Evenimente culturale 2010-2011

Cu numărul 7 al Revistei la Plic, nu am scris nimic pentru că era deja prea târziu. Revista la Plic era punctul de a-şi închide uşile şi gata colaborarea cu ea. Atunci m-am gândit că voi scrie pe blogul meu. Acesta era subiectul despre ce trebuia sa scriem in numarul 7 "Trebuia să scriem despre punctele tari ale anului cultural 2010-2011, să împărtăşim esenţa evenimentelor la care am participat şi care ne-a stârnit interesul sau la care nu am ajuns şi pe urmă am regretat o săptămână, să povestim  despre cea mai furtunoasă lansare de carte, despre expoziţii, bienale, târguri, filme, piese de teatru, concerte, de must to do pe 2010-2011 şi despre do not try this at home. Acest subiect trebuia să scriem în Revista La Plic, dar am să-l scriu pe blogul meu.

Pentru inceput mie imi plac evenimentele culturale: teatru, concerte de tot felul, expozitii, lansari de carte, asa am fost educata in familie si nu regret deloc. Am fost la multe evenimente, la teatru, concerte si expoziti si lansarari de carte in diferite orase, atat in chisinau cat si in Romania.

In Romania am fost la teatru de mai multe ori, Sfantul Gheorghe, Iasi si Bucuresti, amintirea vie mi-a ramas la spectacolele din Bucuresti.

La Bucuresti mai des am fost la spectacole, concerte si cand aveam ocazia si la expozitii, daca mai predeam si lasanre de carte era foarte bine.

Cât am stat 2 ani în Chişinău şi am intrat atelierul de creaţie Vlad Ioviţă am avut parte nu mai de lansări de carte, de invitaţie la teatru din partea lui Dumitru Crudu, proiecţii de filme şi alte evenimente culturale, dar în afara atelierului. Dar am avut şi regrete cât am stat în Chişinău că am lipsit de la nişte lansări de carte sau expoziţii a marilor artişti basarabeni sau români. Chiar am regretat enorm de mult că am lipsit de la aceste evenimente culturale. Laa din ele era a lui Alexandru Vaculovski cu volumul "Rosia Montana"daca mi-a aduc aminte.Din alte evenimete care am lipsit nu mi-a aduc aminte, stiu ca sa organizat mai multe expozitii la care am lipsit, cu parere de rau.Dar sper sa recuperez si eu  inainte.

Aceste evenimente culutrale ma făcut să ma simt bine să ma încarc cu energie pozitivă şi să acumulez pentru sufletul meu lucruri frumoase şi bogate, interesante. Am întâlnit oameni frumoşi la suflet şi intelectual,

intetelegenţi şi înţelepţi spiritual şi cultural, care mau făcut şi să mă apropie şi mai mult de valorile spirituale şi culturale. M-am îmbogăţit şi mai mult cu aceste evenimente culturale la care am fost şi ma făcut să mi doresc şi mai mult să fiu prezent la astfel de evenimente.

Recenzie de carte :John Fante "Întreabă Praful "

 De curând am început să citesc o carte la recomandarea lui Dumitru Crudu. Mi-a dat-o mie să o citesc şi pe urmă să o dau mai departe. Am luat-o să o citesc. Din curiozitate mai degrabă am văzut pe copertă că este făcut şi un film.

John Fante "Întreabă Praful ", Editura Humanitas, Bucureşti 2006. Romancierul John Fante s-a născut în 1909, într-o familie de imigranţi italieni. Începe să scrie în 1929, iar povestirea sa de debut apare în The American Mercury, în 1923. Primul său roman, Wait Until Spring, Bandini( 1938), face parte din saga avându-l ca protago

nist pe Arturo Bnadini. Îi vor urma Ask the Dust(Întreabă praful, 1939), Dreams from  Bunker Hill(1982) şi The road to Los Angeles(1985, postum) Scriitorul semnează şi scenariile unor filme bine cunoscute publicului, printre care My Man and I(1952), The Reluctant Saint(1962). Autorul se îmbolnăveşte cu o boală care îl orbeşte şi mai târziu îi este amputant picioarele. Continuă să scrie dar cu ajutorul soţiei sale. În anii '80 este redescoperit de Charles Bukowski, iar editura Black Sparrow începe săi publice lucrările lui şi este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului 20.

Charles Bukowski spune despre cartea lui John Fante: "Într-o zi am găsit o carte şi am deschis-o.Am rămas în picioare câteva clipe, citind. Rândurile curgeau pe pagină cu o fluenţă firească, fiecare pulsând de energie şi urmat de un altul la fel de puternic. Substanţa însăşi a fiecărui rând îmi dădea senzaţia că aici se sculptează ceva. Aici era, în fine, un om care nu se temea de emoţie. Umorul şi durerea se întretăiau cu o simplitate superbă. Începutul acestei cărţi a fost pentru mine un imens şi nebunescmiracol. Fante a devenit zeul meu. "

Arturo Bandini un tânăr scriitor din LA care se îndrăgosteşte nebuneşte de senzuala şi incontanstansta Camila Lopez, o chelneriţă mexicană depedentă de marixuana şi de o relaţie fără speranţă cu un bolnav de turbeculoză. Încercând să supravieţuiască într-o lume dominată de prejudecăţi rasiale şi sufiecienţă, tânărul perseverează până când, într-un final, îşi vede publicat primul roman. Însă soarta îi joacă feste, punând  sub semnul întrebării vocaţia şi fericirea lui Budini. Aclamat drept cel mai frumos omagiu literar adus oraşui LA-ului, Întreabă Praful, roman inspirat chiar din biografia autorului, este un amestesc cuceritor de umor şi de sinceritate dureroasă.

Romanul mi-a plăcut enorm de mult,am citit cu sufletul la gură vroaim să ştiu ce se va întâmpla mai departe, nu ştiam că nu va fi un happy end fericit, dar unul trist. Romanul plin de ironie şi dragoste neîmpărtăşită, ură. Merită de citit şi de văzut filmul. Aş vrea să văd filmul cu mare interes. Dar şi cartea merită de citită.

Film despre viaţa şi istoria asasinării lui Serghei Esenin

După ce am văzut filmul "Master şi Margarita". Am dat peste filmul Esenin, istoria asasinării scriitorului Serghei Alexandrovici Esenin. Când l-am văzut ma făcut curioasă să-l văd şi nu regret că l-am văzut. Păcat că nu am citit volumele de poezii ale scriitorului, dar încă nu-i prea târziu şi voi citi poeziile lui.

Voi face o scurtă prezentare despre film. În filmul începe două perioade, începe cu moartea scriitorului în 1925 şi adoua parte,  când un comisar de poliţie găseşte poza scritorului când era mort. Comisarul de poliţie începe să caute informaţii despre moartea lui Esenin. Find ajutat de prietenul lui de la KGB şi o o fată care îl ajută în acest caz mesterios, şi care îl face curios să afle ce s-a întâmplat cu Esenin.

În cealaltă perioadă începe povestirea despre viaţa lui Esenin, despre căsătorile pe care le-a avut, prietenii care l-a stors de banii, problemele cu băutura, drogurile, scandalurile pe care le face după ce bea mult. A fost închis şi în spitalul de psihitrie pentru a-şi calma nervii şi pentru a se ascunde de poliţia secretă.

În timpul lui Stalin şi Hruşciov, operele lui au fost interzise de către Kremlin din cauza că operele lui spunea adevărul despre realitatea care era pe atunci. Mai mare ai conducerii nu îi plăcea ce scrie Esenin în poeziile lui, şi atunci în permanenţă a fost persecutat de KGB, de atunci. A fost închis închisoare pentru a îl bate pentru al şantaja şi manipula, pe acesta îl trauma psihologic.

Pe parcursul filmului tot se spunea ca scritorul s-a sinucis, acest comisar în 1985 aflat adevărata moarte a scritorului făcând investigaţii.

 Dar de fapt scriitorul a fost ucis de oameni lui Troţki, din cauza unei telegrame primite de la ţar. Esenin s-a apărat de criminali, s-a bătut,  până la urmă unul din ei la lovit pe scriitor cu sfeşnicul în cap ucigându-l.

Asta a fost moartea tragică a scriitorului Esenin.

În acelaşi timp este ucis şi comisarul care investiga cazul Esenin, criminalii erau din KGB, pentru că punea multe întrebări şi  să nu iasă scandal.

Majoritatea marilor scriitori ai epocii trecute, au fost ucişi de KGB-işti, pentru că ştiau multe, ori erau implicaţii în politica de atunci.

Însă, în 1966 operele sale complete au fost republicate. Operele lui sunt lirice. Lirica este contemplativă, de expresia modernă, caracterizată prin imagism şi o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocarea miturilor vechi păgâne şi creştine, de la nostalgia satului până la fronda faţă de formele civilizaţiei oraşului.

Vă recomand să priviţi filmul, aveţi ce vedea este interesant. Sunt intrigi, dragoste, pasiune, tragedie, răsturnări de situaţie, întâmplări ce te ţine cu sufletul la gură.

Merită de privit!   Dar eu între timp voi citi poeziile lui Esenin.

Cenaclul Republica

Am luat cateva poze de pe site-ul lui Mihail Vaculovski

Azi la cenaclu Republica a fost o mare sarbatoare pentru Mihai Vakulovski si lansat cele 2 volume: Tovarasi de camera. Student la Chisinau & Potret de grup cu generatia "optzeci".

Sala de la Hasdeu a fost plina de tineri cititori, critici si tineri scritori. Au fost si prieteni devotati ai lui Mihai Vaculovski: Constantin Cheianu, Dumitru Crudu,Iulian Ciocan, a fost invitat Emilian Galaicu-Paun dar a lipsit. Au citit din cartea lui, Alexandru Vakulovski si Moni Stanila. Open mind nu sa tinut din cauza lansari.

A fost un cenaclu interesant, fiecare a facut un comentariu la adresa celor 2 volume ale autorului. Au fost puse intrebari de catre cei prezenti in sala.Autorul a dat autografe celor care au cumparat cartea.

La cenaclu m-am simtit bine. Dupa cenaclu ne-am dus cu toti, care au ramas am baut bere si am mancat raci si am vorbit despre lansarea volumelor a lui Mihai Vakulovski.

5.05.2011 ora 18.30

Recenzie de carte : Masterul și Margarita, de Mihail Bulgakov

Am terminat de citit de curând sa citesc cartea Masterul și Margarita, de Mihail Bulgakov, Editura Cartier, 2006. Am citit-o dintr-o curiozitate firească, asta nu înseamnă că nu am vrut să o citesc. A fost interesantă cartea, mi-a plăcut enorm de mult. Păcat că nu am citit-o cu sufletul la gură cum ar trebui să o citesc.

Mihail Bulgakov(1891-1940) jurnalist, romancier și dramaturg rus. Unul dintre cei mai importanți scriitori ruși din toate timpurile, considerate astăzi alaturi de Nabokov și Soljenitin, drept autor rus care a influențat cel mai mult literatura occidentală a secolul XX. Garda Alba va fi publicată în 1955. În 1925 Inimă de câine. Oule fațidice și Diavoliada, au fost respinse toate publicațiile. Anii " 50 Masterul și Margarita.

Ca să înțeleg mai cartea, am început să ma uit la film. După ce am terminat de vizionat filmul am înțeles foarte bine și cartea. Mi-a plăcut foarte mult.

Mi-a plăcut imaginea creată de autor în carte, fantastică, visare, mistică(cu personaje mistice), parcă deodată ma aflam în Alice în Țara Minunilor.

Diavolul  coborât pe pământ (și chiar în Moscova) ca săi ispitească pe oamneni, dornici averi, aici intra toate categoriile sociale, începând de la cel bogat până la cel sărac, de la o funcție joasă până la cea înaltă. Nu avea o preferință anunme pentru anumiți oameni.

Mai mult nu știu ce să spun.

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Azi, 30 iulie 2011, ora 15:00 la Hasdeu. A fost ultima sedinţă a Vlad Ioviţă. Când am ajuns la bibliotecă l-am găsit pe Dudu singur, aştepta colegii să vină. Nu a venit Am venit numai eu. Mi-a dat sa scriu o povestire, o călătorie unde am fost la rude. Mi-a venit în minte la culesul poamei la ţară. Când am fost. Am încercat să mi aduc aminte tot, dar nu prea mi-am adus aminte chiar totul.A venit Ion Buzu şi Ecaterina Bărgan. Dudu le-a dat să scrie o povestire poliţistă interesnantă cu tot ce trebuie.Cerul s-a întunecat, s-a auzit tunete şi am văzut fulgere. Deodată dintr-un cer senin cu soare a început să plouă tare, cerut s-a rupt a plouat cu galeată. După ce s-a terminat ploaia aerul a devenit curat şi resperabil. Mai venise Elena Chirica, a început să scrie şi ea. Pe la vreo 17:00 am citit fiecare ce am scris la sedinţă. Am început să citesc, dar după câteva minute de citire mi-am dat seamă că ce am scris nu era deloc bun şi gramatical era plin de greşeli.. Nu era deloc coerent ce am scris, am renunţat, scuzându-mă de proza ce am scris-o. A citit Ion Buzu, Elena Chirică După lecturare s-au spus comentarii cu privire la fiecare ce au scris.

La sfârşit Dudu a tras o linie referitor la atelierul din anul asta, fiecare ce a scris si cum a scris. A spus pareri sincere despre fiecare ce a facut anul asta la atelier, laude critice si sugestii.

Imi pare rau ca sa terminat sedinta. Imi va fi dor de ea!!!

Cenaclul Republica

Ieri, a fost cenaclu Republica, la ora 18.30 si locul Hasdeu. Moderatoarea Moni Stanila. A fost o intarziere de jumatate de ora. S-a inceput ca deobicei cu open mic. Cei care au citit au fost, Ion Buzu, Moni Stanila si Sandu Vaculovski. Pe urma, s-a prezentat filmele care vor fi difuzate.Regizorul si scenaristul, Victor Bucataru.

Primul film a fost Clopotul reinvierii (1990) si al doilea film a fost Revolutia Twitter (2010).

Dupa difuzarea celor doua fime au inceput sa spuna intrebari care au avut de spus: pareri si comentarii.

Mie ambele filme mi s-au parut interesante, ascund adevarata realitatea care s-a produs in Basarabia noastra.

Daca as face o comparatie dintre cele doua, este ce sa fac comapratie. Si am sa o fac. Am sa mi pun parere personala despre cele doua filme si despre tot ce sa intamplat atunci.....

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

E sambata, iar ne-am strans la cenaclu, de data asta am fost 4 persoane: Dudu, Ion Buzu, Petru si Eu.

Ni s-a dat un exercitiu sa scriem un text unde sa fie intriga, incurcaturi, iesiri din situatie, ceva nou, resturnari de situatie, sa fie o povestire politista unde sa fie totul.

Dudu ne-a dat sa scrie 2 ore ca dupa ai sa citim, asta va fi la ora 17.

Pe la 17 ne-am adunat sa citim, a citit Ion, text interesant, cu exeperienta noua traita pe propria piele. Ne-am spus o parere despre ea fiecare.

Am citit si eu un text invitat de mine, mare lucru nu am scris pentru ca nu stiam ce sa scriu. Dar a fost o experienta pentru mine.

Si colegii si-au dat cu parerea despre textul meu. Nu era cine stie ce bun, nici eu nu il consideram chiar asa de bun. Dar sper ca urmatoarele sa fie mai bune decat cele scrise de mine ca exercitiu.

Ne-a citit Dudu din textele lui, interesante ca deobicei, multa intriga, incurcaturi si iesiri din situatie. A fost o seara  interesanta si inedita.

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Din păcate la şedinţa de sâmbăta nu am fost, însă au fost foarte multă lume. S-a scris proză. După aceea s-au discutat. Pe la ora 19:00, s-a lansat cartea lui Valerian Ciobanu " AVE numele Tău, " Cea mai bună proză a fost a lui Ion Buzu. Au fost si oameni noi la şedinţă, pe care nu i-am cunoscut din păcate, dar cu siguranţă îi voi cunoaşte data viitoare. La sfârşit au rămas să discute cu domnii Grebenscikov şi scriitorul Florin Halălău. A fost o şedinţă interesantă. Trist că nu am fost şi Eu.  O concluzie despre cartea lui Valerian Ciobanu " Ave numele Tau". Cand am rasfoit aceasta carte mi-am pus intrebarea. Despre ce este cartea aceasta? Care este scopul ei? Si ce vrea sa spuna autorul prin aceasta carte scriind-o? Raspunsul autorul de ce a scris aceasta carte: " pentru ca am dorit ca sa va invit sa calatoriti imaginar prin cateva nume." Asta era dorinta autorului de a expune cititorului mai exact experienta vietii si oameni cu care i-a marcat viata. Dupa ce am citit cateva pagini mi-au confirmat intrebarile puse de mine si despre ce a scris Valerian Ciobanu. Cartea este usor de citit, fara greseli in scris si in exprimare. Dar nu as spune ca AVE Numele Tau este puternica si interesanta. Cartea este slaba si mai putin interesant.  Autorul a scris Cartea pentru dansul siesi, dar si pentru a face cunoscuta cititorului despre numele cu care sa intalnit pe parcusul vietii. Scuze lui Valerian Ciobanu ca nu i-am criticat cartea cum dorea domnia Lui. Dar mi-am expus o parere despre Ave Numele Tau. Am o parere buna si una rea. Dar asta fiecare cititor care o va lua in mana si o va rasfoi isi va face o parere despre carte. Parerea buna este ca pentru cititor care o va citi va veni in intampinare cu nume cunoscute si necunoscute de cititor. Dar il va fascina cu nume imaginare. Cea rea este ca  nu las recomanda pe Valerian Ciobanu sa mai scoata astfel de carte, ci sa mearga pe drumul de a scrie poezie si numai poezie.  Altceva sincer nu stiu ce sa mai spun, pentru ca nu am cuvinte. Daca voi mai avea ce sa comentez cu siguranta o sa mai comentez.

Cenaclul Republica

 Nu am scris  nimica în ultima vreme pe blogul meu şi nu ştiu ce aş putea să scriu pentru că în ultima vreme am pierdut inspiraţia care să ma inspire să scriu ceva interesant. Sper ca inspiraţia să vină la mine ori eu trebuie să o caut pentru a scrie ceva caree

Pe 8 iulie 2011, la ora 18:30, a fost cenaclu Republica, a avut loc la Biblioteca Naţională. A fost invitaţii Florin  Hălălău şi Diana Iepure, moderatoarea a fost Moni Stănilă.

Pe la 18.30 s-a început cu lecturarea textelor a scriitorilor ce erau prezenţi la cenaclu. Pe la 19:00 s-a început cu lansarea cărţilor invitaţilor.

Diana Iepure îşi lasează cartea "150 de mii la Peluze", editura Casa de pariuri literare, 2011. Scriitoarea ne-a citit câteva poezii din carte.

Pe urma, s-a trecut la întrebările din sala la cei prezenţi. De la întrebările s-a trecut la analiaza comparativă dintre cei doi. Am fost o analiză comparativă interesantă şi foarte constructivă. Mie una mi-a plăcut.

Foto: preluat blogul Republica

Pe urma, a avut onoarea să ne citească Florin  Hălălău" Asigurări de viaţă", editura Brumar, Timisoara, 2011. Ne-a citit noua cateva poezii din carte.

A fost şi mici neînţelegeri dintre invitaţi de la cenaclu dar a descurs totul bine si fara alte incidente majore.

La sfarsitul cenaclului, s-a servit sampanie si bomboane a fost o atmosfera interesanta si distractiva si cu niste carti primite in dar de la invitati nostri.

M-am simtit foarte bine si ma bucur ca am venit la cenaclu. Dar pacat ca nu am fost la sedinta de la Vlad Iovita si la lansarea lui Valerian Ciobanu, sper sa nu se supere pe mine.

După ce am fost la lansarea cărţilor a celor invitaţi la Chişinău, Diana Iepure şi Florin Hălălău, am avut o mare plăcere şi mi-a fost interesant să citesc cărţile lor.

La lansare nu am spus o părere din cauză că nu am citit cărţile lor. Dar acuma după ce am citit din cărţile lor, o voi face cu mare plăcere să fac o analiză comparativă dintre cei doi autori, aşa cum au făcut-o şi colegii meii la lansarea cărţilor.

Le-am citit cărţile lui Florin şi Dianei, mi-a plăcut şi a fost interesante cărţile autorilor. Poezia lui Florin este statică, se inspiră din cotidian. Stilurile celor doi sunt diferite. Diana se inspiră din trecut, copilărie, studenţie şi treptat ajunge la maturitate, de femeie căsătorită cu familie. Limabajul este liber se exprimă uşor însă a lui Florin sunt mai profunde, exprimându-şi emoţiile şi trăirile vieţii mai greu cu profunzime, gândite şi analizate şi pe urmă puse pe foaie. Cele două personalităţi se atragă prin temperament introvertit şi extrovertit, însă amândoi se joacă cu cuvintele ce le scrie pe foaie cu mult drag şi devotament, ieşind într-un final o Poezie

9 iulie 2011

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Ieri s-a tinut şedinţa atelierului la ora 15:00, la Hasdeu. Am fost 11 persoane. Ion Buzu ne-a citit un fragment din Palahniuk.  P urmă, ne-a spus că  şi autorul urmează nişte reguli în textele sale. Pentru început e sa scriem la persoana întâi. În al doilea rând, să scriem să scriem lucruri ruşinoase. În al treielea rând, în text, să apară arma ascunsă. În ultimul rând, să scriem detailat ce simtim, cu descriere, dacă am înţeles bine. Cât mai multe detalii ce simţim noi.  Aceste reguli a trebuit să scriem şi noi în textele noastre, darsă fie şi acţiune, suprize neaşteptată, confruntări şi intrigă. Am avut la dispoziţie o oră şi jumătate şi ne-am împrăştiat fiecare prin sala bibliotecii. După ce am terminat, ne-am adunat fiecare să citim textele noastre, ce-am scris noi. Din cei prezenti au citit 3 persoane.

 A început Alexandrina să citească din proza ei. Proza ei, nu a avut nimică ruşinos, a fost doar un text dragoste romantică metaforizată. A fost un text bun, a spus Dumitru.

Următoarea colega, a fost Elena care ne-a citit din proza ei, nici la ea nu a fost lucruri ruşinoase dar a fostintrigă cu personajul masculin care flirta cu ea,apare în scena şi un taur.  La ea tot este un text bun.

Urmeează Carolina cu textul ei. Nici la Carolina nu apare lucruri ruşinoase în text. Începutul nu i-a plăcut Ecaterinei. Însă  

Sandu Macrinici nu i-a placut deloc textul, i s-a părut ca totul este abstract.

Însă celor doi, Alexandra şi Sandu le-a plăcut textul autoarei, şi a lăudat-o că are imaginaţie bogată. A fost o şedinţă interesantă şi am învăţat lucruri noi şi constructive.

 Alexandrina ne-a promis o proză ruşinoasă.     1.07.2011

Articolul Republica Moldova între Lustrație și Comunism

După ce am făcut ancheta despre lustrație, nu mi rămâne să vorbesc despre ea mai detailat în următorul articol făcut de mine.

De ce oare nu putem lua exemplu, statelor ex-sovietice ce au adoptat legea lustrației?

După părerea mea, fiecare stat ce a renunțat la comunism și au dorit să adere la NATO și UE, au trebuit să adopte legea lustrației și să deconspire dosarele KGB-iste, asta a fost un pas important spre o schimbare în bine și un viitor decent pentru populația fiecărui stat.

 Mă întreb oare parlamentari noștri vor adopta legea lustrației așa cum au făcut-o statele est-europene?

Legea Lustratiei în Republica Moldova s-a vorbit decât după evenimentul din 7 aprilie 2009, unde în urma protestelor cetățenii au fost torturați, închiși pe nedrept bătuți și uciși. Dosarele lor au fost date dispărute la aceea vreme de către regimul comunist. Pentru a fi adoptată această lege în Moldova trebuie să ne lăsăm de trecutul sovietic de nostalgia bolșevică de statul  totalitar să fim un stat democrat unde valorile  și legile să fie respectate de către cetățenii și clasa politică și în special de afla adevărul despre trecutul nostru.

Odată cu venire AIE la guvernare, aceștia au avut obligația să adopte legea lustrației, la cererea cetățenilor pentru deconspirarea securității ca poliție politică și scoaterea la iveală cei ce se fac vinovați de incidetele din 7 aprilie 2009.

A trecut 2 ani de evimentele din 2009, nici până acuma nu s-a adoptat această lege,politiceni noștri au acuma alte priorități de rezolvat, cred că au și uitat de adoptarea legii, nu sunt conștienți ca sa intre în UE, trebuie să adopte legea lustrației și să uite trecutul comunist. Dacă vor dori să respecte valorile democrației așa cum cere  legea lustrației și o integrare în UE, parlamentul nostru va trebui să arate că ei cu adevărat doresc să facă o schimbare în țară și să lase de trecutul comunist. Dar realitatea însă ne spune altceva că parlamentul refuză să adopte această lege. Este necesară să adopte această lege, deoarece le este frică să nu fie deconspirații ca foști agenți ai KGB-ului și să nu afle despre trecutul lor.

Se tem politiceni în ziua de azi, să iasă adevărul la suprafață să le pateze imaginea de politicean bun dorind binele popurului, dar nu se tem că odată și odată adevărul va iși la iveală și atunci poporul se va ridica împotriva lor.

În țara noastră nu este criză economică și politică, cât o criză morală de proporții a celor din fruntea statului. Această lege este necesară inclusiv pentru a curăța a salubriza într-un fel procesul politic de la noi. Avem nevoie de niște acte justiție care ar ameliora climatul politic și social din țara noastră, punând punctul unei perioade de erori și protestații dobioase ale politicienilor noștrii pretinșii democrații.

Sistemul juridic al unui stat democrat nu poate funcționa corect decât atât timp cât oameni care îl compun , își asumă cu adevărat valorile democratice, fie pentru că au crescut  și s-au dezvoltat într-o societate liberă, fie pentru că indiferent de perioada istorică pe care au traversat-o, moralitatea, corectitudinea și conștiința lor au fost inițiate. Însă este un beneficiu acestă lege a lustrației să fie adoptată în țara noastră, va aduce și va asigura ligitimitatea guevernului nostru ce va face într-o guvernare eficientă și de durabilă.

Așă că politicieni noștri să nu să se îmbete cu apă rece, că oficiali de la Bruxelles, nu stiu că politicenii kgb-iști de la noi, nu vor să adopte legea lustrației și să deconspire dosarele KGB-iste.

Ca o închiere, atât societatea cât și clasa poltiică trebuie să renunțe la trecutul comunist și să meargă cu încredere spre un viitor mai bun. Lege lustrației nu trebuie să fie folosită ca o răzbunare a persoanelor care au făcut parte și care sunt foști agenți ai KGB-ului.

Nici după, 20 de ani de independență țara nu este disponibilă pentru votarea legii lustrației. Nici acuma țara noastră nu se va putea rupe de trecutul sovietic, iar foștii kgb-iști vor continua să dețină cele mai importante funcții în stat. Nu contează cine se află formal la putere comuniștii, democrații liberalii sau demo-liberalii, guvernează tot kaghebiștii.

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

25 iunie 2011, am facut sedinta de atelier, dar acuma sedinta noastra s-a mutat la ora 15.00, locatia a ramas la fel, nu s-a schimbat deloc. Am fost aceeasi persoane care vin deobicei. Aceeasi exercitiu ne-a dat Dudu sa facem. Cand am ajuns la sedinta am intarziat, colegii mi-au lucrau deja. Insa nu am avut inspiratie sa scriu, insa am scris altceva ce m-a inspirat mai mult, amintirile mele din studentie, a fost ceva viu si frumos care nu voi uita .niciodata. Cele mai bune si mai interesante texte au fost a colegii mei a Nataliei Graur si Ion Buzu. A fost o sedinta interesanta si foarte constructiva.

 Deabia astept si sambata viitoare sa fie ceva interesant.

Chişinău capitala Basarabiei

M-am nascut în Basarabia, în oraşul Chişinău, am copilărit, învaţat şi am plecat mai de parte în Romania la studii dar cu gandul eram la Basarabia, la situaţia politico-economică, la problemele sociale cu care se confruntă locuitori acestei ţări, ce nu s-a schimbat deloc şi nu se va schimba în următorii ani atâta timp cât mai trăim cu visul  paradisului comunist.  Noi tineri ai secolului 21 avem de suferit din cauza « visatorilor », pentru ca săracia şi nevoia te preface într-un barbar care luptă să supraviţuiască pentru un trai mai bun şi uită de lucrurile cele mai importante, cum ar fi istoria și bogăţia culturală-spirituală a Basarabiei.

Mulţi oameni ca nişte veritabili patrioţi ai ţării s-au jertifit pentru a apara baştina împotriva dusmanilor, iar generaţiile actuale irosesc gloria trecutului, fiind manipulaţi de politicienii corupţi.

Înainte de a mă înscrie la concurs, am vrut să scriu despre Chişinău, oraşul în care m-am născut şi despre valorile istorico - culturale şi arhitecturale ale capitalei basarabene. M-am întrebat de multe ori, plimbîndu-mă prin oraşul Chişinău, dacă are ceva pastrat din trecutul său. Din pacate, monumentele istorice şi arhitecturale sunt prea puţine pentru a dezvălui adevarata personalitate a oraşului prin care s-ar atrage mai mulţi turişti şi investiţii ca o adevarată capitală europeană ce doreşte să devină. Asta m-a întristat şi mai tare, că au ajuns să strice totul… generaţiile următoare care se vor naşte aici nu se vor putea delecta cu obiecte arhitecturale, istorice şi culturale ale Basarabiei.

 Chişinăul este singurul oraş istoric protejat de către stat. Și dispune de cele mai numeroase colecţii de edificii cu valoare de 977 de monumente. Cu toate acestea, Chişinăul istoric este pe cale de dispariţie. Doar în perioada anilor 2006-2011 au fost şterse de pe faţa pământului 40 de monumente ocrotite de stat. Și alte 17 edificii, declarate prin lege drept monumente, se ruinează pe zi ce trece. Aceeaşi soarta ingrată o au şi vestigiile arheologice. Practica condamnării la demolare a câte un monument pe lună, din cele incluse în Registrul monumentelor din Barasarabia ocrotite de stat, continuă: chiar în ultimele luni, înca trei edificii au fost “asasinate“ sub privirile instituţiilor de drept.

Problema care este vizibilă în Chişinău este distrugerea Chişinăului istoric, starea deplorabilă a monumentelor de cultură, istorie, arhitectura şi arheologie. Este evidentă insensibilitatea culturală a unor politiceni şi funcţionari publici, precum şi lipsa de responsabilitate în exercitarea oblogaţiunilor de serviciu şi voinţa rea a acestora.

O alta problemă cu care se confruntă Chişinăul este dezvoltarea şi protejarea centurilor verzi şi parcurilor atât de multe în Chişinău, viitorul grădinăritului urban, reducerea poluării şi crearea unei arhitecturi şi a unui sistem de transport ecologic şi avantajos din punct de vedere energetic.

Cetăţenii şi tineri ONG-şti doresc să pastreze parcul şi ca el sa fie transformat mai departe într-o zona pe care locuitorii oraşului s-o utilizeze şi de care să fie mândri. Astăzi, sunt utilizate doar unele  zone ale parcului, fapt ce permite construirea de noi clădiri pe terenul neutilizat.

Oraşul Chişinău este cunoscut prin marea sa cantitate de centuri verzi şi parcuri. Fiindcă poluarea actuala şi multe zone industriale nu mai permit promovarea oraşului ca sustenabil şi “verde”, oraşul Chişinău ar putea fi promovat internaţional ca “oraşul pădure”.

O altă problemă care este oraşul istoric ţine de conservarea monumentelor, restaurarea vechilor modele de străzi din centrul oraşului, regenerarea vechilor modele de străzi, regenerarea ariilor industriale, adaptarea noilor arhitecturi şi valorilor care pot fi consolidate pentru a promova oraşul Chişinău.

 O altă problemă este infrastructură de o proastă calitate, care trebuie considerabil îmbunatăţită. Tinerii chişinăueni ar trebui atrenaţi în conservarea farmecului natural al oraşului şi al valorilor istorico-culturale, inspirându-le dragostea fata de oraşul natal. Din păcate, Chişinăul este ameninţat din ce în ce mai pregnant de noi construcţii, în timp ce pieţele publice şi trotuarele sunt, de obicei, utilizate ca parcări ilegale.

Regimul comunist a şters de pe faţa pământului basarabean numeroase biserici, mănăstiri, clădiri şi edificii monumentale. Bolşevicii ateişti au încercat să rescrie istoria neamului nostru, începând cu distrugerea unor spaţii cu valoare istorico-spirituală.

Opus practicii statelor europene de conservare a monumentelor istorice, basarabenii de astăzi, inspiraţi de iresponsabilitatea politicienilor şi a conducerii ţării faţa de valorile istorico-culturale ale meleagurile noastre, tind spre prăbuşirea şi eradicarea acestora. Ar trebui sa luăm un exemplu, din partea statelor care au o personalitate istorico-culturală. Avem nevoie de o schimbare şi nu mă refer doar la partea economică, politică, socială, dar şi la partea turismului cultural- istoric. Trebuie să promovăm valori, credinţe, istorie şi cultura. Dar situaţia din ţară economică, socială şi poltică, ce nu permite implementarea unor proiecte pentru a dezvolta şi a aduce investiţi în ţară şi în Chişinău, ne va fi greu sa ne mişcăm înainte dacă nu ne rupem de trecutul sovietic pe care l-am avut şi să acceptăm de fapt că suntem români de la geto-daci şi să ne schimbăm spre bine, spre un viitor mai bun şi o capitală europeană.

În final, grupările și partidele politice, administrația municipală, structurile administrative de stat ar trebui să ajungă la un dialog întru conservarea patrimoniului istorico-cultural al orașului și al țării în general. Ca să dea dovadă că le pasă de Basarabia în care s-au născut, de capitala pe care o conduc și de locuitorii acesteia.

http://www.blog-pentru-basarabia.ro/concurs-blog-pentru-basarabia/

                                                              Scrisă de Elena Boguș

Anunţ pentru concurs!!

Dragi colegii și prieteni m-am înscris la Concursul Blog pentru Basarabia. Am o rugaminte daca puteti și vreți să mă susțineți cu un vot de încredere din partea voastră. Aș fi recunoscătoare fața de voi și va mulțumesc anticipat, colega și prietena voastră Elena Bogus.

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

În şedinţa de ieri, din cadrul Atelierului "Vlad Ioviţă", ce a avut loc la Biblioteca Haşdeu, au venit aceleaşi persoane cunoscute ca de obicei vin. Am întîrziat la această şedinţă, din motive personale. Când am ajuns Dumitru Crudu, le-a dat colegiilor mei de lucru. Le-a dat să scrie două texte diferite.

Primul text să fie o persoană duplicitară sau cu 2 feţe sau cu stării. Iar al doilea text să fie intrigă: intrigă principală şi secundară.

Fiecare ne-am împrăştiat prin sala bibliotecii pentru a lucra fiecare pe foaia lui, dar nu trecut mult timp s-a iscat un mic scandal interetnic foarte dur şi urât în acelaşi timp, pentru că nu am putut să ne concentrăm să scriem.

Dar situaţia s-a calmat şi ne-am apucat să lucrăm asupra lucrului.

Mie personal mi-a venit tot felul de gânduri şi idei în capul meu. Dar a mers bine, mi-am dat drumul şi am început să scriu dintr-o răsuflare. Avem în gând tot textul, toate persoanele, intriga şi dragoste. Mai greu până mi-am dat drumul să scriu, dar într-un final am scris, pentru mine este de fiecare dată un început la ceva anume, şi de aceea mă aşteptam la critici dure la textul meu.

Nu am scris de mult ceva experimentat, dar mai degrabă ceva inventat de mine şi am continuat aşa mai departe,  dar după ce am experimentat, mi-a plăcut că am avut curaj şi iniţiativă să scriu.

După ce am terminat de scris, am trecut la lecturarea textelor noastre şi pe urmă la comentarea lor. Fiecare din noi am criticat şi am comentat despre textele colegiilor noştri.

Dumitru Crudu a spus ceva despre textul Ninei Caraman, că trebuie să fie fluent, curat, că această critică se referea şi la textele mele, pentru că sunt la acelaşi nivel cu Nina.

Critica constructivă este foarte bună, te ajută să munceşti şi să creşti asupra munci tale. Trebuie să citeşti multe cărţi şi de scris cât mai multe texte, pentru a exersa, pentru a-ţi da drumul la inspiraţie. în rest a fost o zi obişnuită, mai nimic nou, acelaşi lucru zi de zi.

                                                                                                           

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Pe data de 11 iunie s-a tinut sedinta la Hasdeu, din pacate nu am fost prezenta la sedinta, am fost ocupata, dar am rugat-o pe Nina sa ma informeze cu privire ce au facut colegii mei la sedinta. Imi pare rau, ca nu am fost, ca as fi vrut sa fac exercitile pe care Dudu ne le pune sa facem. Este o idee buna pentru cei care vor sa devina prozatori sa facem cat mai multe exercitii dar sa fie si viarti cat mai multe a prinde sa facem cat mai multe. Sa ne fie mult mai usor, sa scriem o proza buna. Dar saptamana viitoare recuperez cumva lipsa mea de sambata asta, la care nu am fost.

Acest text am preluat din ce a scris Nina la atelier si cat am inteles din el. Dar a fost greseala mea ca nu l-am citit si pe urma sa-l scriu dupa spusele mele.

Sedinta s-a inceput, in timp ce Dudu a venit iar cu ideea de mai scrie un exercitiu, ce a preluat dintr-o carte care a citit-o si le-a dat colegilor mei. Cartea din care a citit Dudu este Mimesis Reprezentarea realitatii in literatura occidentala. Daca am intele eu bine din ce a scris Nina pe foaia care mi-a dat sper sa fie corect ce le-a dat colegilor, Dudu. Sa scrie un text cu tensiune maxima, degresiune, scopul actiunii sa fie si mai mare.

Colegii mai au avut o ora la dispozitie, pe urma au inceput ca fiecare sa citeasca, Fiecare si-au spus o parere in prvinta fiecarui text al colegului sau.

S-a trecut la criticile textelor a colegilor mei.

Din textul lui Valerian Ciobanu, toti si-au spus o parere, ca este un text pornografic, Colegii mei au dat o concluzie ca faptul ca el a scris textul dintr-o bucata deja scrisa. "Si doar spre sfarsitul textului a mentionat de fapt ca era scris anterior" a zis Valerian Ciobanu

Natalia Graur a scris impreuna cu Cristi si le-a placut colegilor despre text, a fost cel mai reusit text a mai spus Dudu.

La sfarsitul atelierul colegii mei au plecat la cafeneau de langa parca si au continuat mai departe cu proza Ecaterinei. A fost interesanta pacat ca nu am fost.:) Dar recuperez smbata viitoare.

Cenaclul Republica

Azi, 10 iunie la ora 18.30 la bilbioteca nationala a fost open mic, unde fiecare tanar scriitor ne-a citit din poeziile lui. Si pe urma la ora 19.00 am trecut la cel mai astept eveniment Lansarea romanului Taramul lui Sasa Kozak de Iulian Ciocan.

Moderatoarea a fost Moni Stanila.

Am avut invitati foarte importanti Vladimit Besleaga si Andrei Burac, Dumitru Crudu, Alexandru Vaculovski si tineri cititori si critici.Cenaclu a fost foarte interesant sa povestit sa glumit si sa criticat in  laudele prozatorului.

Fiecare si a spus o parere despre romanul lui Iulian Ciocan. A fost o seara interesanta sa servit ceai si cafea si s-a mancat placinte cu branza si cartofi.:) Mersi Ecaterina pentru placinte. Am uitat sa ti multumesc!!

Poze preluate de pe Blogul Cenaclu Republica

Concurs " Blog pentru Basarabia"

M-am inscris in concursul "Blog pentru Basarabia". Uitandu-ma de curiozitate si fiind foarte curioasa sa vad despre ce este vorba, mi sa parut interesanta ideea de a scrie ceva despre Basarabia. Va sugerez si voua dragi mei colegii sa va in scriti la concurs si sa luati parte si voi.

Jurnalul Atelierul Vlad Ioviţă

Azi, inainte de a pleca la sedinta le-am cules cirese colegilor mei de la atelier, am vrut sa le fac o bucurie si sa-i servesc cu cirese de la mine din gradina. Afara era cald si frumos, o zi spuberba de-a sta la o terasa cu colegii. La biblioteca am gasit-o pe Elena si pe urma au venit si restul. Intre timp venise si Ion un lighean de capsuni,am mancat cu pofta pentru mult timp. Chiar vroiam sa mananc cu pofta asa cand ai o gradina de capsuni si te duci sa mananci zilnic din gradina. Dudu iar ne-a pus la un exerctiu de a scrie o proza(la inceput a venit cu ideea de scrie Matchovski, dar dupa aia sa renutat din motive ca nu sa citit). Pe urma, sa ajuns sa scriem o proza cu diferite subiecte, dar sa respectam regula, sa fie tensiune, neasteptat, actiuni intamplare, sa fie cap coada. In mintea mea , se conturase ceva, aveam ceva idee cu subiectul sa fie la sat, ceva umor si parodie. Dar cand sa-l pun pe foaie nu mai puteam sa-l scriu ca nu se leaga ca nu pot sa scriu, am renuntat sa mai scriu, cu parere de rau. Normal ca imi era o ciuda de ne descris ca nu aveam inspiratia de care am nevoie sa scriu si macar odata normal. Imi venise in minte ca mai pe acele vechi incepute care nu le-am scris cap coada si as vrea sa le lucrez macar. Am nevoie de inspiratie si de motivatie. Fiecare au scris ceva diferit si interesant pentru inceput. A mers bine S-au comentat si sau spus parerea despre text. La sfarsit dupa dinalizarea sedintei ne-am dus la un ceai cald, la un bar de langa parc si statia de troleu, fiecare a consumat ce a vrut. A fost o seara interesanta si  distractiva, a meritat seara la terasa cu colegii.

Impactul socio-politic auspra prozei contemporane

Acest articol pe care l-am scris trebuia sa fie publicat in  urmator nr al Revistei la Plic, dar din pacate sin motive necunoscute, nu va mai fi publicat.

Si atunci il voi publica pe blogul meu. Este o parere despre proza contemporana basarabeana. Am citit pe Alexandru Vakulosvski" Pizdetul", dar mai trebuia sa citesc si alte proze basarabene, nu numai unul.Dar majoritatea prozatorilor contemporani, atat basarabeni cat si romani se inspira din viata de zi cu zi.

Fix așa cum este în realitate, nu-i nimic exagerat sau fals, totul se întâmplă în viața cotidiană. Ne confruntăm cu aceleași probleme majore, sărăcia, corupția, criminalitatea, minciuna.

Din cauza sărăciei, în comunitățile sărace, oameni se apucă de băut, criminalitatea, furturile sunt în creștere, tinerii se apucă să consume droguri si și băutură, ceea duce la degradarea societății basarabene. Datorită sărăciei interesul față de cultură scade, oameni nu mai citesc, nu merg la teatru,  la expoziții, la lansări de carte și la alte evenimente culturale.

Situația politică de la noi este una nefavorabilă, coruptă, minciunoasă. politicieni își văd de propriile lor interese decât de problemele sociale cu care se confruntă populația de la noi. Oameni nu au unde să lucreze, sunt șomeri printre tineri absolvenți de universități și printre cei vârstnici, care au muncit o viața și au ajuns în momente de criză fără de lucru. Unica scăpare este plecarea peste hotare, părăsindu-și familia ca să muncească și a le „ trimita bani acasa”. Din cauza migrației peste hotare, familiile se destramă, părinți divorțează, copii ajung în grija bunicilor cu o pensie mediocră sau în orfelinate, iar apoi ajung să fie uitați de propii părinți.

Copii ajung în condițiile cele mai rele : să consume băutură încă din adolescență, consumă droguri, nu frecventează școală, se apucă de infracțiuni, jefuind din propriele locuințe și a comunități în care trăiesc ei, ajungând infractori , distrugându-și viața.

După situația politică nefavorabilă, mai este și economia este la pământ cu totul, ajungând la sărăcie, prețurile sunt mari la alimentație și la bunuri si servicii, mediul de viață este scăzut. Lipsa de locuri de muncă duce la un inalt nivel al șomajului. Incertitudinea si nesiguranta financiara inhibeaza orice porniri culturale ale comunitatii basarbene, in special a tinerilor. Lipsa interesului de mai citi o carte sau a frecventa un teatru este evidenta in conditiile unei situatii financiare precare a majoritatii populatiei. În lipsa de bani proza basarabeană contemporană ajunge la o criză fundamentală, valorile noastre o iau pe drumul unei vieți mai bune în alte țari.

Proza basarabeană contemporană este influențată în mare parte de viața socială, politică si culturală, pentru că scriitorii și prozatorii se inspiră din propia viață manifestându-și  nemulțumirile față de societatea în care trăiesc ei, de viata pe care o duc.

Cultura are de suferit din cauza situației politice de la noi, pentru că este dată uitării, nu este finanțată din partea statului, și este ignorată. Precum am menționat mai sus, marile talente care nu au bani, renunță la talente lor și pleacă peste hotare să muncească ori pleacă definitiv din țară în căutare de afirmare.

Lipsa finanțării marilor talente din țara noastră, dezinteresul clasei politice, situția economică  precara, ignoranța tinerilor induce o criza profunda în proza basarabeana.

Asistăm la înecarea valorilori în oceanul saraciei, a coruptiei si mizeriei. Dezechilibrul de pe arena politică a țarii, manipularea identitții istorice adânceste criza din proza contemporana basarabeana.

Cel mai trist fapt este ca omul degradează, devine un sălbatic al societății noastre, nu are o precupare care să îl îmbogățească cultural și spiritual, muncește pentru a supraviețui.

Viitorul prozei basarabene este foarte ambiguu si incert: atat limbajul, cat și subiectele tratate în romane demonstreaza pierderea frumosului existential, desacralizeaza omul și îl arunca în prapastia mercantilista.

O relaxare totala

 Pe 29 mai, am avut o zi de nastere, a fost o zi cu soare si cu relaxare totala, distractie si odihna in mijlocul naturii.
Si cat am stat la natura am facut si eu niste poze care mi-a placut mie. Nu e cine stie ce, dar este un cadrul frumos. Mai are Chisinau locuri frumoase, dar pacat ca nu se face curatenie omul dupa el, ca sa lase curatenie si sa fie curat prin prejur, sa fie lacul curat. M-am plimbat pe langa lac, apa era murdara gunoaie imprejur, De teama sa faci o baie sa nu te imbonavesti. Insa Chisinau are locuri frumoase unde ai sa te odihnesti si sa-ti petreci zilele de odihna.

Contra raţiunii de stat liberale de Ovidiu Hurduzeu

Contra raţiunii de stat liberale

de Ovidiu Hurduzeu

Într-un eseu publicat în revista conservatoare First Principles, filozoful polonez Ryszard Legutko constata că „primul lucru care li s-a spus est-europenilor, sau şi l-au spus ei înşişi, atunci când s-au eliberat de sub hegemonia sovietică, a fost să urmeze calea liberală. Ce însemna «calea liberală» nu era clar. Era însă clar că o respingere deschisă a acestei recomandări, chiar şi rostită în şoaptă, sau o înlocuire deliberată a cuvântului «liberal» cu «non-liberal» ar fi provocat neplăcere în cadrul instituţiilor internaţionale şi în opinia publică internaţională“¹ .

Filozoful polonez remarca un fenomen greu sesizabil la începutul anilor ’90 dar evident în zilele noastre. După prăbuşirea comunismului, liberalismul, sub diversele sale întruchipări, de la neoliberalism şi neoconservatorism la libertarianismul „austriac“ şi la noua stângă social-democrată, a continuat în Estul Europei practica ingineriilor sociale.

În România, prin subvenţiile acordate de către statul capitulard sau de către ONG-uri şi think-tank-uri occidentale, pe soclul gol al statuilor lui Marx şi Lenin s-au cocoţat Hayek, Mises, Friedman & Co. În locul marxismului, a fost instalat liberalismul, care s-a autointitulat campionul de necontestat al libertăţii persoanei, al democraţiei şi al statului de drept. Fără nici un fel de legitimitate democratică, „homo liberalis“ a fost propus drept model de urmat pentru toţi cetăţenii din Estul Europei. Puţini, la acea vreme, şi-au dat seama că „homo liberalis“ era, de fapt, „omul nou“ într-o versiune adaptată economiei de piaţă.

În ciuda dezastrului pe care l-a creat în ultimii douăzeci de ani, liberalismul îşi arogă încă rolul de mare arhitect al societăţii româneşti. Împotriva tradiţiilor şi firii poporului român, ar vrea să reconstruiască România după tiparele unei noi utopii. Ceea ce ni se propune sub masca libertăţii nu-i altceva decât o altă „tehnică“ de înrobire economică şi decreştinare. „Este un imperativ al modernităţii, ni s-a spus, să îmbrăţişăm sistemul liberal şi să respingem ceea ce nu este liberal. Oricine gândeşte altfel trebuie să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei. În nici un alt loc nu devine mai palpabil acest imperativ decât în Europa de Est. Aproape imediat după căderea vechiului regim comunist – ai cărui ideologi credeau de asemeni în mersul inexorabil al istoriei – popoarelor din Estul Europei li s-a spus că, pentru a deveni societăţi libere, trebuie să se conformeze unui singur model politic. Pentru a fi libere, trebuie să se supună tutelei liberale. Erau excluse, fiind considerate nonsensuri, experimentele, acţiunile de tip «încercare şi eroare», lecţiile provenite din propriile experienţe istorice sau tradiţii. Şcolile, universităţile, mass media, familiile – toate trebuia să devină liberale. Şi asta nu însemna să-şi folosească în mod creator libertatea, inteligenţa şi experienţa, ci să urmeze un tipar obligatoriu astăzi şi cu atât mai obligatoriu mâine“² .

Românii şi est-europenii au luat drept „libertate“ tehnicile de guvernare (neo)liberală al căror scop era înlocuirea comunismului, a unui regim ineficient de înrobire, printr-un regim modern şi suplu de servitute voluntară (în sensul lui Étienne de la Boétie³ ). Nu şi-au dat seama că liberalismul nu le propunea un regim al libertăţii ci o nouă formă de raţionalitate globală: „libertatea“, devenită parte a raţiunii de stat, este fabricată pentru a fi imediat instrumentalizată în scopul remodelării întregii societăţi. Liberalismul nu acceptă libertatea pur şi simplu, ci o produce în chip de mecanism regulator al comportamentului. Putem afirma fără ezitare că (neo)liberalismul este o continuare a comunismului întrucât ambele prelungesc la raison d’État în afara sferei etatiste. Diferenţa este dată de metodele diferite de instrumentalizare a realităţii. Deşi raţiunea de stat liberală atinge aproape toate conduitele produse la nivel social, ea nu acţionează în chip de sistem coercitiv direct. Spre deosebire de tehnicile de guvernare comuniste, cele liberale evită pe cât posibil intervenţionismul, preferă să creeze într-o manieră „kantiană“ condiţiile ingineriilor sociale, culturale şi economice (în mod evident, aceste inginerii nu sunt recunoscute ca atare, liberalii le consideră doar un „cadru liber“ în care oamenii pot acţiona, gândi şi crea. Este vorba însă de libertatea „grădinii zoologice“ pe care am analizat-o în cartea Sclavii fericiţi).

Prin faptul că-şi arogă dorinţa „modestă“ de a acţiona asupra contextului şi nu asupra conţinuturilor, liberalismul încearcă să plaseze la raison d’État pe o poziţie de „neutralitate“ ideologică. „Liberalii – observă Legutko – se plasează totdeauna pe o poziţie mai înaltă decât interlocutorii lor şi de pe această poziţie au dorinţa irezistibilă de a domina […] În primul rând, fără să ceară permisiunea nimănui şi fără ca această permisiune să le fi fost acordată, şi-au asumat rolul de reformatori ai societăţii; vor totdeauna să domine jucând rolul de gardieni ai întregului sistem social şi judecători în cadrul sferei legislative a sistemului. În al doilea rând, îşi declară «neutralitatea» în privinţa soluţiilor concrete şi a deciziilor din sistem, dar această «neutralitate» este imposibil de păstrat, nu poţi să organizezi totul şi în acelaşi timp să pretinzi că eviţi impuneri de substanţă în anumite cazuri specifice.“

„Homo liberalis“ nu s-ar fi plasat pe o poziţie hegemonică daca nu ar fi acţionat în virtutea, şi nicidecum împotriva (aşa cum pretind libertarienii şi susţinătorii liberali ai lui „small government“) raţiunii de stat. Ce înseamnă însă „raţiunea de stat“?

Dintre multiple definiţii, cea mai potrivită pentru analiza noastră mi se pare definiţia dată de Michel Foucault: „Raţiunea de stat identifică ceea ce este suficient şi necesar pentru stat ca să existe şi să-şi menţină integritatea“. Este o tehnică şi voinţă de eficientizare a „guvernabilităţii“, exprimând, în cazul neoliberalismului, voinţa raţiunii comerciale aflate în faza împlinirii sale neînfrânate.

Prelungindu-se în afara câmpului tradiţional de acţiune a statului, într-o exterioritate socială, economică şi tehnică, la raison d’État a neoliberalismului se dezvoltă într-o structură reticulară, duală şi ambivalentă. Se manifestă simultan în chip ocult şi în mod spectacular. Altfel spus, există o latura obscură, secretă, nemărturisită a exerciţiului puterii neoliberale şi o altă latura spectaculară, care promovează „spectacolul difuz“ (în sensul lui Debord) printr-o reţea de forme echivalente dar aparent concurenţiale (de pildă, falsa diversitate din cadrul multiculturalismului, ciorovăiala dintre diferitele fracţiuni neoliberale în cadrul unei false înfruntări dintre stânga şi dreapta, „competiţia“ dintre marile unităţi monopoliste şi centre financiare).

Prin mecanismele sale oculte, liberalismul concentrează puterea şi reface centrul; prin latura să spectaculară, deschisă, puterea devine difuză, consensuală, soft (moderată). Când liberalismul perorează pe marginea separării de orice ideologie clară şi orice adevăruri tari, când laudă virtuţile „statului minimal“ şi denunţă pericolul statului autoritar (naţionalist) el nu face decât să lanseze perdele de fum pentru a ascunde adevăratele sale intenţii: colonizarea periferiilor şi a oricărei forme de contestare.

În cuvintele lui Ryszard Legutko: „Liberalii pot avea opinii divergente despre libertăţile economice şi rolul guvernului dar sunt uniţi în convingerea lor că subţirimea convingerilor antropologice, morale şi metafizice este condiţia de bază a asigurării libertăţii şi păcii. Ei presupun că oricine sprijină şi întăreşte astfel de convingeri generează conflicte ideologice şi subminează cooperarea paşnică, deschizând uşa către discriminarea nedreaptă. Poţi să ai astăzi convingeri non-liberale sau chiar anti-liberale fără să fii, în cel mai bun caz, luat în batjocură, şi, în cel mai rău caz, să fii considerat un apărător periculos al autoritarismului? [...] Eu unul cred că identificarea liberalismului cu libertatea, o identificare caracteristică timpurilor moderne, este în mare parte nefondată“.

Subjugată raţiunii comerciale, raţiunea de stat liberală nu admite decât adevăruri subţiri precum platitudinile drepturilor omului, relativismului axiologic şi ale „corectitudinii politice“. Totul trebuie aplatizat într-o economie a schimburilor echivalente care funcţionează pe baza conjugării secretului şi transparenţei. „Se poate păstra numele (al berii, al vitei, al filozofului) atunci când lucrul a fost schimbat în secret. Se poate schimba numele atunci când lucrul a fost continuat în mod secret.“ ⁴ Societatea cipurilor şi a supravegherii face casă bună cu spaţiul fascinant al vizibilităţii maxime (vezi star-system-ul).

Mişcarea de concentrare a capitalurilor, a producţiei şi distribuţiei, stimulată de „dereglementările“ neoliberale, a impus peste tot în lume formarea de legături de tip mafiot şi clientelar, de dependenţă şi protecţie. Liberalii tot vorbesc despre statul de drept – expresia a fost popularizata mai întâi în Italia, la începutul anilor ’70! – întrucât statul de drept nu mai este decât o componentă neglijabilă a sistemului democratic: „De fiecare dată când se încearcă să se explice ceva opunând Mafia statului se comite o greşeală: ele nu sunt niciodată în rivalitate… Mafia nu este străină în această lume, ci se simte în ea ca acasă… ea domneşte, de fapt, ca model (sublinierea lui Debord) al tuturor întreprinderilor avansate“⁵ .

Nu putem să-i negăm neoliberalismului puterea de atracţie. În Europa de Est s-a răspândit ca un incendiu pe care încerci să-l stingi alimentându-l cu benzină. Extinderea raţiunii de stat liberale s-a făcut în baza „adevărului“ stabilit de economia de piaţă, în care „economia de piaţă“ este un concept ideologic stabilit după jaloanele libertarienilor „austrieci“ (Mises, Rothbard), ale economiştilor „Şcolii de la Chicago“, ale neoconservatorilor şi internaţionaliştilor „noii stângi“. Spre deosebire de liberalii tradiţionali, care credeau în natura spontană a pieţei, neoliberalii consideră că piaţa este o „construcţie“. Pentru a funcţiona „liber“ ea trebuie atent proiectată, monitorizată şi protejată. Îi revine raţiunii de stat sarcina de a reglementa condiţiile şi cadrul bunei sale funcţionări, un cadru care cuprinde acum toată societatea. Valori şi instituţii care în mod tradiţional au avut prea puţin de-a face cu economia de piaţă sunt acum atacate în numele „adevărului economic“. De pildă, ortodoxia este dezavuată întrucât Mântuitorul nu urmează logica mărfii, nu poate fi introdus într-un circuit generalizat de echivalenţe (de aici, preferinţa liberalilor pentru ecumenism, în care religiile sunt interşanjabile); statul naţional, cu valorile lui „identitare“ (eroi, martiri, memorie), este socotit perimat fiindcă se opune mişcărilor de deteritorializare a capitalului şi forţei de muncă etc. „Economia de piaţă“ neoliberală devine astfel un principiu regulator al vieţii întregii societăţi.

În noua arhitectură a Europei, România trebuia să devină nu atât o economie de piaţă, cât o societate de piaţă. Aceasta înseamnă că obiectul principal al acţiunii raţiunii de stat trebuia să se concentreze asupra reformulării relaţiilor sociale şi a comportamentului individual după tiparele raţiunii comerciale şi ale întreprinderii moderne. Economia înlocuieşte ideologia – sau mai bine zis se transformă ea însăşi într-o putere ideologică – ca principal factor de legitimizare a puterii politice. În numele economiei, statul poate dicta cine suntem, care sunt nevoile şi valorile noastre, cum ar trebui să fim în cinci, în zece sau cincizeci de ani.

Întrebarea este cum reuşeşte economia modernă să exercite o asemenea putere şi fascinaţie asupra noastră încât ne face să acceptam regimul de servitute şi minciuna unei „societăţi de piaţă“ neoliberale. Nu suntem oare conştienţi de latura ocultă a raţiunii de stat? De spectacolul mediatic din jurul nostru? De valorile anticreştine, unele de-a dreptul satanice, care ni se propun? De mascarada unei justiţii sociale? De o ordine care privilegiază bogaţii şi promovează pe faţă „terminarea“ fizică a săracilor şi epuizarea psihică şi economică a claselor de mijloc?

Luciditatea noastră, oricât de pătrunzătoare ar fi, se întunecă în faţa iluziei „îmbunătăţirii nivelului de trai“. Suntem cooptaţi de sistem, cooperăm cu structurile raţiunii de stat care, în schimbul cooperării noastre, ne promit mereu „un ritm înalt de dezvoltare“, salarii la nivel de UE, autostrăzi, cariere prestigioase, dacă nu pentru noi, cel puţin pentru copiii şi nepoţii noştri. Suntem cooptaţi de sistem fiindcă, de fapt, urmăm şi noi aceeaşi logică utilitară a „animalului economic“ întruchipat de neoliberalism.

Economia a devenit marea religie a lumii secularizate. Adevărul economic este singurul de care ţinem cont, binele promis (prosperitatea materială), singurul care contează. Sacrificiul pe care tinerii de azi îl fac pentru o „carieră profesională“ într-o corporaţie este de-a dreptul jertfelnic într-un sens religios inversat. Mai este de mirare că raţiunea de stat a luat în grija sa mântuirea noastră materială, că ne administrează iluziile pentru o viaţă mai bună?

Sintagma „o viaţă mai bună“ s-a golit din ce în ce mai mult de conţinut. Odinioară însemna o viaţă trăită întru Hristos. Acum nu mai înseamnă decât măruntele noastre dorinţe instrumentalizate de sistem: să stai la televizor şi să urmăreşti meciurile din „Cupa Cupelor“; să-ţi doreşti un concediu în insule. Sau, pur şi simplu, să mai rezişti încă o iarnă. Vrem „o viaţă mai bună“ fără să avem în vedere un scop mai înalt, un ideal, fără să înţelegem care este menirea noastră adevărată pe pământ. Bogaţi sau săraci, vrem „o viaţă mai bună“ în acelaşi mod în care am vrut să urmăm „calea liberală“ sau să devenim „membri UE“.

Soluţia radicală ar fi să-l extirpăm pe „homo liberalis“ din sufletele noastre creştine. Prin rugăciune dar şi prin participare activă în viaţa polis-ului. Daca neoliberalii au folosit raţiunea de stat pentru a impune în România o ordine etatist-mafiotă, să avem curajul să le dăm o replică pe măsură. Să restaurăm ordinea creştin-ortodoxă ca premisă a renaşterii României de mâine! Să nu uităm că Mântuitorul a răsturnat mesele în templu.

În ultimă instanţă, „o viata mai bună“ într-un univers secularizat nu înseamnă decât sclavie voluntară. Este opiul liberalismului cu care ne ameţim de douăzeci de ani. Ne-am slăbănogit atât de mult în credinţă încât manifestarea unei rezistenţe creştine active în spaţiul public ne sperie de-a dreptul. Ca nu cumva să supărăm raţiunea de stat liberală, rămânem mereu în defensivă, dând de înţeles că, deşi mulţi, vom ţine mereu capul plecat. Până când?

Să nu uităm că timpurile s-au schimbat. În Anglia, sharia este acceptată de sistemul legislativ englez. Într-o carte recentă, prefaţată de economistul şi teologul distributist John Médaille⁶ , scriitorul şi avocatul catolic Christopher A. Ferrara propune recreştinarea spaţiului public: „Adevărata libertate înseamnă să recuperăm (taking back) pentru Hristos piaţa publică, abolind marea ficţiune liberală şi libertariană a unui spaţiu secular, inclusiv o piaţă «liberă» considerată în afara legilor eliberatoare din Scripturi“. Nici Medaille, nici Ferrara nu sunt creştini fundamentalişti ci gânditori din mainstream care exprimă sentimentele multor catolici din SUA.

Cu atât mai mult ortodocşii români, care se bucură de darul dreptei credinţe, al tradiţiei sfinţilor şi martirilor noştri, trebuie să spună „stop“ secularizării şi îngerului ei păzitor, raţiunea de stat liberală. Să nu mai facem plecăciuni în loc de mătănii.

Note

¹„What’s Wrong with Liberalism?“, în First Principles, 15.O5.2008, p. 4.

²Idem, ibid.

³Étienne de la Boétie, în De la servitude volontaire (1549): „Chose vraiment surprenante! C’est de voir des millions et des millions d’hommes, misérablement asservis, et soumis tête baissée, à un joug déplorable, non qu’ils y sont contraints par une force majeure, mais parce qu’ils sont fascinés“.

⁴Guy Debord, Societatea spectacolului. Comentarii la societatea spectacolului, EST-Samuel Tastet Editeur, 2001, p. 192.

⁵Idem, p. 217.

⁶„The Church and the Libertarian“, în The Remnant Press, Minnessota, p. 279.

 Preluat de pe blogul :http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com

  Comentariu: Am citit acest articol dintr-un ziar local de la noi, nu dau nume pentru ca nu mai conteaza pentru ca pe urma l-am cautat pe blogul A trieia forta romania profunda, m-am gandit sal postez si la mine pe blog pentru ca mi-a placut si este foarte adevarat ce zice filosoful polonez.

 Cand am preluat acest articol de pe blog mam gandit la Statul nostru, fiecare ce intelege prin libertate si democratie si respect fata de celalalt. Daca esti liber nu inseamna ca nu trebuie sa respecti legile unui stat si pe cetateni sai, pe sine insusi dar ai liber arbitu sa fi liber in deciziile personale si tara ta, in schimbare spre bine pentru tine si poporul tau. Si in afara de cetatean ma refer si la politiceni care conduc un stat sau o tara,sa fiu mai responasabili, si dornici sa schimbe in spre bine statul pe care il conduc. Mai avem nostalgia, perioadei comuniste cand am avut de toate, in magazine, de lucru, salariu la timp si alte beneficii regimului comunist, dar nu am avut libertatea de a lege ce vrem si ce simtim noi, respect, demnitate si dorinta de a ne schimba ca popor si sa luptam pentru binele neamului si societati in care traim noi, asa cum  au facut cei mai mari carturari si luptatori ai neamului nostru Romanesc, Stefan Cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Vivteazu si Alexandru Ioan Cuza. Sa fim si noi asa, sa nu fim lasi, slabi manipulati si influitabili, sa fim luptatori si puternici, sa ne luptam pentru credinta, libertate si drepturile noastre.

Sa renutam la perioada comunista si sa mergem inainte pentru un trai mai bun si schimbare mai buna a gandiri si a mentalitatii noastre.