuri, şi piesaje de nedescris, se află la sute de km distanţă de Al Rustaq.
Omanul este o ţară frumoasă, cu locuri intersante şi pline de mister, îţi dă o atmosferă total neobişnuit acelei locuri. Vezi în zarea ta numai munţi, sate aşezate în pe ici, colo, capre sau cămile  sau măgari liberi păşteau în voia lor. Numai munţi cât să-i priveşti.
Am căutat un popas pentru a lua prânzul cu toată lumea. Era o după amiază frumoasă şi lniştită, obosiţi de atâta stat în maşină, mişcarea ar fi binevenită.
Am ajuns în oraşul Ibri spre seară, obosiţi, oraşelul arata altfel aşa cum mi-am imaginat. Credeam că Ibri este un sat, dar nu mi-am imaginat că el este un orăşel ca Nizwa, de exemplu. Seara, oraşul mi sa părut îmbrăcat în culorii diferite, pe stâlpuri până la magazine şi restaurante. Oraşul era în viaţă.
Am poposit pe noapte la o familie frumoasă şi primitori, cu cina şi cu micul dejun. Dimineaţa ne-am pornit la drum, aveam atâtea planuri pentru aceea zi. 
Ultima zi, din călătoria noastră aveam planuri de-a vizita multe atracţie turistice, să ne bucurăm de priveliştea care ne în conjoară, şi de-a ne petrece timpul împreună. De la Ibri până la Muscat era un drum lung şi obositor, dar am făcut popasuri între timp.
Ne-a pornit către Fortăreaţa Ibri, nu am fost niciodată la ea şi prin împrejurimile oraşului Ibri. Am auzit că sunt locuri frumoase, dar din planul nostru, am acoperit doar o parte din obiectivele turistice din oraşelul Ibri.
Ştiam că Ibri se află la 300 km spre vest de Muscat, între Poalele deşertului Munţiilor  Hajar( Cratierul Gol).
Unul dintre cele mai vechi oraşe locuite din Oman, Ibri a fost un important punct de oprire pentru comercianţii care călătoresc între regiuni diferite din Peninsula Arabică, iar tranzacţionarea rămâne activă în zonă chiar şi astăzi.
Construit în urmă cu mai bine de 400 de ani, Fortul Ibri se află la locul de maximă importanţă în oraşul Ibri, unde comercianţii s-au oprit pentru a-şi comercializa mărfurile.
Ibri Souq este plin de artizanat tradiţional şi articole de argintărie şi aur, sunt şi magazine de produse alimentare, piaţa de animale şi alte mărfuri de uz-casnic. Fortul  conţine  o moschee veche, caracterizată prin acoperişul său din mormântul comprimat.
Aproape de Souq este interzicerea Fortului Ibri care atestă importanţă istorică a oraşului Ibri.
Am lăsat oraşul Ibri cu toată frumuseţea lui în spate, pentru a ne bucura de priveliştiile din jurul nostru. Ne-am oprit la un restaurant pentru a ne odihni, a ne ruga şi a lua prânzul, ne-am încărcat cu energie şi cu impresii pozitive.
Următoarea oprire pe care am făcut-o era oraşul Bahla cu obiectivele sale turistice. Ne-am oprit la Fortul Bahla, piaţa Bahla şi am văzut în depărtare legendarul Peretele Vechi și Fabrica tradițională de ceramică, pe care am vizitat-o.
 Prima atracţie turistică care era în lista noastră, Fortul Bahla a fi unul dintre cele mai vechi forturi din Oman. Fortul Bahla se ridică înalt la o mică creştere de centrul oraşului olar din Bahla.

Construit  în secolele XIII şi XIV-lea când oraşul era  sub controlul tribului Banu Nebhan, zidurile de adobe ale fortului se ridică la 50 de metri deasupra fundaţiilor sale din gresie. Statutul său este recunoscut de Patrimoniul Mondial UNESCO, este o recunoașterea importanței acestui fort.
Vechiul oraş zidit Bahla este la doar două ore de mers cu maşină de Muscat şi la doar 40 km Nizwa. Are o polulaţie de aproximativ 60.000 de locuitori şi conţine 46 de sate separate.
Oraşul este caracterizat prin numeroasele sale drumuri şerpuite, unele atât de înguste încât trebuie să trageţi pentru a lăsa să treacă o maşină. Să mergi pe jos ca să te bucuri de piesajul de afară, de mirosul de tămâie şi mirosuri de mâncare din restaurantele din împrejurimi.
Fortul Bahla, situat pe muntele Balhool, este una dintre principalele  atracţii turistice din Bahla ruinele fortului se ridică la 50 de m deasupra satului şi, deşi faimoasele  sale vânturi au fost distruse aproape în totalitate de timp, s-au crezut cândva că sunt cele mai înalte structuri din Oman.
O altă atracţie pe care am vizitat-o, a fost cel mai vechi perete din Bahla, legenda spune că palmierii din Bahla au fost construiţi într-o singură noapte.
Dar în realitatea poate fi mai mult pe pământ; cei 12 km de mers cu 15 porţi şi 132 turnuri de veghe se spune că au fost construite de femeii. Oricare dintre poveştile adevarate, rămăşiţele zidului vechi dintr-o parte din balcoane, care sunt încă vizibile în mod clar pe străzile vechiului Bahla şi de-a lungul laturii zidului.
După ce am trecut pe lângă  peretele vechi ne-am dus direct către Fabrica de Ceramică, care se află la câţiva km de fortăreaţă. Am intrat pe poarta fabrici şi am plătit pentru vizitare.
Întreabă pe orice localnic din Bahla pentru ce este Bahla faimoasă şi ei vor spune că este faimoasă prin olărie.
Mulţi meşteri olari se trag din generaţie în generaţie, au învăţat meseria încă de când erau copii de la părinţi lor. Şi acum mulţi copii stau pe lângă taţi lor şi învaţă meseria de olar.
La Fabrica de Ceramică poţi achiziţiona de la ulcele, până la vase de ceramică şi alte lucruri din ceramică.
Olarii din Bahla sunt prietenoşi şi primitori cu vizitatori care îi vizitează şi care doresc să încerce  meşterească vase, şi alte obiecte artizanale. Multe dintre cuptoarele originale din Bahla funcţionează pe tot parcusul anului. Olarii se bucură de prezenţa turiştilor şi entuziaşti să-i înveţe către ceva din arta olăritului.
După aşa o exercusie interesantă şi plăcută în ale olăritului, am dorit să facem şi scurtă vizită Bahla Souq, renumită prin meşterii de bijuterii şi articole de bucătărie.
Este fascinant să-i faci pe aceşti meşteri să creeze bijuterii complexe şi articole de bucătărie practice. Cereţi să le vedeţi produsele finalizate şi să faceţi negocieri pentru a obţine cel mai bun preţ, dar dacă nu intenţionaţi să cumpăraţi.
Planul era să mergem către Nizwa şi pe urmă către casă, dar sa schimbat în momentul  când am ieşit din Bahla am văzut un în partea dreaptă Satul Omanez Tradiţional. La acest mic popas ne-am întors în trecut şi am experimentat cultura tradiţională omaneză, artele şi meşteşugăreşti în satul omanez tradiţional. Este un proiect aproape de 20 de ani care să marcheze tradiţiile omaneze cu tehnologia modernă, acest sat este a unui om cu inimă mare, Hamad bin Nasser Al Hashimi, pentru a conserva şi a arăta tuturor vizitatorilor cum au locuit beduini acum 50 ani în urmă. Este un hotel, satul beduin, centru de artă şi meşteşuguri tradiţionale şi sală de banchet rulată într-un singur.
Aerul proaspăt de la Wadi Tanuf, tot este o atracţie pe care nu poţi să nu treci şi să te bucuri de ea. Este în drum spre Nizwa, timpul trece repede petrecând în Wadi Tanuf, te aşezi sub un copac cu o carte în mână şi te încarci cu o energie pozitivă pentru restul zilei.
Dacă vrei să mergi la o plimbare de-a lungul barajului să vezi cele mai frumoase piesaje care le vezi în faţa ta. Nu te simţi obosit deloc. Aerul curat şi apă curge liniştit te poate duce într-o altă lume pe care nu poţi visa.
După atâtea popasuri memorabile, ne-am îndreptat către Nizwa, în planul nostru a fost să vizităm Fortul Nizwa. O trecere prin istorie arată cât de bine sa păstrat Fortul Nizwa de-a lungul timpului, este potrivit ca marea cetate a oraşului Nizwa, capitala primară din Oman, să fie cetate de proporţii monumentale. Este încununat de un imens turn circular, cel mai mare din ţară şi a fost cândva cel mai puternic fortificat. Acest hotlod distinct rămâne ca o icoană proeminentă în ţinutul lexicului arhitectural.
Povestea monumentului este împletită cu istoria distinsă a naţiunii. De la mijocul secolelor VIII-lea până la mijocul secolelor 12-lea, oraşul Nizwa a servit intermitent ca capitală pentru succesiunea Imamilor.
Odată cu forţa şi fluxul puterii politice de-a lungul timpului Imamatul s-a mutat în alt loc, cum ar fi Bahla, Rustaq, Sohar şi Muscat, dar Nizwa şi-a menţinut rolul de oraş preeminent al învăţării şi al ameninţării.
Construit pe vremea Imamului Sultanului Al Yarubi la mijlocul secolului al XVII-lea, pe vârful rămăşiţelor unui castel din secolul al IX-lea, fortul Nizwa a avut nevoie de 12 de ani pentru a se finaliza.
Şi aici se încheie călătoria noastră un ultim popas înainte de-a pleca a acasă. Era o grădină zoologică din Nizwa, ce poţi vedea tot felul de animale de la animale domestice până la cele sălbatice. Stai pe iarbă şi te odihneşti sevind o cafea sau ceai sau pentru a gusta ceva din bunătăţile pe care le a aveam la noi.
Şi după aceea am fost la Nizwa Souq, ne-am plimbat prin piaţa scumpă de produse alimentare, carne, peşte, fructe şi legume până la condimente, curmale, aur şi argintărie.
Piaţă este decorată cu lumini de diferite culori, pe pereţi sunt atârnate, khanjar( pumnal curbat), vase din lemn, olărit, sabie şi argintărie, şi aur. Mirosul de tămâie şi condimente îmbie toată piaţă cu miresmele sale, că nu vrei sa ieşi din ea multă vreme. Poţi să  treci în piaţă de dimineaţă până seară târziu. Te relaxezi la o cafea, ceai sau suc rece sau de ce nu şi la un restaurant de bună calitate.
Începuse să înopteze, deja obosiţi ne-am îndreptat către Muscat epuizaţi şi fascinaţi de călătoria pe care am avut-o în aceste 2  zile minunate. A fost o călătorie minunată plină de aventură şi amintire frumoasă petrecută în familie. Sper că v-om avea încurând aceeaşi călătorie petrecută în familie.










27 iunie 2020

Adevărata Fericire!

Fericirea adevărată n-o şi nu poate s-o aibă decât acela care o dă.

 Alexandru Vlăhuţă



Demult vroiam să scriu acest articol despre fericire! De fapt am ajuns la acest subiect în urma unui prieten care mi-a zis că nu e fericit în viaţa lui.
Eu ca şi ceilalţi suntem în căutarea fericirii. Dar ce este fericirea? Ce înseamnă pentru mine şi pentru fiecare fericirea? Depinzi de celălalt să te facă fericit/ă sau tu însuţi lucrezi cu tine să fii fericită şi cauţi în interiorul tău pentru a fi fericit? Sunt câteva întrebări la care voi răspunde şi voi vorbi în acest articol despre fericire.
Îmi pun această întrebare în fiecare zi. Toţi vrem să fim fericiţi şi să ajungem la ea. Dar noi nu ştim ce este fericirea?! Unii nu, dar alţii ajung să fiu fericiţi cu adevărat. Ca să ajungi la fericire nu există un secret sau o regulă ca să o urmezi. Sau, ca să fi fericit nu-ţi trebuie să ai milioane în buzunare sau în bancă, să-ţi cumperi o maşină, o casă sau să ai o afacere care să-ţi meargă bine. Totul este vag şi trecător. La asta se adaugă emoţii de îngrijoare şi stres mereu. Nu este nimic permanent.
Dacă vrei să ajungi la fericirea absolută. Ea este în interioriul tău. În sufletul tău. Numai Tu trebuie să accesezi la aceea fericire. Şi dacă voi aştepta de la celălalt să mă facă fericit, nu mă va face deloc. Pentru că şi el e nefericit ca şi mine. De aceea părerea mea, nu trebuie să aşteptaţi de la nimeni să vă facă fericit sau să cereţi asta.
Că nu vă face, pentru că noi venim din copilărie sau din trecut, cu un bagaj de frustrării, o copilărie nefericită, lipsă de iubire, neîncredere în noi şi alte emoţii negative care au fost ascunse în subconştientul nostru.
Până nu le v-o rezolva pe toate, până nu v-om lucra la ele, nu v-o fi niciodată fericiţi cu noi înşine. Important e să îl avem pe Dumnezeu în sufletul şi cu el mereu. El e sursa noastră de iubire, de hrană spirituală, energie şi lumină de-a ne curăţa trecutul şi rănile noastre ascunse în sufletul nostru.
Dar până atunci voi vorbi pentru mine ce înseamnă fericirea. Fericirea pentru mine, e să îl ai pe Dumnezeu în sufletul meu, să-l iubesc mult, să-i urmezi toate comenziile lui. Pentru mine Dumnezeu este important, mi-a dat viaţă, îmi dă hrană, îmi dă sănătate, apă şi persoanele pe care le am în viaţa mea. Niciodată să nu uitaţi că el este sursa de iubire şi fericire, armonie cu sine interiorul tău, şi cu ceilalţi din jurul tău.
Fericirea când ai o relaţie bună cu Creatorul, că îi simţi iubirea, te ierţi, te iubeşti pe tine, faci pace cu tine, ai o armonie în sufletul tău. Simţi o imensă fericire în sufletul tău. Simţi că vrei să dai toată iubirea pe care o ai în sufletul tău.
Mereu m-am întrebat: Oare de ce Dumnezeu nu se supără pe noi când facem greşeli, prostii sau nu ne întoarcem cu spatele la el. Dumnezeu te aşteaptă răbdător şi ne iartă toate ieşirele noastre.
Mereu ne iartă şi ne iubeşte. El este iertător, înţelept, înţelegător şi iubitor. Niciodată nu am văzut ca Dumnezeu să fie supărat pe noi şi să ne pedepsească când facem ceva rău.
Mereu ne iartă. Nu ne lasă la greutăţi dacă ne rugăm şi îl rugăm să ne ajute. Mereu va fi alături de noi. Important să avem credinţă, să iertăm, să iubim, să ne respectăm şi să fim curaţi la suflet. Să avem o energie pozitivă. Atunci când eşti fericită cu adevărat împrăştii toată fericirea în jurul tău, ca un parfum dulce de Jasmine, Iasomie, de floriile pădurii.
Bineînţeles că sunt fericită. Mulţumesc lui Dumnezeu. Pentru mine fericirea materială e trecătoare. Aş vrea să ajung la fericirea absolută, linişte în suflet. pace, armonie cu mine însumi, să mă iubesc, să mă respect. să iert şi să fiu iertătoare cu ceilalţi din jurul meu.
Să uit din trecutul meu. Bineînţeles că am de lucru la mine mult. Eu am înţeles ce trebuie să fac ca fiu fericită în viaţa mea. Am nevoie de Dumnezeu în mine, am nevoie de iubirea lui, de liniştea lui, şi iertărea lui pentru a mă vindeca pe mine, am nevoie de iubirea lui, de liniştea lui, şi iertarea lui pentru a mă vindeca pe mine de păcatele mele pe care le fac zi de zi. Vreau să fiu fericită să fiu liberă ca pasărea cerului. Îl vreau pe Dumnezeu în viaţa mea.
Dacă tu nu eşti fericit să nu dai vina pe celălalt de lângă tine de nefericirea ta. Tu eşti problema. Tu eşti nefericit nu ea trebuie să te facă fericit şi tu să nu faci nimic pentru a fi fericit. Eşti un egoist şi un parazit care aşteaptă, cere şi nu dă nimic în schimb şi nu se schimbă deloc.

Pentru tine ce înseamnă fericire?